aburi de femeie

83723-feat1.jpg

HAGIALÎC ÎN ŢARA SFÂNTĂ

^^^^^
Dialogul ca poezie
de DAN IANCU
din „AGORA ONLINE”
„Aburi de femeie „- Bianca Marcovici, mai 2004, Editura Haifa

„Mă poţi vedea cu litere mari
deocamdată,
până se reglează sufletul,
până ce inima se va face de piatră”
(Acrobaţie)

Cine citeşte poeziile Biancăi are o problemă care se poate numi faţa nevăzută a dialogului. Mai mult sau mai puţin poeta răspunde unei cereri interne de a suplini o eventuală însingurare cu versuri tranşante uneori delicate, alteori ironice sau tăioase de-a dreptul. Dubla geografie, cea a Iaşului şi a Haifei, este iarăşi implicată în acest soi de rediscurs amar ca un soi de legătură între biografiile unei cetăţenii recursive, distanţa fiind doar temporalitate asumată de îndoieli.

Aburi de femeie este o operă de maturitate poetică, un stil asumat la limita unei sincere lipse de metafore sau mai bine spus o disimulare a mijloacelor poetice folosite neostentativ pentru a deschide sinceritatea până la ultime consecinţe. Este în fapt şi contrabalansul dintre titlu şi poezia de pe coperta finală, Neîmpliniri, un fel de diatribă amară a neîncolonării programatice. „Mai târziu am vrut să pătrund în partidul Poeziei/ Chiar l-am înfiinţat şi i-am făcut reclamă” e o ironie amară şi fină precum dulceaţa Cireşelor amare, unde patentul unui liant posibil este ascuns cu grijă cînd lipseşte cu desăvîrşire.

Apelul la biografia directă poate fi pînă la un punct o capcană întinsă cititorului, pentru că Bianca Marcovici face parte din acea categorie de poeţi care transformă cotidianul imediat în poezie. Nu blînd şi edulcolorat ci matur, erotismul fiind cerebral, făcînd parte din peregrinajul unei femei ce se caută pe sine („lasă orice femeie/ să se simtă/ cale de-o carte femeie”) construind cuvîn cu cuvînt un univers poetic aparte.

E un curaj apropiat cu nesăbuinţa să faci din orice poezie, o replică la un Midas ce nu va mai putea vorbi cu nimeni pentru că orice atingere a lui transformă răspunsul în versuri, dar este o asumare unde biografia ţine loc de stare sau mai precis starea în sine include autorul.

„Întoarcerea cuvintelor” ,ed.Cronica,2001
„Puterea Cuvintelor” ,Minimum,Tel Aviv,2001

RECENZIE

Publicând deopotrivă în Israel şi în România (dar şi în Germania), Bianca Marcovici ari fi putut deveni o prezenţa familiară dacă difuzarea de carte (poetică) nu s-ar face la noi doar pe căi private,într-un fel de clandestinitate a apariţiilor.
În ultimii ani,poeta a editat,uneori simultan în cele două ţări „materne”,cîteva volume semnificative:(Amprente Tel Aviv şi Cluj,în 1999),Haifa zidurilor de sprijin( Iaşi,2000)şi, cel mai recent , o carte cu două titluri:(Întoarcerea cuvintelor. Ed.Minimum,Iaşi,2001 e totuna cu” Puterea cuvintelor „)Ed.Minimum,Tel-Aviv,2001).Diferenţa de titlu poate avea o motivare în faptul că prima variantă are câteva poeme în plus, în vreme ce a doua a ataşat poemelor un consistent apendice de publicistică pentru addenda,ci mai ales pentru bunul motiv că e mai elegantă.
„Puterea cuvintelor” e o suită confesivă, taiată în secvenţe, o monodie întreruptă şi reluată pe firul unui jurnal de stări şi de notaţii.În lectura empatică din Cuvântul înainte, Al.Mirodan crede că Bianca Marcovici e cuprinsă în cei 1% dintre poeţi, care năzuiesc cu temei în „destinul creaţiei lor”,înălţând ,după cum spune un vers al poetei,”castele de nisip” care ţin”.Acest amplu castel de nisip începe cu un motto,o epitomă,în fapt,în care e contrasă atît credinţa în puterea salvatoare a poeziei,oricît de fragilă ar fi ea printre lucrurile lumii,cât şi condiţia dramatică a vieţii în mijlocul atentatelor.Poezia e ea însăşi un stigmat unind condiţia poetului cu acea a evreului ca eternă victimă. Dar din acest fond dramatic, in care moartea e iminentă iar suferinţa prescrisă, se ridică şi credinţa în poezie,ca replică la traumă. Enunţul abrupt al condiţiei e suficient pentru a induce viziunii un pathos aparte,auster şi direct:
„Aici liniştea anunţă explozia
următoare
iar repetiţiile cu masca de gaze
pusă de Purim
nu se recomandă
nou-născuţilor!

