Safaranit

ce înseamnă …safaranit?

  

  pagină de jurnal
A trecut un timp şi simt că pot să mă adun să comunic cu lumea,în felul meu! Fel de fel de întâmplări, fataliste, poetice …m-au bântuit în ultima vreme! Ar trebui să încerc să clipesc mai rar, să nu mi se zbată ochiul drept, când îmi aminesc de umbrele care-mi persistă în memorie, fără să le pot şterge cu un cuvânt. Am încercat mereu să mă ataşez de oameni dar, rezultatul nu a fost cel scontat sau, aparent dorit! Fixez mereu imagini, precum fluturele în insectar.Mereu mă dor boldurile înfipte …
Safaranit….cuvânt care-mi sugereaza totul! Nepotul meu l-a inventat. Are doi ani şi jumătate şi, deja cunoaşte noua limbă! (” Safa”) limbă în ebraică….(„ranit”) e prescurtarea de la „romanit” în ebraică, safaranit e cuvântul inventat…ca un fel de esperanto! La început am râs când DORI, nepotul meu a conceput acest cuvânt cu atât de multe semnificaţii. Sună superb safa-romanit….safaranit! Limba în care mi se spune: „ce faci, safta/bunică… Bianca!”
Safta e bunică…doar o bunică oarecum semi/analfabetă în ebraică! Scriu mult pe calculator în ebraică însă doar legat de treburi inginereşti, spaţiu limitat fără sensurile pe care nu le pot visa! Visez numai în safaranit. Adică o grămadă de cuvinte amestecate care îmi sar în faţă, precum căprioarele pe stânci, până ajung într-un loc stabil pe care-l părăsesc până la urmă, pentru o picătură de apă de izvor sau, un mănunchi de verdeţă de prin colţuri! Aerul rarefiat e numai acolo…în visul meu!
Uneori mă ia cu tristeţe dar, îmi zic totuşi că au trecut 15 ani de Israel şi, ar trebui să prind rădăcini definitive în noua limbă „safaranit” chiar s-o îmbogăţesc s-o reinventez, s-o clădesc din nou şi să o predau nepoţilor care, acum sunt „ca un burete”, prind tot şi-mi mai şi zic: „safta, ani azbir lah ?!” („bunico, eu îţi explic ?”)
E timpul să mă judec mai puţin şi să iau lucrurile aşa cum sunt, să nu mă simt mereu trădată de un amic sau altul, de împrejurările vieţii care te pun „cu botul pe labe”, precum căţelul meu boxat de soţul meu, mereu pentru orice boroboaţă…uneori cu urmări drastice!
Ce să mai zic când, aud fel de fel de poveşti „adevărate” prin vecini, unde nepoţii deja încropesc strategic în ebraică (ştiind că bunica nu cunoaşte aşa de bine iviritul) fel de fel de scenarii de distrugere a obiectelor de prin casă , mai ales alea cu butoane şi şalate ( adică dispozitive de telecomandă), în lipsa părinţilor, făcându-i zile fripte bunicii şi râzînd de ea, precum de vreun copil de vârsta lor, caruia i-au jucat o festă!

Acum a intrat grădinarul. Mi-a udat florile din cameră, verdeaţa plictisită …din camera de serviciu, la o oră atât de matinală! Mi-a zis „boker tov”…adică buna-dimineaţa!

Să fie!

***
M-am gândit că pot adăuga -telegrafic- alte noutăţi la zi!
Gelozia, instinctul, cum se manifestă la nepoţi?
Pot să spun că am avut o revelaţie: nepotul m-a muşcat de sân în momentul când fiica mea alăpta lîngă mine!
Durerea o mai simt în suflet! Ştiu că m-am înroşit şi am încercat să mimez că nu s-a întâmplat nimic! Dar se întâmplase…A doua zi nepotul, numai de doi anişori şi 6 luni, şi-a amintit ce a făcut. M-a întrebat, foarte clar dacă mă mai doare „ţiţa” şi m-a îmbrăţişat simţindu-se vinovat!
Haifa
bianca marcovici
 poveştile „saftei ” din Haifa zidurilor de sprijin

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

2005-05-28  |     | 

Ady e născută la 28 august, 2003 iar Dory e născut la 21 ianuarie, 2004, amândoi în Israel.
Mi-am propus să consemnez cîte ceva din viaţa lor, eu fiind bunica(safta în ebraică), deci o evoluţie cam deformată, prin ochii poetei, să încep deci cu noutăţile :

Ady, fetiţa, e copia fiicei mele cele mari, Zinette.O viitoare fâşneaţă, cu gene lungi şi păr ondulat, faţă smeadă, ochi căprui, ochii mari şi expresivi, cam slăbuţă,mignionă, mănâncă cu mănuţele şi, mai tot cade pe alături, pe scăunelul special, pe jos…se mozoleşte splendid, picturile abstracte sunt nimic! Ieri s-a suit pe un scăunel, pus lângă aragaz şi a încercat să-i aprindă ochiurile cu un chibrit ars.Cred că trebuie să ne facem abonament la pompieri! A zis primul cuvânt:ABA…adică, în ivrit înseamnă :tata!
E foarte ageră, activă, îi plac cărţie cu poze, deja face anologii între real şi abstract, urmăreşte emisiunile pentru copii,imită, e circumspectă cu noii veniţi, nu acceptă să fie luată in braţe uşor, e teribil de „mămoasă”, mai ales la boală! Aici viruşii mişună. 40 de grade Celsius e ceva curent la copii. Mie mi-a fost greu să accept boala la nepoţi, cu temperatură mare, zile şi nopţi, la care nu se intră în panică, se aşteaptă, pastile cât mai puţin, să se lupte cu viruşii, să fie exterminaţi de natură! Se face baie copilului şi se aşteaptă ca virusul să cadă lat! Ady, la grădiniţă s-a apărat când a fost atăcată de un băieţel. L-a muşcat de mână! N-a fost nici o reclamaţie! Cunoaşte bine drumul spre casă şi cere să fie dusă la plimbare îndreptându-se spre uşă, foarte hotărâtă să înduplece pe oricine e în apropiere!
Asta-mi aminteşte că şi eu m-am apărat de un băieţel, prin clasa întâi, care mă trăgea de codiţe până la durere. L-am expediat în tablă şi, şi-a rupt degetul mare. A stat în ghips o lună!

