capul tău de pereţi”, Bianca dacă nu înveţi”!

Filiala Haifa Alchimică

Vă trebuie o uşă

La care să bateţi mereu şi să reclamaţi sau să daţi
în judecată forţele oculte ale dărâmării castelelor de nisip…
Să puteţi striga la ea ca la un Zid al Plângerilor
de tot felul;

Un fel de rabin… care primeşte totul
dar nu răspunde de nimic şi de nimeni.

Cum zicea mama mea uneori: „capul tău de pereţi”, Bianca
dacă
nu înveţi”!

Dar unii, nici că pot înţelege că şi statuile mor şi ele!
Previziunile mele se pot adeveri precum soarele

care arde totul.

Puterea tribunului e efemeră!
Alchimia sufletului e un fulg pe buzele tale!

Bianca

EXCURSIE BUCLUCAŞĂ

S-a petrecut  într-o excursie în Germania.

Am ajuns să vizităm şi   Terminalul 17, Grindelwald,  acolo de unde evreii au fost deportaţi şi uciţi mai apoi! Şinele şi peronul erau marcate cu datele când au ieşit fiecare convoi cu evreii trimişi în lagăr. Mai mult, am văzut harta ” soluţia finală” atârnată pe un perete la un muzeu cu şermineu (să le fie cald… celor care au luat această hotărâre).
Seara am fost duşi cu toţii undeva să mâncăm şi să ascultăm muzică tradiţională, undeva înafara Berlinului. Dincolo de castelul medieval erau adunaţi o mulţime de tineri care priveau la un ecran imens, un meci de fotbal. Suporterii germani cântau fericiţi că echipa lor a câştigat. Tocmai atunci noi     ieşeam din castelul- restaurnat   după ora 12 noaptea.  Am urcat într-un autobuz cu etaj foarte modern care ne aştepta în apropiere. Încercările suporterilor germani- beţi de a pătrunde în autobuzul nostru unde eram numai femei, au fost suficiente. Cu greu ghidul nostru a reuşit să-i îndepărteze. Pocnitori şi petarde explodau peste tot. Autobuzul a reuşit- până la urmă -să se desprindă de mulţimea bărbaţilor. După aproape 15 minute de călătorie autobuzul nostru condus de un şofer agresiv  care mergea cu o viteză care depăşea limitele admise a luat foc. Flăcările şi fumul s-au răspândit repede pornind de la etajul doi, după care a cuprins partea din spate a autobuzului. Şoferul a oprit brusc autobuzul şi gesticulând  şi strigând la noi cerându-nene  tuturor să coborâm repede. Evacuarea a fost complicată, mai ales pentru colegele de la etaj. Fetele erau vesele ca după petrecere. Ne-am adunat pe un câmp deschis pe o noapte cu lună plină. Fetele chicoteau. Nu au înţeles pericolul unei explozii. Şoferul a chemat poliţia şi ambulanţa. Poliţia a ajuns în cîteva minute ca şi ambulanţele, drumurile au fost blocate în apropierea Berlinului.Poate a fost un atentat teorist,-zice o colegă? Mai târziu au sosit două autobuze noi  în care ne-am urcat toate  cu   considerând că sărbătorirea colegială   şi-a depăşit menirea festivă. Diverse presupuneri m-au pus mult pe gânduri. Oare am scăpat cu viaţă dintr-un atentat terorist cu petarde aruncate spre autobuz?
BIANCA MARCOVICI

  BM
Răspunde
Redirecționează
Dă clic pentru opțiunea Răspunde sau Redirecționează

PARALELE

Toate oule ies din fundul găinilor şi cu toate astea le mâncăm!

 

Dar, unele lucuri de la noi mai pot fi schimbate! Nu că am fixul curăţeniei dar, până unde pot merge unele lucruri dacă nu le remarci ca jurnalist?

Ciorile ne-au cam invadat… Dar şi ele vor să bea apă dulce precum toate păsările. Spre deosebire de altele însă ciorile sunt inteligente. Le-am zărit stând frumos la coadă la cişmeaua stropitoare de la mare, bând direct din ţâşnitoare. E fenomenal cum introduc ciocul acolo şi sorb apă… Dar, şi câinii sunt destul de inteligenţi. Stăpânii loc dau drumul la stropitoare iar câinii … căţăraţi pe pervazul de beton cu labele şi cu botul întins, sorb apa exact de acolo unde şi oamenii beau! Aşa că, nu ne mai mirăm când călcăm pe mormane de excremente…nestrânse de stăpânii „educaţi” de la noi!Aşa ne invadează bacteriile care ne provoacă cine ştie ce boală, parcă nu am avea oricum probleme de tot felul!Vrem doar să respirăm aer curat!

