OCHIUL MAGIC

O revistă de literatură română în Israel

Ştim de mult că literatura română nu se scrie numai în România şi Republica Moldova, ci peste tot unde trăiesc oameni a căror limbă maternă este limba noastră. Dar când, dincolo de o activitate editorială întâmplătoare, se văd semnele unei organizări şi ale unei vieţi literare în toată puterea cuvântului, nu putem decât să ne bucurăm şi să îi felicităm din toată inima pe cei care o întreţin.
Astfel, în Israel, unde există încă o importantă comunitate de vorbitori de română, fiinţează o foarte serioasă Asociaţie a Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, parte componentă a Uniunii Scriitorilor din Israel. Comitetul acesteia este alcătuit din G. Mosari (preşedinte), Adrian Grauenfels (vicepreşedinte), Teşu Solomovici (secretar general), Francisca Stoleru (secretar), Bianca Marcovici (secţia de poezie), Magdalena Brătescu (proză), Madeleine Davidsohn (organizator). Cu toţii sunt cunoscuţi în România, unde publică frecvent în reviste, la edituri respectabile şi iau premii literare la festivaluri şi târguri de carte.
Nu demult ne-a parvenit ultimul număr al publicaţiei ASILR, intitulată IZVOARE. Un număr dens, ca un adevărat almanah al literaturii române din Israel (dar în care publică şi scriitori din ţară), apărut sub auspiciile Editurii Familia din Rishon Letzion (editori, Ioana Toff şi Dragoş Nelersa), cu sprijinul financiar al scriitoarelor Ada Shaulov-Enghelberg, Maria Găitan- Mozes şi a AMIR (Organizaţia Unitară a Evreilor Originari din România).
În numărul de faţă, 4/2015, putem citi proze de Ada Shaulov-Enghelberg, Alexandru Andy, Francisca Stoleru, Madeleine Davidsohn, Dragoş Nelersa, Bianca Marcovici (prezenţă şi cu poezii), Sofia Gelman, Hedi S. Simon, Matei Grisaru, Ady Covaliu, Ernest Huşanu, Dorel Schor, Paul Leibovici, Iulia Deleanu, Magdalena Brătescu (care semnează şi un comentariu la cartea lui Titus Vâjeu, O aventură estetică târzie cu Andrei Strihan), I. Schechter, poeme de Shaul Carmel, Yoni Tuvia, Lică Bluthal, Adrian Grauenfels, Felix Carolyn, Rodica Grindea, Beatrice Bernath, Harry Ross, Andrei Fischof, Sebastian Costin, eseuri critice de Teşu Solomovici, Harry Bar-Shalom, Liviu Moscovici, Solo Juster, Solo Har, memorialistică şi evocări de Jack Grunberg, Iris Dan, Zoltan Turner, Theodor Toivi, Geta Berghoff, reportaj de Roni Căciularu, o cronică plastică de Iris Lakner. Din România, sunt prezenţi, pe lângă Iulia Deleanu, criticul Răzvan Voncu şi publicista Irina Airinei.
Un număr substanţial, cum spuneam, de citit, cu multe informaţii despre viaţa literară românească din Ţara Sfântă, care este la fel de veche ca şi statul Israel. Şi o dovadă că există o literatură română vie şi activă, la mii de kilometri distanţă de ţară.

