lumina mea

În tempoul acesta aş vrea să scriu

Toate bibelourile din casă

Nu mai folosesc la nimic.

Stau precum tablourile cu natură moartă.

Să evadez, îmi spun.

O inedită lumină spre ramuri de copaci

Precum o perlă-n lumină ce-şi pierde conturul.

 

Dar tu mereu taci şi asculţi  o melodie stresantă

Clipind a singurătate precum un soldat lăsat la vatră.

 

Ridică această creangă aproape uscată

Şi fă-mi un semn cu ea…a pace calmă.

 

M-am săturat de nefireasca apăsare din inimă.

 

E o clipă nemeritată ce stagnează-n vânt.

Bibelourile nu s-au mişcat de la cutremur-

Bianca Marcovici

(c)

INVITAT POETUL DIN HAIFA, ANDREI FISCHOF

CAND MOARE  UN OM

Cand moare un om

Ceilalti isi plang

Propria moarte

Sfarsit si inceput

Aceeasi scaneie sunt

Precum cremenea si amnarul

Stapana peste toate

Doar apa curgatoare

Neostoita

Nu are drum de intoarcere

La izvoare

                                                Andrei Fischof

Adanca nadejde

(Sonet)

Neintrebat, zvarlit in apa ,

Inot ca ceilalti dinainte ,

Si iarasi mintea mea ma minte

Cand dintre ganduri, unul scapa.

Luminile, lucind, ieri, sfinte

In flacari ard si palma-mi crapa.

Un vis cazut cu leii-n groapa

Isi smulge roba de cuvinte.

De goliciunea-i de himera

Se rade-n jur si se imbata.

Scrasnind sar spitele din roata

Iar eu inot, umbra rebela,

Din mal in mal, din stanca-n stanca,

Bolnav de o nadejde-adanca.

 

SONET AMAR

Cat soare, cata mare, cat uscat

Incap in palma sprijinta-n arma !

In jur si-n imprejur totul se sfarma,

Caci ce poate sa faca un soldat

Cand ochii sunt legati sub o marama,

Si cine-ar fi sa stie , a uitat,

Iar gandul ratacirii-i spintecat

Cu varful bont de sunet fals de goarna.

E vremea celor care cred in fumuri,

Perdaf al vremurilor care vin

Si-n urma sa un praf ca din senin

Acopera cetati si zid si drumuri,

Lasandu-le apoi murind cuminti,

Orbind , parsiv, nespusele dorinti.

                                                                       Andrei Fischof

                                                            

RABIN

Oamenii bătrâni ajung să fie singuri

Copiii lor pleacă

Nepoţii la fel-

Aşteaptă să fie întrebaţi

Cel puţin prin mobil

Dacă sunt bine, dacă nu se plictisesc.

Dar ştirile se repetă

încă o crimă încă un cuţitar

Care ne ucide…

Nu ne rămân  decât insomnia

Şi întrebările-

Cum se vor descurca nepoţii?

Mai ales după ce l-am ascultat

Pe nepotul lui Rabin, într-un interviu

trist, se simţea

dezorentat şi nemulţumit, singur în Piaţa Rabin

 după 20 de ani de la Comemorarea bunicului

 ucis mişeleşte odată cu Pacea,

Rabin zl-

Semăna leit cu bunicul meu!

M-a rugat să-i cânt pe mormânt la vioară.

Bianca MARCOVICI

 (c)

Invitată MAGDALENA BRĂTESCU GOLDENŞTEIN din REHOVOT

O zi de miercuri

Nu contează a câta din lună. O zi în care nu s-a întâmplat nimic. Ce frumos, ce calm, cât de dorit! N-a sunat nimeni la telefon să mă anunţe pe cine l-au călcat hoţii, cine şi-a rupt piciorul, cui i-au ieşit analizele prost, cine trebuie să se opereze, cine a decedat, cine s-a certat cu cine. Arabii n-au înjunghiat pe nimeni, religioşii n-au incendiat nicio maşină, credincioşii musulmani vor fi lăsaţi să se roage la Har Habait indiferent de vârstă, vecinul de jos nu a fumat şi am putut deschide geamurile, mâncarea la prânz a fost gustoasă, am scris o cronică teatrală, la serialul turcesc cult s-au întâmplat tot felul de surprize, pe la zece mi-am luat sedativul şi am adormit imediat până la şase dimineaţa. De douăzeci şi patru de ore nu am deschis uşa de la intrare. Doamne, îţi mulţumesc pentru această zi de miercuri!

