Haifa zidurilor de sprijin

Carol Isac
note de lectură
„Haifa zidurilor de sprijin”,-
ed.Cronica,Iaşi,2000
cu o prefata de poetul Valeriu Stancu

Noua carte a poetei Bianca Marcovici, „Haifa zidurilor de sprijin” (editura Cronica ,Iasi, 2000) este o antologie selectionind versuri scrise din anul debutului,pina in prezent.Cuprinde si o amanuntita bio-bibliografie din care reiese ca autoarea are o opera liteara incununata cu opt premii decernate in Israel,Romania si Germania si ,la care s-au referit circa 28 de comentatori in 23 de publicatii. In mod surprinzatori, prezentarile facute poetei in unele reviste literare, inclusiv in „Izvoare”, au omis pasaje esentiale din cariera ei literara. Dar Bianca Marcovici ocupa,in constelatia poeziei israeliene scrisa in limba romana, un loc important caracterizat prin poetizarea cotidianului, formula bine gasita de prefatatorul volumului,criticul Valeriu Stancu. Cotideanul este pentru foartea activa poeta o sursa care a indemnat-o sa-si caute inca identitatea.” ,”Inca” are aici o conotatie voit ironica,care nu mai are nevoie de „recunoaste legimitatii ei literare fiind oaspete permanent si dorit la cele mai prestigioase , periodice din Romania si fireste pe ulita romaneasca din Israel isi imparte egal sentimentele intre lumea spirituala lasata in urma si cea de aici.Nu e vorba numai de legaturile firesti cu sferele de cultura si cu prietenii din „Iasul carunt”, ci si de o continuitate de spirit transpusa intre zidurile Haifei.Cotidianul aduce in poezie si ritmuri de reportaj derutant cum ar fi:”…sezatorile literare de la Tel Aviv/nu sint de lunga durata/lumea vine, pleaca/lumea in virsta e preponderenta/cea care mai corespunde cerintelor…”sau despre propia odisee in urma unui accident intimplat in Poiana Brasov:”…drept pe scaun am mincat frumos/fara sa clipesc prea des fara sa ma/gindesc ca ieri mi-a cazut tava din mina,/ca…nu de mult am stat ca o /nevertebrata internata la Brasov/vazut din ambulante…”(despre casa din mine).Aceleasi tonuri,cind sumbre cind evazive,se intilnesc si incelelalte poeme aflate sub semnul evenimentelor. Distanta fata de primele incursiuni in poezie este maercata prin includerea in volum a unor „contraste” jucause din 1966,ca de exemplu:”O cafea as vrea sa beau/cu putina frisca/ si apoi asa vrea sa merg/singura c-o brisca/n-as compunbe nici un vals/m-as gindi la tine-/as visa cu ochi deschisi/clipele senine.”
Pe drumul parcurs pina acum a sesizat seismele produse de trecerea timpului care continua sa o agreseze „cu noile stiri”. Peisajul in care traieste nu i-a fost pritenos de la inceput si sechelele unor respingeri reciproce se simt si acum. Numai cu greu s-a produs reconcilierea asteptata.Ratacirea ei intre punctele cardinale care i-au definit personalitatea ii da inca aceleasi emotii cind revede cartierele romantice din Isi sau zidurile albe ale Israelului. O atractie irezistibila o intoarce in fiecare data cind evadeaza spre locul unde a lasat cite ceva: e greu sa reconstitui ce ai pierdut/se estompeaza chinul,vad totul iar in roz”,ca niciodata insa, in noul volum o optiune definitiva se contureaza in termeni precisi. Haifa este tarmul la care acosteaza dupa o lunga ratacire de la un meridian la altul; „Aici in Asia/pun degetul pe harta…/ma caut:Haifa zidurilor mele de sprijin-/e luminata/ca o imparatie de basm…imi revin incet incet/( )eroarea nu este a mea…” Cind nu e debusolarea geografica, e una cu timpul.In „triluri”se aude distinct tic-tacul care anunta ca este pe o epava fara sansa” de a ajunge undeva”.Din acest moment imaginile trecutului devin coplesitoare:preteni trecuti in nefiinta,voci suave care nu se mai aud,poeti de care nu se va putea desparti niciodata.Oaza de recuperare a fortelor e poezia in care se simte ca o regina.Este spatiul in care se misca cu o bucurie a existentei de care ne contaminam si noi fara sanse de scapare desi casa in care convietuim nu este din cele mai confortabile si mai primitoare.In POEMUL”1999″ ii schiteaza profilul:
„Aici linistea anunta explozia urmatoare/iar repetitiile cu masca de gaze/pusa de Purim/nu se recomanda copiilor noi-nascuti!/dar sa ma intorc la poezie… e ca o stea galbena’pretutindeni/produce alergie…/dar eu o port ca scut…” Vibrind ca diapazon la impulsurile produse de o intensa combustie a sentimerntelor, Bianca Marcovici ramine o constanta cronicara a vremii parcurse. Intr-o strinsa confruntare cu disperarea(unde-i capatuul disperarii,Doamne?”intreaba intr-un poem si pentru ca ” poetul nu poate sa aiba nici un alibi „cauta echilibrul care sa-i permita continuitatea. Discursul ei liric cu slefuiri atente ale cuvintului se aude distinct.

