Invitată, IULIA DELEANU, ROMÂNIA

CÂND CERUL ȘI PĂMÂNTUL ÎȘI VORBESC  

• Expoziția „Peisaje orientale”, de Sorin Adam, la MICER – 

   „Peisajele orientale” ale lui Sorin Adam, pictor din generația ´90, cu numeroase expoziții personale și de grup în țară și străinătate, sunt rodul călătoriilor sale în Asia de Sud, Orientul  Îndepărtat și Mijlociu. Tablourile reunite sub acest generic, la Muzeul de Istorie și Civilizație a Evreilor din România (MICER), din Capitală, se reclamă din pictura de maturitate a lui Gaugain: luminozitate intensă, culori tari, interes pentru exotismExpoziție Sorin Adam la MICER – 1

; de altă factură decât fuga de civilizație a fauvistului dornic să descopere copilăria umanității. În India, Vietnam, Cambodgia, Sorin Adam e atras de adevărul gesturilor simple concentrând moduri de existență străvechi. Relația om-natură păstrează unitatea dintre regnuri, demult distrusă de societatea consumeristă; contrapondere la tehnologizarea noastră-cea-de-toate-zilele. Liniștea atitudinală, parte din peisaj, vine din legătura cu forțele cosmice. Totul – gândit din unghi actual.

   În același spirit e receptat peisajul israelian, focalizat asupra Ierusalimului – Orașul vechi. Coloristul face jocul între ocrul, oranjul zidurilor și negrul cu alburi din vestimentația tradițională: bărbați cu ștraml, țițit, talesim, copii cu perciuni și chipa. Portretistul simte că dialogul om-Divinitate nu poate fi descris. Bărbatul la Kotel e văzut cu spatele. Doar brațele îndoite lipite de piatră, în dreptul frunții, sugerează zbuciumul, suspinul, vibrând pe chipul fetiței de lângă el: copila simte că acolo se întâmplă ceva neînțeles și puternic. Privește în jur cu gravitate: primă lecție de viață. Există laitmotivul învățăturii sacre transmise din generație în generație. Două personaje la Kotel: dascăl și elev de heder. Dascălul stă aplecat, să fie la înălțimea prichindelului: convorbirea trebuie să fie de la egal la egal. Copilul, tratat ca adult, e stimulat să judece răspunsul cu mintea proprie. Pictorul prinde procesul gândirii proaspete: prime rânduri pe foaia încă albă. „Spre sinagogă”  – titlul altui tablou – pășesc tatăl cu doi fii. Toți trei – în port tradițional. Tatăl, cu sidur, trăiește în fortăreața interioară: credința. Unul dintre băieți are privirile întoarse în sine, celălalt scrutează lumea. În „Excursie cu școala”, Sorin Adam surprinde și exuberanța copilăriei studioase. Pretutindeni – atmosfera unică a Ierusalimului: simbioza între tensionat – tradusă prin norii alb-vineții, și seren – în depărtare, drumuri străvechi, prăfoase, de la galben pal la cărămiziu, verdele tare al pomilor însoțindu-le.

   Expoziția a fost deschisă de directoarea MICER, Carmen Iovițu. Președintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, a caracterizat pictorul drept un ambasador cultural al Israelului în arta contemporană. Criticul și istoricul de artă Ana Maria Măciucă a schițat un portret Sorin Adam, discipol al lui Vasile Grigore,  cu „remarcabile viziuni cromatice”, expresivitate, echilibru între culori și forme. Sorin Adam a mulțumit conducerii Federației pentru găzduire. Au participat lideri ai F.C.E.R. și BBR, oameni de cultură.