Invitată poeta din Hulon, ADINA ROSENKRANZ HERŞCOVICI

 Pe urmele bardului neconsolat

Nu domnesc peste  Umbre,

Nu domnesc în Tenebre,

Dar sunt Neconsolată.

Domniță sunt a tatei,

Și Turnul meu se-nalță

Semeț, pe ale-Arminiei

Tărâmuri, iar stelele-mi

Pierit-au demult, demult …

Lutul mi-a amuțit,

Iar pianul mi-e orfan

Și zace într-un colț,

Rumegându- și  Tristețea…

Inima-mi răvășită

Plutește-usor pe Mare,

Pe-o Mare Italiană.

În Grota de azur

Eu n-aș putea să- Înot;

Doar nu sunt o  Sirenă.

Copilă fiind, voiam

Să fiu Ahile , poate

Apolo…Afrodita?

Atena ? Niciodată

La ele n-am visat.

Poate-oi fi Lady Byron?

Nu, dar ce mult  mi-aș dori

Să Modulez  Suspine

Si zâmbete pe Lira

Lui David sau Orfeu!

Inspirat de poemul lui Gérard de Nerval ” El Desdichado”.

––––––––––––––––––––––––––––––

Copiii sunt o bucurie

Cât un purice  ți-e inima acum…

Ticăie ,freamătă, sare;

Înainte,înapoi, înainte,înapoi

Și-ți cade-n pantaloni apoi!

Cel mic te-ngrijorează.

Imaginezi scenarii de coșmar;

Grefe…vei fi tu oare potrivită?

Și dacă nu  tu , atunci cine?

Și  e și supărat pe tine.

O fi și vina ta?

Demult te ignoră,

Puișorul tău, al cărui suflet

E țesut într-al tău…

Și stai și  plângi ,

Și plângi în șoaptă…

Și cel mare a fost un timp

Supărat pe tine,

Și tu te-ai detașat de el.

O fi și vina ta?

Te-ai rupt sufletește

Și inima-ți amărâtă

S-a stafidit,  a împietrit,

A înghețat…

Cât un purice ți-e inima acum…

Ticăie, freamătă,sare;

Înapoi, înainte, înainte, înapoi

Și-ți cade-n pantaloni apoi!

–––––––––––––––––-

Osanale  și dojană

Trup  drag, prieten vechi ,

 Cum ești, te-am apreciat.

Nicicând n-am invidiat

Alte trupuri  străine.

Rotunjimile tale

Frumoase au rămas

 În pofida anilor

 Și a kilogramelor

Suplimentare.

”  Trup de Afrodita”

 (Cea a lui Botticelli,

Ieșind din spuma mării),

Așa ți se spunea;

Ca- o amforă erai

Și ai rămas astfel

În ochii celor care

Mai au discernământ!

Ascultă bine-acum

Și nu mă supăra!

Bagă bine la cap

Că trebuie să fugim

 De zilnica ispită!

Știu, nu exagerăm

Cu mâncarea noi doi.

Doar cu prăjiturile

 O cam facem  lată!

Dece ești slab de înger?

Ce să mă fac cu tine?

Revino-ți , te rog.

Ești tot ceea ce am.

Mănâncă cu măsură

Și nu te ambala!

Eu nu vreau ca să suferi,

Nu, Doamne ferește,

Dar îmi zic  c- ai putea

Să te mulțumești totuși

Cu ceea ce -i PERMIS,

Ca de dracu’ să fugi

De tot ce-i  INTERZIS

Și  poate  câteodată

Să mai înghiți în sec,

Și –apoi, să te abții!

A mânca ciuperci…

Foamete

Să vă spun adevărul văd în jurul meu oameni care cumpără parcă ar veni foametea în curând. Nu mai spun de sărbători. Fiecare nu doreşte să lipsească nimic în frigider. Cumperi tot ce vezi cu ochii fără să mai verifici preţurile.Dar culmea culmilor mi s-a întâmplat chiar azi 21.10. M-am dus să cumpăr fructe şi legume. Încarc coşul cît pot şi cumpăr mai ales roşii luate din afară magazinului…O întreb înainte pe şefă cât costă roşiile Tamar de afară…Îmi amintesc de Nataniahu că s-a lăudat la ONU că exportam roşiile Tamar!