Dar să mă întorc la poezie…
E ca o stea galbenă pretutindeni
Produce alergie
Dar eu o port ca scut.”

Poemele sunt condensări ale stărilor cotidiene şi ele dependente de fragilitatea finţei şi de expunerea acesteia în contexte esenţiale entropice, rulînd un capital intens de frustrări şi spaime. Tocmai de aceea poeta fuge în reverie sau în memorialul altor vremuri ( dar nici aceasta idilizare), contrpunctând trauma prin anamneza unor clipe fericite ori barem paşnice:
Un pahar de vin roşu
Cald
Cu scorţişoară
Aş bea
Vis-a-vis de Bolta Rece
Acolo unde
Zăpada e molfăită de cizmele
Amintirii
Mergând pe dîrele adînci
Ale unei maşini de gabarit mare
Udîndu-mă până la piele”.

O vreme ,această pendulare între reveria amintirii şi consemnarea din jurnalul la zi al stărilor funcţionează cu principiu de alternanţă constructivă,dar încetul cu încetul,partitura reveriilor se restrînge şi lasă un protagonist unic traumele de condiţia generică a evreului.Prima o asumă pe cealaltă şi o retrăieşte ritualic,parcurgînd încă o dată întreg catalogul exilului şi întreg complexul alungatului:

„simptomul urii se repetă
prea des
ca să revin
acolo unde lumea
plictisită
aruncă vina ghem
peste ursită”.

Memorialul personal se întretaie astfel cu memorialul istoric,fiecare biografie reproducând,în mic,parabola destinului colectiv.Acestui stigmat destinat poeta îi adaugă frustrări ieşite din percepţia unei lumi insensibilizate,agresive şi alienante.Din faţa acestei sălbătăciri a timpului,ea se retrage în oaze de puritate ,în locuri cu morala candorii:

„singurul lucru frumos
care îmi aparţine
e sunetul viorii
care nu falsifică
şi e întradevăr rezonanţa mea
în partidul poeziei
sublime
aici nimic nu se cumpăra
nu se afişează
totul
dar absolut totul
vine de la sine”

Principiul de refugiu,principiul poetic încearcă să exorcizeze spaimele cotidiene şi ancestrale,dar angoasele lui sînt nedespărţite de fascinaţia răului:

„pagina asta albă
e o zi
din viaţa mea
pe care
nu pot s-o umplu
ochii lupului sînt
neverosimil de expresivi”

Confesiunea se melancolozează pe măsură ce spiritul vital intră în gramatica deceptivităţii şi resemnării,renunţînd la iluzie şi presimţind ,în schimb, fatalitatea condiţiei:

„Nu mă mai uit la fotografii
Nici la albul cu poeme decupate…(=)
Un discurs sterp către cer
Care nu mă conţine
Steaua mea nu se mai vede
Cu ochiul liber
Ca un vers repetat la nesfârşit
Marea e mare şi e mare…
Ea mătură totul,
O margine de cer
O margine de gând.”

