Lună: aprilie 2012
colaj poetic
COLAJ CU BIANCA MARCOVICI
Parcă-i un concurs de frumuseţe
fiecare are piciorul mic
şi visul
90;60;90
eu dormitez fără astâmpăr
eclipsându-vă surâsul
decide cum să reuşesc la competiţia colajului
prin absenţa stării
fur calculatorul nepoţilor
la o oră divină
stricându-vă faldurile rochilor creponate
doar Aglaya va şterge roşul de buze
preferă pal-natural
şi timiditatea poetului lătrat de lună
bianca
Ba chiar mă miram de ce nu am stanţe în vene
cum colajul meu se micşorează ca un regat cu regină palidă
dar îmi lipseşte pulsul
ca să am un diagnostic complex
cu rădăcini cvadrate
cu hemocite poetice în contumacia
hoţilor de gânduri
rămân în aşteptare
cu buza căzută până la etajul 5
admir peruca doamnelor de companie
şi grija educaţiei latine,
iată cum din zare vine
profesorul de pian..
AG
confluenţe lirice
CANADA
preluare
un nume printre altele
Cronica de cenaclu 11 noiembrie 2009 de Luminiţa Duţu
FRAGMENT lITERNET REPRODUS
Seara a debutat cu îndemnul moderatorului cenaclului de a păstra un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Dinică. Tudorel Urian a transmis participanţilor la cenaclu un gând bun, emoţionant, rememorând activitatea acestui mare actor care i-a marcat, în mod fericit, copilăria.
Tudorel Urian: Astăzi avem onoarea să găzduim în cenaclul nostru o poetă din Israel – doamna Riri Sylvia Manor – o poetă care, de câte ori vine în România, ne bucură foarte mult sufletele, autoarea unor poeme extrem de sensibile, întotdeauna pe gustul publicului. În dreapta mea este doamna Rozalia Grozea, o autoare care scrie o poezie de cu totul altă factură decât doamna Manor, dar sperăm ca şi aceasta să vă producă unele satisfacţii.
Înainte de toate, le rugăm pe cele două poete să se prezinte în faţa dumneavoastră, pentru a cunoaşte, desigur, traseul lor literar, afinităţile lor în lumea literaturii şi în funcţie de aceasta, să aveţi o cheie de înţelegere a poeziei lor.
Riri Manor – poezie
„De-a lungul anilor, toate momentele de durere, de emoţie adevărată, toate clipele pline de farmec şi de semne de întrebare nestatornice, ca un caleidoscop – toate aceste momente s-au cristalizat la mine, mereu, în poezie.”
„Mărturisesc: scriu poezii de la nouă ani. Prima poezie mi-a fost publicată în Ziarul Copiilor. Mai târziu, nu am mai trimis nimic spre publicare căci mă aflam în plină perioadă Gheorghiu Dej şi să fi vrut să public însemna să fiu mercenară a tocului. La 18 ani am abandonat ideea de a mă înscrie la Facultatea de Litere sau Cinematografie sau Filozofie, facultăţi bântuite atunci de stafia apăsătoare a ideologiei şi m-am înscris, aş spune „cu moartea în suflet”, la o facultate ştiinţifică, din întâmplare Medicina. După câţiva ani, mă văd în tunelul timpului, în 1960, scriind o poezie de rămas bun poeziei, părăsind limba maternă şi ajungând în Israel fără să ştiu măcar alfabetul ebraic. După douăzeci de ani de tăcere poetică şi lucrări medicale care mi-au adus titulatura de Profesor la Facultatea de Medicină din Tel Aviv – mă văd, din nou, în tunelul timpului, pe malul Lacului Tiberiadei, unde a venit sfioasă la întâlnire cu mine: prima mea poezie în limba ebraică.
Revenită cu ajutoare medicale în România în 1990 am reînceput să scriu poezie în limba română în anul 2000 – după 40 de ani – şi aceasta a dat fără îndoială aripi noi scriiturii mele. Atunci am aflat şi de Nichita Stănescu şi am citit tot ce a scris. Şi cu Nichita Stănescu am făcut două seri la Tel Aviv, pentru că toţi din generaţia mea nici nu-l cunoşteau. Am tradus în ebraică din poeziile Anei Blandiana, ale lui Mircea Dinescu şi ale lui Marin Sorescu şi le-am publicat într-un mare ziar din Tel Aviv şi am scris şi un articol Poezia românească de protest.
