Invitat, Dan David

27 de gânduri despre &8222;Invitat, Dan David&8221;

  1. Dans cu măşti , de Dan DAVID

    Ne privim în ochi
    Şi minţim zâmbind.
    Ştiu că tu ştii;
    Ştii că eu ştiu.
    Viaţa se coase
    Ca un covor
    Din vorbe frumoase.
    Mâna întinsă
    E numai un gest
    Să umple golul
    După cortină.
    O plecăciune
    Fără cuvinte,
    Fără protest.
    Un cer albastru
    Din care ninge
    Cu flori din hârtie.
    Timpul ne minte.
    Naivi, acceptăm.
    Nu ne cunoaştem;
    Te chem pe nume.
    Un dans frenetic
    Fără iubire.
    Anul măştilor;
    Joc de fantome,
    Teatru de umbre;
    Secolul lor.
    Timpul ne minte;
    Noi acceptăm.
    Un dans frenetic,
    Fără iubire.

    Dan David, Los Angeles, iunie-07-2006.
    http://www.romanialibera.com

  2. Refracţii 1 (Oameni)

    Tu îmi vei scrie povestea,
    Istoria!
    Când m-am născut, ştii.
    Eu îţi voi spune doar
    Când mi-am pierdut încrederea
    În oameni.
    În haitele acestea de şoareci
    Care îşi sug laptele
    Din ţâţele timpului
    Şi îl scurtează
    Cu fiecare înghiţitură.
    În furnicile acestea flămânde
    Care acopere Pământul
    Cu muşuroaie de excremente
    Pe care le adoră apoi.
    Zei lor înşile;
    Lor înşile, demoni.

    Dan David

  3. eu nu m-am nascut
    am iubit doar
    si am urit fatzarnicia si invidia
    si lasitatea

    de dincolo de ocean
    am zarit suflet
    curbura spatiului
    ne-a ajutat sa construim cuibul poemului
    tu pune o frunza
    de liliac in el
    sau de maslin
    eu la fel, una cite una

    bianca m

  4. Rana şi rânjetul
    Procurorului Toma

    Da, mi s-a vindecat rana de pe inimă;
    Tăietură parşivă ascunsă în ipocrizie,
    Peste care mi-au picurat saramură din lacrimi.
    Am şi uitat lama cu care au tăiat.
    Au numit-o „datorie”.
    Era mânjită cu sângele meu
    Bolnav de prea multă conştiinţă de sine.
    Ori de orgoliu prea mare?
    Ce nu s-a vindecat, ce nu pot uita,
    Sunt rana şi rânjetul.
    Ochii aceia de lupi încrâncenaţi de ură
    Domnind peste gurile strâmbe.
    Voiau să vadă în creierul meu.
    L-au anesteziat, l-au perforat, l-au bănuit.
    Supurează încă un lichid galben-verzui.
    Bale, resturile otrăvii rămase după ochii neruşinării.
    Toma preacredinciosul, preazelosul şi toţi ai săi
    încă nu s-au spânzurat.
    Niciodată nu-i prea târziu.
    Roba neagră şi balanţa de pe masa acoperită cu pânză roşie
    Erau doar decorul unei comedii negre cu final regizat.

    Dan David, Los Angeles, mai-31-2007.

  5. vroiam să te fac să înţelegi că nimeni nu e înduioşat de aparenţele acceptate
    de asta suntem să ne punem liber în carnetul de note
    să ne învârtim printre lucrurile obligatorii cerşind minute de libertate
    să ne închipuim altfel lumea corsetelor îmbibate de transpiraţie
    de asta-mi şterg mânile tot mai des de prosopul- pom fructifer
    să simt miresmele vechi

    levana

  6. Am primit cartea. Iata o confirmare ca lumea e foarte mica! Am atins „dealul galben” , am simtit deja pamintul negru de dupa zapezi, „Alom” , sunt teribil de emotionata, e ca o carte sfanta, sa ai succes cu ea! Asa cum arata e impegabila.Poemele le stiu deja …o parte, ne-am intilnit deseori pe internet, doar inceputul poemului:

    Punctul acesta, de fapt eu,
    Este centrul în jurul caruia
    Se invart toate semnele de intrebare
    Ca niste ciori dezorientate.()
    (Si eu va iubesc)

    cu drag ,
    voi citi
    voi citi!
    bianca

  7. motto
    „Felicia m-a şi plesnit peste mână
    Când am încercat să o mângâi
    Printre ţepii sârmei ghimpate:
    „Stai naibii, blând!” mi-a zis
    „Vrei să ratezi orice şansă de transfer?”
    dd

    transfer
    (se dedica poetului Dan David)

    şi eu m-aş transfera într-un loc
    căutat de mulţi
    al liniştii sufleteşti…
    necăutând mereu ce nu e
    aer apa şi verdeaţă
    dar, mai ales cernoziomul.

    nisipul ne mănâncă fiinţa
    nu e cine
    să mă sfătuiască
    iar sârmă ghimpată e la nivel naţional
    mereu câte un gard de construieşte
    iar o pasăre e îngrădită
    dar, să ştii de la mine,
    rămâne ceva:
    nici un glonte nu va ucide
    cuvântul pământului roşu,
    Haifa e locul, nu te teme
    vino, numai cu cernoziom prin buzunare!

    bianca marcovici

    dane,
    imi transfer site-ul de la poezie.ro pentru ca nu-l mai pot accesa.efectiv cineva mi l-a virusat.asa ca nu te speria de cantitate si postari aiurea:)
    bi

  8. Hm! Deci le vede şi el!

    Mă simt ca un câine alergat de spaimele nopţii.
    Dacă mă privesc în oglindă ca într-un vis,
    Văd nevăzutul hlizindu-se în jurul capului meu.
    Mă speriu şi ţip şi fug
    Şi oglinda se sparge.
    Nici nu-mi dădeam seama cât sunt de bătrân!
    Copilul m-a privit mirat:
    – Bunicule, de ce sunt roşii coarnele tale?
    „Hm! Deci le vede şi el!”
    – Sunt bătrân, nepoate.
    Păcatele s-au adunat în viaţa mea lungă.
    Oglinda s-a spart.
    Noaptea a căzut peste umerii mei
    Ca o ploaie.

    Dan David, Los Angeles, 23-august-2007.

  9. Un an nou fericit si cu sanatate!

    Doamne, 5768! O vesnicie!
    Candva se vor numara toate firele de nisip
    care ne-au strepezit dintii,
    Toate picaturile de apa care ne-au fost luate.
    Nici o mare nu ne va putea retitui
    Sangele pe care nu-l mai avem.
    L-au inghitit serpii ascunsi in spatele unor ziduri impenetrabile.
    Ca intr-un cort al disperarii lor.
    De acolo doar Adevarul ni-l va mai putea scoate.
    Inapoi, inapoi!
    Si daca va trebui sa mai treaca inca 5768!

    DD-08 sept. 2007 (5768)

    By: dandavid on September 8th, 2007
    at 6:23 am

    5768
    da, e o vesnicie, la mijloc, e pacat sa facem o medie, din tata in fiu, sa impartim doar o medie,
    cite vieti, ce arbore genealogic
    cit e de stufos al tau
    dar al meu?
    ne-ajunge un calcul automat
    de aia s-au descoperit matricile, probabilitatile, determinantii
    integralelor pacifiste
    sa fim mai copti mai rasfirati
    sa ne impartim mai bine
    pe cele 3 continente
    si sa bem gheatza din groelanda mica
    sau din antractica mare
    sau sa mincam stind in buzunarul cangurului
    si sa vorbim in soapta!

    bianca marcovici
    (c)

  10. Da, si eu „mi-am pierdut increderea in oameni” Domnule poet DD. Ce e de facut!? Sa ne „masuram” singuratatile pentru ca, nu ne-a mai ramas decati putin din viatza!
    Barbatul e stapinul fiintei lui, mult mai mult decit femeia……. care trebuie, oarecum condusa!
    Moshe

  11. Viclenia cu spatele gol…
    poezie [ ]
    13


    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2007-10-13 | |

    ţi s-a spus că Viclenia în 5 părţi
    nu mai poate să-şi închidă
    cuvintele într-un seif…

    codul seifului său e ştiut de toata lumea.