Dory, băieţelui, e copia fiicei mele mici, Noemy şi a tatălui meu (Z”L). Asta se vede după forma piciorului, degetul mare e puţin distanţat de celelalte degete. Lucru văzut prin ecografie, încă de cînd avea 13 m”m.
E blond spre ginigi, pielea albă, rotunjel,râde tot timpul, e lipicios, năsuc cârn, mâini de pianist ca şi Noemy!

(tocmai citesc „pianista” de Elfride Jelinek”, personajul Erika mă intrigă, mă uluieşte, mă contorsonează stilul ei direct, atât de muzicală şi atât de scandaloasă în gândirea intimă)

Ieri puştiul a zis „bagge”,adică numel de chiftea din carne cu pătrunjel, cuvânt irakian. Dory are o atracţie deosebită spre mare. Zic că-mi seamănă şi la gusturi! Toate drumurile duc la mare, pentru el.Ieri am umblat după „popândău”, în spatele lui, ţinîndu-l de glugă, prin nisip, peste stânci, indiferent de înălţime, îşi dă drumul în gol, numai să ajungă să pună piciorul în apă, cu tot cu săndăluţe. E un titirez care merge exact ca Chaplin, sau ca tatal său, Moshe, are personalitate de mic, dictează direcţia, se învârte pe un picior şi te îndrumă unde doreşte! Apusul a fost superb. Soarele a schiţat un Maghen David, ultima apariţie pe ziua de ieri… şi s-a aruncat în mare!

Sa fac o paranteză:în nepoţii mei s-au adunat rădăcinile unui neam evreiesc rar, europeano-asiatic,doua continente vechi, aşa că, bunicii vor persevera să-şi înveţe nepoţii cuvinte : româneşti, în ebraică, indiene, irakiene, asta amalgam! Există şi o străbunică indiană în viaţă.A dansat la cei 85 de ani împreună cu noi, la nunta fetei cele mici, asta acum doi ani, tocmai în ziua cănd, se zicea că, ” a căzut capul lui Saddam”! (Nuntă cu emoţii! Musafirii puteau să nu vină. Starea de război şi frica de atentatele teroriste era în noi! Fiecare familie îşi pregătea „camera etanşă” ca pe vremea Razboiului din Golf .La televizor ,la ştiri, vedeam cozile la măştile de gaze şi la provizii în cutii metalice.)

Cum vor reţine nepoţii mei din ce limbă face parte „mămăligă” …(ieri au măncat alivancă făcută de mine), nu prea ştiu !?

Cert e că ruşii-şi învaţă copii să vorbească, de la început, numai ruseşte. Tot ieri o fetiţă, din părinţi ruşi m-a întrebat în ruseşte : câinele meu muşcă? (vroia să-l mângâie).I-am răspuns că, nu înţeleg ruseşte, doar puţin! Într-o secundă mi-a tradus în ebraică întrebarea: câinele meu muşcă? La numai 3 ani, deja se descurca în două limbi! Şi, când te gândeşti că, poţi auzi pe stradă, sau oriunde, atâtea limbi diferite, vacarm, Turnul lui Babel,aproape 70 de limbi!

Las natura-mamă să decidă ce vor învăţa nepoţii mei!
Deocamdată insist pe româneşte. Dar, şi eu trebuie să trec Dincolo… la ebraică, adică să prind rădăcini! E timpul! E prea tîrziu pentru mine? Am venit prea tîrziu ca să-mi mut comutatorul memoriei ,adică să zic că m-am născut din nou, cu un transplant, ca un dinte transplantat în memorie, pe ivrit, adică la 4o de ani, alt cap…altă fiinţă, altă mentalitate, altă istorie, să uit ,deci, să-mi şterg memoria trecută ,timp de 40 de ani, să mănânc kasher şi să-mi amintesc că am participat, pentru prima dată, la un „Pydion” (naterea primului nepot într-o familie, Dory a fost actorul, şi la circumcizie eu l-am predat rabinului, operaţia a reuşit, nici o urmă derutantă, sexul e un trandafir îmbobocit). S-ar putea printr-o operaţie plastică reface creerul meu de bunică începătoare?! Dar încă nu a fost nici un caz sau, poate, cerere exclusivă de schimbarea limbii în centrul imaginaţiei?!
Mâine mă scol israeliancă 100%!
Cît optimism în mine. Precum dieta începută acum câţiva ani! Cred că am luat cam multe kilograme din cauza sedentarismului şi a laptopului mâncâtor de timp, energie şi aer curat.L-aş mânca şi pe el, cu o bucată de pâine proaspătă, caldă, scoasă din cuptor, un sandviş excelent, cu viruşi naturali şi, mai ales cu umplutură cu costiţă! Bulemică …Bulemică, n-o să mai pot intra pe uşa poemului!

28.mai.2005 ©Bianca Marcovici