Mai primim şi proteste pe e-mail de tot felul, pe linie literară. N-ar strica o comisie de etică tutelară!

BIANCA

SURSA,  GAZETA ROMANEASCA, ISRAEL MAI 2017

 

PESTE MĂRI ŞI ŢĂRI

CUVINTE DIN SUFLET ÎN ZBOR PESTE MĂRI

Irezistibilă invitaţia pe care Bianca Marcovici ţi-o adresează, aceea de a sta de vorbă, cu un expreso în faţă, pe o ipotetică&imaginară terasă din Haifa.

Irezistibilă din două puncte de vedere. Poeta şi prozatoarea care te-a invitat este un personaj fermecător, inteligent, cult şi plin de spirit, un analist fin şi profund al realităţilor înconjurătoare, dar şi un om care a avut şansa de a vedea mai mult din această lume în toată complexitatea ei, de cele mai multe ori cople- şitoare şi chiar neliniştitoare. În al doilea rând, te afli în Haifa, oraşul cu o istorie cât să umple mai multe rafturi de bibliotecă, la poalele muntelui devenit un simbol al libertăţii pentru mulţi dintre cei care au ajuns în Israel în ultimele şase decenii. Iar despre frumuseţea acestui oraş în care trăieşte şi activează o importantă comunitate intelectuală de creatori şi cunoscători ai limbii române nici nu mai trebuie să vorbim. O fac, mult mai bine, în numele nostru, al tuturor, faptele.

Dar despre ce am putea conversa într-un asemenea mirific context?

Cel mai bine, aşa cum ne propune şi Bianca Marcovici în acest volum intitulat: Espresso dublu la Haifa, despre lumea în care trăim, cea care, aparent, nu are nici un fel de ascunzişuri sau taine, dar privită prin ochii poetei se dovedeşte a fi plină de mistere sau lucruri ce ar trebui lămurite. O face încă din prima poezie: Patria, un concept de adâncă spiritualitate şi care, consideră ea, trebuie scos din vorbăria fără rost în care a fost folosit până la epuizare de politicieni, cei care l-au şi golit de sens, folosindu-l doar ca mijloc de influenţare, conform intereselor, a emoţionalului public. „Patria e limba în care/visezi şi scrii, e cernoziomul/adăugat în doze mici,/compartimentarea inimii… Patria e orizontul pe care l-ai lăsat în urmă, mai ieri,/iar acum e casa în care trăieşti imprevizibilul,/iubeşti! Patria e poezia,/lumina ochilor copiilor noştri, în veci!” Atât de cald şi de omenesc! Dar şi atât de greu de înţeles după secole de minciuni sforăitoare!   Parcă nici nu mai ştiai că acest cuvânt este atât de simplu şi de cuprinzător, atât de aproape de tine încât chiar dacă o lacrimă ţi se furişează în colţul ochiului ştii că-şi are rostul şi menirea ei. Ai prilejul să simţi, poate pentru prima oară, ce este patria şi chiar să-ţi dai seama că până acum ai învăţat despre ea numai cuvinte fără acoperire.  Dar de ce este aşa? Îţi răspunde tot poeta: „Veştile monopolizează presa/manipulează, trebuie să citeşti printre rânduri,/să descifrezi viaţa celebrităţilor,/să te ascunzi după deget,/să-ţi acordezi vioara mereu/să nu distonezi”… Cortinele brocate.

Departe de imaginea poetului aflat în turnul de fildeş, o invenţie răutăcioasă a unora care nu înţeleg poezia şi nici condiţia poetului adevărat, Bianca Marcovici dovedeşte în multe din versurile sale un caracter puternic ancorat în realităţi, un ochi critic şi o fermitate remarcabilă în aprecierea adevărului: ”câte un fascicol ne luminează/conul de umbră/şi noi surâdem când evadăm din noi. Conul de umbră. Sau: „în turnul meu, fildeşul s-a scumpit enorm,/cimitirul elefanţilor e deja îngrădit/mi-e frică de hoți,/sunt mulţi, Doamne!/care vor să smulgă fildeşul pe viu,”… Turnul de fildeş.