IULIA DELEANU   

AMINTIRI DE LA IAȘI

Reîntâlnire la Iaşi cu scriitoarea Bianca Marcovici

La sediul Comunității Evreiești din Iași a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, lansarea volumului ”Rebela din Haifa”, a scriitoarei israeliene de limba română Bianca Marcovici. Alături de colegii și prietenii autoarei, la eveniment au participat membri ai Asociaţiei literare ”Păstorel” din Iaşi, printre care Sorin Cotlarciuc, Vasile Vajoga, Vasile Larco, Gheorghe Bălăceanu, alături de un numeros public iubitor de literatură. La prezidiu au luat parte, pe lângă Bianca Marcovici, scriitorii Ioan Holban, Adi Cristi şi Mihai Batog-Bujeniţă, manifestarea fiind coordonată de preşedintele Comunităţii Evreiești din Iaşi, Abraham Ghiltman. Bianca Marcovici, născută la Iaşi, pe 22 iunie 1952, a absolvit “Universitatea Populară” și a Liceului de muzică “Octav Băncilă” din Iași – secția vioară, fiind, de asemenea, și absolventă a Facultății de Construcții Civile și Industriale a Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași (promoția 1976) şi fostă salariată la TC IND Iaşi, actualul SC Moldoconstruct SA Iaşi.  În anul 1991 a emigrat în Israel împreună cu familia. În perioada 1984-1987 a fost membră a Orchestrei Comunităților Evreiești din București și Iași, efectuând turnee în Israel, Elveția și Statele Unite ale Americii. În perioada 1990 – 1991 a lucrat ca redactor la Editura “Omnia” din Iași. În aceeaşi perioadă a fost vicepreședinta Asociației de prietenie România-Israel – filiala Iași, alături de violonistul Bujor Prelipceanu. În Israel a lucrat ca inginer la “Societatea de Electricitate” din Haifa, în prezent fiind pensionară. Bianca Marcovici este din 1990 membră a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iași, precum și membră a “Asociațiilor Scriitorilor Israelieni de Limbă Română”, din anul 1991. Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania și reviste online pe internet. Are 28 de cărţi editate, ultima fiind ”Rebela din Haifa”, care a văzut lumina tiparului în anul 2014, la editura G.A. din Israel. A obţinut numeroase premii și diplome în România și Israel, cărţile ei fiind traduse în mai multe limbi de circulaţie internaţională.  Bianca Marcovici este şi cetăţean de onoare al municipiului Iaşi. În alocuţiunea sa, criticul literar Ioan Holban a menţionat că volumul ”Rebela din Haifa” este unul atipic. ”Ca poetă, Bianca a fost găsită aici, la Iaşi, şi apoi în Israel. Cartea pe care o analizăm astăzi, Rebela din Haifa, este una atipică, care cuprinde evenimente cotidiene, dar şi de familie. Cartea este o proză de idei. Ea prezintă o realitate oximoronică. Laptele însângerat alternează cu mierea şi fierea. Bianca spune că, în Israel, în jumătate de oră poţi ajunge la mare sau într-un prizonierat arab. Katiuşele trag spre Haifa, iar pe malul celălalt stă poezia. Ea mai spune că la Haifa, la etajul al X-lea, şi-a găsit identitatea !”.  La rândul său, Mihai Batog-Bujeniţă, preşedintele Asociaţiei literare ”Păstorel” Iaşi a subliniat legătura dintre Bianca Marcovici scriitoarea și Bianca Marcovici muziciana. ”Eu leg scriitoarea Bianca Marcovici de muziciana Bianca Marcovici. În opera scrisă de Bianca Marcovici auzim tobele destinului, tobele războiului. Proza ei este o sinceritate dură, deoarece viaţa este grea. Dar ideea finală este una optimistă”. Potrivit poetului și scriitorului Adi Cristi, Bianca Marcovici este o scriitoare profesionistă, care tratează la modul cel mai serios aparențele diverse prezentate în cadrul cărții. ”Acum, sala comunităţii evreieşti din Iaşi este plină şi s-au mai adus scaune. Asta şi pentru că Bianca Marcovici este printre noi, cu operele ei. După părerea mea, Bianca Marcovici nu este poet sau prozator, ci este scriitor profesionist. Aparenţele diverse ale cărţii Rebela din Haifa sunt tratate în mod profesionist. Ea este o învingătoare! Bianca Marcovici nu este de fapt o rebelă, ci este o bunică minunată şi o familistă convinsă! Din păcate, în România, înainte de 1989, scriitor era doar scriitorul de vagoane de la CFR, aşa era în nomenclatorul de funcţii…”, a spus Adi Cristi. În cuvântul său, Bianca Marcovici a mulțumit tuturor celor prezenți pentru aprecierile făcute la adresa operei sale. ”Sunt câteva reviste în limba română în Israel, unde ne desfăşurăm activitatea. Media de vârstă a scriitorilor de limbă română în Israel este de peste 70 ani, eu cred că sunt cea mai tânără. Am sponsorizat revista IZVOARE, iar la noi totul este voluntariat. Eu mă consider însă poetă, deşi am scris şi proză scurtă”. În continuare, Bianca Marcovici a citit în faţa publicului câteva pasaje din cartea ”Rebela din Haifa”, dar şi un poem drag ei, care a început astfel: „Patria e limba în care/ visezi şi scrii, e cernoziomul/ adăugat în doze mici…” (din volumul „Espresso dublu la Ierusalim”).  În final, Dan Teodorescu a oferit fostei colege de la TC IND IAŞI două diplome de excelenţă, pentru întreaga carieră literară, din partea Clubului Sportiv CFR Iaşi şi a publicaţiei online ”Sport Fan Club”, iar Mihai Caba şi Eugen Deutsch au citit câteva epigrame cu ”tâlc”, adresate scriitoarei Bianca Marcovici.  Manifestarea de la sediul Comunităţii Evreieşti din Iaşi s-a încheiat cu un coktail, oferit celor pezenţi de Bianca Marcovici şi familia sa. (E.M.)

