Efectul PAVLOV

Epoca Clinton

În mai toate noile romane de după stagiunea Clinton a apărut un fel de scenă picantă care este, mai întâi publicată în presă, ca să te facă să cumperi cartea. De coperţi albe nu se auzise. Cartea enigmă, carte care să te facă să fii curios, cartea meditaţie, cartea pufoasă ca o plapumă de puf.
Fără scene obcene nimic nu e vandabil. Editurile te resping. Ce război în direct!? Asta s-a fumat ca şi atentatele teroriste! Nici nu încerc să reactualizez acest manuscris vechi. Ar fi de neânţeles anul Clinton. Putem zice că am intrat în Epoca Clinton înainte de UE. Mai clar se sugerează asta chiar la muzeul celebrităţilor, Madame Tussaud , „muzeul figurilor de ceară” de la Amsterdam, (fermoarul pantalonului lui Clinton era tras până la pliul de jos, rămânând afară doar cămaşa, ostentativ aşezat într-un con alb, imperfect. Ironia Monicai, de ce să nu remarcăm că l-a făcut să mintă pe marele saxofonist de ocazie.) Femeia în ierarhia vieţii cotidiene! O poţi descoperi cum reuşeşte să dea jos preşedinţi!
De loc de invidiat. Dar să trecem la paralelismul meu. Mai în toate prozele moderne, poemele noii generaţii, remarc unele, parcă-s afişe de la wc. reproduse şi tipărite ca un manifest cu înjurături. Se scrie pe şleau scene erotice, nimic pur, original, totul ostentativ, trivial, ce-mi dă o senzaţie de vomă, când nu pot să le evit scenele din filme … Demodarea filmelor clasice cu stele consacrate, modelul cu femei în rochii dantelate care se îndragostesc, păcătuiesc, poate, sugerându-ne o noapte de dragoste, sărutul inocent, toate astea sunt deja într-o zonă apusă a virtualului sau a scrisului în general. Evident ca te-apucă râsul văzând în filme vechi scene cu conţinut pueril : flirtul, scrisori cu funde cu miros de lavandă, levănţică peste tot, legături din dragoste, iubire, a;ternuturi scrobite, albe…imacularea?
Pornografia se vinde acum ca pâinea caldă. Nu mai e nimic de făcut. Am rămas de modă veche, epoca romantică a dispărut. Apar scamatorii de vise care te învaţă experimentul lor cu desuuri roşii sau goi plimbându-se prin parcuri, zicându-ţi că lumea e stricată din totdeauna şi că eu n-am avut ochi de văzut exchibiţionismul virtual. Deci există o altă lume pe care tu nu vrei s-o cunoşti, zona lucrurilor care te înspăimântă ca şi un atentat terorist şi pe care nu poţi s-o accepţi nici măcar în vis, pudoare?! Fenomenul de respingere apare, atunci când vrei să traieşti un experiment, ca să-ţi îmbunătăţeşti calitatea versurilor, să încerci să fii modernă, postmodernistă, alchimie studiată, să fii în pas cu moda, excentrică. Dar ceva din tine te face să te laşi chiar din start, chiar după ce citeşti de exemplu „Pianista”, cartea premiată a scriitoarei Elfride Jelinek, pe care eu o consider puternic erotică. Descoperim legătura muzicală între afecţiune, dăruire… şi lama de ras, extreme bizare care pun în evidenţă şi legătura profesor-elev, carte scrisă din unghiul fetei bătrâne, pianista care a ratat, numai pentru a înţelege lumea vieneză, care a născut valsul deformat al acestui secol: „Corpul nu-l mai percepe pe celălalt, ci devine unul altuia doar un mijloc de a fi altfel”. Mă pot gândi şi la femeile din romanul lui Cărtarescu “ De ce iubim femeile”! Autorul, candidat la Nobel conchide: “ Cât timp mi-am iubit soţia, literalmente n-am putut-o înşela – adesea spre disperarea mea – nici în vis “ …i-am auzit cuvintele româneşti , aspre şi obscene, strigând cănd n-a mai putut să strige .” Să cunoşti o femeie”, alt stil, altă concepţie a scriitorului Amos Oz despre o femeie electrocutată şi bărbatul rămas printre lucrurile soţiei întreţinându-şi fiica, bolnavă incurabilă. Pe undeva titlurile sunt asemnănătoare, totuşi Amos Oz a fost primul care a sugerat epoca la care mă refer. Să cunoşti femeile din ambele direcţii, pornind de la scriitorul-bărbat sau scriitorul- femeie e o experienţă , chiar dacă te poţi transpune în una sau alta din situaţii, cu uşurinţă, dacă ai talentul ipostazelor. Să te dezbraci în public ca să poţi fi citită în cărţi