războiul dronelor

războiul dronelor e mai aproape
nu putem juca țurca peste hotare cu licurici,
cu mii de drone teleghidate.
vei crede că sunt păsări migratoare
dar fiecare va avea câte o bombă
între picioare.

războiul baloanelor a fost deja
ne-au incendiat ogoarele
fără replică,
mai rămâne să acționăm noi mai devreme
dar norii de ploaie nu se văd în zare.
războiul cibernetic e în floare.

nori apocaliptici ne împresoară
nu putem visa la bizoni.

bianca marcovici

(Copyright)

Invitata mea, SCRIITOAREA Iulia DELEANU

  1. – Carte Bianca Marcovici

O GENERAȚIE CARE ÎNCEPE SĂ AIBĂ ISTORIE

   Coperta pentru Romanul vieții mele de Bianca Marcovici, reproducere după un peisaj de Paul Klee – acele ceasului arătând ora 12 și săgeata, ținta propusă în zori – rimează cu titlul, argumenta editorul său, Adrian Grauenfels. Cartea e o frântură din existența primei generații de evrei români de după război. Senzaţia oralităţii, confesiunile dezinvolte recreează momente din viaţa unei familii evreieşti ieșene care se hotărăşte să prindă ultimul tren pentru Alia. O dată decizia luată, îşi strâng bagajele trei generaţii: bunici, copii, de-acum adulți, nepoţi de vârsta bac-ului care, odată ajunşi în Israel, îşi fac stagiul militar, sistemul cel mai eficace de integrare în viaţa israeliană. Pentru bunici preschimbarea din evreu al Diasporei în israelian nu e atât de simplă. Odată cu trecerea timpului, părinţii rămân în retrăirile Biancăi Marcovici. Cartea-i făcută din aşchii de trecut şi mult prezent. Oricum, nu e memorialistică în sensul clasic. Copiii sunt, azi, tineri pensionari. Nepoţii au, la rândul lor, copii. Adevărul existenţei israeliene macro n-are nimic idilic: bombardamente, adăposturi, măşti de gaze. Există discrepanțe între haredim și seculari, așkenazim și sfaradim. Există derapaje de comportament social, indiferent de mediul de proveniență. Dar autoarea găsește puterea de a da cu tifla necazurilor: care nou venit ajuns în Israel la vârsta maturității s-ar putea adapta altfel? Copiii născuți în Israel nu cunosc altă realitate. Părinţii se duc la serviciu, la şuk, fac concedii în lumea largă. Cei din Aliaua română se bucură să revină în România. Soţii Marcovici nu fac excepţie. Proza şi poezia Biancăi Marcovici sunt surori. Amândouă se nasc din reverii cenzurate de pragmatism, robusteţe, ironie şi autoironie în momente de viaţă nu prea vesele. E prins fundalul social înainte de ´89  în România: lipsurile, umilinţele, frustrările. Laitmotive: Iaşii şi Haifa, cu străzi, case, oameni; prietenii; durităţile unei profesiuni deloc uşoare: inginer constructor. Paradoxal, abia în afara României, autoarea ajunge să-şi dea măsura, angrenată în procesul de recuperare la literatura-mamă, de după ’90, prin Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, ICR Tel Aviv, Uniunea Scriitorilor din România. Fragilă şi puternică, Bianca Marcovici ilustrează adevărul legăturii indestructibile cu țara natală al celor din Aliaua română, fie și printr-o pagină de jurnal, butonând telecomanda să prindă TVR Internațional. O carte scrisă în pandemie cu toate distorsiunile sufletești trăite de fiecare. Nota tonică se  infuzează din sentimentul perspectivei urmaşilor în Israel, cu toate obstacolele pe care Israelul le are de înfruntat.

IULIA DELEANU

* Bianca Marcovici, Romanul vieții mele, proză și poezie, Ed. Saga, 2021, ISRAEL

CONTEMPORANUL

Irinel Popescu, Aura Christi și Horațiu Mălăele – „Omul anului” și Medalia „Shalom”, AUTORI DIN ISRAEL

Scris de Conte în Noutăți editorialeNoutăți  12 mai 2022 0 242 Accesări

Multe și variate au fost manifestările care au marcat în Israel sărbătoarea celor 74 de ani de existență. Voi relata despre „Magnifico” – manifestarea care s-a desfășurat în românește, la Casa Scriitorilor „Shaul Cernihovschi” din Tel Aviv. Inițiatorii evenimentului, Fundația Centrul Cultural Israeliano-Român și Uniunea Scriitorilor și Oamenilor de Cultură Israelieni de origine română, (USILR, președinte – Teșu Solomovici, vicepreședinte – Etgard Bitel, secretar general – Teodor Toivi), au invitat cu acest prilej câteva personalități ale vieții literare, științifice și social-economice din România și Israel, și au decernat premiile „Omul Anului” și „Cartea Anului”. Un gest de recunoaștere pentru oamenii scrisului în limba română, performanți în activități umanistice, științifice și sociale.