Şi pentru că tot vorbeam de frumuseţea oraşului străjuit de muntele Carmel, să vedem cum este el acum, în inima unui contemporan lucid cel care ştie să privească partea nevăzută a lucrurilor şi care are şi curajul de a ne spune cu sinceritate dar şi multă tristeţe ce vede: ” Jurnale de război, din adăposturi şi saloane/De pe drumuri şi servicii obligatorii,/de dincolo şi de la noi,/de oriunde unde nu suntem iubiţi/politica defăimării lui Paganini!/…

            Haifa sub bombe… necontinuare, absurdul…/Miroși aerul priveşti Muntele Carmel şi identifici fumul şi focul provocat/De katiuşe, cartierul, zgomotul, luminile mele diafane/Urechile-mi ţiuie de fiecare dată/Orice zgomot mă scoală de pe scaun, mă aruncă în/abis,… Transmisie directă.

Se întunecă partea idilică a locului şi putem chiar să ne întrebăm: o fi oare bine că Bianca ne spune aceste adevăruri dureroase? Ar fi fost oare mai rezonabilă varianta unei tăceri convenabile pentru noi cei de astăzi, dar mai ales pentru cei de mâine? Sunt convins că nu, măcar pentru faptul că poetul este considerat dintotdeauna glasul cetăţii iar vocea lui, singura care va străbate veacurile, nu are dreptul să mintă nici măcar prin omisiune!

Şi observăm, vorbind despre versurile ei, că „turnul de fildeş” al autoarei este pământul fierbinte pe care calcă, lupta cotidiană pentru demnitatea oamenilor din întreaga lume, pentru a nu mai fugi cu copiii în braţe pe scările adăpostului antiaerian, pentru ca muntele Carmel să nu mai fie acoperit de norii exploziilor, pentru ca nepoţii noştri, ai tuturor, să nu se mai teamă, pentru ca…

Adică ori „turnul ei de fildeş” este încă himeric la fel cam ca toate visele noastre, ale trăitorilor pe această planetă încă nefericită, ori ea îşi găseşte sursa de inspiraţie în realităţile înconjurătoare, în ceea ce numim viaţă de zi cu zi. Sau poate ambele şi atunci Bianca Marcovici nu mai este doar glasul cetăţii ci al omenirii. Risipindu-se ea, aşa cum fac poeţii adevăraţi, cu generozitate şi fără răsplată, pentru ca noi să putem călca pe drumul luminii ascuns încă privirilor profane.

            Ca să ne păstrăm/dragostea târzie/trebuie să ne dozăm forţele/ca şi cum am degusta un vin vechi/să-i simţim tăria în cerul gurii/cu ochii întredeschişi/să-i vedem bănuţul clătinându-se/şi cercul gradelor legănându-se/ca un hamac sofisticat. Vinul roşu.

Acest volum publicat de Editura Familia în anul 2015 şi prezentat în ediţie bilingvă are, ca adaos de valoare, traducerea lui Tomy Sigler (ZL), un fin cunoscător al celor două limbi, făcându-l astfel abordabil cititorului care nu cunoaşte limba română dar care este interesat de creaţia literară cu rădăcini în această cultură. Este un alt gest de minunată risipire al poetei, unul din acelea asemănătoare recitării poemelor antice pe malurile mării pentru ca vorbele să fie duse în cele patru zări, iar sunetul lor, chiar dacă necunoscut urechii, să încânte sufletul şi să ne facă mai buni.

Am convingerea că Bianca Marcovici reuşeşte şi de această dată!

MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ

poveste scurtă

Uneori poveştile adevărate sunt de domeniul fantasticului. Nu-ţi dai seama decât după ce , pe viitor, îţi ei măsuri de precauţie severe. Aşa că, e bine să-ţi cunoşti vecinii, nu numai cei din blocul tău, pe care pe unii îi vezi că strâng tot felul de sticle chiar şi din gunoi, sau îi vezi lălăind după ce, ni se spune să fim atenţi cu ei că iau droguri. Dar zilele astea chiar am fost acostaţi de un vecin la mare. Era în slip-chiloţi roşii şi parea disperat. L-am ascultat vorbind  pe jumătate iar restul   înţelegându-l din gesturi că fusese prădat … Geanta-sacoşa   fusese  atârnată de un gard  apropiat de malul mării, tocmai când se scălda în mare. Povestea  s-a terminat destul de uşor după ce, noi l-am adus acasă pe vecinul disperat, aşa cum era dezbrăcat. Mai apoi am aflat că în conţinutul genţii erau şi cheile de la maşină.  I-au furat şi maşina…potrivind şi căutând-o în parcare. Hoţii şi-au permis chiar să-i ceară telefonic vreo 5000 de şekeli ca să primească maşina înapoi.  Azi, la ştiri am auzit întâmplător despre alţi doi tineri de vreo 18 ani  care au furat genţile unor scăldători în mare. Dar au fost prinşi.
  bianca
gazeta israel, joi 27-04

