cele vechi devin reale
lumea mea e ca o floare
după corona indiană
elefantul meu a fugit cu o artistă
bianca
cele vechi devin reale
lumea mea e ca o floare
după corona indiană
elefantul meu a fugit cu o artistă
bianca
nu mai scriu pentru că
nici un cuvânt nu acoperă ciuperca bombă
nici măcar lacrimile mamelor,
nici urma de omenie pe care o mai speram
de la războinici după pandemie
nu mai scriu.
bianca marcovici
(C)
Aceasta ne e țara unde cactusul înflorește,
torente de nisip ne ucid copiii și amintirile românești,
nu poți să te bucuri pentru că un alt mâine falsifică
răspunderile guvernului,
ruga noastră fierbinte e legată la ochi și vorbele cusute cu ață albă
șezusem și plânsesem pentru Insula Israel
cuvinte nerostite mi se ascund în inima care așteaptă să explodeze
până și vântul își caută vrăjmașii care-i stau în cale, (doar marea mă calmează),
și răstoarnă tot, florile din glastră, și tot ce-i răsădit cu migală în balconul pandemie.
***
numai tu îți vezi de drumul tău să adâncești falia dintre noi
să nărui toate visele cu un târnăcop de cuvinte universal.
nu cutez să privesc înainte
starea e viscerală…
nu mă urî pentru că ți-am ghicit gândurile demult
loialitatea e în suflet precum o floare de lotus oferită cuiva
dar anii au trecut degeaba, mi s-a stors sufletul ca o rufă pusă în mașina de spălat-
mâine, știu ai altă față de diamant brut-
mămăliga și caviarul… o masă decentă acum,
altădată era un vis la un pahar de vin undeva într-o pădurice verde!
m-ai pierdut ca la cărțile de joc însemnate cu cerneală simpatică.
SHANA TOVA! 2023
LA MULTI ANI!
bianca marcovici
Facebook-ul poate să-ți schimbe amintirile. Spărgătorii care vor să pătrundă în viața ta cu orice preț. Colega mea de facultate, dr. conferențiar, doar am învățat 5 ani împreună, la fiecare examen i s-a spart adresa f.b. Văduvă pe deasupra, regăsită după aproape 30 de ani, noi am încercat să reînnodăm amintirile. În momentul când am vrut s-o ajut trimițându-i un cadou și mi-am afișat nr. de telefon și adresele noastre, oarecum investigând exact nume și fapte. A apărut suprapus un alt nume pe alb, un oarecare Liviu Covaliu de la S.R.L. T.C.IND (serviciu unde am lucrat eu)! Poza colegei mele cu nepoata, era dublată sau furată… de câteva zile! Comunicasem cu un necunoscut care a cules datele…Mai mult, am primit pe mobil un video… în care-mi zice :la ce te așteptai? Nu mă mai aștept la nimic …Până acum f.b. îmi propusese „prietenii” care i-am condus pe ultimul drum, dar contul lor fusese furat!
Bianca
LA MULTI ANI ȘI BUNI PRIETENILOR ADEVĂRAȚI!
2023
• Cânt la pianul minții de sărbători
• E teribil de complicat să țin pasul cu virtualul-
• Nici cu băncile nici măcar cu loteria unde verific
• Dacă am noroc...
• 3 numere dacă ies ca un făcut le văd pe
• Verticală,
• Normal că norocul e pe orizontală-
• Dar nu mi-e somn...
• Doar cifre mi se cer
• Ajutoare, donații, echivalente prietenești...
• Dacă nu sunt ignorată, plictisită de favoruri inutile-
• Am părăsit lumea literară de aproape 9 luni
• Dar n-am născut nimic!!!
• Eu am doar o lanternă la mobil...
• Chiar dacă citesc sau amestec cărțile remarc
• Mereu totul e raportat la viața scriitorului
• Prea puțină magie sau, cel puțin să-l recunoști
• De departe pe autor
• Cuvinte lipite, nestilizate se adună într-un hambar!