• SURSA, COTIDIANUL 24 DE ORE

o relatare, din acelea clasice

o relatare, din acelea clasice

cel mai sigur loc – o carte de poezie

undeva, cândva, spuneam, că nu fiecare are privilegiul

de a-și trăi propria moarte, mulți

tot mai mulți străini de dumnezeu în liniștea asta smintită 

a lumii

am avut și eu, tot cândva, un prieten, mistuit de mult

în necunoscut

era mereu pătruns de un spirit al umorului atât de spontan

de-o voie bună, atât de lipsită

de orice răutate, încât transpirau de râs pănă și pereții

din jur, odată cu el.

Într-o bună zi, cu ani în urmă, semnam o carte de poezie 

de-a mea pentru a o trimite poștal.

și nu într-o librărie, unde își semnează cărțile îndeobște 

cei, ce scriu spre a amuza

ori a șoca, fără de a trezi însă pe nimeni, căci iubirea, pe care 

o înălțăm în slăvi Aici, este străină celei

aflate nesfârșit de departe, străină până și celui, căruia  

i s-a îngăduit prin har să-și trăiască 

propria moarte

Așadar, el s-a oprit în fața mea și m-a rugat să-i dau și lui

o carte, deși nu prea citea, îndeosebi

cărți de poezie.

Au trecut anii, și într-o bună ziu, l-am vizitat, vorbind 

de una-alta. L-am întrebat într-o doară, unde își ține

ascunși banii pentru zile negre, de vreme ce, familia

i-ar cheltui deîndată, dacă ar ști de ei. M-a privit vreme

îndelungată, ezitând, și-apoi: 

Mai ții minte cartea, pe care mi-ai dăruit-o …Cartea 

aceea de poezie scrisă de tine? … Acolo îi țin ….

… E locul cel mai sigur…

Și a spus-o cu atâta umor lipsit de orice răutate

încât am transpirat și eu râzând, laolaltă cu el

laolaltă cu privighetoarea  

–  ce nu așteptă să fie plătită pentru cântul ei  –  

laolaltă cu celelalte păsări ciripind 

nestânjenite printre ramuri.

ANDREI ZANCA

GERMANIA

Invitat, Andrei Zanca, Germania

tranșeul

ți-am ascultat îndelung tăcerea.

pesemne, durerea și suferințacare te bântuiau

înlesneau altora ieșireadin subteranele beznei.

Calendarul și-a împlinit rostul, încăperea

nu ne mai recunoaște, străini, fugari, și mulți  –

tot mai mulți declarând azi

iubirea, ca fiind ceva romantic, însă

„Nu boala, pacientul contează“, a spus pe patul de moarte,

mărețul Pasteur, trezit brusc de-o stranie adiere de împăcare.