Manifestarea a început cu stângul și s-a încheiat… „Magnifico”. Să mă explic. Invitații din România au sosit în seara lui Yom Ha-Atzmaut (Ziua Independenței). O vreme ei au fost blocați la ieșirea din Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Circulația fusese oprită de forțele de securitate și ale Poliției israeliene. Nimeni nu știa ce se întâmplase. Umblau vorbe despre un atentat sinucigaș cu bombă. După vreo două ore de blocaj, am reușit să ajung la Aeroport și să-i recuperez pe oaspeții români: acad. Irinel Popescu, actorul Horațiu Mălăele, scriitoarea Aura Christi, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, actrița și scriitoarea Claudia Motea. Janina Ilie (Federația Comunităților Evreiești din România) și av. Radu Cătălin Dancu sosiseră cu o zi înainte. Ajunși la hotel, ne-am lipit de televizor, care transmitea non-stop despre atentatul care, într-adevăr, avusese loc, dar nu la Aeroportul Ben Gurion, ci în colonia religioasă El-Ad din Iehuda și Șomron (Cisiordania). Doi teroriști palestinieni, în vârstă de 19 și 20 de ani, înarmați cu drugi de fier, au ucis trei trecători pașnici și au rănit alte șapte persoane, pe străzile localității. Faptul că atentatorii nu fuseseră încă prinși sporea îngrijorarea. Israel s-a obișnuit să continue viața și în asemenea condiții. Nici unul din oaspeții români n-a renunțat la excursiile la Sfântul Mormânt, la Biserica Nașterii din Betleem, la Nazaret, la lacul Tiberiada (Kineret) și la Muzeul Holocaustului „Yad Vashem” de la Ierusalim.

În data de 8 mai 2022 Casa Scriitorilor din Tel Aviv era plină. Președintele Asociației Scriitorilor Ebraici din Israel, Zvica Nir, i-a salutat pe oaspeții români și pe cei prezenți în sală. A vorbit, bineînțeles, în ebraică, rostind și câteva cuvinte în românește. Zvica Nir s-a născut la Cluj, în urmă cu 75 de ani, și a emigrat pe când era copil în Israel.

Manifestarea a început cu un medalion teatral-muzical cu concursul artiștilor Claudia Motea (România), Sandra Sade, actriță a Teatrului Național „Habima” din Tel Aviv, Ilan Shany și cântărețul și compozitorul Shlomo Josefsohn. Claudia Motea a vorbit despre spectacolul „Brâncuși, mon amour”, o comedie scrisă de ea, în care interpretează nouă femei care l-au adorat pe genialul sculptor roman. Marea actriță a scenei ebraice Sandra Sade a recitat faimosul poem Leoaica tânără, iubirea de Nichita Stănescu; iar Shlomo Josefsohn, în premieră, a interpretat cântecul „Nu pot uita”, pe versuri de Nichita Stănescu.

Premiații anului 2021, „Omul Anului” și „Cartea Anului”, sunt personalități cunoscute. Oamenii scrisului și-au lansat recentele lor cărți. Oamenii de știință și cei din mediul social-economic au vorbit despre realizările lor. Academicianul Irinel Popescu a transmis și mesajul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, iar Etgard Bitel a citit mesajele criticului literar Daniel-Cristea Enache (România) și scriitorului Ovidiu Constantin Cornilă (Spania) care, din păcate, n-au fost prezenți la ceremonia înmânării premiilor.

Oaspeții din România, acad. Irinel Popescu, Aura Christi, Horațiu Mălăele, Sorin Roșca Stănescu, prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, dr. Janina Ilie și Claudia Motea au fost distinși cu Diploma de Excelență „Omul anului” și li s-a acordat Medalia „Shalom”.

Scriitoarea Aura Christi a recitat și a emoționat cu psalmii citiți din romanul în versuri Ostrovul Învierii. Poezie au recitat și poeții israelieni de limbă română Bianca Marcovici (distinsă cu Premiul „Benjamin Fundoianu)

și Emilia Ataba și Relly Schwartzberg (distinsă cu Premiul „Ilarie Voronca”).

Cu Premiul „Mihail Sebastian” pentru proză au fost distinși Madeleine Davidsohn, Ada Shaulov-Engelberg și Sergiu Brandea. Premiul „Wilhelm Filderman” i-a revenit lui Samuel Iszac, director general al Fundației „Caritatea”, Richard Armonn, dr. Lucian-Zeev Herșcovici, Emanuael Bălan (România), Saul Leizer și Marius Herșcu; premiul „Ion Pribeagu” a fost acordat lui Alexandru Andy, Andy Ceaușu și Marcel Lupu. Premiul „F. Brunea-Fox pentru jurnalistică i-a onorat pe romancierul și jurnalistul Teodor Toivi, din Haifa și Jack Chivu, din Canada, iar premiul „Sebastian Costin” pentru traducere le-a fost înmânat lui Adina Rosenkranz-Herșcovici și Edgard Bitel.

Pentru prima oară a fost decernat Premiul „Shalom” pentru activități benefice comunitare și dezvoltarea bunelor relații româno-israeliene doamnei Janina Ilie, președinta Fundației „Or” din România.

Premiul „Lazăr Șeineanu” pentru promovarea limbii române în Israel a fost decernat dr. Carmen Dimitriu (Lectoratul de limba română de la Universitatea din Tel Aviv), iar Premiul „Marcel Iancu” a onorat pictura artistului plastic Bruno Herșcovici.