Îmi zice şefa că 5 şekeli kilogramul. Când verific bonul, să nu-ţi vine să crezi, 15.90 kg. Mă duc repede şi dau roşiile lui Nathaniahu înapoi foarte nervoasă. Mă urc în maşină şi mă duc în alt cartier în care găsesc roşiile la preţ mai mic, dar nu soiul Tamar… doar a trecut Sukkotul, arabii lucrează…Ramadan serveşte la carne de ani de zile, are cuţitele în mână şi-mi taie o găină în opt bucăţi…îmi scoate şi pielea. Arată ca un terorist dar nu mă sperii. Zilele astea la mare vreo 4 arabi, la prima oră m-au înconjural cu tomberoanele zâmbind în zefmlemea. Am avut prezenţa de spirit să-i ocolesc. Tocmai se anunţase la ştiri despre trenul oprit la Naharia  din cauza suspiciunii că ar fi un terorist în tren. De ce nu se gândesc la blondul suedez care s-a explodat la Burgas ? Foamea m-a apucat. Mereu ne gândim că o să ne baricadam în casă precum a fost la ultimul război. Cumpărăm să fie…Reminescenţe de pe vremea împuşcatului cînd atârnau  picioarele de porc în toată măcelăria şi, nu eram vegetareană ca poeta Ana Blandiana!Dar ea a scris atunci un poem patriotic despre adidaşii ăştea… dar mânca ciuperci…aşa s-a lăudat la Haifa la o întâlnire a scriitorilor. Mă fac disidentă…

Bianca Marcovici

(c)

Invitat, poetul israelian Nicholas Lungu

INTROSPECŢIE 8

Cuvintele ar vrea să râdă,
dar plânsul e ascuns în ele
cu ochii îndreptaţi spre stele…
cu toţii aşteptăm CEVA…
ceva BUN să se întâmple
ajuns cu părul nins la tâmple
aştept de-o jumătate de secol,
aştept în AŞTEPTĂRI de-o clipă
de-un veac,
cuprins de remuşcări în pauze…
aş VREA mai mult,dar nu se poate
vin MICI BUCURII în rate..
vin MICI BUCURII în rate…

Trecem cu toţii în astă VIAŢĂ
nimic din SOARTĂ nu se-nvaţă…
aceleaşi GREŞELI repetate
necazuri ,bucurii ,în rate…

Mereu pe DRUM ,obstacole în fugă
ne-nvârte VIAŢA cu a ei CENTRIFUGĂ…
PUŢIN poate fi MULT deodată
şi MULT poate fi chiar PUŢIN
să facem haz de acel CHIN
DURERE înecată-n VIN!…

Invitată poeta israeliană Ada Segal

EŞTI DEPARTE

Când în zori se joacă în grădină,
O rază galbenă de soare,
Cred că e iubirea ta,…
Şi îmi doresc să fiu o floare.

Când printre frunze cântă vântul,
Şi un zefir duios adie,
Poate e iubirea ta,
Ce îmi cântă o melodie.

Când dint-un nor se cerne ploaia,
Şi trupu-mi răcoreşte
Poate e iubirea ta,
Ce în culori mă înveleşte.

Când cerul se îmbracă-n stele,
Şi ziua se transformă-n noapte,
Îmi doresc să fi cu mine….
Iubire….cât eşti de departe!

ADA

paralele noi, bip..

PARALELE NOI

Trebuie să iei  o perie sa perii cuvintele

Sinceritatea se spală cel mai des… precum pielea corpului, cel putin la 3 zile. Sinceritatea te dezbracă dar nu te îmbracă. Dacă te uiţi în jur nu găseşti decât mizeria lucrului nefăcut cum trebuie de mântuială, îti vine să-ti iei lumea in cap dar capul e prea mic…. Păstrând proporţiile nimic nu e nou sub soare decât cutremurile de tot felul între oameni şi provocate de oameni. Barza tot va aduce copii care seamană cu ceilalţi…  De la Ponta am invaţat să-mi retrag cuvintele dar nu şi intentiile. Vezi clar atit timp cât cunoşti ritmul impus de rândul magnetic al cuvintelor.   Laşi pauză şi nu le amesteci PARALELE NU SE ÎNTRETAIE!

Rogi criticii sa trimită la ambele reviste, mâna ta e disponibilă!

O poetă zice că ea scrie: ” numai dacă are ceva de spus”…

dar o spune mereu pe o scenă care şi-o închiriază

contra 10 şekeli intrarea.