SURSA ROMANIA LITERARA, NR.44

Maxiumum, interviu, decembrie, 2015

Să descoperi priorităţile vieţii noi de pensionară sunt pentru mine -fără echivoc-proiectele de viitor, nu limitate la o zi sau un an! Anul pensionarului nu e mărginit. E în fiecare zi Shabath! Încă sunt departe de dezgustătoare duşmănie din aliaua română. Dovada e Revista „Izvoare” pe care am coordonat-o timp de doi ani în care descoperim  materiale ale scriitorilor fără împărţirea arbitrară a editorilor de ziare sau reviste! Gândurile mele se rezumă deci la acumulare şi contemplarea priveliştilor pe care nu am reuşit să le asimiliez în perioada care am lucrat începând din anul 1976 şi până anul trecut ca inginer care a lucrat  în România şi Israel. Scrisul, poezia au venit şi vin de la sine după o carte citită sau ascultând diferite concerte, opere, balete la postul de televiziune Mezzo. FaceBook-ul nu mă inspiră ci mă scoate din sărite! Mai mult, cei şapte nepoţi sunt   o sursă de inspiraţie în scris. Ascultându-i cum vorbesc, cum răspund şi ce învaţăm mă face să înţeleg că singurul lucru care mai contează pentru mine este viitorul lor, în Pace. Mai ales că-i aştepată o armată grea, de la an la an mai complicată.Ultima mea carte,” Espresso dublu la Haifa”, Editura „Familia”- Israel  cu traducere în ivrit de către regretatul Tomy Sigler zl  este apogeul meu din 2008. Prin reeditare arăt previziunile poetului… la fel cum a fost cartea  mea”Ţara extremelor” tradusă în limba germană de către Radu Bărbulescu. E tot ce mi-am dorit de-o viaţă, adică să transmit o moştenire lirică şi nepoţilor. Aşa că le-am oferit această carte în dar! Tot la fel fetelor mele le-am oferit cartea „Peste şapte coline” (Haifa-Iaşi), Editura „Junimea”  şi titlul de Ambasador al poeziei, mai, 2015  chiar la Iaşi. Un bilanţ dorit, mai ales că am debutat la această editură în anul 1985, după un concurs cu 200 de manuscrise. Deci se împlinesc 30 de ani de activitate non-stop!

BIANCA MARCOVCI

extremism

Merg pe strada mea spre chioşcul de ziare, în cartierul meu .Oamenii circulă vorbind la telefonul- mobil în toate limbile pământului.Uneori trebuie să mă feresc din calea lor că altfel mă vor lovi . Sunt toţi în transă… Sigur legenda Turnului Babel e credibilă.” Văzând că oamenii păcătuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile și a împrăștiat oamenii pe tot Pământul”.Uneori nu mai ştiu dacă locuiesc la Haifa! Aud vorbind o mulţime de limbi străine: trece  o filipineză,  mai apoi o rusoaică urmată de o moldoveancă iar mai apoi aud limba franceză urmată  de arabă, engleză  şi, în sfârşit   ivrit...Fiecare pereche comunică pe limba  maternă.Dacă aş face o paranteză( cel mai mult mă deranjează starea de fapt a tineretului cu căşti, tabele, mobile care circulă cu trenul ca navetişti. Efectiv sunt iradiaţi pe toată durata călătoriilor)  . Sigur în viitorul apropiat va fi o singură limbă în Israelul nostru, Ţara Făgăduinţei, Ţara Păcii… Şalom! Doar aşa mă voi trezi din reveria străinătăţii…de acasă! Deocamdată nici eu nu sunt mai brează. E mult mai uşor să comunic  în limba care visez. Recent un profesor muzician din România a înnebunit că elevii săi nu renunţă la mobile în clasa de studii şi a cerut să fie înarmat ca să îi împuşte… De la o extremă la alta e foarte uşor de ajuns!

BIANCA MARCOVICI

 gazeta romaneasca, israel, 20-02-2016

pudelul lui BB

Îţi trebuie un pudel

Amorţita se trezeşte:

Crezi în lumina falsă a idolului de cârpă

Te amăgeşti, el nu e nicăieri şi niciunde

E o paparudă bizară copy/paste

E colecţionar de babe nef…

Care se amăgesc doar cu cuvinte nepereche

Aceiaşi poză nudă prefăcută în bărbat

singur    narcisist      privit în oglindă

Foloseşte cârpa şi şterge oglinda

Şterge-ţi buzele nesărutate

BIANCA MARCOVICI

*c)

 

PORNOGRAFIE

Pornografie

De multă vreme urmăresc spectacole de operă sau balete puse în scenă să atragă publicul tânăr. Unele