Premiul „Ovid S. Crohmălniceanu” a fost conferit lui Teșu Solomovici pentru volumele: O istorie altfel a Evreilor din România, Mareșalul, Hitler și Evreii, publicate de Editura Academiei Române, și recentul Dicționar neconvențional al scriitorilor și publiciștilor evrei din România, Israel și de pretutindeni.

Au fost multe momente emoționante. În mod special voi aminti de lansarea cărții Urmăritori și urmăriți de Sorin Roșca Stănescu. Autorul a ținut ca această carte, care încă nu a ajuns în vitrinele librăriilor din România, să o lanseze în Israel. „Iertare, Popor Ales, a spus cunoscutul jurnalist român. Spre mijlocul secolului trecut, o crimă colectivă cumplită a lovit Poporul lui Israel. Holocaustul nu poate fi niciodată uitat. Dar poate fi vreodată iertat? Crimele colective nu sunt iertate! Dar cele individuale? Crimele Holocaustului au fost săvârșite prin acțiune, prin inacțiune sau prin pasivitate. Rudele mele cele mai apropiate au luat parte la activitatea unor organizații antisemite și, deci, sunt și ele responsabile de Holocaust. În numele morților mei le cer iertare morților lui Israel! Și în nume propriu cer iertare că am aflat de faptele descrise în această carte atât de târziu…”.

Sunt cuvintele imprimate pe contracorperta noii sale cărți, lansate la Tel Aviv. În continuare, Sorin Roșca Stănescu a explicat interesul stârnit de această lucrare, realizată în baza a mii de documente obținute de la CNSAS. E o carte unică în felul ei. „În esență, explic și demonstrez cum biografii extrem de controversate, unele chiar scandaloase, ale membrilor familiei mele, au făcut obiectul unor investigații temeinice și constante desfășurate de-a lungul deceniilor de Siguranța Statului și apoi de Securitate, până la decesul, rând pe rând, al fiecăria dintre ei. Cu excepția mea, care încă mai respir pe acest pământ… Iertare și mulțumesc, Israel!”

Spuneam că această manifestare românească, la peste 2000 depărtare de țara limbii române, s-a încheiat magnific. Vreme de o oră am ascultat și am aplaudat de mă dor palmele „Câte-n lună și în stele/ Cu Horațiu Mălăele”. Magnifico!

Corespondență din Israel
Teșu Solomovici

SURSA REVISTA Contemporanul

peste 7 coline

La Iaşi, Peste Şapte Coline, cu Bianca Marcovici !

De 1 iunie, de Ziua Copilului, sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi a găzduit lansarea cărţii „Peste şapte coline” (Editura Junimea, Iaşi – 2015), autoarea ei fiind „rebela” din Haifa, dar născută la Iaşi în urmă cu peste şase decenii, Bianca Marcovici.
Manifestarea a fost organizată de Asociaţia literară „Păstorel” Iaşi, Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” Iaşi şi a fost moderată de neobosita Rodica Rodean. În „prezidiul” manifestării, alături de Bianca Marcovici, s-au mai aflat scriitorul Mihai Batog Bujeniţă, poeţii Horia Zilieru şi Ioana Coşereanu-Vasilescu, care au menţionat:
– Mihai Batog Bujeniţă: „Suntem puţini, dar aleşi ! Bianca Marcovici este ca un cutremur de intensitate medie. Bianca este o rebelă şi răzvrătită. Cumpăraţi, furaţi sau cerşiţi cărţile Biancăi Marcovici, Dumnezeu vă va ierta păcatele !„;
– Ioana Coşereanu-Vasilescu: „Când Bianca a plecat din Iaşi în Israel,  mi-a spus că stresul cel mai mare al ei este acela dacă va mai putea scrie sau nu în viitor, într-o altă ţară. Iată că Bianca scrie în continuare în limba română, pentru noi toţi !„;
– Horia Zilieru: „Bianca Marcovici este o poetă adevărată. Talentul şi sufletul ei editează poezia. Bianca Marcovici scrie o poezie modernă, structural americană, cu seisme sociale, dar care se lasă citită. Poezia sa receptează nervurile a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Bianca Marcovici are în poezia ei blândeţea şi mângâierea. Să ne iubim poeţii !„.
În replică la cuvintele maestrului Horia Zilieru, Bianca Marcovici a spus: „Dar am şi o ură ! Când cineva îţi ucide copilul…„. În acest context, Bianca Marcovici a mai menţionat: „Anul acesta au murit mulţi băieţi în Israel, din cauza războiului. Pericolele sunt zilnice. Am opt nepoţi, din care cinci băieţi. Mai sunt câţiva ani şi pleacă în armată…„.

