improrvizaţie pe o coardă-grupaj
revista „Vatra”, Târgu Mureş
mă leg la cap zilnic
îmi caut pantofii cu fundiţe
şi-mi împletesc părul cu carunte amintiri
de dimineaţă îmi desfid planurile de Şabaton*
şi mă urc în caleaşca frivolă
de lângă ştrandul îngheţat
câţiva patinatori îmi trec prin vis
uitând de vaporul parcat ieri în faţa casei
*
visceral te-nţeleg
patosul de a hiberna printre lucrurile chiverniselii
se exfoliază
rădăcinile se usucă în forme impecabile
Mozart îmi îmbălsămează tăcerea
mi se împăinjenesc ochii
rastalmacirilor. Can Can la Moulen Rouge
în oglindă Narcis îşi pune peruca.
*ai talentul de a profana mormintele închipuirii
de a te razbuna pe lanternele care nu se aprind
cortinele brocate-ţi desfigurează apogeul
cauţi scările portocalii
proiectate-n soarele arţăgos
piruiete degeaba
vax de ghindă împăiat în pungi de nailon
greu e să găseşti cuvintele frumoase
şi pătlăgele roşii în papucii galbeni. pompoane
turceşti.
mai ales legatura cu Dracula
*
încerc să prind firul evidenţei
te plimbi pe coclaurile picturii
fără să văd hălăduieşti singur
Dona Alba îşi pune cercelul perlă
şi remarcă
nici măcar inspiraţia poemului încotoşmănat
nu o cuprinde în scenariul actual.
mereu cu ochii pe tine
în tunelul timpului
prin muzee.
m-ai uitat pe scari
*
mă ia cu frig canonul piciorului de fier
piratul cu mâna cârlig mă zgârâe pe acordul mutual
strâng pletele iubirii încărunţite
şi-ţi împing caruciorul spre cascadă.
un fir nupţial mă imbie
*
tinzi mereu să iei femeia altuia.
iubeşti-în fapt- să fii amantul secret
al oricarui femei!
iubeşti trădarea echivalentă cu un pantof de piele
uşor de încălţat …
nu mă plictisesc în jocul cuvintelor numai joi
pentru că
lumina bate spre sfârşitul săptămânii
îndestulat cu varză murată.
clipele mi le măsor totuşi
cu rima imperfectă, muzica numai eu o simt .
baţi pasul pe loc ca un soldat fară bocanci
şi mai speri în ratarea mea dragalaşă
din salsa modulată cu tine
prinsă ca o agrafă
de cravată.
doar să poţi mărşălui fericit pe străzile Parisului.
extaziat de tine!
Şabaton-în ivirit:*
un an întrerupere în muncă
*
exagerezi mai tot timpul
pisica trebuie trasă la raspundere
duetul- duel nu se răsvrânge asupra publicului
care-i bont şi ursuz şi nu te înţelege
improvizaţia pe o coardă
flexibilă , tomastică în flageoletul excitant,
ciocârlia mea minusculă
chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
de stalactite
şi vioara mi s-a dezacordat
dar, cum ţi-am spus
fericirea începe după uşa masivă
cea zăvorâtă
*
rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate.
chiţibuşuri de om nesatisfăcut de incerte chemări, defulare?
labirintul cobaiului în căutare de mărunte artificii
zaharul inhibiţiei. curcubeul infiat.
lasa-mă să-ţi picur balsamul meu
să te simţi într-adevăr ca un fruct care va pârgui
precum o rodie echilibrată de o bizară dăruire
din palmele mele sociale.
calendarul trebuie rupt
sa nu n e amintească de trecerea timpului
şi masca pe care o purtăm zilnic
impregnată deja şi fără scăpare
de a o mutila în bine?
rolul artistei va fi abisal
ea va înmărmuri publicul
surdina va aplana sunetul declanşat al alarmei
mereu explozia rachetei va stinge simţămintele
fiecare pe ghemotocul său de fericire va piere.
de ce te amăgeşti că vei putea fugi de toate astea?
