Invitat, Iancu Feldştein, Israel

 despre autor:

 http://www.romanianjewish.org/db/pdf/nr223/pagina5.pdf

Moment. Întâmplare. Atitudine.

(Scrisoare primită prin poştă  de la scriitorul nonogenarDr. Feldştein Iancu)

Nori negri se abăteau mereu pe cerul României. Veşti sumbre se auzeau de pe frontul de luptă din Est, cu morţi şi răniţi, alături de ghetouri, lagăre de concentrare, deportări. Era anunţată rechiziţionarea aparaturii ( masa de operaţie, lampa scialitică) şi a instrumentelor din sălile de chirugie ale spitalelor evreilor  precum şi din cabinetele particulare a medicilor evrei.Eram intern la Spitalul Israelit din Galaţi. Am trăit acel moment, cînd secţia de chirurgie a spitalului  a fost devastată.Întâmplarea a făcut ca în aceeaşi zi să fi fost invitat la un consult la un medic creştin de renume, la un bolnav care suferea de tuberculoză a coloanei vertebrale (morbul lui Pott).Medicul, de statură mijlocie, plinuţ, cu un păr bogat, sprincene groase, mustaţă plină şi cu o înfăţişare blândă se numea Al. Alexandrescu, specialist  zteziolog. Medicul a asistat cu consternare , cu ochii înlăcămaţi la aces act  de vandalism. Întrebat de un medic de secţie dacă face parte din vreo comisie, dr.Al. Alexandrescu a răspuns :« Eu nu sunt corb !»O atitudine splendidă. Sublim! Balsam !Şi , ca să întăresc aspectul etic al medicului rămân, el consulta bolnavii evrei, dezinteresat, unii vizitându-i şi la domiciliu.Lista unor oameni creştini, români, cu inimă bună ar putea continua pe sute şi sute de pagini.Pentru mine, ca « ucenic » în acea perioadă, expresia « să nu fiu corb » a fost un ghid în întreaga mea activitate medicală precum şi în întreaga viaţă. Dr. Al Alexandrescu din Galaţi a fost un medic  renumit şi OM. Fie-i memoria Binecuvântată ! 

Dr. Iancu Feldstein

Str. Radak 606 Haifa, Israel

cu aprobarea autorului

Un gând despre &8222;Invitat, Iancu Feldştein, Israel&8221;

  1. Panoramic editorial (121)

    SINCERITATEA MEMORIALISTULUI

    Liviu Moscovici

    „…Vibrăm pe aceeaşi coardă/ Vorbind de
    trecut şi viitor/ În timp ce boabe de lacrimi
    se rostogolesc/ Pe faţa amândorura
    încrustată de amintiri şi dor”
    IULIUS IANCU
    Poeme de amurg

    Venit acasă după cîteva săptămîni de spitalizare( unde am cunoscut atîtea forme ale durerii, bolii, ale nopţilor nesfîrşite, ale zilelor de tratament, dar şi ale încrederii în puterea vindecătoare a doctorilor), am avut o surpriză deosebită. Curierul poştal mi-a adus o carte inedită despre care nu ştiam că a apărut şi care răspundea unor probleme pe care mi le-am pus în zilele de spital, în zilele de recuperare, probleme pe care omul le are în faţa bolii … O carte scrisă cu mare înţelegere a problemelor vieţii, a psihologiei bolnavului şi a bolii şi care deschide noi porţi înţelegerii sufletului omenesc.
    Primisem deci – prin poştă- volumul :
    IULIUS IANCU . Prinţesa din Harduf./ Memorii / Bacău, În editura autorului, 2009. 210 p. Cu un portret pe coperta I. O schiţa
    biobibliografică pe coperta a IV-a.
    Citisem ce a publicat dr.Iulius Iancu.Am şi scris despre unele…Am deschis cartea şi de la primele pagini am intrat într-un univers propriu atît scriitorului cît şi medicului Iulius Iancu. De la prozele dedicate oraşului natal, de la „ poemele de amurg” şi” jurnalul unui pensionar” –iată că Iulius Iancu vine cu o carte care extinde aria preocupărilor sale creatoare şi care deschide larg porţile spre cunoaşterea ,descrierea unor stări, fenomene, sentimente, caractere, de mare interes pentru cititori. Tematica ce răspunde şi psihologiei bolnavului – care eram eu , după săptămîni de spitalizare şi boală …