• De Iom Kippur am ținut dietă cu pastilele uitate prin sertare cu multă apă, să-mi ierte păcatele de peste an, dar rugăciunile ne mai sapă fața, ridare automată, noroc că nu am barbă. Pe haridimi cei cu zulufi cum îi recunoaște Dumnezeu, te pomenești că are un program de recunoaștere a ochilor sau a vocii? Dar acum se folosește amprenta...
• Mie nu mi-a recunoscut vocea poetică, sunt prea departe de Zidul Plângerii sau de piatra cea de 600 de tone care a înghițit 6 milioane de suflete ale evreilor uciși în Holocaust…nu mai este loc, NU!!!
• Am răsfoit o carte tradusă din MAHZOR publicată în anul 1932 la Brăila...
• Mi-am amintit că la noi acasă se vorbea idiș ca limbă ascunsă, salvată(Canetti) pentru ca, noi copiii să nu înțelegem.
• Oricum era vorba de “parăs”...adică banii ... care nu ajungeau, inflație, la fel ca acum.
• Pensia ajunge de la o lună la alta precum în România pe vremea împușcatului, făcând economii, ajutând nepoții din armată sau viitori soldați care primesc cu masa anostă sau o simbrie mai mică decât a elevilor de Talmud Tora. Soldații noștri își riscă viața, elevii de aceeași vărstă, haridimii nu sunt înrolați ca soldați! Mă rog pentru nepoții mei sunt mama tuturor soldaților!
• Dela o vreme îmi arunc cărțile erodate de vreme, aduse în bagajul de ola hadașa, (nou venită în țară) s-au distrus, nu perimat, hărtie și tipărire proastă!
• E ultima lor șansă, a cărților în limba română, inclusiv cele 30 de cărți ale mele, aici în Haifa zidurilor de sprijin, sau donații întâmplătoare în stațiile de tren!
• Prietenia e un jug sau o căsătorie fără verighetă, mereu te gândești pentru ea sau el, dar invers nu prea simți că primești aceleași sentimente, totul se transformă în datorie, respectarea tabieturilor celuilalt sau celeilalte, sau un pahar de vorbă înghesuită în partea cea plină a paharului până la golire...iar când un partener/a moare te trezești la fel de singur precum Amos Oz, copilul de 12 și jumătate...Dar eu mai sper în cuplu, e o osândă firească, iubire până la moarte și un pat de cărți deasupra, doar am comandat duplex pentru mormânt! Nu mă mai caut pe google! BIANCA MARCOVICI
(c) 19/11/2022
•
• 19/10/22
Bianca Grimberg Marcovici (מרקוביץ ביאנקה) a absolvit „Universitatea populară” de 5 ani și Liceul de muzică „Octav Băncilă” (de 8 ani), din Iași, secția vioară. De asemenea Liceul Dimitrie Cantemir, Iași, 1971. De asemenea ea este absolventă a “Facultății de Construcții Civile și Industriale” a Institutului Politehnic din Iași (1976).
S-a căsătorit la Iași cu ing. Delu Marcovici, (דלו מרקוביץ( originar din Dorohoi. Fiind evreică, în anul 1991 a emigrat în Israel împreună cu toată familia. Se poate aminti că în prezent Noemi Raz , fiica cea mică are 5 copii, DORI, OFIR, ADAR,OREN, MRIAM, iar Zinette Ezra, fiica cea mare are 3 copii: ADI, ȘAI-LI, RON.
În perioada 1984-1987 a fost membră a Orchestrei Comunităților evreiești din București și Iași, efectuând turnee în Israel, Elveția și Statele Unite ale Americii . În perioada 1990 – 1991 a lucrat timp de un an ca redactor pentru cărți tehnice la Editura “Omnia” din Iași. A fost vicepreședinta „Asociației de prietenie România-Israel”-Filiala Iași, alături de violonistul Bujor Prelipceanu, care îndeplinea funcția de președinte.