Activitatea mea publicistică s-a concretizat în următoarele volume de poezie şi premii literare: Nedudei Erut, ebraică, Editura Sifriat Hapoalim, 2000, Tel Aviv, Privind, Editura Du Style, 2000, Bucureşti (Premiul Blaga, 2001, Cluj), Save As… , Editura Paralela 45, 2007, Piteşti (Premiul de literatura Ofer Lider, 2008, Israel). De asemenea, am publicat poezii în reviste de literatură din Israel şi România şi eseuri în Observatorul Cultural. Acum am material pentru o nouă carte care se va numi, probabil, Pestriţ„.
Fragmente:
Arta prezentului
Cândva totul se petrecea cu o precizie de ceas elveţian. Îmi purtam cu oarecare graţie felină etichete-zgardă: „Sunt ceea ce sunt presupusă să fiu”.
Cândva credeam că iubesc şi eram nelalocul meu printre cuvinte ca vântul într-un oraş părăsit închizând şi deschizând uşile caselor goale.
Cândva purtam pe umeri blana unui animal exotic ca să mă apere de frigul interior şi ca să evite incestul de a mă iubi despuiată mie.
Astăzi am tot ce nu am, am tot ce am, am tot ce nu voi mai putea avea. De când nu mă ştiu precis mă cunosc mult mai bine. Nici nu m-ar mira dacă aş deveni o nouveaux riche Pricepută În arta prezentului.
Nu am avut: mame care lucrează / divorţează, etc card paşaport maşină de spălat şi maşină de uscat rufele, vasele, aer condiţionat termopan calculator şi weburi, poştă electronică şi internet, telefon care merge ca un căţel după tine, DVD Mazda, Moluri şi Gimma, mâncăruri congelate, confecţii fără probe la croitoreasă, „Week end” în loc de sfârşit de săptămână, ziare de week end pentru care îţi trebuie un hamal, cuptor cu microunde, „rating” la televiziune, cărţi americane cu reţete de fericire sigură. Am avut: Optsprezece ani.
Zadarnic sunt medic
Zadarnic sunt medic. Fata de şaisprezece ani Şi-a îndreptat ochii spre revolver Precum spre o săgeată De ucis durerea.
Şi glontele capturat în creier I-a rupt şi epiderma şi lumina. Şi eu care sunt condamnată Să-i fiu medic Amân Darea sentinţei: Orbire pe viaţă Pentru iubire oarbă.
Atunci Fata de şaisprezece ani Îmi pipăie vocea Să-şi completeze mozaicul Şi găleata cu culori Se revarsă în memoria ei Din viaţa-i anterioară.
Şi eu care am văzut Locul gol În radiografia creierului.
Şi eu Care am văzut Privirea stinsă A părinţilor Şi clipa Când speranţa Ca o pasăre A zburat şi a dispărut Undeva departe
Şi eu care am văzut
Care am văzut Prea bine
Am vrut să fac o minune. Am vrut să fiu Dumnezeu.
Şi m-am spart cioburi-cioburi Ca un pahar.
Opinii ale participanţilor: „Riri Manor are o acută priză la realul imediat care o apropie foarte mult de optzecişti.”
Ion Zubaşcu: De obicei, în cenaclu citesc tineri începători care vin să li se confirme talentul şi să asculte critică, în funcţie de care să-şi orienteze discursul. Nu e cazul doamnei Riri Manor – o poetă remarcabilă, cu multe volume publicate, care face servicii imense culturii române în Israel.
Referindu-mă la ceea ce am ascultat în seara aceasta pot spune că în poezia domniei sale este o bipolaritate, o tensiune între doi poli care ar fi Ţara sa şi Ţara gramatica – am decupat o sintagmă din poemul Durerile naşterii. În Ţara sa se întâmplă lucruri dramatice în ordine social-politică, istorică, biografică. În această zonă a discursului poetic pe care l-am ascultat, memoria are de recuperat – poemul Casa ucisă reflectă tensiunea dintre fragilitatea fiinţei umane şi atrocitatea istoriei.