 

IZVOARE,2017 – O LECTURĂ PLĂCUĂ

IZVOARE, O LECTURĂ PLĂCUĂ!

O revistă concentrată în care poţi citi o mulţime de materiale de CALITATE ale scriitorilor, jurnaliştilor din Israel şi din România a apărut la noi, tocmai să arătam clar că, mai existăm aici în Israel ca o moştenire lirică vie.

Nume celebre ca scriitori consacraţi cum ar fi Ana Blandiana, Răzvan Voncu, Ion Cristofor, Aura Christi, Irina Airinei, Iulia Deleanu, Nicolae Ţone apar alături de cei din Israel, precum ar fi :Teşu Solomovici, G.Mosari,   Mirel Brateş,  Hedi S. Simon, Alexandru Anca, Etgard Bitel, Madeleine Davidshon, Adina Herşcovici, Maria Găitan-Mozes, Hary Bar-Şalom, Getta Berghoff, Aberman Berthold, Magdalena Brătescu, Iris Dan, Paul Leibovici, Dragoş Nelersa, Ioana Toff, Theodor Tovi, Ada Shaulov, Mark Simon, Dorel Schor, Francisca Stoleru, Sofia Ghelman, A. Grauenfels, Ady Covaliu  şi mulţi alţii printre care şi subsemnata, aducând -în felul ăsta- în prim plan competitivitatea lor, chiar dacă au părăsit România de multă vreme. Autorii noştri  şi-au tipărit cărţi aici şi în România şi sunt deja membri ai U.S. din România precum şi făcând parte din A.S.I.L.R. Paralele interesante tocmai pentru că revista nu are un caracter provincial, aşa cum primim deseori revistele jundeţene literare! Doar Revista ” Maximum” şi Editura „Familia”din Israel îşi mai dau concursul publicând fără nicio discriminare autorii noştri. Să sperăm într-o lansare demnă a revistei la Tg. Internaţional de carte de la Ierusalim, iunie 2017 aşa cum s-a făcut şi acum doi ani! Se remarcă aportul deosebit al I.C.R. din Tel-Aviv care ne-a susţinut şi lansat revista şi pe scriitorii noştri… mereu debutanţi.

Bianca Marcovici

Fosta vice al A.S.I.L.R.

GAZETA ISRAEL, JOI 20 APRILIE

 

 

 

 

 

Invitat dr. în umor

Testul de sinceritate

de (4-3-2017)