    ţi s-a spus ca Vina nu poţi s-o împarţi cu Nimeni,
    atît timp cât ştiai lucru ăsta elementar
    de pe punţile vaporului meu circular,
    cine atinge aripa îngerului meu şi al lui Gaudi
    cu chibritul aprins
    va plăti scump un afiş al iertării.

    (oare de ce ai facut-o atât de nonşalant …
    nici pâna acum nu poti să-mi ştergi trauma
    dublului accident, infanta, defăimată, 13
    tabla maşinii va fi refacută, o ştiu, doar ea)

    Viclenia riscă să cadă cu bolovanul său
    atârnat de gâtul menopauzei
    pe o apogiatură prelungă în flagioletul sublim,
    într-un dans spaniol cifrat
    Viclenia cu spatele gol
    Şi funda lasată la încheitura
    Dorsală, ca o frunză a tinereţii, arcuirea piciorului
    pantoful cu toc dă de un vierme
    bîrna
    ochiul tău stâng!

    toamna va da roadele superbului copac
    ce-ţi străjuieşte casuţa câinelui.
    iar pisica va prinde Viclenia în gheare
    strafulgerată de păcate
    ca pe un şoarece
    într-un scenariu neregizat de masca scandaloasă
    cu ochi de şerpi albi cu sâni extaziaţi de prunci
    cautând lapte surrealistic.

    cum ti-am zis
    gazul toxic e în tine
    dar şansa ta nu o are Nimeni

    Haifa
    13.august.2007
    _______________________________

    si un extras a lui Alex. Stefanescu din „Romania Literara” despre poetul N.Tzone, sper ca l-am postat unde trebuie:
    „Pline de farmec sunt evocările fulgurante, îngăduitor-demitizatoare, ale unor personalităţi celebre din istoria literaturii sau din istorie, procedeu utilizat cu predilecţie de adepţii postmodernismului:
    „să săruţi în clipa următoare mâna marchizei de pompadour să o muşti de genunchi pe beatrice spre disperarea umilului petrarca/ să-i trânteşti peste noapte treisprezece plozi veronicăi micle vindecându-l astfel/ de iluzii deşarte pe eminescu râzându-i totodată ironic lui caragiale/ în obrazul bine hrănit cu bere şi fum de ţigare/ să te transformi în trenul furios care tocmai trece prin faţa annei karenina/ şi-n loc s-o striveşti în loc să-i împrăştii pe caldarâm între şinele/ de cale ferată ochii şi ţâţele urechile şi coapsele s-o urci pe scările/ metalice încălzite de aburi ale locomotivei s-o aşezi în compartimentul/ cel mai primitor unde când va voi va putea să-şi lipească fruntea/ de fereastra argintie va putea să vorbească singură va putea/ de ce nu să meargă în mâini/…/ să păşeşti braţ la braţ cu neil armstrong pe lună fără costum spaţial fără tuburi/ cu oxigen să te iei cu el la întrecere suta de metri pe nisipul celest/ cine va alerga mai repede se va îmbăta de glorie cine va alerga mai încet/ va umaniza gloria şi nu va mai muri vreodată” (poemul meu pe dedesubtul meu viaţa mea şi moartea mea aproape perfecte).
    Toate aceste exerciţii de imaginaţie sunt încântătoare. Nicolae Tzone desface istoria (literaturii) ca pe un evantai chinezesc, pe care sunt pictate scene fanteziste, şi îl închide capricios, după numai câteva secunde. Este, fără îndoială, spirit ludic în acest gest de gheişă a poeziei. Concursul de alergări dintre poet şi Neil Armstrog pe Lună aduce aminte, prin delicateţe şi graţie, de viziunile ludico-onirice din poemele lui Leonid Dimov.
    Nicolae Tzone a progresat mult ca poet. Primele sale texte erau mai greoaie şi sfârşeau prin a-l obosi pe cititor. Cele din capodopera maxima, deşi la fel de ample, sunt aproape toate atrăgătoare. Devotamentul autorului faţă de poezie l-a ajutat să găsească, până la urmă, calea spre ea.”