    *

    Sîntem deci în faţa unei cărţi de amintiri…, a unei lucrări de memorialistică, în care – cu cea mai mare sinceritate –autorul descrie , pas cu pas, viaţa familiei sale intrată sub unghiul unei boli necruţătoare. Soţia autorului contactează boala denumită Alzheimer, moment în care întreaga viaţa familială de schimbă….Sub acest aspect autorul reuşeşte să dea un tablou a ceea ce se cheamă schimbarea statutului şi rolului fiecărui membru al familiei. Dar această povestire, aceste memorii, se intersectează cu povestirile întregii vieţi petrecute ,de –a lungul multor decenii ,într-o înţelegere a perfectă a soţilor, într-o armonie cu adevărat evreiască… Iată povestea unei familii de evrei din România care a venit în Israel, memorii scrise cu mare cunoaştere a sufletului omenesc. O carte ieşită din mîna unui scriitor care are în spate experienţa unui medic, a unui intelectual care ani de-a rîndul a încercat să vindece , să cunoască atît bucuriile cît şi suferinţele semenilor săi….
    Iulius Iancu a scris această carte din mai multe motive. În principal apare dorinţa de a fi de folos semenilor săi. Chiar din primele pagini autorul declară : „Am hotărît să destăinui publicului odiseea vieţii mele şi a familiei apropiate… Întîi, ca publicul să cunoască această boală tragică a familiei…. Alzheimer este o boală….Vreau să descriu „Prinţesa din Harduf” , să fie cunoscută de copiii mei şi de cei care alături de ei suferă de ani de zile şi trec prin acest calvar…..Sper să ofer semenilor mei un sprijin moral, un fir conducător între meandrele drumului spre suferinţă şi disperare” .(p. 10-11)
    O adevărată destăinuire, făcută sub impresia răspunderii scriitorului faţă de scrisul sau şi faţă de cititorii săi. El vrea să intre in legătură directă cu cititorii, vrea ca cele scrise să constituie pagini de adevărată conduită în viaţă, vrea ca trezească încredere în viitor, încredere în lupta pe care fiecare din noi o duce cu boala….,indiferent de ce natură este ea. O conduită scriitoricească de mare frumuseţe, o etică a scriitorului împletită cu etica medicului.
    Cartea nu trebuie povestită. Ea este una de memorii de un fel deosebit… Împleteşte forţa povestirii cu forţa romanului, împleteşte memoriile anilor trecuţi cu povestirile zilelor prezentului. O alternare de situaţii, de timpuri . Trecutul are valoarea sa – atunci cind se trec în revistă anii petrecuţi de autor cu soţia sa, atît în România cât şi în Israel. Prezentul …, are valoarea sa, emoţională, uneori cutremurătoare , atunci cînd ne este prezentat ,pas cu pas, alunecarea soţiei spre boala Alzheimer, alunecare care schimbă complet viaţa familială, schimbă raporturile care existau între soţi, între părinţi şi copii, între bunici şi nepoţi, între familia autorului şi cercul prietenilor. O adevărată pătrundere în psihologia fiecărui membru al familiei , o analiză fină pe care nu o găseşti cu uşurinţă în proza altor scriitori contemporani….
    Sîntem deci in faţa unei cărţi de memorialistica de cea mai bună calitate. Amintirile exacte şi impecabil echilibrate ale autorului, întinse de la anii de după cel de al doilea război mondial şi pînă în zilele noastre, ne redau un tablou larg al societăţii în care autorul a trăit şi trăieşte. Studiile, primele iubiri, căsătoria, plecarea din România, stabilirea la Afula şi apoi la Haifa, munca în spitalele din Afula şi Haifa, ca şi cea plină de abnegaţie a soţiei, atmosfera familială, dragostea neţărmurită a soţilor, creşterea copiilor şi nepoţilor…., preocupări culturale, artistice, cercetările medicale … toate sînt redate cu mare fineţe. Apariţia bolii, modul de comportament al bolnavului, al membrilor familiei, iată aspecte care ocupă pagini şi pagini din aceste memorii scrise cu sinceritate, cu mare dragoste faţă de bolnav dar şi faţă de cititori. Iată un traseu al memoriilor pe care – cititorul – îl urmăreste cu emoţie , cu mare interes, cu mare dragoste faţă de cel care a scris aceste pagini …
    Autorul a căutat să aducă în faţa cititorilor un univers al familiei şi a reuşit.O carte care dovedeşte o faţetă pe care nu o cunoşteam la Iulius Iancu. Este -în această lucrare – un aristocrat care ştie ce înseamnă valorile familiale, valorile vieţii unei familii evreieşti de intelectuali, valori pe care le pune în slujba educaţiei copiilor dar şi în slujba concetăţenilor săi. O viaţă întreaga a alinat suferinţe. Vrea, ca acum la anii pensionării, a bătrâneţii să aducă, din nou , un sprijin celor care au nevoie de înţelegere… O dovadă a unei etici superioare, a unui caracter polivalent, a unei aplicaţii spre o memorialistică autentică.