Zilele trecute am primit vizita inopinată a doamnei Gurnişt.
– Am venit la dumneata, mi-a spus ea, în legătură cu bărbatul meu!
Aici e cazul să deschid o paranteză şi să mă refer în două cuvinte, pentru cei care încă nu-l cunosc, la domnul Gurnişt. E un bărbat liniştit, cred că a fost pe vremuri blond, acum are o chelie aproape perfectă, e tăcut şi politicos.
– Ce părere ai, m-a întrebat ea direct, despre bărbatul meu?
– Foarte bună, vai de mine, ce părere aş putea să am?!
– Atunci ascultă aicea, vreau să-ţi relatez câteva cazuri. Leopold are un set de cămăşi albe de poplin, o nebunie. Plus şase cravate de mătase cum matale nu că n-ai, dar nici măcar n-ai visat să ai… Acuma, nu ştiu ce l-a apucat, şi-a cumpărat o cămaşă fistichie, cu nişte culori americane şi cu un guler care abia se vede. Săptămâna trecută am avut o nuntă. Ei bine, te rog să-mi spui cu ce cămaşă crezi că s-a prezentat Leopold la eveniment?
– Cu cea în carouri ?!?
– Răbdare… Cazul numărul doi: în urmă cu câteva zile ne-am dus să vizităm nişte prieteni care s-au mutat într-un cartier nou. Plecăm cu maşina noastră, pe asta nu se poate să n-o ştii, avem un Ford Escort bej, model 78, cum nu mai are nimeni. Şofează Leopold şi când ajunge la o intersecţie, ce crezi? Începeau de acolo patru străzi din care pe trei se putea circula şi pe una nu, că era un semn mare cât toate zilele „sens interzis”. Ei bine, te rog să-mi spui ce crezi matale, dar sincer, pe care stradă a apucat-o Leopold?
– Hm, te pomeneşti că tocmai pe strada cu sens interzis!?
– Imediat îţi spun. Ai răbdare să asculţi şi cazul numărul trei?
– Vai de mine, sigur că da.
– Atunci ascultă aici. Alaltăieri când a primit Leopold salariul, facem noi nişte socoteli şi ce constatăm? Că ar rămâne o sumă, nu foarte mare, dar oricum onorabilă, pe care am putea s-o investim în ceva. Se pune problema în ce. În dolari, în euro, în acţiuni?
– Nu ştiu.
– Păi, nici nu te întreb… Ne hotărâm pentru hârtii de valoare. Merge Leopold la bancă, se interesează la unul şi la altul şi cumpără acţiunile ics. A doua zi citim ziarul şi ce crezi? Patruzeci de feluri de acţiuni erau? Treizeci şi nouă urcă cinci până la zece procente şi numai o acţiune, una singură se prăbuşeşte cu aproape douăzeci la sută. Te rog să te gândeşti bine şi să-mi răspunzi ce fel de acţiuni cumpărase bărbatul meu cel priceput?
– Săracu’…Tocmai din alea care s-au prăbuşit ?!?
– Ei, şi acum e acum. Când te-am întrebat ce crezi despre Leopold, ai spus că ai o părere foarte bună. Şi când ţi-am povestit cele trei cazuri, te-ai gândit imediat că s-a îmbrăcat ca un caraghios la nuntă. Şi te-ai gândit, în cazul doi, că e un prost, un pericol public numărul unu pentru circulaţie, când şofează… Şi după aia că e un aventurier, un mare idiot care a cumpărat exact, aşa de exact să cumpere duşmanii noştri, exact ce nu trebuia. Şi ai, adică, o părere bună despre el…Află atunci, domnule, că Leopold şi-a pus la nuntă cămaşa albă de poplin şi cravată de mătase, cum i-am spus eu, că la intersecţie a luat-o pe unde trebuia, cum i-am spus eu, iar la bancă a dat lovitura! Tot cum i-am spus eu de acasă… Şi matale să-ţi fie ruşine că eşti un ipocrit şi un mincinos! Şi gata!
***
SUPERSTIŢII

*   Când nimeni nu ştie nimic, toată lumea ştie tot.
*   Prostia unora nu ar trebui s-o scuze pe a celorlalţi.
*   Noi avansăm în salturi… Acum ne odihnim.
*   Nu răspândiţi o informaţiie falsă până ce nu o verificaţi în prealabil.
*   Minciuna şi nu adevărul e cea care uneşte oamenii (Andrei Strihan).
*   Dacă crezi în superstiţii, n-o să-ţi meargă bine vinerea…
*   Uneori faci pe prostul şi câştigi, alteori faci pe deşteptul şi pierzi.
*   Ce ghinion: să ai un noroc atât de mic !
*   Nu ai ce spune? Umple spaţiul cu cuvinte mari.
*   Dacă vrei să trăieşti mult, nu-ţi faci cuib în mijlocul drumului (Nae Cernăianu).
*   Imbecili sunt mulţi, dar numai unii se mândresc cu asta.
*   Marşul victoriei e cântat de cei din spatele frontului.
*   Nu urca într-un tren căruia nu-i ştii destinaţia.
*   Iubirea la distanţă ţine cel mai mult.
*   Ca să-ţi impui autoritatea, trebuie să o ai (Andrei Pleşu).
*   Orice minune ţine doar trei zile… Cu protecţie, patru!
*   Cine are minte, mai cumpără înţelepciune.
*   Şi înţelepţii au specialităţi diferite..
*   Adevărata artă a tăcerii este mai dificilă decât arta rostirii (Zoltan Terner).
*   Ideile bune nu vin singure. Nu e un motiv să le iei de la alţii.