ţi-am citi în palmă
chiromanţia poemului te mai poate salva
dacă mai ai rabdare; la mine e cam pe sfârşite.
fireasca acceptare. mă roade un vierme pe dinlăuntru.
chitibuşarii vor zice ca bocesc degeaba. traumele
sapă adânc.
pot –din în când-
să-mi ridic ochii spre tine
daruindu-ţi rodia energiei.
nu e bine să mă uit în oglindă
te zăresc mereu în suflet.
*
Vibrez ca o harpă din Cetatea lui David
Hranindu-mă cu adieri de vânt şi cuvinte
Eu pot trezi dirijorul amorţit
Chiar dacă în actul final el cade de oboseală
Artista se retrage în spatele cortinei
Dregându-şi vocea cu un ou crud
Nu poate răspunde la afecţiunea publicului
Clarviziunea ucide din faşă aberaţiile registrului
orgi sinistre
Baletul bărbaţilor dechizaţi e de prost gust
Sunt raşi prin locurile bărbăţiei. stupizi
Fixînd mereu arcuşul meu. dezechilibrat
de distonanţele efemere
dansul săbiilor parcurge mereu acelaşi cerc de foc
un Maghen David luminează în noapte ca o făclie
boala ta -aşa zisă „incurabilă”
e o faţadă de dezertor!
refă-te dirijor amorţit din cercul de foc!
*
Inexorabil lucrurile sunt mereu spuse
mereu scrise cu altă dicţie, altă caligrafie de litere binome
de pe perna amintirii. iniţiale , bicepşi, rugăciuni de iubire.
la fel si scenariile filmelor sunt-în fapt- o repetiţie
cu alte decoruri de mucava
alte maşinuţe distruse pe calculator,
alte explozii de galaxii nefinisate
din gaura neagră a triunghiului absorbant.
de vezi chipul meu arzând on line în oglinda virtuală
e , pentru că vrei să te autodistrugi
focarul răului e clima noastră
mizerabilă şi menopauza
femeii cu părul cărunt!
se poate dezvolta tema abţinerii. şi eu!
*
Da, albul e complementar cu mine, imaculata …
Bal mascat cu Amelii care caută iarba răului
De sub pietrele criminalilor de inimi
Când nu e prea târziu pentru descântec.
Prefăcuţii-s tot mai mulţi
Sub chipul tău ingenuu
Îmi tragi clapa mereu, subterfugii
Care ascund-în fapt –neputinţa, golul tău nemăsurat
Permutările combinatorii într-un determinant spaţial
Cum ţi-am zis cuibul de păsări , curbura spaţiului meu
Nu t e cuprinde.
Sunt balsamul de pe ochiul tău stâng
Sunt pupila ta într-o zi de marţi
Bal mascat bal mascat
Nu tuşi că-ţi va sări masca …
*
Pomul cunoaşterii presupune să învăţ să mă caţăr
înainte de abandon
Câtă tristeţe-i în tine!
Câtă risipă s-a acumulat în viroza neagră a lamentărilor
Pătrund în ea să te trag înapoi
Nu mai e loc de Eve perfect pictate, imitaţii de instrumente
Ce nu–mi cântă pe struna firavă
Nu mai e loc de sincope şi cafele surogat
Nervozitatea a pus stăpânire pe mine
Sătulă de ( ne)afecţiunea celorlalţi – o port ca o povară
*
de dimineaţa vreau să-ţi impresionez
ochiul bolnav
să-ţi dau picăturile de ploaie ale cuvintelor
să mişc în zig zag cuvintele lacrimogene
sa-ţi simt pulsul firav al îngemânării poetice
în fond nu ai nevoie de mine
absenţa ta o măsor cu basmele citite prin şcoală şi filmele mute
ochiul bolnav nu-ţi înghite şi vocea
dar le-ai asimilat?