Poezia doamnei Manor este de foarte bună calitate şi registrul în care scrie ar putea sta chiar sub semnul a două sintagme din poemele ei: „banalitatea sănătoasă” şi „importanţa neimportantului”. Viaţa cu meandrele ei are prospeţimea detaliilor umile, dar ridicate la un registru poetic semnificativ şi valoros. Sigur că această zonă social-politică, acest strat de realitate istorică este infuzat cu elemente de biografie ce compun un discurs poetic expresiv.
În Ţara gramaticii – la celălalt pol al discursului său poetic, aş înscrie o conştiinţă acută a recuperării memoriei prin arhitectura cuvântului. Tot ce au ruinat tragediile istorice vor fi recuperate în Ţara gramaticii, iar poeta are o foarte acută conştiinţă a cuvântului: „Cuvintele, ca peştii, nu dorm niciodată”. Sigur că poemul acesta este într-un registru livresc, dar poeta ştie să întreţină acea atmosferă marină din sugestii foarte bine plasate pe tot parcursul poemului: „cuvintele-sirene”, „vietate ex-marină”. Pe tema abstractă a cuvântului, totuşi, atmosfera este infuzată de concreteţe.
Mă bucur că am ascultat recitalul poetei Riri Manor şi aş spune că, deşi a absentat atât de mult din ţara sa – 30 de ani e o viaţă de om – a recuperat uluitor, ceea ce înseamnă că este un talent poetic puternic. Riri Manor are o acută priză la realul imediat care o apropie foarte mult de optzecişti.
Ioan Turensky: Mai întâi vreau să-i spun excelentei noastre poete că a răspuns unui gând tainic al meu de a afla ceva despre Israel prin recitarea poeziei Mantaua – foarte scurt, dar condensat. I-aş recomanda autoarei să scrie, în versuri sau în proză, teribila istorie a Israelului, leagănului lumii. Este totodată şi o rugămintea a mea către domnia sa. M-a impresionat poezia Copyright Pământul din care citez sfârşitul poemului: „Ne luăm rămas bun provizoriu/ De la norii cu care ne ştergem picioarele,/ Ghicim în palma deschisă a cerului/, Viitorul diverselor planete care/ Cotcodăcesc prin univers/ Deprivate de urme vădite de viaţă./ «- Ştii până când va păstra Planeta Pământ/ Această exclusivitate?»” Din ceea ce aţi scris aici, condensat, se poate scrie în proză încă nu ştiu câte pagini.
rim: Atunci când citesc un scriitor inedit, încerc să-l încadrez într-un sistem de repere cvasiechivalente. Reperele între care o încadrez pe poeta Riri Sylvia Manor sunt câţiva scriitori israelieni de dublă expresie care au publicat şi în România. Toţi stăpânesc limba română remarcabil de bine şi sunt genuri foarte diferite. Un echivalent ar fi poeta Bianca Marcovici, pe care bănuiesc că o cunoaşteţi şi pe care trebuie să spun că o depăşeşte cu foarte multe clase, apoi ar fi romanciera şi eseista Gina Sebastian Alcalay, care a fost lansată aici şi, in fine, o prozatoare care, cu un humor exploziv în proză le depăşeşte pe amândouă. Este vorba de Luana Zosmer, a cărei carte publicată în România e semnată cu pseudonimul Carola Arbel. Nu ştiu cum sunt semnate cărţile in ivriot din Israel. Încadrată în acest sistem de referinţe, poeta pe care am ascultat-o în seara aceasta, iese ca uleiul deasupra apei cu naturaleţe şi uşurinţă. Dincolo de diferenţa calitativă care sare în ochi, există o diferenţă faţă de aceşti scriitori de dublă expresie – ivrit şi română – şi anume că, dacă în scrierile celorlalţi Israelul, ca realitate politică, geografică şi sufletească este mediul natural al literaturii lor, în poezia doamnei Manor, Israelul este acea ţară care se contrapune Ţării gramaticii, este aproape un spaţiu simbolic, de o universalitate pe care dl. Zubaşcu a remacat-o.
nepoata
Date biografice
Vezi și: http://usriasi.ro/marcovici.html
„Was gesagt werden muss”,
Voiam sa stiu daca mai aveti acolo o revista de limba germana?