scene însă te pun serios pe gânduri. Oare ce ar spune compozitorii respectivi văzându-şi operele azi? Oare nu s-ar răsuci în mormânt? Cântăreţe sau balerine talentate sunt obligate efectiv să se prostitueze pe scenă…circulând în costume de baie sau cămăşi de noapte semitransparente, rochii provocative… mimând gesturi pornografice. Astăzi urmărind „Don Giovanni” deWolfgang Amadeus Mozart    pe postul de televiziune Mezzo m-am înspăimântat la ce grad de modernitate a ajuns regizorul… Sabia a fost înlocuită cu pistolul şi cuţitul.  Crime cu sânge curgând pe masă… Cântăreţele cântau culcat, semidezbrăcate. O papuaşă neagră  mima actul sexual pe scenă vibrând în ritmul muzicii. Mai apoi imitând Moartea ţopâind pe muzică! Un cântăreţ mima sexul pe la spate…trăgându-şi pantalonii  iar cântăreaţa circula cu chiloţii pe jos… Până unde se poate merge cu atragerea publicului tânăr când vocile cântăreţilor de operă erau suficiente pentru punera în valoare a operei în sine, a libretului? Nu mai zic nimic de baletele moderne- puse în scenă -în care îmbrăcămintea se rezumă la mai puţin… sau perfect transparentă! E adevărat unele spectacole se pierd în păstrarea dorinţelor cerute de pe vremurile epocii  compozitorilor, neaducând nimic nou sub soare…  Izul de levănţică mai pluteşte în aer. Dar uneori ai nevoie să simţi acest miros nedenaturat.

Bianca Marcovici

 (c)

SURSA, Gazeta românească, Israel, 15-01

Top Bianca

 

Am urmărit cu interes programele româneşti în zilele de sfârşit de an şi început de An Nou 2016. Cred că sunt în asentimentul tuturor cu unele aprecieri de Top al emisiunilor televizate. Scara lor valorică a fost percepută de mine funcţie de muzicalitatea şi profesionalismul emisiunilor clasice. La postul de televiziune Mezzo am ascultat concertele nr.2 şi 3 de Serghei Rahmaninov transmis de Filarmonica din Moscova, solist Denis Matsuev. O performanţă tehnică şi interpretativă nemaipomenită;  ambele concerte de durată au fost cântate fără pauză. Un alt concert festiv care a avut loc la Saint Petersburg unde toţi soliştii mari ai lumii au fost prezenţi într-un spectacol perfect de lumini şi balet împreună cu Teatru Marinski

condus de marele dirijor Valeri Gherghev…care, după cum ştiţi conduce cu o scobitoate în mână. Nu a lipsit invitatul special ca dirijor şi solist Placido Domigo.Spre surpriza mea cea mare am urmărit un concert al formaţiei „Millenium” din Chişinău interpretând colaje muzicale şi populare în limba română alături şi de Ricardo Fogli câştigător al concursului de la San Remo 1982.Topul de anul acesta mai include şi Concertul Filarmonicii din Viena Sala” Gold” unde-din nou -am ascultat „Dunărea Albastră” dublată de imagini de pe malul dunării (am remarcat o insula plantată cu pomi în mijlocul apei) şi Marşul Radetzky unde dirijorul a dat tonul sălii pentru aplauze ritmate!Dacă îmi amintesc de concertul la care am asistat recent, proporţia femeilor în orchestră era mult mai mare!

Am mai urmărit un concert transmis la televiziune al pianistului Valentin Gheorghiu şi Roxana Gheorghiu plus invitaţii lor. Spre stupoarea mea în mijlocul concertului s-au auzit aplauze înregistrate… în timp ce sala de spectatori nici măcar nu aplauda. Cel mai bun carnaval sau spectacol  la trecerea anilor când şampania a fost deschisă deja l-am urmărit la tv5 , „Grand Cabaret Dumonde”. Spectacol care nu are egal nu pentru că balerinele n-au sutien ci, pentru că fiecare număr de circ sau muzical scoală sala în picioare prin noutate şi perfecţiune. Mai mult, sunt invitate şi scriitoare care-şi anunţă carţile noi… iar hainele doamnelor eclipsează orice paradă de modă.

bianca marcovici

(c)

RECICLAREA BUNICILOR

RECICLAREA BUNICILOR

Când am aterizat în Israel cu toată familia nu m-am gândit nicio clipă de  câte sau care  obstacole mă voi împedica. Mă consideram o analfabetă cu diplome în buzunare care mai trebuie să se recicleze în domeniul care eram pregătită. Adică ingineră într-o limbă atât de grea …   chiar dacă voi acumula cuvintele necesare sigur nu voi înlocui visele în care mă cert în limba română cu cioclii sau literaţii de peste noapte… Pornind de la zero, la vârsta de 40 de ani presupunea să ai şi ambiţia de a învăţa lucruri noi în timp foarte scurt. Cum ,nu avusesem nici un calculator pe mână până atunci, am început reciclarea la Tehnion şi, mai târziu am reuşit la testele de intrare la serviciu… după ce mi-a căzut în mână o carte groasă de teste a fiicei mele cele mari, care se pregătea intens de bacalaureat şi armată… Am răsfoit-o şi, parcă mi s-au deschis ochii deodată.