  12. Un fir de iarbă

    A mai răsărit un fir de iarbă
    În deşertul fierbinte.
    Hai sus, haide, haide!
    Câtă lumină poţi îndura,
    Firule de iarbă?
    Câtă iubire?
    Eşti măsura viitorului
    Ascuns în negurile de azi
    În care moartea pândeşte printre dune.
    Ochi încercănaţi, ochi limpezi,
    Vor citi de pe zidul strămoşilor
    Tainele pentru tine;
    Adâncile taine.
    Mările din mijlocul lumii
    Vor aduce ploile la vreme.
    Hai sus, haide, haide!

    Dan David, Los Angeles, 01-nov.-2007.

  13. Bianca, bunica fericita! Felicitari, sa-ti traiasca si la mai multi inainte!
    Cu gandul la tine, la noul mugur al familiei tale, am scris cateva versuri pe care ti le-am postat la inceputul acestei luni: Un fir de iarba. As fi vrut sa le dedic personal noului OM dar nu i-am cunoscut numele. Chiar si asa, ii doresc sanatate si succes in viata.
    Daca nu ai ajuns la ele inca, fa-o acum.
    Iti multumesc pentru amabilitatea de a-mi oferi un exemplar din cartea ta noua. O sa-ti transmit adresa prin e-mail.
    Multumesc anticipat DD

  14. N-am cuvinte! Multumesc, sa ai parte , la fel de fericire -ca bunic!
    Inca nu ma dumiresc daca Los Angeles-ul asta
    nu e cumva un cartier in Haifa!?
    Unde-s distantele de prin anii tineretii!
    cordial,
    bianca

  15. Starea de comă

    Parcă stau ascuns într-un melc
    Încolăcit în jurul propriilor îndoieli.
    Mă scaldă o lumină difuză
    Strecurată prin pereţii încremeniţi.
    Să ies, să nu ies?
    Mi-e teamă de aerul rece de-afară.
    De tălpile indiferente ale sorţii
    Jucându-şi zarurile pe deasupra capului meu.
    Noaptea mi se ascunde printre gânduri ca o fantomă
    Într-un abandon alunecând în somn.
    Din Colentina mă trezeşte gândul tău:
    „Bă, s-au nasolit vremurile rău de tot!
    Treci pe la mine să mai stăm de vorbă.
    Mai spargem seminţe, mai bem un compot.
    Poate mă scoţi din starea asta de comă.”

    Dan David, Los Angeles, 30-dec.-2007.

    din moment ce poti scrie despre stare
    inseamna ca numai o descri
    deci e la trecut
    ma bucura ca ai trecut cu brio
    aceasta stare
    fulgeratoare
    ca poeti mereu in greva!
    levana

  16. Urmele zborului

    Sunt gardianul ultimelor păsări
    Care au zburat pe Pământ.
    Ultimii fluturi s-au despărţit de florile lor,
    Sărutându-le.
    Urmele zborului au rămas încrustate
    În gropi commune, pe plăci din cristal.
    Metamorfozele aripilor frânte.
    Ţipătul fiarei a înfiorat inima fragilului Pământ.
    Fulgerul ucigaş a ţâşnit dintr-un nor.
    Ultimele păsări, ultimii fluturi,
    S-au ascuns în urmele zborului lor.
    Le descifrez acum,
    Chinuindu-mă.

    Dan David, Los Angeles, 11-Mai-2008.