Nu de alta, dar am scris ceva contra magariei de pamflet al lui Günter Grass, „Was gesagt werden muss”, si, in afara de cateva forumuri pe internet,
unde m-au „injurat” cam patru cincimi din participanti, nu se prea incumeta nimeni sa-mi publice poemul.
Il transcriu aici mai jos, daca stii ceva, te-as ruga sa-l transmiti mai departe, cu pseudonimul, de altfel cunoscut. Cu drag,
Radu
Was noch zu sagen wäre
Wenn auch ich über achtzig wäre,
verbraucht bis auf einen (zugegeben!) wackeren Geist
(behüte Gott vor Altersdemenz!),
würde auch ich Äpfel mit Birnen zusammen zählen
und in die Suppe meiner Heimmitbewohner
spucken!
Ach! Ich hätte vielleicht alle meine Schäfchen ins Trockene gebracht,
hochgelobt von Masse und Fußvolk!
Wie würden sich die Zeitungen, die Kritiker, Verleger und Politiker darum reissen,
einen Satz von mir zu zitieren, geschweige denn
ein schlechtes Gedicht,
eher eine willkürlich abgebrochene Prosa
– aber immer noch von mir! – auf weißes Papier
mit unansehnlichen schwarzen Buchstaben
drucken zu können!
Gemurmel von Greisen hat immer eine besondere Anziehungs-
… Kraft…
Und es bestätigt mich mit Springerstiefeln und hohlen Parolen
die Enkelgeneration derer, die selbst im Dreck lagen:
von Stalingrad bis Tobruk! Vom Atlantikwall bis zur Donaudelta!
Die Aufmärsche derer, die den Blechtrommel folgten (und folgen).
Die, die von Großeltern erzogen wurden. Großeltern die die Weltgeographie
nicht kannten, Leute, die den Britischen Empire mit England
und Rußland mit dem von Indianer bevölkerten Wilden Westen
verwechselt haben… Hommage an Karl May! …
Trotzdem, um besser zu verstehen, wie die Präsens sich in der Zukunft
gestalten wird,
brauche ich aber mehr als Greises Gemurmel.
Mehr als ein „Gedicht“… in Prosa!
Ich bin aber noch noch nicht so alt, dass ich Äpfel mit Birnen zusammen zähle.
Und würde mich fragen, ob alles ein Wunschtraum ist?
Ich bin noch nicht in der Lage den 11. September und den Atocha-S-Bahnanschlag
mit den Pessach und Purim-Feste zusammen zu zählen.
Habt ihr einen Fanatiker gesehen, der sich in einem Café des
Andersdenkender-, Betender in die Luft gesprengt hat?
Wann? Wo? Wie? Was war sein Irrglaube?
Überdenken. Gerade wir, die die Schulden eines Großmaulheldens
immer noch bezahlen, sollten nochmals darüber nachdenken…
So lange, wir noch Zeit haben. So lange wir noch Zeit haben.
Hat kein kleines Land das Recht, sich gegenüber einem großen zu wehren?
Mit allen Mitteln?
Maulheld eines kleinen Volkes,
gegen den Maulheld eines großen Volkes?
Wer bedroht wen?!!
Der Rest ist greises Gemurmel. Mehr nicht.
Frieden?… Den wird es nie zwischen den Söhnen Kains,
zwischen Israel und Ismael geben.
Beide unter der sengenden Sonne Mittelorients geboren.
Den Frieden wird’s nur geben, wenn der eine dem anderen die Existenz
nicht verweigert.
Bin ich deshalb ein Berufsjude? Oder ein Berufsmensch?
Fragen Sie Herrn G. G.