A lucrat ca ingineră proiectant constructor în cadrul „Societatea de Electricitate” din Haifa și de asemenea înainte de 1991 la Trustul de Construcții Industriale-Iași în perioada 1976-1991.
Locuiește în Haifa (חיפה ) și este cetățean israelian la fel și român. Are 2 fete căsătorite și 8 nepoți ( Zinette Ezra,זינט עזרה din Kfar Saba și Noemi Raz,נעמי רז din Rosh Hanikra.
În prezent este pensionară de la data de 1/07/2014, ca ingineră la fel și soțul ei, ing. Delu Marcovici .
Este și pensionară al U.S. Filiala-Iași din România ca scriitoare și poetă din anul 2013.
A devenit vicepreședinte ca scriitoare, aleasă prin vot secret în cadrul A.S.I.L.R. din Israel , 2016. A demisionat pe data de 25/10/2016. Președinte poetul Șaul Carmel
Bianca Marcovici a debutat în poezie cu numele real în anul 1981, după ocolaborare sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligența Poștală” a poetului Emil Brumaru, în Cronica, Iași, redactor șef N. Țăranu și, în același an în Revista Convorbiri literare, debutată de scriitorul, redactor șef Corneliu Sturzu.
Ea a fost activă la Cenaclul „Junimea” din Iași între anii 1981-1991, ( sub conducerea scriitorilor Daniel Dumitriu, Lucian Vasiliu). De asemenea a participat la începutul activitații ei literare la Cenaclul „În numele poetului” condus de poetul Cezar Ivănescu (un grupaj de poezii i-a apărut atunci în revista „Luceafărul”).
Bianca Marcovici este membră din anul 1990 a Uniunii Scriitorilor din România – Fliala Iași, (recomandările sunt scrise de criticii Ioan Holban, Virgil Cuțitaru) precum și membră a „Asociațiilor Scriitorilor Israelieni de Limbă Română” din anul 1991. (președinte Șhaul Carmel, Sebastian Costin, Dan David) Din anul 1991 a devenit și membră a Societății “Junimea” din orașul natal, Iași. A făcut parte din delegația Scriitorilor israelieni de limbă română la “Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanța, invitată de două ori , în anii 1995 și 1999. A participat la emisiuni de televiziune și lansări de carte în cadrul colocviului.
Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania, precum și Euphorion-Sibiu, Bucovina Literară, Poezia-Iași, Destine literare-Canada, Jurnal israelian, Radio Metafora, Canada, Express cultural-Iași, Contact internațional și reviste on line pe internet.
În anul 2001 a fost aleasă în Conducerea Asociației scriitorilor israelieni de limbă română, dar a fost nevoită să se retragă dupa 8 luni din motive de navete la Tel-Aviv.
Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraică în antologii comune cu alți autori, de către Andrei Fischof, Tomi Sigler de asemenea i-a apărut o plachetă de versuri în limba engleză, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol, în limba germană în traducerea lui Radu Bărbulescu, iar în limba franceză în cea a lui George Astaloș și Nicole Pottier. Pentru traducerea în limba franceză se pot reține versurile următoare: „[…] les paroles justes/ de chacune des langues/ qui les comprendra/ et nous les rendra sur terre”.[1]
Prezentă la Tg. de Carte internațional, Ierusalim, 10 februarie 2015 cu lansarea de carte „Rebela din Haifa”, Editura G. A. Israel (Saga) redactor Adrian Grauenfels
Invitată la I.C.R. TEL-AVIV de către director adj. Cleopatra Lorințiu pentru lansările de carte „Romanul vieții mele”, editura Saga, Israel și „Curcubeu peste Haifa” editura Junimea (prezentate de Yoni Tuvia și Lucian Vasiliu), 21/12/21
Opere
Debut. 5 poeți EDITURA JUNIMEA)
• 1. „Marii Anonimi” 1985, (culegerea de poezie editată prin concurs: apărut în “Invocații”) Editura „Junimea” Iași.