Dar poezia Biancăi Marcovici nu se nutreşte atît din drojdiile apatiei, cît din supleţea unei elegii existenţiale,ai cărei nervi sînt departe de a fi adormiţi.Confesiunea e o replică la real,la mersul entropic al acestuia,iar poezia e locul din care Bianca Marcovici se opune marşului trimfător al vidului spiritual.Elegia devine,astfel ,o pledoarie şi resemnarea , stă aici lîngă o delicată,dar tenace,combativitate.
AL.CISTELECAN,
Red.sef.adj .
Revista „Vatra”
Târgu Mureş


Articol a aparut în „Viaţa Noastră”,Tel Aviv, 9 .09.02
Cartea ” Intoarcerea cuvintelor „a apărut in topul cărţilor anului în revista” Cuvâtul”,sub aceeaşi semnătură critică ,iar „Puterea Cuvintelor” a primit diploma de excelenţă şi cartea anului,2002,2 februarie la Tel Aviv , al Centrului Cultural Israel -Romania în cadrul spectacolului „Boema ,Boema „cu Stela şi Arşinel
iar pagina despre ultima carte din „Viaţa noastră” a apărut saptămâna trecută,deci septembrie,2004 semnat de Biti Caragiale,ziaristă care a lucrat la revista „Cultul Mozaic”,Bucureşti

4 gânduri despre &8222;aburi de femeie&8221;

  1. Bianca Marcovici

    Solzi de sirena
    Te iubesti prea mult incit toate iubitele tale trebuie sa fie mute
    Plutind in mireasma alcolurilor spre care ti se indreapta miinile
    Uneori prefacute
    Doar tempoul iti lipseste si femeia intreaga din tine
    Vazuta in mine
    Doar nesatisfactia din mocirlele sufletului
    se simte-n volutele abcesului descarcat la gunoiul risipei
    Dar oricind poti schimba foaia coapselor ranite
    Iti sta in puterile inchipuite
    Solzi de peste solzi de sirena

    ***

    tabla se sah
    eu stiu sa joc un joc adevarat
    sa cad in bratele ofiterului nebun
    sa strimb din nas ca o samantha vrajitoare
    si sa repun piesele la loc
    cand esti neatent
    prefer rocada reginei uneori si
    jocul la remiza timpului,
    mai cred in pionii loiali
    alb negru alb negru
    fara atingeri intre culori.

    aparut in ARGOS NR.30
    IANUARIE, 2008

  2. pe la 14 ani, prima poezie
    ***
    e un contrast intre mine si eul meu
    un izbitor contrast
    exist si nu exist
    sunt sadica cind te doresc
    sunt eu sau alta cu alta fatza
    ma prefac ma chinui sau chinui
    de ce toate astea
    de dragul tau?
    bianca m
    (c)

  3. unii te folosesc ca un fel de paravan
    pentru lipsa lor de descernământ, pentru răfuielile lor personale,
    şantajul, îi eşti dator…

    amestecă zece nume celebre în şapte rânduri,
    (nu bauxita revărsării ecologice)
    apoi uită, uită…îţi intră pe fereastră, în blog
    urcându-se pe umerii tăi!!

    tu rămâi” ţap ispăţitor”, nu poţi să-i eviţi, îţi piezi personalitatea, libertatea, te sufocă
    pe toate undele, te sterilizează
    dar tu
    nu eşti compatibil cu fiinţele lor bolnave, nu eşti la borcanul său ca o insectă…

    ei nu înţeleg, te supun la cazne, îţi umple căsuţa postală, blogul…cu chelia lor fermecătoare. cu aerul lor superior. prozaic!

    sunt masochiştii virtualului
    care-şi pun poze cât mai mari, “tineri bătrâni” de care se autoflagelează, îşi pipăie cuvintele prin oglinda spartă.

    pentru că nu-şi iau medicamntele, tratamentul zodiac de duzină, cu ace de gămălie în vârful cozii, venin de lapte…
    se caută printre rândurile tale,scorpioni de duzină cu antene internaţionale!

    îţi urmăresc respiraţia, lumina…
    pentru că ei nu văd luna
    nici măcar puţin din soare; oameni nebronzaţi…cârtiţe, cârtiţe…

    te regenerezi din ce în ce mai greu. energiile nu sunt de vânzare, capeţi insomnii…
    nu vrei decât pacea ta,
    dar eşti atras pe post de cobai personal, doar …doar …guma de mestecat
    îţi va fi luată din gură.

    redirecţionări necesare…

    bianca marcovici

    |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s