În sală s-au mai aflat şi membrii Asociaţiei literare Păstorel Iaşi, precum Cornelia Ursu, Nicolae Stancu, Eugen Deutsch, Vasile Diacon, Constantin Profir, Vasile Larco, Dan Teodorescu, dar şi Martha Eşanu şi Alex Aciobăniţei (Radio România Iaşi).
În cadrul manifestării de la Iaşi, Bianca Marcovici a citit câteva poeme din ultimul volum, „Peste şapte coline”, dar şi din volumul „Impactul virtual”. Până în prezent, Bianca Marcovici a editat 29 de volume de proză scurtă şi poezie, ea fiind, din 1990, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi membră a Uniunii Scriitorilor Israelieni de Limba Română.
Manifestarea de la BJ Iaşi a fost pigmentată cu un frumos recital de violoncel oferit, de Ziua Copilului, de eleva de numai 13 ani, Clara Sofia Lupaşcu, de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” (clasa prof. Sandu Florin). Din partea doamnei Rodica Rodean, poeta Bianca Marcovici a primit în dar cartea „Universul Cuvintelor” şi revista „Însemnări”, autorii fiind copiii poeţi şi prozatori din judeţul Iaşi, participanţi recent la un concurs literar, dar şi un volum semnat de Adriana Neacşu. Epigramistul Nicu Stancu a delectat asistenţa cu un catren dedicat Biancăi Marcovici.
În concluzie, putem menţiona faptul că ex-ieşeanca Bianca Marcovici este în continuare o „rebelă” a literaturii europene şi spune de multe ori lucrurilor pe nume, chiar dacă ele deranjează !  Inspirată de soldatele Biancăi, Zinette şi Noemi (fiicele poetei), poemul Epoleţii argintii se încheie cu versul: „Nici un glonte nu va ucide cuvântul”. Chiar în această lună, mai precis pe 22 iunie 2015, acasă, probabil la Haifa, Bianca Marcovici va aniversa …de primăveri.
Citind din opera Biancăi Marcovici, o călătorie cu scop turistic şi recreativ în „Ţara Sfântă” e tot mai îndepărtată…
DAN TEODORESCU

Publicat de Dan Teodorescu la 15:37 

PREMIERI LA TEL AVIV

         CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN,

    Editura TEȘU și revista „MAXIMUM”, cu sprijinul 

   „Societății cultural-istorice Dr. Wilhelm Filderman” 

                             au onoarea de a vă invita 

                             MAGNIFICO                            

       Spectacol Extraordinar de Teatru și Muzică cu concursul marilor artiști CLAUDIA MOTEA (România)    

      SANDRA SADE, ILAN SHANI, SHLOMO    JOSEFSOHN (Israel), și

      „CÂTE-ÎN LUNĂ ȘI ÎN STELE

       CU… HORAȚIU MĂLĂELE”                           

    – cel mai renumit actor de comedie al României de astăzi –

                                                     Partea II-a

         GALA ACORDĂRII PREMIILOR

 „OMUL ANULUI” și „CARTEA ANULUI” 

                     PREMII, INVITAȚI ȘI LANSĂRI DE CARTE:

        *Acad. IOAN-AUREL POP: „Scurtă istorie a românilor”;

        *Acad. VICTOR VOICU: „Pandemia Covid-19…”;

        *Acad. IRINEL POPESCU  

           * RICHARD ARMONN

* Acad. JEAN ASKENAZY: „Oameni și Patrii”    

* SORIN ROȘCA STĂNESCU: „Urmăriți și Urmăritori”; 

* AURA CHRISTI: „Planeta Israel” și „Orbita Zeului”;

* CLAUDIA MOTEA: „Brâncuși – dragostea mea”;

        * SAMUEL IZSAK, dir. gen. „Caritatea”;

         * TEȘU SOLOMOVICI: Dicționar neconvențional al scriitorilor și publiciștilor evrei de limba română;

                * Premiul „Benjamin Fundoianu” pentru poezie: 

                                  BIANCA MARCOVICI (Israel));

* Premiul „Ilarie Voronca” pentru poezie: EMILIA ATABA (Israel);

 OVIDIU CONSTANTIN CORNILĂ (Spania); SIMONA-GRAZIA DIMA (România); RELY SCHWARTZBERG (Israel);

 * Premiul „Mihail Sebastian” pentru proză: 

 ADA SHAULOV-ENGHELBERG; 

*MADELEINE DAVIDSOHN; SERGIU BRANDEA

* Premiul „F. Brunea-Fox” pentru publicistică:  JACK CHIVU (Canada); IRINA AIRINEI (România); ADRIAN ROZEI        (Franța); TEODOR TOIVI (Israel);   

* Premiul „Marcel Iancu”: dr. BRUNO HERȘCOVICI „Album de artă”;

* Premiul „Wilhelm Filderman” pentru studii de istorie a evreilor din România: dr. LUCIAN-ZEEV HERȘCOVICI;  

                 RICHARD ARMONN; SAUL LEIZER;                

* Premiul „Ion Pribeagu” pt. umor: Al. ANDY;* ANDY CEAUȘU; 

                      MARCEL LUPU; ION PECIE (România);  

    * Premiul „Lazăr Șeineanu” pentru promovarea limbii române în Israel:

  •          dr. CARMEN DIMITRIU (România);

                      * Premiul „Sebastian Costin” pentru traducere: 

 ADINA ROSENKRANZ-HERȘCOVICI; EDGARD BITEL  

               Expoziție de carte românească (cu vânzare)

        CASA SCRIITORILOR „SHAUL CERNIHOVSCHI”

                           Tel Aviv, str. Kaplan nr. 6

                            duminică 8 mai – ora 16.30       

(informații și bilete: tel. Edgard Bitel 0584194909 și Teșu 0544566220)

soțul meu doarme ca un prunc

omicron

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de bianca marcovici [Levana ]