• 2. “Ochiul Cuvântului”, 1987, Editura „Litera”, București.
• 3. „Dincolo de Paradis”, 1989, „Editura Litera”, București.
• 4. “Revolta Sângelui”, 1992, „Minimum”, Tel-Aviv.
• 5. “Revolta Sângelui”, 1993, Editura „Cronica”, Iași.
• 6. “Intermezzo”, 1992, „Menora”, Rehovot.(caiet)
• 7. “Casa din Noi”, 1993, Haifa.(caiet)
• 8. Dincoace de Paradis, 1994, Haifa.
• 9. Schițe pe Portativ (proză scurtă) 1995, Haifa.(caiet)
• 10. “Magia Pietrei”, 1995, Petah-Tikva.(caiet)
• 11. “18 Poems”, plachetă de versuri în engleză în traducerea Luizei Carol, Petah -Tikva, 1996. (caiet)
• 12. „Țara Extremelor / Land der Extreme”, ediție bilingvă, împreună cu Radu Bărbulescu, München, 1997 (carte în care a fost premiat traducătorul cu premiul „Haim Ianculovici”, la Haifa, 1998).
• 13. „Mămăligă și Caviar”, Haifa, 1998. caiet literar
• 14. “Amprente”, Editura “Papyrus”, Tel-Aviv, 1999.
• 15. „Amprente” editură “Clusium”, Cluj-Napoca, 1999, ediția a-II adăugită (cartea a fost expusă și prezentată de criticul și poetul Valentin Tașcu la Tg. de Carte de la Ierusalim, iunie, 1999).
• 16. “Haifa zidurilor de sprijin“ editura “Cronica”, 2000, Iași.
• 17. “Puterea cuvintelor”, editura “Minimum”, Tel-Aviv, 2001. (Oscarul Românesc la Tel Aviv pentru cea mai bună carte, 2.2.2002)
• 18. “Întoarcerea cuvintelor”, editura “Cronica”, reeditare a plachetei „Puterea cuvintelor”- 2001-Iași (Lansarea de carte a fost televizată, și a avut loc la Neptun și a fost prezentată de poetul Valeriu Stancu).
• 19. “Cireșe amare”, ediție care cuprinde și poeme în limba germană și engleză, editor și traducător din germană Radu Bărbulescu, München, 2002.
• 20. „Aburi de femeie”, Editura „Haifa”, 2004
• 21. Poezii alese, „puțin blond cu mult farmec”, editura Hasefer, București, 2004, prefață de criticul Paul Cernat (204 pagini, 20 de ani de poezie, ediție de lux)
• 22.”Lumini diafane”, Editura „Haifa”, 13 ianuarie, ediție bilingvă, traducere în limba franceză, Nicole Pottier,
(A primit pentru carte premiul B. Fundoianu al A.S.I.L.R, Israel, 2006)
• 23.”Impactul virtualului”, Israel, Editura” Haifa”, 2007
• 24.”Espresso dublu la Ierusalim”, Editura” Haifa”, 2008, ediție bilingvă. traducere în ebraică, Tomy Sigler
• 25.” Muntele meu, Carmel”, Colecția „Revista Familiei”, Israel, 1 ianuarie 2011
• 26. „Poeme de pe cele două maluri ale sufletului”- Opera Omnia, Editura Typo-MOLDOVA, 2011, proiect susținut de Universitatea „PETRE ANDREI” din Iași, 235 pagini:
• 27. Arta nudului poetic, Editura FAMILIEI, ISRAEL, IUNIE, 2013]
• 28.Rebela din Haifa, Editura G.A. ISRAEL.( Proză) Carte lansată la Tg. de carte Ierusalim, 2015
• 29.Peste șapte coline (Iași-Haifa), Editura „Junimea”, mai 2015, a fost lansată la București, Târgul de carte, 2015.