Funcţia o obligă aşa că Tel-Aviv-ul o aşteaptă să-i vadă

noile toalete cumpărate în străinătate. Are o dicţie perfectă

Bip bip…

de nepreluat, levana

(c)

© Beatrice Bernath Art/Writings/Existential, invitata mea, poeta din Haifa foarte talentată

bazaconii existențiale

interferențe
învăluite în fum ambiguu
coboară…
indiferențe impulsive nu zboară
timp nesigur
orizont argintiu în zgomotul valurilor
sparte
caut o linie pură privesc în departe
întunericul se adună în nervi
nu regăsesc sentimentul
rotocoale de fum învăluie nedefinit
plictisit
nefuncțional elementul
scurte treziri trec fulgere fâlfăite de aripi
ziceai ..?
obișnuiam parcă ceva la această oră a noastră intimă
caut acel ceva în înserat
am uitat sclipirea nuștiuceului
deprimă
mai caut un sentiment ..

în liniștea zgomotelor tăceri nerostite
întunericul se adună același
diferențe de nervi
învinuite
o plictiseală adâncă mă încearcă uimită
a fost o dată ceva
ceva mai diferit pe înseraturi

rămân un flutur oarecare cu un aripi pictate pe mâini pe picioare
tulbure timpuri supărare
devin baubau-ul politeisto ateist
veleități de nonconformist
alter-egoul spiritual al condamnaților la moarte
cercetător conceptual
decapitat

portret mental
azi
fața mea devine o mască de plastic
a uitat să mimeze fericiri simple
nervoasă
panică
atacuri trezesc din somnul burghez de dimineață
am mânjit provizoriu buze cu colțuri ridicate
modelat zâmbet
din silicon și ceară
am cumpărat un sac de ghips și amestecat cu apă
fixat două paie în nas
oxigen
uns pielea cu ulei
nimic să nu adere permanent nici măcar bucurii
și am luat imprint stil mortuar
o eu acum
memorie temporară a unei stări de spirit
o voi purta pe față fără să se observe când totul devine mult mai dificil
când nu vor mai exista fețe
când nu vom vedea priviri
când vom intra în noi fără ieșire
panică
oxigen ermetic conservat în sloganuri
demagogie
decepție
nu mai există răspunsuri
intrare fără ieșire
încerc să mă remodelez și am uitat modelul inițial
uitat nuanța colorată
uitat o direcție
aripi uscate pe o frunză care de mult nu e verde
concretul actual a devenit gri beton
uitat drumul spre orizonturi libere
tresar spaime
au dispărut opțiile logice
visele cad în negru
liniște, capetele nu vorbesc, e interzis
fața-mi devine mască de plastic
nu știu nimic
inepții
rânjetul chaosului urlat de muezin
monoton
fals fals fals
absurdul la conducere alla achbar !
cântăreața fără cap se unduie tâmpă dintr-un dans erotic de burtă
uitată în noua realitate

9.10.2015 ziua în care au fost cam 5,6,7, atentate teroriste în casele, familiile, viețile noastre civile, anonime
10.10.2015 atacurile continuă ,sunt atacate fete, mame, fii ,fice ,copii, cu arme și cuțite în autobuze pline de școlari, la prânz, în centrul Tel Avivului pe stradă, fete tinere luptă pe stradă cu teroriști înarmați
toate drepturile inclusiv supărarea rezervate mie și ție și vouă
Beatrice, te aplaud că ai găsit inspirația în nebunia inconjuratoare și că ai pus-o pe hirtie scrie Adina
eu zic.. e greu de aplaudat sau mulțumit , scriu pe automat, încă nu am ieșit din șocul existențial și sunt terifiată de viitor, am pierdut o lume cădem în groapa unui nou ev mediu
unde vom emigra noi cei care purtăm lumina unde și a cui e vina
indulgențe
political corect e stricăciunea mâinilor stângace
iubește-ți semenii
zău ?
oferă restul de obrazuri cu multe fețe
provaduia un fost evreu
prezentul e deja viitorul trecut și noi suntem singurii care poartă cioburile amintirilor în cuvinte și cumva cred că totuși cuvintele rămân , trebuie spuse, scrise chiar prin nonsensul absurdului realității
vreau să deveniți supărați !
astăzi devine necesară
o supărare
cred că o renunțare la personal persistă trecerea la un sentiment colectiv, apartenență, nimic nu mai are multă valoare fiind trecător, spiritul trebuie promovat poate mai mult decât individul și momentul