R.-F. Barth
Colaj poetic
COLAJ CU BIANCA MARCOVICI
Parcă-i un concurs de frumuseţe
fiecare are piciorul mic
şi visul
90;45;90
eu dormitez fără astâmpăr
eclipsându-vă surâsul
decide cum să reuşesc la competiţia colajului
prin absenţa stării
fur calculatorul nepoţilor
la o oră divină
stricându-vă faldurile rochilor creponate
doar Aglaya va şterge roşul de buze
preferă pal-natural
şi timiditatea poetului lătrat de lună
bianca
***
Ba chiar mă miram de ce nu am stanţe în vene
cum colajul meu se micşorează ca un regat cu regină palidă
dar îmi lipseşte pulsul
ca să am un diagnostic complex
cu rădăcini cvadrate
cu hemocite poetice în contumacia
hoţilor de gânduri
rămân în aşteptare
cu buza căzută până la etajul 5
admir peruca doamnelor de companie
şi grija educaţiei latine,
iată cum din zare vine
profesorul de pian..
Adrian G.
Din Jurnalul Săptâmânii, TEL- AVIV
Când scriitorii se întâlnesc
Din Jurnalul Săptâmânii, TEL- AVIV
BITI CARAGIALE
Recentele întâlniri cu publicul, organizate de noua conducere a A.S.I.L.R.,
s- au bucurat încă de la început de unanime aprecieri. Inişiativa Asociaţiei de a prezenta cărţi şi autori este binevenită. Stimulează interesul pentru carte şi lectură, creează o atmosferă caldă, comunicare prielnică unui schimb de opinii, constituie un îndemn la dialog. Autorul prezentat simte că i se întinde o mână prietenească, iar scrisul lui nu trece neobservat. Prin asemenea reuniuni, sala din str. Kaplan din Tel -Aviv devine un loc plăcut de întâlnire pentru mânuitorii condeiului, chiar dacă computerul a înlocuit condeiul.
În cadrul întâlnirii de la 27 martie, 2012 au fost prezentaţi scriitorii , poeta Bianca Marcovici, prozatorul Harry Ross, umoristul Alexandru Andi Kesler
BIANCA MARCOVICI e o poetă binecunoscută, o autoare în deplină maturitate artistică, şi-a înscris numele pe numeroase volume. Hasefer a publicat în anul 2004 o Antologie din întreaga creaţie a poetei, cu titlul „Puţin blond cu mult Farmec”. Paul Cernat, unul din reprezentativii critici literari din generaţia tânără României, prefaţa Antologiei: „Bianca Marcovici este una dintre figurile importante ale liricii israeliene de limbă română şi aş mai adăuga, una dintre poetele importante pe care le avem în prezent”. Remarcă de din dulcele târg a Ieşilor- locul de origine al poetei- revin în poezie alături de cele din viaţa din Haifa, „zidul de sprijin” al poetei. Identitatea evreiască, israeliană străbate din multe versuri ale acestei remarbile poete. Bianca s-a prezentat la reuniunea de la Tel Aviv cu o selecţie din poezia sa. Era emoţionată. A citit cu o anumită timiditate, cu vocea tremurândă. În cuvântul pe care l+a susţinut în continuare, Bianca s+a referit şi la recentul volum „Poeme de pe cele două maluri ale sufletului”, apărut în colecţia Opera Omnia-Poezie Contemporană, inaugurată la Iaşi în zilele acestea, la Editura Tipo Moldova. Coordonatorul Colecţiei-poetul Adi Cristi. Am ales o poezie din acest volum:
În Ţara Extremelor
Din nou îmi aminesc
Cât de greu e să răzbaţi
În ţara extremelor,
În ţara scaunelor tapiţate, unde
Cramponaţii de ele
Privesc marea ca un bun
al lor
Privesc poezia ca pe-o
Cenuşăreasă .
Privesc poetul
Ca un om coborât din altă
Lume…
Nu mai ascult decât vântuş
Adierea lui e balsam pentru
mine
Fredonând cântecul de Dincolo
După părerea mea, ar trebui ca la reuniunile scriitoriceşti, să se acorde mai mult loc pentru prezentarea poeziei şi pentru dezbateri legate de poetică.