• http://www.librariaeminescu.ro/ro/isbn/973-37-1827-7/Bianca-Marcovici__Peste-sapte-coline.html
• 30. „Espresso dublu la Haifa”, ediție bilingvă, traducere în ebraică Tomy Sigler,
editura ” Revista Familiei”, Israel
Referiri critice ale scriitorilor: dr. Lucian-Zeev Herșcovici, Răzvan Voncu, dr. Paul Leibovici-Israel, Ioan Holban, Virgil Cuțitaru, Calistrat Costin, Grete Tartler, Geo Dumitrescu, Florin Costinescu, Cezar Ivănescu, Boris Marian, Iulia Deleanu, Martha Eșeanu, Nicolae Turtureanu, Emil Brumaru, Nicolae Manolescu(debut România Literară), Paul Cernat (prefață carte) Carol Isac, Sebastian Costin, Adrian Graunfels, Radu Bărbulescu, Ioana Vasilescu, Batog-Bujenița Mihai, Hedi S. Simon, Ioan Cristofor, Doctor Esther Tacciu, Gina Sebastian Alcalay, Doctor Eugen J.Campus, Al Mirodan (Rafael), Gabi Moscovici, Iulia Deleanu, Codrin Liviu Cuțitaru ( Dilema), M. Brătescu…
Note
1. ^ Georges Astalos, Héritage lyrique : sélection anthologique de la poésie israélienne d’expression roumaine, Bucarest, Société Roumaine de Radiodiffusion, Éditions „Casa Radio”, 2002, fragment din poezia Terrorisme, p. 199
M-am întrebat adesea cum reuşeşte un poet să sintetizeze în câteva rânduri o atmosferă evocatoare, o stare de spirit, o confesiune, o idee politică, o ideologie chiar. De curând am fost întrebată de un poet, cum am răbdare să scriu romane de 450 de pagini? Oare un autor se îndreaptă spre poezie datorită capacităţii sale de sintetizare? Iar atunci când aceasta devine prea strâmtă, îl ghidează pe poet înspre proză?
E firesc ca de la o anumită vârstă, un slujitor devotat al condeiului să simtă nevoia abordării memorialisticii pentru a-şi înregistra experienţe proprii, acţiuni trăite, întâmplări la care a fost martor al timpului său, precum şi experienţele altora, cu a căror viaţă a avut tangenţe.
În recenta sa carte, Bianca Marcovici, poetă par excellence şi care declară, citez „referitor la poezie cred că pot dovedi că am sânge albastru”, îşi scrie memoriile, îmbinând plăcerea de a povesti cu nevoia de a-şi aminti faptele relatate, arta cu documentul, trecutul cu prezentul, nerespectând cronologia, literatura cu istoria şi sugerându-ne în acelaşi timp filozofia sa de viaţă. Volumul său excelează şi prin tehnica portretului şi a personajului literar, vezi capitolele consacrate mătuşilor Rica şi Rozica sau restului familiei apropiate.
Pe tot parcursul scriiturii sale, Bianca Marcovici îşi păstrează vâna poetică şi ochiul de observator înnăscut, revelând o proză imagistic-lirică şi cochetând cu reportajul literar, păstrându-şi bivalenţa de evreică din România şi de israeliană, îndrăgostită de cernoziomul negru ca şi de pământul roşu, deşertic, bivalenţa sufletului de poetă-prozatoare, creatoare de imagini cinematografice inedite şi cutremurător de adevărate. În acest sens este grăitoare imaginea obsedantă a ascensorului, din unghiul claustrofobiei personale, dar şi a israelienilor închişi într-o ţărişoară „astfel aşezată pe malul Mediteranei încât din fiecare punct situat în interiorul ei poţi ajunge într-o jumătate de oră fie la mare, fie într-un prizonierat arab”- citat preluat de autoare din Efraim Kishon. Ascensorul suspendat undeva, sau coborând în cădere liberă, devine un simbol al unei stări de spirit a omului şi a artistului trăitor în condiţiile vitrege ale muncii, războiului, a unei mentalităţii total diferite de cea românească.
