Invitată, Biti Caragiale, Israel

Daca ar exista astazi trubaduri moderni, oare cum ar trebui sa arate? Probabil imbracati in blugi, cu un tricou tras la intimplare pe corp si, cu o ghitara trecuta pe subsori. Ghitara ar fi, fara indoiala, de cel mai modern tip electronic si, n-ar fi exclusa, nici tovarasia unui alt instrument, tot electronic.
Dar, despre ce ar cinta ei? Mai intii, pe semne, tot despre dragoste.
Numai ca trubadurul modern fiind mai grabit nu va ocoli Pamintul ca sa descopere marea iubire, iubirea unica, sau, poate, mai putin unica.
Ritmul este acum mult mai rapid, prioritatile timpului modern sint altele.
Trebuie mereu sa stii ce, si cum sa alegi. Trubadurul modern trebuie sa aiba ochii mereu deschisi spre o lume extrem de diversificata, unde, mereu, alaturi de bine si frumos bintuie fara frica minciuna, hotia, impostura, iar demagogia isi face de cap. El trebuie sa stie in ce fel sa-si acorde strunele, ca astfel cintul sau sa ajunga pina la noi. Iar noi sa-l intelegem, sa-l acceptam si, mai ales, sa-l iubim.
Dar, ce sa caute in lumea noastra un trubadur, un hoinar ratacind pe drumuri, cautind sub ferestrele caselor noastre? Cind, astazi putem sta comod in fotoliu si, prin mijloace tehnice bine puse la punct, sa-i vedem pe trubadurii moderni pe scena, sau in piete publice, oferindu-ne cintul lor.
Si, totusi ce minunat este sa-i ai in fata ta, desi i-ai vazut de o suta de ori pe micul ecran, sau pe casete video. Dar, de pe scena, la lumina rampei comunica parca anume cu tine, iti transmite un mesaj care devine – nu se stie prin ce minune – traire emotionala. Iti confera o stare de gratie care nu te paraseste mult timp dupa caderea cortinei.
Asa se intimpla, bineinteles, cind este vorba de har, de daruire totala pentru actul artistic.
Aceste ginduri le-am gasit consemnate in carnetul meu, saptamina trecuta, cind, in sala „Beiteinu” din Haifa, am urmarit un concert sustinut de Ada Milea intr-o viziune personala a protagonistei, un artist de mare originalitate, oaspete din Romania.
Exceptionalul eveniment a fost organizat de Institutul Cultural Roman din Tel Aviv, in colaborare cu HOR Haifa.
Cred, ca inainte de orice, ar fi potrivit sa oferim cititorilor o „carte de vizita”: Ada Milea.
Ea este o tinara actrita, care a absolvit Institutul de Teatru din Tirgu Mures. A debutat pe scena Teatrului din acest oras si, a continuat apoi, la Bucuresti la teatrele „Bulandra” si „Odeon”. A facut parte de asemenea, din Formatia de muzica tinara. In cele din urma, a ales calea de a-si prezenta singura programele pe care ea le creeaza si, tot ea le interpreteaza. Uneori este acompaniata de un actor si un muzician.
Programele prezentate si interpretate de Ada Milea se situeaza in spatiul artei neconventionale.
Eliberata de stereotipuri si prejudecati, cu elan tineresc, si-a propus sa alature jocului actoricesc muzica si imagine ca sa confere actului artistic cit mai puternice valente. Dind sensuri noi unor jocuri de cuvinte ca in scrierile suprarelistilor, surprinzind absurdul din situatii cotidiene, trimitind semnale ca sa ocolim stupiditatea si prostia,
Ada ne ofera in prestatia ei scenica, cind un zimbet, cind o ingindurare sau o interogatie la care sa raspunzi cind ramii cu tine insati.
Prin secventele urmatoare ale acestui reportaj, as vrea sa va redau ceva din farmecul momentelor artistice prezentate de Ada Milea la „Beitanu” din Haifa.

Concert cu personaje

In fata noastra, pe scena a aparut o fata subtirica, cu un aer adolescentin. Purta un tricou�de fiecare zi, iar parul ii cadea pe frunte, cu o pieptanatura fara pretentii.
Totul in infatisarea ei era simplu, era firesc. Tulburatori erau doar ochii de un albastru intunecat, in care jucau ciudate, nelinistite umbre.
Pe scena era Ada cu ghitara ei.
Personajele care aveau sa apara in muzica pe care o interpreta erau foarte diverse.
Mai intii, Don Quijote care-i adreseaza lui Sancho, companionul sau de aventuri – asa cum stim din povestea lui Cervantes – rugamintea de a o gasi pe Dulcineea sa, pentru a-i inmina o scrisoare de dragoste.
Alaturi de Ada s-au mai aflat inca doi interpreti, un actor, Bogdan Burlaceanu si un muzician, Adrian Cristescu.
In acest moment scenic se sublinieaza ideea ca Dulcineea este doar o imagine literara, o fictiune creata de scriitor si, ca orice fictiune, nu are neaparat echivalenta in viata.
Si secventele continua… Ada ne povesteste impreuna cu ghitara ei si cu versurile lui Marin Sorescu despre doua personaje descinse dintr-o binecunoscuta fabula: Greierele si Furnica.
Concluzia este o posibila impacare intre cei doi prin dragoste.
Sugestiv a fost momentul cind intr-un cintec Ada repeta obsesiv,
 refrenul:

„O alta viata de-am avea, am putea, poate, schimba ceva”.

Mi s-a parut atunci, ca aud o profesiune de credinta a artistului.
Memorabil a fost recitativul in care sintem avertizati ca prin conformism si ascultare neabatuta la porunci se poate ajunge ca somnul si, chiar visele, sa-ti fie comandate.
In incheiere, publicul a rasplatit-o pe Ada cu calde si multe aplauze, au inconjurat-o cu o manifestare de prietenie. Iar mie mi-a trecut prin minte ca Ada Milea ar putea fi un minunat trubadur modern.
sursa, Viatza Noastra, Tel Aviv