2022-03-15  |     | 

a făcut corona omicron varianta 4-a sau a 5-a
ce mai contează, eu am stat ascunsă în camera a doua
cu două sticle de alcool-gel și cu teste antigel
doar așa o să trec și războiul din Ucraina

iar întâlnirea de la Ierusalim e pe lumea cealaltă
unde criminalii de război nu ajung să li se strângă mâna
că ar fi o rușine bizară cu chipul său făcut din gloanțe
lângă cei 6 milioane de evrei, din care peste un milion copii care
au fost uciși prin ardere fără să ajungă fugiți în altă țară,
au avut un singur drum spre Auschwitz.
dar pe atunci Europa dormea ca și acum: toți vorbeau vorbeau până la epuizare
și se scobeau în dinți… aveau dinți cariați în spatele măștii anticorona
țuguiat, iar reporterii, vai stau pe margine de granițe să salveze cuvinte care nu relatează decât proasta inspirație
a celor care ne conduc destinele!
Neutralitatea e o armă
dar e acum dependentă de gaz, petrol, ulei, pâine…

absent

Izvorul poeziei nu poate fi sedentar
e un simplu dicteu al dublurii mele
care se simte lezat:
mi-am pregătit discursul pentru Junimea
dar am uitat absolut tot la sosirea mea acasă.

mi-am povestit viața cu rădăcinile tăiate
am vorbit despre dezrădăcinare
și noile mele pasiuni-
voi erați absenți, ascultați o poetă minoră
cu o sală plină de celebrități
atunci la lansarea mea de carte…

nu avem studii necesare
muncisem pe brânci la Haifa ca ingineră…
pentru voi asta e prostituție
cum să muncești și de ce sunt scriitoare?
pe vremea lui Ceaușescu scriitorii lucrau pe la muzee
sau biblioteci…
eu însă am luat-o pe căi greșite
să-mi întrețin familia.
talentul se naște în orice limbă
voi nu aveți habar să faceți pantomimă altă meserie

bianca

24/08/21

(C)

DRESAJ

POEZII  de Bianca Marcovici

Dresaj

mă îndrăgostesc
întotdeauna de oamenii
fără nici o poezie, stângaci, repetitivi
şi impulsivi!
mă îndrăgostesc întotdeauna
de piticii slabi
ai memoriei mele
înclinaţi să creadă în puterea lor
virtuală –
încerc să-i dresez, să-i schimb, să le
dau forma mea, dar
eşuez!
le-aş spune-o-n faţă
dar
n-aş suporta durerea lor.


Compartimentarea sufletului

în fiecare cameră
e altcineva
pentru fiecare
trebuie să-ţi asumi răspunderea
însă camera albă
e numai a mea…
în ea pot invita
pe cine vreau
pe cine doresc să-mi inunde inima
doar la un gest
necuvântat:
am nevoie de tine
ca de aer
şi aerul mi se pare
uneori
de nerespirat.

Avertisment către mine
odihneşte-mă, Doamne!
în viaţa asta
şi nu mă arunca în infernul cuvintelor
şi nu mă transforma
într-o fiinţă dependentă
de miresmele închipuite
ale bărbatului din mine
fă ordine în viaţa mea
adu-mă pe calea cea bună
a surâsului,
aruncă-mă
în grădina cu flori
a paradisului pierdut
de dincolo de lumină…
şi dă-mi o speranţă călătoare
de a nu înnebuni aşteptându-i semnul
celui care…
nu mă vrea!
Uşierul lui Celan
seamănă cu bărbatul
care zace în mine
degeaba îl rog să-mi deschidă uşa
spre împărăţia Luminii!
o stea se aruncă în mare
se stinge/ stana de piatră zâmbeşte!

BIANCA MARCOVICI
SURSA ROMÂNIA LITERARĂ,2003 NR.21

romanul vieții mele

Romanul vieții mele, editura Saga, Israel, 2021
de BIANCA MARCOVICI din HAIFA- ביאנקה גרימברג מרקוביץ
Bianca Marcovici: ”Cartea vieții mele”

Prof. Gabi Moscovici

Seara literară dedicată poetei Bianca Marcovici, personalitate deosebită a vieții sociale, care aduce o contribuție de seamă în diversificarea modalităților literare, a onorat instituția organizatoare, Institutul Cultural Român. Prezența poetei la orice manifestare în Israel, sau în România natală, aduce o notă originală. Atât eu, cât și regretatul meu soț, cronicarul Liviu Moscovici (z”l), pe care Bianca Marcovici îl numea „prieten și martor al reușitelor ei poetice”, ne bucuram de fiecare apariție literară a acestei triple profesioniste: poetă, violonistă, ingineră și, ceea ce îi dă mari satisfacții- bunică iubitoare.

Acum câtva timp am citit cu emoție și interes, cartea autobiografică al Biancăi Marcovici.

Îmi amintesc cu nostalgie primele ei apariții la Iași, la Cenacluri literare, la Muzeul de literatură și la alte manifestări literare. Era mereu o prezență marcantă, o ingineră care-și făcea loc în viața literară ieșeană, în cercul poeților, sau în orchestra Comunității Evreilor din Iași, condusă de Izu Gottescu. De la început Bianca Marcovici este remarcată ca un mesager al poeziei moderne.