Proza Biancăi Marcovici trece cu discreţie la persoana a treia, atunci când e vorba de succesele autoarei din tinereţe şi până în prezent, şi revine la persoana întâia, cu durere dozată, pentru tristele amintiri rămase neîncapsulate din copilărie. Dar cu umor şi autoironie: „Ai sufletul cald până la punctul de fierbere. Să-ţi stingi sufletul singur e o problemă. Îţi faci autocritica şi o iei de la capăt. De Yom Kipur îţi ceri iertare. Scuzele sunt primite întotdeauna aici şi pretutindeni, ca şi cele ale lui Barak sau Bill Clinton. Îţi ceri scuze si gata. Poţi s-o iei de la capăt. Apoi, la anu’ îţi ceri din nou iertare. Poţi chiar şi să furi. Important e să-ţi ceri iertare”.
Există o tendinţă a autorilor consacraţi, remarcabilă pentru posteritate, de a se dezgoli, de a se arăta cititorului direct, de a-i spune adevăruri despre sine, pentru a comunica direct, şocant, palpitant. Aflăm astfel că Bianca e inginer constructor, că şi-a publicat prima plachetă de versuri în 1985 în urma unui concurs, că a scris circa 30 de volume, că a studiat vioara, că a fost în turneu cu orchestra Comunităţii din Iaşi în Europa şi America şi că trăieşte în Israel de numai 23 de ani.
Cititorul atent poate desprinde adevărate lecţii de viaţă din experienţa autoarei, pronunţate fie ca sentinţă, fie ca morală desprinsă dintr-o povestire în cadru: „La pensie îţi găseşti vocaţii noi- te apuci de scris” „dacă eşti bun, imediat te apucă unul de haine şi te trage în jos”, „ vârsta critică e orice vârstă la care lucrurile nu mai merg”, „fără scene obscene, nimic nu e vandabil”. „fiecare are steaua lui mai mică sau mai mare. Şi criminalii mor şi au steaua lor căzătoare” „Catastrofele noastre au fost fără lavă… provocate de oameni. Oare erau oameni?”.
Bianca se dezvăluie ca o persoană independentă, pe poziţii ferme, cu iubiri constante, care a ştiut să refuze, iar „poemul minciunii încă nu l-a scris”… În Israel, ea a reînceput să creadă în oameni şi în ea însăşi. Creatoarea rămâne, spre cinstea ei, la nivelul îndoielilor şi al modestiei. „Devenisem pesimistă în ultima vreme”, scrie ea, „gândind că tot ce am scris va ajunge undeva între gunoi şi biblioteci”, când deodată a constatat că o nepoată i-a citit poeziile şi i-a spus exact care i-au plăcut mai mult fără să se uite la cuprins!
Descoperim în „rebela din Haifa” o persoană sensibilă şi emotivă, care „a încercat mereu să se ataşeze de oameni, dar rezultatul nu a fost cel scontat sau aparent dorit”. „E timpul să mă judec mai puţin” concluzionează ea „ să iau lucrurile aşa cum sunt, să nu mă simt mereu trădată de un amic sau altul, sau de împrejurările vieţii care te pune mereu cu botul pe labe”.
„Rebela din Haifa” e o carte care îţi menţine treaz interesul şi în care te recunoşti cu regrete, nostalgii, amintiri, atât ca evreu din fosta Românie comunistă, cât şi ca israelian pe deoparte liber şi mândru, pe de alta, zguduit de frământările realităţilor prezentului.
M.BRĂTESCU, ISRAEL
SURSA REVISTA :gândacul de colorado, AMERICA
Vă rog să vă gândiți la Noul an
nu declanșați un nou război mondial
după pandemie nu am învățat nimic
ne-a mai rămas numai planeta asta
bântuită de boli și cataclisme
vă rog să aveți puterea de a înțelege:
istericii care vor decimarea omenirii
trebuie uciși precum Hitler.
cuvinte pentru cât de mult vreau
o viață frumoasă pentru urmașii noștri, noua generație!!!