*************************

„ULTIMA ORA”,24 NOEMBRIE,NR.1760,2000 , TEL AVIV
Shechter (extras critic)

Volumul „Amprente” ,publicat la Cluj-Napoca,si pe care il recomandam in „Ultima ora”, este ca un dosar de ancheta a poetei.
Cuprinde probe concludente, marturisiri complete Marturisirile ei sint grave sau ironice,dar totdeauna importante.
Aceasta ieseanca sentimentala, cu nostalgii neascunse are suferintele moderne ale omului neimpacat cu o lume care invata sa imbine inutilul cu neplacutul:…Din Sabat in Sabat/aceleasi automatisme/cu sensul cifrat al supravietuirii comune/ tinind „cheia succesului” in seiful cu nostalgii/descrind-o copiilor cu lux de amanunte/ tocmai cind ei au din ce in ce/mai putin timp pentru parinti”
Sa avem onestitatea de a marturisi ca ne recunoastem in aceasta senzatie.
Multe din poeziile ei, citindu-le,ai vrea sa le fi scris tu insuti. Daca nu ti-ar fi frica de un denunt,le-ai copia si le-ai iscali(aviz amatorilor,nota poetei!)
Tentatia de a comite aceasta infractiune abjecta trebuie sa fie magulitoare pentru admirabila poeta ieseanca din Haifa,Asa cred. ( I..Schechter Ultima Ora 20 august,1999 Tel Aviv.

I. Cristofor(extras critic)

Scriitori din Tara sfinta (referitor la placheta de versuri „AMPRENTE”) Editura Papyrus,Tel Aviv 1999 Bianca Marcovici se inscrie in rindul acelor ilustri scriitori evrei care au creat si in limba romana. caci poeta isi asuma destinul poporului sau cu gravitate,drama strabunilor impletindu-se cu cea personala. Un poem precum Auschwitz impresioneaza prin identificarea ei cu cei disparuti „suntem vii/suntem copiii lor/care canta Shalom-/suntem unicul popor din lume/ care nu avem o bucurie intreaga-/ pentru ca fiecare sarbatoare/ne aduce aminte de cei ucisi-/Poezia devine o rugaciune la „Zidul Plingerii”, spovedanie facuta in numele unei colectivitati. Unul din cele mai emotionante poeme ale acestei superbe carti este intitulat : „Magia pietrelor”,ce contine un portret al tatalui poetei,generos si umil, al omului bun, strivit sub rotile implacabile ale istoriei: „Sunt urmasa lui Saul,tatal meu/cel bun cu toata lumea/care a muncit la Fabrica TESATURA/ din zori si pina in noapte/fara sa fie renumerat,el/care impartea cadouri si statea la cozi /zile si nopti,albastre cu luna,/pentru copii si nepoti,/ Saul cel care a prestat munca obligatorie/a doua zi dupa oficierea nuntii prin 44/ la Sinagoga din Elena Doamna-/va scriu deci/de omul Saul care s-a dus prea devreme/ in lumea celor drepti…” (Prin aceasta aparitie ,Bianca Marcovici se afirma ca una din cele mai viguroase voci lirice ale generatiei sale” Criticul Ion Cristofor(Curierul,DEC.1999 Cluj-Napoca)
&&&&&&&&&&&&&&&&&