Dar, acum trebuie să deschid ochii şi mai largi, pentru că nu fac faţă la progresul mobilelor , tabletelor şi tot ce e legat de internet când sunt cu nepoţii. Doar la programul de şah pe calculator m-am descurcat destul de bine. Nu mai spun că la serviciu am fost reciclată cu programe SAP, Benarit…şi alte programe, numai să ţin pasul cu noile mele obligaţii de serviciu. Când m-au  pensionat oficial, funcţie de vârsta, am respirat uşurată; voi avea timp de citit, poate şi de tehnoredactări  mai atente la cărţile trimise în manuscris, la editurile care vor totul de-a gata!

 

Nu  aşa se întâmpla pe vremuri (Editura Junimea, Hasefer, Minimum) în România când stăteai la discuţii pe fiecare cuvânt cu editorul responsabil să cizeleze stilistic textul, să-l   corecteze   şi chiar să-şi pună amprenta editurii prin lucruri moderne de care scriitorul să nu aibă habar! Aşa că, m-am bucurat mult  când editoarea mea, o evreică marocancă care nu ştia româneşte şi pe care am plătit-o să-mi editeze o carte la Haifa 

a reuşti, printr-o mişcare automată, să-mi pună diacriticele la toate: a, i, t,s, în plus-minus… şi fără s-o rog! Mai greu a fost să le scot  toate semnele, decât să le pun,  şi cred că am continuat şi în ediţia a doua revăzută, apărută recent, să mă lupt cu ele. Cert e că mă voi specializa în continuare pentru că, e  evident că nu strică o reciclare la pensie  pe laptop, să ai mereu o ocupaţie poetică în afară de baby-sitter!

 Am mai crezut  că -în sfârşit- intrând în lumea scriitorilor pensionari voi fi legănată ca într-un hamac şi voi fi iubită, aşa cum e normal să fie un boboc primit  de   pe băncile facultăţii. Dar la A.S.I.L.R. s-au preferat dulciurile gratuite de pe masă… în loc de cumpărarea cărţilor, tocmai pentru că erau unele… lângă altele…şi nimeni nu suferea de diabet!

bianca marcovici

(C)

sursa gazeta romanească, ISRAEL , JOI 7/01/2016

debut

bianca marcovici iulie 8, 2009 la 9:08 am

Domnul Manolescu a scris despre debutul meu in R.L.mi-a zis sa cultiv banalul! L-am ascultat.

am dos puternic

https://wxwx.wordpress.com

Să primesc toate să le supun
Digestiei
După ce le-am mestecat fără întrerupere
24 de ore şi ceva…
Iş li tahat când văd cât durează viaţa omului
Pribegind după speranţă
Iş li tahat când am insomnii
aşteptând verdicte de la doctorii puşi pe şotii
Distrugătoare de familii
Iş li bulimia*
După cumpărături să gust ce se transformă
În poemul banal
totul costa 99.99…skalimi
Iş li mandolina, vioara, capricii, cremona, sucuri naturale şi gastrice
Fugi de aici ca n-ai tahat să suporţi
consecinţele dezastrului albastru de cobalt
Is li tahat
Is li ţiţim
Melodie tradusă
Am dos /am sâni am Capricii de Paganinii
Coboară-n jos Luceafăr blând.
יש לו קבול / is lo gvul

adică:
totul are o limită.

Iş li tahat…. am spate sexi, am orice în ebraică
Atunci când şeful urlă ca o fiară
Manipulând poezia inginerului cocoţat pe Muntele Carmel
Două creiere..două mâini
Şi doar un tahat..
virtuţi clandestine
bianca marcovici din Haifa

în ivrit:

!יש לי תחת …am dos… puternic!
iş li tahat!*