După ani ne-am revăzut la Haifa, orașul căruia poeta îi închină versuri, dovedindu-și dragostea pentru acest oraș devenit apropiat sufletului ei. Scriitorul Celan remarca: „rădăcinile noastre sunt tăiate”. Dar Bianca Marcovici a prins rădăcini în Haifa. Acolo și-a găsit identitatea pierdută.

Am urmărit evoluția ei de la an la an. Am în biblioteca mea multe volume cu versuri ale poetei mereu îndrăgostită de poezie și am regăsit progresele realizate peste ani.

Iată că acum Bianca ne emoționează cu o carte autobiografică: ”Cartea vieții mele”. Cuvântul înainte este semnat de Editura Saga. Ca orice artist, poet, muzician, Bianca Marcovici își pune după încheierea volumului, o serie de întrebări. Cartea adună zeci de ani de activitate poetică. Apar întrebări la care nu e ușor de răspuns: ”Ce am realizat, ce mai este de adăugat, de cizelat?”

Volumul este ilustrat de cunoscutul pictor Paul Klee. Metoda lui de lucru este foarte originală. Pictura lui pornește de la un desen, pe care îl transformă în ulei. Așa se explică delicatețea liniilor pe care le-a folosit pictorul, realizând un peisaj liric. Nu sunt specialistă în pictură, dar am simțit că toate momentele m-au emoționat. Mai ales ceasul fără săgeată. Este semnul destinului. Problema destinului a preocupat pe mulți artiști. ”Noi trebuie să funcționăm și fără săgeată”-afirmă pictorul.

Limbile timpului s-au mișcat puțin, dar scrisul Biancăi rămâne. Poezia rămâne pentru totdeauna. De data asta proza rămâne. Rămân însă și dezamăgirile și revolta pe care poeta le-a simțit deseori. Ea își manifestă graba de a-și rezolva toate problemele în cadrul timpului pe care îl trăim acum.

Are amintiri nostalgice legate de copilărie și tinerețe. Părinții îi permiteau să vizioneze serialul ”Sfântul”, la modă atunci, numai dacă lua note peste 7 la școală.

La 18 ani s-a îndrăgostit și la 19 s-a căsătorit. Ne povestește despre cununia religioasă care a fost pentru cuplul Marcovici moment de mare fericire.

Poeta a ales să recurgă la implicarea cititorului în acțiunea cărții. Această metodă m-a atras și mai mult.

Amintirile artistei se întorc mereu la vârsta tinereții, la legătura strânsă cu părinții. Îl regretă din suflet pe tată, care nu a apucat să-și vadă nepoții… Anul 1991, anul plecării spre Israel, a fost definitiva despărțire de tatăl iubit care rămâne în cimitirul din Păcurarii Iașului. Mama a venit cu restul familiei în Israel. După un timp și-a găsit și ea odihna veșnică în nisipul fierbinte al Tării Sfinte.

Poeta s-a acomodat greu cu tot ce însemna Israelul, înconjurat de dușmani. Simte o nesiguranță în ce privește conviețuirea între arabi, musulmani, ultra religioși, așkenazi, sefarzi, creștini. A reușit să-și ia carnet de conducere, și, ce era o mare realizare, și-a găsit o slujbă de inginer unde făcea față cu cinste. Poeta se autoironizează: „Eram analfabetă cu diplome în buzunare”.

Reușea totodată să scrie poezii în românește, inspirate de situația de început, de războaie, de starea de tensiune, iar acum, în zilele noastre, de acest infernal Coronavirus, care treptat distruge omenirea. Distanțarea apărută este imposibil de suportat. Mai ales pentru Bianca Marcovici, ca poetă, și mai ales ca bunică, ce nu-și poate vedea nepoții. Apar probleme pe care nu le cunoșteam: carantine dese , valurile de pandemie, problemele vieții de fiecare zi, dar și asigurarea locurilor de veci cu care a avut de rezolvat o problemă destul de neplăcută. Bianca trăiește ca noi toți, cu prezența pandemiei, cu toate variantele bizare. Ne fotografiem. „Fotografiile sunt folosite ca să ne dovedim unii altora că trăim”- sunt cuvintele poetei.

Poeta și violonista nu se simte acomodată nici acum, când până târziu în noapte e obligată să asculte muzică necunoscută și neînțeleasă, pe tonurile cele mai înalte. Ea însă nu s-a lăsat. Le-a făcut concurență cu muzică simfonică.

Familia Marcovici a încercat pe toate căile să se apropie de nepoți, să-i invite la ei cât mai des. Copiii se plictiseau fără prieteni, fără veri și verișoare. ”Nu reușeam să fiu pe recepția lor”, se plângea Bianca.

Câteva capitole sunt dedicate unor prietene. Bianca are cultul prieteniei. Ajută oricând, pe oricine este în impas. O primă povestire poartă numele eroinei principale: „Linda”. E o poveste tristă a acestei prietene care locuiește la Iași. Situația în familie părea liniștită, dar, după revoluția din 1989 totul ia o altă întorsătură. Bianca a ajutat această familie, dar norocul nu a fost de partea lor. Linda s-a căsătorit, dar soțul era un escroc de clasă. Au divorțat după 3 ani, dar religia noastră i-a lăsat căsătoriți. El nu a fost găsit vinovat, ci Linda, pentru că nu avea copii. Divorțul civil îl câștigă tot soțul, ca și mașina cumpărată de tatăl Lindei. Infarctul tatălui este urmarea acestui divorț.