în definitiv nu-ţi doreşti protecţia cuiva
ci susurul apei de izvor
nu pot să-i ţin locul. Renunţ!
bianca marcovici
reprodus din
Revista Vatra, nr.4-5, 2007, pag.21-22
Târgu Mureş
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
From: Serviciul Roman RRI
To: <
Subject:
Date: Mon, 06 Aug 2007 14:47:57 +0300
„Festival George Enescu 2007” la RRI
Dragi prieteni, RRI va invita sa participati la un nou concurs cu premii,
consacrat marelui nostru muzician George Enescu si editiei din 2007 a
Festivalului si Concursului International care-i poarta numele. Asadar,
„Festival George Enescu 2007″ la RRI.
La 19 august 1881 se nãstea la Liveni, în nordul României, marele
violonist, compozitor, pianist, dirijor si pedagog George Enescu.
Considerat unul dintre cei mai importanti muzicieni din prima jumatate a
secolului XX, Enescu s-a stins din viatã la Paris acum jumatate de secol,
la 4 mai 1955. La 3 ani de la disparitia sa era organizata prima editie a
Festivalului International „George Enescu”.
Va invitam sa urmariti emisiunile RRI si site-ul nostru, sa raspundeti
corect, în scris, la câteva întrebari si puteti câstiga. Concursul va dura
pâna la 23 septembrie 2007, data postei. La sugestia mai multor ascultatori
si utilizatori Internet, va propunem un concurs putin diferit de cele cu
care v-am obisnuit la RRI. În primul rând va fi mai scurt (circa 7
saptamâni).
În al doilea rând nu vom avea ca Mare Premiu un sejur în România. Vom
avea, în schimb, premii în obiecte, majoritatea legate de opera muzicala a
marelui nostru conational George Enescu, dar si de alte valori culturale
românesti în circuit mondial.
În al treilea rând, vom avea un numar fix de premii: 100. Jumatate dintre
ele vor fi oferite, prin tragere la sorti, celor care ne raspund corect,
complet, rapid si cât mai amplu si interesant prin e-mail sau fax, iar
jumatate, tot prin tragere la sorti celor care ne raspund la fel de corect,
complet, amplu si interesant prin intermediul scrisorilor clasice.
Concursul este sponsorizat sau sprijinit de SC ELECTRECORD SA, de Editura
„Casa Radio” si de Agentia pentru Strategii Guvernamentale.
Si acum, întrebarile:
– Unde si când a murit George Enescu?
– Când a avut loc prima editie a Festivalului „George Enescu”?
– Numiti cel putin trei creatii muzicale enesciene.
Va rugam sa ne scrieti si ce v-a determinat sa participati la concurs.
Coordonatele noastre: Radio România International, str. G-ral Berthelot nr.
60-64, sector 1, Bucuresti, PO Box 111, cod 010165, fax 00.40.21.319.05.62,
e-mail: ro@rri.ro sau romana@rri.ro.
Asteptam raspunsurile dvs. pâna la 23 septembrie, data postei.
Câstigatorii vor fi anuntati la începutul lunii octombrie. Succes!
Cu stima, colectivul serviciului in limba romana de la RRI
––
Serviciul Roman – Radio Romania International
Întâmplări ciudate nepovestite încă de prin anul 1957!
Am fost un copil poznaş dar fără voia mea. Îmi amintesc că mereu aveam intenţii foarte bune dar toate se terminau rău.
Eram cam des închisă în casă până la venirea mamei de la piaţă. Se ducea de cu noapte la Hala Centrală din Iaşi să mai prindă câte un rând la carne, sau la alte alimente mai ieftine! Uneori stătea la coadă ore întregi!