BIANCA MARCOVICI,acuitatea dicteului liric eseu de dr.Elena Esther Tacciu aparut in antologia „Metafore Romanesti din Israel ,Editura „Cronica”,Iasi,2000
(selectiuni)

Cind se stabilea in urma cu opt ani la Haifa, Bianca Marcovici aducea cu sine un nume omologat de critica literara romaneasca. Scosese doua volumr de poezie in 1985 si 1987,unul la Iasi,orasul nasterii sale, si apoi altul la Bucuresti.(nota poetei :deasemenea si-n anul 1989 a mai aparut o placheta intitulata „Dincolo de paradis”,editura Litera,Bucuresti.Despre acest debut in jurul virstei de 30 de ani au scris Nicolae Manolescu, Ana Blandiana(nota poetei:Ana Blandiana mi-a scris personal despre cartea mea „Dincolo de Paradis” care a impresionat-o in mod profund).Despre „Tara extremelor” ,Munchen 1997, a scris recent elogios Grete Tartler,in „Roamnia Literara”.In cadrul Generatiei 80, cu nume ca M.Cartarescu sau Magdalena Cirneci, ea practica un suprarealism de nota romantica/Se recunoaste scoala lui Nichita Stanescu,Silvia Plath,evident,Bacovia si Blaga.Obsesia era negarea materiei prin „transparente”,acestea aflate in „planeta lui Novalis”,adica in cerul poeziei.Dar presiunea istoriei reale a anilor 80 din Roamnia va disloca „paradisul” visat in favoarea „Revoltei singelui”,titlul unui volum de succes din 1992, subtiat de ironii atroce. Dramatica smulgere din lumea familiara explica ancorarea ulterioara pe tarmul unui discurs lipsit de fastul retoricii romantice.Starea de panica,eruptia seismelor din lumea vizibila si sufleteasca, realitatea din haos al fragmentelor exileaza in trecut mitul viorii (alta fata timpurie a artistei), esenta armoniei.(…)Eul liric,altadata solemn,se autoironizeaza,destinul ii pare aberant,iar ambitia de a-l fixa in cuvinte,vrednica de mila.De aceea poeta se simte o permanenta „debutanta”.In locul viorilor din primele carti,dicteul substituie Eului imaginea cladiri „in renovare”,inconjurata de”zidarie”,metafora starii de spirit in alerta, si claustrofobie.Revoltele,intr-o masura proprii avangardei surrealiste aduc in fata cititorului fie insule de imagini din letopisetul anilor de dictatura, fie din traumele lumii banului,sau infernul unui cuplu frustrat de dizarmonii si taceri vinovate.In lumea dicteului automat se intergreaza razboaiele israeliene,prin metafora dramatica a focului. Nu numai „ochii poetului ard”,dar si pamintul e format din „privelisti arse”.Firesc,faptura deliranta a poetei insesi este duh si foc:”Dragon am fost, fantastic si rar”.(..)
Un echilibru artistic matur in cadrul dicteului si al instanttaneului fragmentat marcheaza „Tara extremelor”,cel mai „israelian ” din volumele poetei,prezentat si in echivalenta germana de Radu Barbulescu .Antiteza organizeaza totul,conform cu viziunea totdeauna dinamic-vulcanica a Eului liric.Imaginile au fie epitete solemne („Sabatul,o zi virgina si vesnica”),fie ironice (pacea imposibila din Israel are „stofa intoarsa pe dos”).Frumoasa soldata trezeste adoratia materna a poetei,care isi contempla „Zeita Frumusetii ” din „nisipul visarii” inlantuita de simbolul