După 20 de ani, prietenele s-au întâlnit la Eilat. Linda a refuzat orice ajutor și s-a rupt de familie, de prieteni. În fond, Linda rămăsese căsătorită cu primul soț. Nu fusese niciun ”Ghet” (divorț religios). Fostul se recăsătorise cu o româncă și au copii. Linda s-a întors la Iași. Sperăm să fie ferită de pandemie…

În povestirea ”Amintiri corozive” întâlnim din nou povestiri din copilărie. Autoarea locuia pe strada Elena Doamna, într-o curte mare, plină de copii. De ziua ei îi servea pe toți cu tort și cireșe.

De întâmplări cu ghinioane a avut parte și poeta noastră; A mușcat-o un câine, pare-se turbat. Au urmat injecții fără număr. Un salt de la etajul întâi i-a dovedit că totuși nu e pasăre… A urmat un gips pe care l-a tăiat singură.

Una din cele mai apropiate prietene, Tania, a avut și ea parte de suferințe. Soțul era pedofil. Avea cu el doi băieți care au fost duși la o școală specială. În continuare, un bărbat a jucat un rol perfid familiei. Venit ca turist din România, se introduce comod în casa familiei, lăudându-se că e priceput la toate. De fapt era un mare cleptoman. Era cleptoman de bani, obiecte, dar și suflete…

Alte întâmplări, din nou ale Biancăi: O tristă întâmplare descrisă în povestirea ”Aterizare forțată”. O aterizare forțată la spitalul Rambam, un rând pentru o consultație greu de obținut pentru un examen EMG.

Gândurile o duc la gropile din România și din Israel. Întorși din excursia la Eilat, totul a fost catastrofal; gropile din asfalt, un suc depășit ca dată, au fost urmate de leșinuri, stări de rău fizic, grețuri, o ambulanță care a preluat-o.

O altă prietenă (Vă spuneam că poeta Bianca Marcovici are cultul prieteniei), nou venită în Israel, își cauta de lucru. Era arhitectă, dar i se propuseseră munci diverse, incompatibile cu pregătirea ei: Îngrijirea unor bătrâne, unele paralizate. Familia avea doi băieți de vârstă școlară. Și, ghinionul ei: rămâne gravidă la 42 de ani. Soțul nu este de acord cu sarcina. Totuși Fanny nu renunță la sarcină. Și-a amintit de situațiile din România de pe vremea lui Ceașcă! Câte femei au murit atunci din cauza sarcinilor nedorite!!

O istorie interesantă este cea cu inelul de logodnă: Era vechi de la bunică, străbunică, mamă, etc. În capitolul respectiv autoarea are ocazia să povestească întâmplări din viața de familie: Inelul găsit, un ciorap pierdut și căutat cu disperare, anunțarea unei nașteri, poeta recent operată, și multe alte momente din viața de familie. O familie frumoasă, reușită, cu înțelegere și bună voință.

Mi-au plăcut mult impresiile de călătorie, publicate cândva în revista ”Viața noastră” la care scria și jurnalistul Liviu Moscovici (z”l). O revistă serioasă și bine condusă.

Mă gândesc cu plăcere și nostalgie la unul din cele mai frumoase locuri din România unde familia Bianca și Delu Marcovici au făcut o excursie la : Brașov și Poiana Brașov. Plăcută a fost și escala la București, la „Intercontinetal”,1999. Ce se schimbase în România, se întreba familia Marcovici. Și bune, și rele. Dimineața au pornit cu un microbuz spre Poiană. Vremea era superbă. Escalele bine amplasate. În hotelul de 3 stele aveau cele necesare, mai puțin un geam care nu se deschidea normal, ci era un hublou care se deschidea prin balans de 30 de grade!

Poiana era la fel de frumoasă. Panoramă ca în Elveția. Au plăcerea să respire aer neviciat. Au cumpărat ziare, reviste. Și aici nu există două reviste care să nu se beștelească între ele. Nu este consemnată însă prezența unei poete originară din România, sosită în vizită în țara natală.

A doua zi, o plimbare cu telefericul la Postăvaru, la 1635 m.

La Brașov au loc întâlniri plăcute: vecini din România, familia Doctorului Pandelli. Sau poeta Martha Iszak din Sighetul Marmației. Venise s-o cunoască pe poeta ieșeană Bianca Marcovici. Cele două prietene stau de vorbă pe hol ore în șir. Citesc împreună din revista ”Poesis”. Găsesc articole despre problematica Holocaustului și a ”Războiului din Golf”, descrise de criticul Vasile Baghiu, cu date poetice din cartea Biancăi Marcovici, ”Amprente”.