Plecaţi mă lăsau în grija fratelui meu Eli. Dar diferenţa de vârsta dintre noi era de 6 ani! Aşa că el pleca la şcoală iar eu îmi făceam de cap până la venirea mamei. Deci îmi amintesc una din intenţiile mele bune, ca să atrag atenţia copiilor care se perindau în faţa geamului meu din dormitor de la etajul întâi. Tata fusese plecat în delegaţie la Budapesta. S-a întors fericit cu un cadou pentru mama mea. Vreo 6 Metri pătraţi de material culoare perlei cu picături ovoidale, verzui pentru o rochie cel puţin. Mama mea a fost croitoreasă cu multă clentelă evreiască, aşa că o puteam imita, avea toate ustensilele de croitorie la îndemâna mea. Mi s-a părut că e potrivită o bucăţică de material pentru păpuşa mea. Aşa că m-am apucat de croit. A fost necesară şi o gaură centrală pentru ca rochia să intre pe gâtul păpuşii. Le-am aratat-o aşa îmbrăcată prietenelor mele de peste geam. Le-a plăcut foarte mult cum e îmbrăcată aşa că mi-au cerut şi ele material pentru rochiţe. Cred că am făcut cadou vreo doi metri pătraţi de material până la venirea mamei, tăiate în pătrăţele. Cert este că eu eram fericită de reuşita mea şi faptul că copiii mă admirau la geam! Mama mea s-a înfuriat tare… Bătaia însă mereu o căpătam de la tata care avea mână foarte grea…
***
Aşa s-a întâmplat că într-o zi m-am căţărat pe şifonier. Doream tare mult să văd ce ascunde mama acolo! Am dat peste nişte hârţii care semănau cu bani dau nu erau bani. Îmi amintesc că am decupat parcă pe Ştefan cel Mare, coroana lui şi chipul său. Dar după ce intrasem într-o lamă care nimerise pe dulap. M-am şters în coborâre pe perete şi pe o pernă albă aflată la îndemână. Urme de sânge erau şi pe podea. Lama îmi intrase adînd sub unghie. La venirea mamei m-am ascuns sub pat în spatele unei valize. Nu m-a găsit imediat cu toate că ţipa ca din gură de şarpe! Cică „cineva i-a omorât copilul că erau urme de sânge pe pereţi, pe o pernă”…
Până la urmă am ieşit de sub pat. A urmat alt interogatoriu ce am facut cu banii care erau în fapt obligaţiuni Cec… Ascunsesem restul în cămară, vrei 20 de bucăţi. Nu reuşisem sa-mi duc opera la capăt. Sa decupez toate coroanele..Mama m-a ameninţat că mă spune lui tata. Aşa că, după ce am văzut că e ocupată cu gătitul mi-am făcut valiza punându-mi păpuşa şi pantofii cei noi şi am plecat de acasă. Aveam vreo 5 ani. Îmi doream să ajung la bunica care locuia pe strada Socola. Mi-am luat deci tot calabalâcul pe care îl puteam căra singură tocmai când afară se făcuse frig, cred că era minus 5-10 grade Celsius. Am aşteptat un tramvai care trecea destul de des prin faţa casei. M-am suit fără bilet după ce am aşteptat vreo doua tramvaie…Dar am avut mustrări de conştiinţă că nu am cumpărat bilet şi am coborât peste vreo două staţii, adică la Palatul Culturii. Nu am reuşit să trec strada singură. Zăpada era de înăltime suficientă. Nu am vrut să trec strada pentru că acolo mama îmi zisese cîndva cândva că” ţiganii mişună şi mă fură şi mă bagă în sac” dacă merg singură! Aşa că am aşteptat necăjită la marginea drumului să treacă cineva matur. Eram un sloi de gheţă, roşie ca focul, nu aveam mănuşi. Îmi ieşeau aburi din gură… După un timp, un tramvai a oprit în dreptul meu. A coborât însă… mama mea care ţinea în mînă un covrig. Eram lihnită de foame, nu mâncasem nimic până la ora aia. M-a luat de mână predându-mi covrigul încă cald. În seara aceea nu am mâncat bătaie de la tata…Mama a presimţit unde mă voi duce…adică la bunica! Cred că şi-au dat seamă cât de precoce eram! Oricum mă născusem la 7 luni şi avem prea multă personalitate, părinţii mei o remarcaseră!
Bianca Marcovici