Nu sunt, față de pace și iubire, toate

teoriile și practicile lumii, doar

note de subsol?

la fel cum un tranșeu anticipează mormântul

iar apele învolburate haosul pe care

            mulți îl numesc, viață

tot astfel, dacă lași totul în urmă, urcă

se înalță-n tine esențele imemoriale

ale celor dinaintea ta

minciuna ne face dependenți, înlesnind

controlul total, la fel cum poezia, prin semnale

morse-n ziduri, le dăruiește multora iluzia libertății

cuvintele vii

fiind mereu doar

cele traversate, cele trăite, restul

            frunze uscate-n vânt

Când ești prins într-o bulboană și te scufunzi

în adâncul deznădejdii

doar izbind cu tălpile

fundul abisului atins, te poți înălța prin ricoșeu

înspre lumină

deși auzi deseori pe vreuna spunând:

„Ce frumos e spus, ce frumos e scris …”

continuând deîndată: „Cine e, cum îl cheamă?”    – 

fără să bănuiască că această întrebare

înlesnește deîndată  seducțiile beznei

și ploua

ploua peste cei buni și peste cei răi, tot astfel

cum îi învăluie pe toți, doar ruga unei inimi limpezite

ploua peste arbori

peste groapa în care zăceai

peste costume, coafuri și voaluri

peste parfumul greu și naftalina acoperind mirosul

indelebil al florilor, în spirala de sminteală a unei

lumi paranormale, în muțenia acestui text

când dinspre străzi

s-a desprins deodată pasul cadențat

al cizmelor, urcând din vremuri amânate, neasumate

netămăduite și care reveneau, tocmai prin ignorarea

lor deplină, prin nepăsare, încât cortegiul funerar

a luat-o în jos, cu toții încolonați, cuminți și docili

însă în pupilele lor unduia limpezit meleagul natal.

ANDREI ZANCA

flux reflux

La mare valurile se zbat nebune

Chiar acum precum o harpă îmi cântă,

Nebănuită lor muzică

Pe care o ascult

 Aș vrea- o la nesfârșit!

Doar parașute minuscule se zăresc în zare-

În spatele meu mărșăluiesc oameni cu mască,

diferite culori…unele rezemate în barbă

Au venit pentru aer… aer …. Nepoluat! Evident

Vor să recunoască alți oameni care poartă ochelari de cal!

Bianca (C)

Poezia

Poezia este un cuib de vise și nu o denaturare a eului.

Viclenia e o vulpe iar culoarea forței e în noi.

bianca(C)

fața Lunii

te-ai obișnuit cu prea plinul lucrurilor/corona ajută să-ți dai seama că nebuloasa e în tine/un fel de schizofrenie clasică/a culorilor lui Chagall//preponderent indigo…/împărțim lumea după afectarea liliacului/Asia și a nurcii/Suedia…ei ne fac viața/precum ghiveciul sedentar/azi e vineri/mâine e iar vineri/să aprind lumânările/poate se va schimbă ceva în fața lunii, Dumnezeu/

Khetubah fetelor e la mine/

să ne rugăm!

BIANCA(c)

virtual

Seacă imaginația
Se estompează ura… Se renunță la căutările google, Prietenii au dispărut în neantul coronei. Șahul sau Soduku diminuează izolarea. Președinții vechi sau noi au pierdut la loviturile reușitei pe podiumul grandomaniei. Sunt morți… prea multi morți. Demisia le-ar ajuta să înțeleagă că au pierdut, corupții la închisoare cu ei! Ne-au pierdut! Fiecare să se ascundă în vilele lor părăginite… Alăvai* să le avem și noi!
Ieri în America evreiască au murit peste 50 de suflete. Nu au avut 10 bărbați să-i îngroape civilizat! Pe vremea carantinei în Coreea istorică trupurile și toate hainele erau arse. Să nu se propage epidemia! De la una la alta faceți mai puține bombe… E suficient un virus propagat intenționat de creierele diabolice…
îmi amintesc de purtarea obligatorie a măștilor în războiul din Golf, 1990… pe timp de alarmă, degeaba degeaba….simțeam că un gaz toxic ne va invada pe sub uși în camera etanșă… stupid! Neparalele se întâlnesc la infinit, unghiul morții e cu noi!

Bianca

alvai, expresie în idiș

Bianca

sursa Jurnalul israelian, nr.18 decembrie, 2020