prostii virale
giberish descărcare nervoasă
m-am trezit și …m-am găsit muscă în lapte în ura asta mondială
mă-ntreb ca cetățeanul’ turmentat ..ce caut eu în povestea asta
pe cine aleg , nu vreau nici stânga nici dreapta
devin sens giratoriu
oscilez ecouri
Max Geler a demonstrat contra expoziției Renoir considerând nudurile pictate de artist o artă diabetică în contextul naturii în plină putrezire pernicioasă ,artă periculoasă ..de sute de ani ,impresionism baroque și etc..
și da
intrăm în epoca nihilismului motivat demagogic prin conceptualism de două parale prea leneș să fie aprofundat bazat pe un adevărat studiu istoric sau artistic
regresia umana începe
cu disecția și anularea artei
ați hotărât ceva cu Renoir întreabă un prieten virtual..
din manifestația aia, cea mai tristă figură mi se pare imbecilul cu pancarda „God hates Renoir”. ..atât de multe absurdități, de tâmpenii obținute prin alăturarea a numai trei cuvinte, nu este ușor să realizeze cineva
ar putea să-l angajeze cei de la muzeu să le facă reclama, cu condiția să își păstreze zâmbetul de-a lungul vremii
infamii zâmbite azi artă conceptuală
anyway…..aș fi folosit un ruj mai roșu și ochelari de soare la protest
scriu eu plină de spiritul absurdului
if Renoir is not good for the diabetics he should try Francis Bacon for the pink lively color cholesterol quality
or me in order to comit suicide..scrie Adri postând un autoportret galben
yes. ..or Beatrice Bernath for hepatic afflictions scrie Otila într-o încercare interesantă și inedită de a mă alătura marilor artiști mondiali contestați
nu sunt crestin, scrie altcineva dar din ce știu cuvintele ‘dumnezeu’ și ‘ urăște’ nu prea se potrivesc conform doctrinei creștine … în orice caz, ar trebui folosite mai cu măsură, împreună sau separat
creez asociații… de idei sau simplu turmentez o lipsă

sunt o nouveau burgheză , mă trezesc târziu și pe-ndelete , ceai, cafea, plimbare cu cățelul imaginar, ștrudel la barul local , vizită la vernisaje, salată cu brânză franțuzească , prind câteva muște obraznice ,scriu cinșpe rânduri ,trag o linie, și apoi fac culturalizare serioasă așa mai în orele de noapte …voi citi poezii critici de artă politică și crime ..cine știe ce asociații , salată
totul devine
kalinka și cazaciocul s-au tradus și se cânta acum în arabă pe televizorul rușilor interese politice
vaca și chiloții… totuși devin o sinapsă asociativă a erei noastre absurde
singura necunoscută sau neînțeleasă din ecuație e numele meu sărit ca o ciupercă după ploaie sub autoportretul pseudo sinucigaș a lui Adrian …poate sunt grea de cap și mi-a dispărut simțul humorului ..dar mă gândeam că așa se întâmplă după acele atribuite ” hepatic afflictions „și eu nu renunț la Camambert și arta durdulie a lui Renoir și nici că-mi pasă că
am devenit o fraieră cu afflictii hepatice și eu care credeam că e doar o bronșită cronică cu un pic de astmă
încep să mă înnec de râs voi muri fericită știind precis că și nudurile mele vor fii protestate la Moma
am adormit fără chiloți
ar fii cazul să închid al treilea ochi
primesc grațioasă orice compliment
viața e o defilare de moment
apreciez tot
tot
posed toate psihoterapiile necesare
le port în mine
în buzunare
mentalo punctura
logoreicul deget pe testatură
analiza psichotica de noapte
masajul picioarelor în șoapte
atenția de zi și noapte
cocoșul vecinului scandalizat urlă
mesajul
e timpul să visezi cu adevărat
adică retrage-ți crezul trezul în
neființă
îmbrățișează o pernă și dormi
și taci
am asurzit
da
mi-am păstrat gândurile
personale
când lumea a explodat
sub mine
sub tine
am pierdut o bătaie de inimă nu am respirat
viața ne-a expirat tot aerul
surâsuri de plastic continuă să scrie virtuale păsărele și apusuri de stele
a apus o lume cu noi în ea
m-ai furat
dorm trează în vorbe tăiate
idei scuipate
am devenit transparenți
nu am spuse
păstrez în mine refulate
minimale
artificii de cuțite
cad fără discernământ
ași da tot ce în mine mai bun
și nimeni nu mă atinge acum mă atingi doar tu
sau nu
vom câștiga un alt viitor
altceva
altceva
nu pretind să știu
cade o ploaie de cuțite și institutul meteorologic a dat faliment

sau voi atinge din greșeală oala de noapte de lângă pat
visez că mă trezesc din coșmar
te rog ține -mi mâna în nopțile cu stele sunt o romantică

© Beatrice Bernath Art/Writings/Existential