    *
    Odată terminata lectura , cititorul îşi pune cîteva întrebari. Cum a reuşit autorul sa ne dea o astfel de carte? Cum a reuşit să redea tensiunea dramatică ce caracterizează multe din textele jurnalului ?
    Cartea are o calitate deosebită.Nu este un jurnal strict,în care sînt notate şi datele calendaristice… Este o carte de memorialistica bine structurată, bine închegată ,în care evenimentele descrise au o strictă legitate. De asemenea, închegarea timpurilor povestirii dau o anumită tensiune la lectură. Autorul trece cu uşurinţă de la evocarea unor imagini fericite din trecut la relatarea unor momente ale prezentului, momente în care boala, grija pentru bolnav, atmosfera din familie sînt bine închegate. De asemenea, cititorul urmăreşte cu atenţie acele pagini în care se relatează grijile pentru evoluţia viitoare a vieţii personajelor descrise…

    Nenumărate sînt paginile în care autorul se referă la scrisul său. Mărturii de mare însemnătate pentru cel care vrea să cunoască resorturile intime ale scrisului unui octogenar …Ceea ce este de remarcat este spiritul de răspundere faţă de arta scrisului, faţă de CARTE, faţă de munca intelectuală în care autorul găseste nenumărate bucurii : „ Cum voi petrece ziua de astăzi? Cum au trecut şi celelalte zile, de cînd Rita este bonavă. Totuşi, dispar cîteva ore intrînd în lumea literelor. Ce bine îmi este că pot ţine în mînă tocul şi să scriu. Scriu în fiecare zi. Nu pot suferi hîrtia albă, ea este destinată a fi acoperită cu litere….. Scriu.Am foarte mult de scris. Mă sperie numărul caietelor care s-au umplut în ultimii zece ani. Multe lucruri, fapte,întîmplări plăcute şi triste erau înghesuite în creier, pînă la sufocare…. Scrisul m-a ajutat mult în construcţia mea spirituală,aşa cum cititul mi-a lărgit orizontul..”(p.178-179)
    „Prinţesa din Harduf” – iată o carte care îmbină darul povestirii cu deosebit de multe elemente de etică a familiei, de etică a muncii, de elogiu adus femeii iubite,de înţelegere a psihologiei omului bolnav….Cartea ne evidenţiază o impresionantă conştiinţă umană şi scriitoricească , precum şi o pendulare între extreme : pe de o parte idealul de fericire, voinţa de a se realiza a ambilor soţi, iar pe de altă parte realitatea ostilă a prezentului, boala, îndoiala, dar şi încrederea că există posibilităţi de a învinge toate greutăţile.
    Noua apariţie editorială ce aparţine lui Iulius Iancu ne face să cunoaştem un om şi un scriitor de mare probitate care a reuşit să ne dea o operă impresionantă !

    lLIVIU MOSCOVICI
    primit pe adresa personala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s