fantastice, concepute pe calculator, iar din când în când păpuşa ta virtuală să apară, călare pe o mătură într-o lume vegetală care-ţi vorbeşte şi te înghite, ce e mai important decât succesul? Sau, poate să rămâi în stadiul elementar când trebuie să-ţi faci bilanţul şi să apui veşnic. (Să închizi tv-ul cu tot ce te poate expedia în lumea reclamelor de pe cele 300 de canale de televiziune, cu cod plătit numai la postul de muzică simfonică MEZZO, nu ne trebuie cultură muzicală decât dacă vrem să devenim melomani? ), cu fete care se expun dezbrăcate predându-ţi numerele de telefoane, etc, întrebându-te de ce bărbaţii au dreptul să tacă şi să accepte această plăcere care li se oferă, reviste porno, (filme cu Borat şi ustensilele perversităţii, el purul!) iar noi soţiile să fim atât de trădate, acceptând acest lucru ca o fatalitate?
Fiecare cu norocul său, zic. „Al meu” n-are şalatul magic!(tele-comanda). Dar alte neveste, prietene, amice le aud că se plâng. Să scrie la „întrebări pentru femei frustrate ” de la Ziarul Anonim redactat de bărbaţii veseli?
**
Chiar ma gândisem şi la un scenariu de film feminist cu o poveste, poate previzibilă:
Tânăra Ilana, studentă şi fotografă s-a îndrăgostit virtual de masca X. A urmat întâlnirea ca-n filme într-o cameră de hotel, undeva în Parisul romantic, după ce au colindat toate muzeele împreună, ea venind din Canada, el din România sau altundeva. S-a dăruit lui cu toata fiinţa. Într-o zi l-a descoperit pe internet cu un blog. Avea nu ştiu câte legături amoroase pe toate continentele. Scria de zor poeme. Cu astea le cucerea. Era un scamator de cuvinte. Nici măcar nu se ascundea că avea program şi de noapte. Bărbatul era liber să zboare pe orice continent. Ultima dată a fost în Australia. Chiar era cât pe ce să se însoare! Dar australianca, până la urmă „i-a dat papucii” ! Se săturase de un parazit! Tânăr şi liber să fie pe toate meridianele cu oricine si oricând. Nu-l costa mai nimic. Doamnele aveau totul, inclusiv casă şi masă. Pe alea le căuta amicul poet, colecţiona şi el. Ajunsese să se autofilmeze. El se simţea flagelat de femei. Să cobori la nivel de animal cu creier ca să te laşi filmat în momentul ăla, e şi mai groaznic. Oameni-animale, primitivism… dar n-am voie să modific concepţia scenariului, dactilografa dictează, eu scriu.
El s-a reântors acasă, deci, personajul meu care a umblat fleaura din femeie în femeie şi-a dat seama, într-un târziu că ţine totuşi la o fiinţă adevarătă care era Ilana. A încercat s-o recucerească. În parte a reuşit! Întâlnirea de dragoste a fost reluată din acelaşi punct, dar după un an. Ea l-a aşteptat îmbrăcată în desuuri negre, învaţase, între timp cum se semene cu o cocotă, aşa cum îşi doresc bărbaţii. Şampania, paharele, şemineul, tot tacâmul pentru a face dragoste, lumina obscură, decorul perdelelor unduitoare. A apărut insul şi ea în desuurile vaporoase, a început să se unduiască ritmic. Striptease, discuţii fine, dar ascunzând în lenjeria fină…urmele lui. A fost simplu să danseze, să imite dansatoarele din barurile de noapte care se scurg pe o bară, învârtind din fundul pompos şi chiloţii o funie. Avea toate proieminenţele frumoase, gura însă, buzele ei adevarate, neumflate artificial cu silicon erau însă esenţa atracţiei lui perverse, o ştia…(De multe ori în lift era analizată de bărbaţi pornind de la gură, le simţea privirea, restul nu mai prea conta, gura căpătase un rol, sensul noii epoci, rujul prefăcătoriei, stridenţa, Epoca Clinton, sexul oral cu monici de duzină era pe tapet, o simţea) . Nimeni nu se gândea însă la satisfacţia femeii Ilana.…Prestigiul ei, sinceritatatea ei. Care satisfactie? Ilana ajunsese împreună cu iubitul. El se dezbrăcase repede ea trase fermorul de la pantaloni. La început mai crispat, barbatul s-a lasat controlat, desfacut , în sfârşit, buzele ei, limba ei arcuită, vârful excitant, palparea si mângâierea, visul oricarui bărbat, femeia roşcată mângâiată pe cap, părul strâns ca într-o cupă de mâinile lui, şamponul ei cu miros de orhidee, parfumul ei. Ilana s-a răzbunat.