necurmatului razboi („o arma automata”).Eul bolnav al mamei-arhetip va respinge firesc aceste experiente de fiecare zi (descoperi cum/ copilele-soldat descind din tine”). La polul opus,insa al antitezei,va exista iubirea „pentru tot ce vezi”,adeziunea, frenezia vietii. Poeta „rasadul mutat/intre nisipuri miscatoare”, ne explica ea insasi modul liric al dicteului,prin metaforele tehnicii de azi.Inima,de pilda,in lumea ei, bate galopant ca un aparat Morse defect, care nu primeste raspuns..Strofa din „Strigat mut” ramine adinca prin ce spune si relevanta totodata pentru arta B.M. de a face simboluri din obiectele civilizatiei mecanice.Poeta isi confeseaza deci alerta:”Venind din lumea mea adormita/in jurul inimii mele s-a facut un gol/ea pulseaza acum litere neintelese/fara sa primeasca nici macar in travesti/singele indulcit cu luare-aminte”.Eul insingurat,dornic de comunicare cu trecutul,smuls dintre imaginile dramatice ale durerii israeliene,se transforma intr-un computer care vrea sa se branseze in orasul copilariei:”Scriu dimineata/pe internetul sufletului/ajungind in orasul meu natal,/cautindu-ma.” (..)Volumul „Amprente”,cel mai nou in ordinea aparitiilor editoriale (Tel Aviv,1999),ne ofera in ultimua sectiune cronologica o tema inedita.In ultimii ani poeta a scris frumoase texte despre surparea trupului confruntat cu Timpul,despre neputintele biologiei noaastre.Noi sintem o „frunza reala”,dar golita in interior de acel Ahriman de rau augur,Timpul.El dizloca armoniile vii ale fiintei,opreste libertatea „vlastarului”,coborind zilnic spre funebra radacina subterana.Dusmanul anonim si unanim este acel” cineva” cu „ultimul cuvint”, care „ne uriteste chipurile,”ne desfide zilnic”.In locul amintirilor muzicale si sentimentale cintate odinioara de Bianca Marcovici si instaleaza „dezechilibrul”,metafora veche, frecventa, cedeaza in fata scisnetului cu care obstacolul ne semnalizeaza pericolele noii virste. Apar metaforele panicii de a se afla intr-o lume straina si ostila,in parter proprii existentialismului. Din vechea plutire euforica,poetul coboara intr-un oras feroce,cu putere agresiva. Este ragatul aceluiasi Ahriman, care ii ia in stapinire obrazul,pustiindu-l,in acord cu peisajul calcinat,-„acest pamint uzat de soare”.(..)harul poetei sta in intuneric”…Cind de gindim ca statuile vechi Homer esate orb,intelegem mai limpede ca adevarul adinc se afla dincolo de lumea multicolora si parfumata, in labirintul interior al singuratatii intelepte.Si in aceste poeme izbutite Bianca Marcovici nu renunta la dicteul liric, ce intretaie confesiunea cu notatia, cu indicatia de regie a lumii fizice.Dar ironia absurda face loc tonului dramatic mai sobru,caci noua tema „doare” la propriu. Masca recenta a poetei e mai curand a monologului tragic, asumat cu demnitate stoica. Cu toate acestea,decizia grabita de a se marturisi pastreaza emotia autentica a poeziei sale, totdeauna un Jurnal modern, ca stil, al starilor de urgenta.”

pentru conformitate, Bianca Marcovici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s