glee

 

Un serial muzical Glee de pe Netflix m-a făcut să-l urmăresc cu plăcere! Copiii erau educați să fie ei însuși într-o școală din Ohio! Sincer am fost dezarmată total când copiii de liceu  americani de toate naționalitățile, convingeri  , orientările sexuale se confruntau cu probleme familiare, colegiale, violentă, dar toate pe muzică; fiecare cântec transmitea un mesaj și prin dans în competiții extrașcolare! Asta presupunea audiții, spectacole, repetiții! Mi-am amintit de perioada când am urmat cursurile de vioară de la Liceul de Muzică din Iași, unde în pauze improvizam fiecare copil o piesă acompaniată de pian, dansând cu plăcere până sunetul clopoțelului ne trezea la realitate! Dacă închizi ochii

îți poți imagina acești ani frumoși acum pe vremea pandemiei! Filmul e turnat pe o perioadă de 4 ani: reinventarea muzicii a marilor compozitori si soliști celebrii în muzical-uri cu spectatori; Rachel Bery ajungând până la urmă solistă chiar la NY pe Broadway. E un lucru curajos să educi talente după modelul american unde perseverența, gustul pentru frumos, modă, încrederea în forțele colectivului, sportivitate, toate trec prin prisma studiului intens! Dar si orientările sexuale care duc la experiențe triste în perioada adolescentină, certuri colegiale, mândrie și prejudecăți, ură și răzbunări între profesori și elevi, etc te fac să întelegi cât de mult trebuie  de investit în sufletul unui copil! Ce-mi amintesc acum e asemănător și cu concertele cu cor si  orchestră sub bagheta dirijorului Izu GOTT( zl) și performanța sa de a ne uni într-o formație celebră a comunităților de evrei din România (cor și orchestră) care a ajuns pe   o scenă din NY ….dar asta e altă poveste!

bianca marcovici

gazeta israel, 14/05/20