ARGOS, CRAIOVA, 2007

6 gânduri despre &8222;Efectul PAVLOV&8221;

  1. Bianca Marcovici

    Nocturnă pastişă

    cît de greu se clădesc lucrurile în relaţiile atât de înşelătoare
    prevăd şi aştept mereu să nu mi se întâmple ce presimt
    în ochii tăi atât de deschişi spre încăpăţânarea sunetului
    ascuns
    mi-e din ce în ce mai greu să păstrez relaţiile incerte
    să fiu eu însămi cel puţin în patul comun
    mă trezesc zâmbind sub cerul ventilatorului din plafon
    iar mi-am pierdut actele, iar identitatea…
    iar hoinăresc precum un Altul
    nocturnă pastişă

    ***

    Miercurea de mătase
    Ce-mi zici
    De mă trezeşti
    Dintre pernele gândului
    Albastru
    Ce-mi zici de-mi închizi fereastra
    Spre întunericul taciturn
    Ce-mi legeni
    Prin cearceafuri de mătase
    Lapte corăslit

    ***

    Te-am înşelat
    Doar sufletul ţi-a mai rămas
    Din mine

    Dacă aş avea

    Dacă aş avea
    cheile sufletului tău
    m-aş căuta
    în conul de umbră

    Dacă aş fi locuit
    numai
    în limba rămână
    viaţa ar fi fost
    un surogat de cafea
    cum am mai băut
    când nu mă ştiam încă

    Rediscurs

    e parşiv de frumos ce poţi să scrii
    ce arunci pe fereastră
    cum stingi tu cărbunii încinşi
    cu alcool şi fiere albastră
    e parşiv de frumos
    cum nu-ţi înghiţi
    cuvintele despre vise
    m-ai molipsit
    ramân cu mâinile întinse

  2. Marcovici

    Am avut un vis

    m-am trezit intr-o altă casă
    mai mult demolată şi reparată
    cu tavan înalt
    şi duşumele de scânduri
    cu miros de lemn putrezit
    goală, fără mobile
    pereti scorojiţi!
    nu mi-a venit să cred
    îmi repetam mereu
    cu vocea scăzută
    că asta-i „casa mea”
    trebuie să exist în ea
    e tot ce trebuia să înţeleg
    în acel moment al trezirii!

    rediscurs

    am petrecut odată singură pe o hidrobicicletă şi lacul Herestrău
    Eram în delegaţie, după o zi de muncă pe la ministere
    mi-am propus să ajung în mijlocul lacului pedalând
    pedalând
    sclipirile apei mi-au obosit ochii iar picioarele nu mă mai ascultau
    singură în mijlocul lacului ca şi cum un alpinist pe un vîrf de munte
    aş spune că m-am pierdut
    aş zice că nu mi-am recunoscut reacţiile
    câteva momente mi-am dorit să nu ştiu drumul de întoarcere.

    Sunt atât de aproape de desăvârşire, îmi ziceam

  3. Cred ca e cea mai puna piesa literara pe care ai scris-o! Ai atins punctul vulnerabil al barbatilor! S-ar putea sa ai efecte contrarii! Sa nu crezi ca punctul pe „i” e cumva cauza lucrurilor negative din casniciile ratate?
    lucian

  4. Bianca, soţul tău are dreptate… Nu de alta, dar un asemenea „cranţ” a mai făcut o fetişcană cu un bătrân libidinos în „Anatomistul” lui Federico Andahazi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s