  17. Capcana albasatră

    Ca un fluture bezmetic,
    Ca un bondar înfometat de dulceața culorilor,
    Mă apropiu de capcana albastră.
    Foton rătăcit prin imensitate,
    Nu mă pot opune
    Impulsului pornit de niciunde.
    E acolo o taină, o șaradă nedescifrată.
    Sulițele genelor lungi își întind umbrele
    Peste lacul adânc de cerneală.
    Complice, seara coboară și aprinde încet
    Diamantele cerului, licărul izvorului.
    Dintr-un impuls pornit de niciunde,
    Pesul greșit.
    Colaps în capcana albastră
    Din adâncimile ochilor tăi.

    Dan David, Los Angeles, 27 iunie 2009.

  18. semnul tau e o incuvintzare a pierderii legaturilor
    reinnodate
    capat forma oceanului dintre noi
    nu vreau sa ating marginile
    sa nu-mi aduc aminte de marioneta politica masina care scrie statistic despre tot si toate
    care ne-a ucis poezia
    cu un singur cuvint
    doar iti amintesti perfidia sa
    sper sa-l ingroape pe veci
    chiar propia povara pe care si-a asumat-o
    dublicitatea
    cu drag,
    levana

  19. Draga Bianca,
    Am fost impresionati si emotionati de situatia din Haifa.
    M-am linistit putin doar dupa ce mi-am dat seama ca poezia nu arde.
    Impregnata cu esentele sufletului, ea scapa focului;uneori chiar urii.
    Ma bucur ca versul tau se ridica deasupra flacarilor ucigase, le stinge.
    Sunt sigur ca veti iesi mai tari din aceste incercari.
    As dori sa-ti trimit un urias nor de ploaie, sa domoleasca parjolul.
    Deocamdata, cateva cuvinte simple.
    Cu aceeasi calda prietenie si consideratie,
    Dan

  20. Am citit despre noua ta carte.
    Te felicit si iti doresc „La mai multe!”
    „Sarbatori Fericite ” si un 2011 cu succese, sanatate si un strop in plus de fericire.
    Dan

  21. Maşina de copiat zile

    Ştiu foarte bine ce voi face mâine.
    Mai mult decât atât,
    Ştiu ce voi face luna viitoare, în anul ce vine,
    Şi aşa mai departe.
    Sunt operatorul de la maşina de copiat zile.
    Nu am prea multe de făcut, nu am surprize.
    Din când în când completez stocul de zile albe.
    Le iau dintr-un mâine
    Inconştient că i-au rămas atât de puţine!
    Ingredientele vin de la sine
    Strecurându-se la miezul nopţii, din ieri.
    Aceleaşi cântări dimineaţa la şase,
    Aceeaşi pastă de dinţi cu gust de leşie,
    Aceeaşi omletă cu jumări de curcan hrănit cu maşina,
    Să nu se îngraşe.
    Cei de la Bancă au schimbat culoarea somaţiilor;
    Le-au făcut albastre.
    Termenele, nu!
    Cu pantofii scâlciaţi m-am obişnuit în anii lungilor patrulări.
    I-aş purta şi în somn, cu ciorapi din mătase.
    Mi-aş sclinti gleznele în alte încălţări.
    Unde greşesc mereu, e la vreme.
    Soarele răsare în fiecare zi la alte ore;
    Parcă i-ar fi ruşine că se schimbă clima,
    Că Planeta se încălzeşte peste măsură,
    Concomitent cu îngheţul din sufletele noastre.
    Aştept să apară şi celelalte ingrediente:
    Barierele viitorului incert,
    Amnezii fluturând la pălăria plângăreţelor scleroze,
    Atrofii, încovoieri, bastoane, tăceri,
    Plâns din senin, ciroze.
    Voi schimba doar călimara.
    Mai mult gri, din ce în ce mai şters, mai alb.
    Ca o iarnă.

    Dan David, Los Angeles, 19-oct.-2008.

Lasă un comentariu