Nu-i învățați cu bombe ci cu cuvinte simple:
pace și liniște, rugăciuni către Zidul Plângerii.
שנה טובה 5783! ו/Un An Nou bun!
AMBASADOR, Bianca Marcovici
războiul dronelor e mai aproape
nu putem juca țurca peste hotare cu licurici,
cu mii de drone teleghidate.
vei crede că sunt păsări migratoare
dar fiecare va avea câte o bombă
DISTRUGÂTOARE
războiul baloanelor a fost deja
ne-au incendiat ogoarele
fără replică,
mai rămâne să acționăm noi mai devreme
dar norii de ploaie nu se văd în zare.
războiul cibernetic e în floare.
nori apocaliptici ne împresoară
nu putem visa la bizoni.
bianca marcovici
(Copyright)
O GENERAȚIE CARE ÎNCEPE SĂ AIBĂ ISTORIE
Coperta pentru Romanul vieții mele de Bianca Marcovici, reproducere după un peisaj de Paul Klee – acele ceasului arătând ora 12 și săgeata, ținta propusă în zori – rimează cu titlul, argumenta editorul său, Adrian Grauenfels. Cartea e o frântură din existența primei generații de evrei români de după război. Senzaţia oralităţii, confesiunile dezinvolte recreează momente din viaţa unei familii evreieşti ieșene care se hotărăşte să prindă ultimul tren pentru Alia. O dată decizia luată, îşi strâng bagajele trei generaţii: bunici, copii, de-acum adulți, nepoţi de vârsta bac-ului care, odată ajunşi în Israel, îşi fac stagiul militar, sistemul cel mai eficace de integrare în viaţa israeliană. Pentru bunici preschimbarea din evreu al Diasporei în israelian nu e atât de simplă. Odată cu trecerea timpului, părinţii rămân în retrăirile Biancăi Marcovici. Cartea-i făcută din aşchii de trecut şi mult prezent. Oricum, nu e memorialistică în sensul clasic. Copiii sunt, azi, tineri pensionari. Nepoţii au, la rândul lor, copii. Adevărul existenţei israeliene macro n-are nimic idilic: bombardamente, adăposturi, măşti de gaze. Există discrepanțe între haredim și seculari, așkenazim și sfaradim. Există derapaje de comportament social, indiferent de mediul de proveniență. Dar autoarea găsește puterea de a da cu tifla necazurilor: care nou venit ajuns în Israel la vârsta maturității s-ar putea adapta altfel? Copiii născuți în Israel nu cunosc altă realitate. Părinţii se duc la serviciu, la şuk, fac concedii în lumea largă. Cei din Aliaua română se bucură să revină în România. Soţii Marcovici nu fac excepţie. Proza şi poezia Biancăi Marcovici sunt surori. Amândouă se nasc din reverii cenzurate de pragmatism, robusteţe, ironie şi autoironie în momente de viaţă nu prea vesele. E prins fundalul social înainte de ´89 în România: lipsurile, umilinţele, frustrările. Laitmotive: Iaşii şi Haifa, cu străzi, case, oameni; prietenii; durităţile unei profesiuni deloc uşoare: inginer constructor. Paradoxal, abia în afara României, autoarea ajunge să-şi dea măsura, angrenată în procesul de recuperare la literatura-mamă, de după ’90, prin Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, ICR Tel Aviv, Uniunea Scriitorilor din România. Fragilă şi puternică, Bianca Marcovici ilustrează adevărul legăturii indestructibile cu țara natală al celor din Aliaua română, fie și printr-o pagină de jurnal, butonând telecomanda să prindă TVR Internațional. O carte scrisă în pandemie cu toate distorsiunile sufletești trăite de fiecare. Nota tonică se infuzează din sentimentul perspectivei urmaşilor în Israel, cu toate obstacolele pe care Israelul le are de înfruntat.
IULIA DELEANU
* Bianca Marcovici, Romanul vieții mele, proză și poezie, Ed. Saga, 2021, ISRAEL