BITI CARAGIALE
( PAG. 15, EXTRAS * 5.04.2012)
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
Au trecut 21 de ani. Prea repede ca să simt ceva în oase, mai mult decât că mă mişc mai greu. Uneori nu-mi pasă de ce şi cum, trec cu vederea sau o iau de la un alt capăt. Noroc că acum am ceva mai mult contact cu ce se întâmplă în Romania. În direct iar o semirevoluţie românească, iar lumea se adună şi vocifereasă împotriva regimului, dar pe alt ton şi cu alte instrumente. L-am ascultat ieri pe actorul tinereţii mele, Sebastian Papaiani rezumând, în direct la postul de televiziune” R ealitatea” cei 21 de ani, doar în câteva clipe. Zicea că lipsesc tehnocraţii în guvern. Cum poate ” un dulgher” să fie pus într-un loc nepotrivit, să ajungă ministru de exemplu sau, în alt loc în guvern, fără să aibă studiile necesare!? Mai târziu l-am văzut pe poetul Mircea Dinescu. Chiar mi-era dor de… boaba lui de piper! Şi el îşi dădea cu părerea de ce se întâmplă în stradă. Nişte imagini ne prezenta cum un poliţist trăgea cu bastonul de cauciuc în capul unui demonstrant, doar de plăcere. Deja era la pământ! Măciuca …cea de toate zilele! Cu asta se rezolvă toate problemele. Violenţa? Sau frica guvernanţilor de a ieşi în stradă să explice, nu la televiziune! O altă constatare pe care o plasează intervievatul, actorul S. Papaiani, după care a recunoscut că nu iese în stradă să nu fie bătut în felul ăsta, de un necunoscut pus să facă ordine. Ni se promite 5% la salarii sau pensii! În plus el urăşte minciuna –zice S. Papaiani contorsionat de propiile cuvinte. “Guvernul minte”, de la o zi la alta, numai să calmeze spiritele. Mi-am amintit de Ceauşescu care ne promitea 100 de lei la pensie, în 1989 numai să dispărem din pieţele publice ale oraşului ca demonstranţi! Mai apoi de mineriada şi bastoanele … Nu s-a înţeles problema oaselor noastre. Cuţitul ne-a ajuns la os ! De la una la alta problema e foarte gravă. Mircea Dinescu mai zice ceva foarte clar: “grecii dacă ies în stradă primesc o pensie de 800 de euro!” Paralela lui e oarecum adevărată. Ca israeliancă m-am întrebat: de ce preţurile sunt atât de mari în Romania anilor 2011 raportate la salarii sau pensii? Ca o simplă vizitatoare eu m-am simţit foarte “săracă “… acasă! Ştiu, nivelul de trai e diferit la noi faţă de România. Dar şi la noi raportul e acelaşi cumpărând o pâine sau cele necesare, lunar. Cheltuielile nu diferă! Mai mult, bugetul nostru presupune şi cheltuielile prevăzute pentru a ne păstra Pacea, de întreţinere a armatei! Taxele noastre sunt incredibile. Nici o ţară din lume nu le-ar putea suporta! Toate mă uimesc atât de mult, încât m-am hotărât să urmăresc doar postul de muzică clasică, Mezzo. Cel puţin, pe acest post ascultând concerte, opere, din marile săli ale lumii mai pot visa! Dirjorii ne pot arăta cum se conduce o lume. Sunt tehnocraţi. Totul presupune studiu, muncă, nelaşitate! Au baghetă în mână nu un baston de cauciuc! Dar şi la noi ne sperie până şi artificiile. Zgomotul pe care îl produc e acelaşi cu sunetul căderii katiuşelor. La Haifa au căzut doar vreo 2000 de katiuşe în 2006. Am alergat printre ele, la serviciu şi la nepoţi. Munca a continuat fără întrerupere. Am fost sacrificaţi. Norocul ne-a surâs!
Acum sunt schimbări în guvern. Dar ce facem cu zăpada!
*
Am lucrat împreună aproape 4 ani. Nu pot să nu-ţi mulţumesc pentru că mi -ai pus computerul în mână, după ce am avut un accident, o Syncopă care mi-a provocat multe probleme după căderea cu capul de asfalt. Inclusiv pierderea echilibrului!
M-ai învăţat atunci ca pe o începătoare cum să scriu cu diactitice…Uitasem cuvinte în limba română şi multe altele!
Dragă S. Maier, amintirile când le povesteşti înseamnă că ai trecut peste ele…
Sănătate!
levana
ps. fragmente din articol a aparut saptamina asta in REVISTA FAMILIEI, TEL AVIV, FEBRUARIE, 2012