Doctorul Pandelli era la un Simpozion. Finalul l-au petrecut împreună la discotecă. Au dansat ca în tinerețe. Dar totul începe să fie neașteptat de rău: Bianca are un leșin, este preluată de o ambulanță. Diagnostic: Sindrom Vertigo. Sincopă. Este salvată de doctorul Pandelli. Situația devine tot mai gravă. Se anunță familia în Israel, este internată la Spitalul de Neurologie din Brașov cu diagnosticul „edem difuz occipital”. Seara ajung la Aeroportul Otopeni. De acolo a fost introdusă în avionul EL-Al. La Tel-Aviv este așteptată de o altă ambulanță. Fiicele și sora ei sunt cu ea. Călătorește la orizontală. Se trezește și…este acasă. Ambulanța oprește direct la spitalul Rambam. Radiografiile continuă. O chinuie o amnezie. Se vorbește ebraică, arabă, druză. Surorile alergau în toate direcțiile. Poeta s-a ridicat în picioare după aproape o lună…În sfârșit, se confesează că a devenit puțin mistică, religioasă, când totul atârna de un fir de păr.

O ultimă amintire din România, din timpul când a lucrat ca ingineră: Se afla în ”Sala calculatoarelor”. A apărut șeful de secție care i se adresează violonistei cu suflet de artist: ”S-au furat niște bani de la noi. Ți-am găsit dosarul tău și ne-am gândit să căutăm în geanta ta. Bineînțeles că nu au găsit nimic. Dar a doua zi a fost totuși chemată la Securitate, unde a fost supusă aparatului de detectat minciuni. Renunț să vă descriu cum a fost controlată. De altfel am aflat că era prima încercare de folosire a primului model de astfel de aparat. Renunț să-mi amintesc fragmentul.

Mai bine vă citez câteva versuri din poeziile talentatei poete Bianca Marcovici, pe care o felicit cu apariția romanului vieții ei și îi urez succese în continuare.

„Aș putea să rup toate manuscrisele/Aruncate în valiza cea mare din mansardă, /Ușurând viața copiilor mei/ Și , mai ales, a nepoților mei./Care nu citesc românește….

„Aș putea compune- din nou-/ Mici piese pentru vioară,/ Dacă ar ține măcar unul din cei șapte nepoți/ Vioara visurilor mele, / Pe umărul drept al muzicalității!”

Poeta ne ia pe noi , cititorii, în lumea visurilor ei. Iar noi o urmărim până la ultima pagină.

prof. Gabi Moscovici din Hedera

(C)18/01/22

Romanul vieții mele

Bianca Marcovici: ”Cartea vieții mele”, editura Saga, Israel, 2021

Prof. Gabi Moscovici, HEDERA, ISRAEL

Seara literară dedicată poetei Bianca Marcovici, personalitate deosebită a vieții sociale, care aduce o contribuție de seamă în diversificarea modalităților literare, a onorat instituția organizatoare, Institutul Cultural Român. Prezența poetei la orice manifestare în Israel, sau în România natală, aduce o notă originală. Atât eu, cât și regretatul meu soț, cronicarul Liviu Moscovici (z”l), pe care Bianca Marcovici îl numea „prieten și martor al reușitelor ei poetice”, ne bucuram de fiecare apariție literară a acestei triple profesioniste: poetă, violonistă, ingineră și, ceea ce îi dă mari satisfacții- bunică iubitoare.

Acum câtva timp  am citit cu emoție și interes, cartea autibiografică a Biancăi  Marcovici.

Îmi amintesc cu nostalgie primele ei apariții  la Iași, la Cenacluri literare, la Muzeul de literatură și la alte manifestări literare. Era mereu o prezență marcantă, o ingineră care-și făcea loc în viața literară ieșeană, în cercul poeților, sau în orchestra Comunității Evreilor din Iași, condusă de Izu Gott. De la început Bianca Marcovici este remarcată ca un mesager al poeziei moderne.

După ani ne-am revăzut la Haifa, orașul căruia poeta îi închină versuri, dovedindu-și dragostea  pentru acest oraș devenit apropiat sufletului ei. Scriitorul Celan remarca: „rădăcinile noastre sunt tăiate”. Dar Bianca Marcovici a prins rădăcini în Haifa. Acolo și-a găsit identitatea pierdută.

Am urmărit evoluția ei de la an la an. Am în biblioteca mea multe volume cu versuri ale poetei mereu îndrăgostită de poezie și am regăsit progresele realizate peste ani.

Iată că acum Bianca ne emoționează cu o carte autobiografică: ”Cartea vieții mele”. Cuvântul înainte este semnat de Editura Saga. Ca orice artist, poet, muzician, Bianca Marcovici își pune după încheierea volumului, o serie de întrebări. Cartea adună zeci de ani de activitate poetică. Apar întrebări la care nu e ușor de răspuns: ”Ce am realizat, ce mai este de adăugat, de cizelat?”

Volumul este ilustrat de cunoscutul pictor Paul Klee. Metoda lui de lucru este foarte originală. Pictura lui pornește de la un desen, pe care îl transformă în ulei. Așa se explică delicatețea liniilor pe care le-a folosit pictorul, realizând un peisaj liric. Nu sunt specialistă în pictură, dar am simțit că toate momentele m-au emoționat. Mai ales ceasul fără săgeată. Este semnul destinului. Problema destinului a preocupat pe mulți artiști. ”Noi trebuie să funcționăm și fără săgeată”-afirmă pictorul.

Limbile timpului s-au mișcat puțin, dar scrisul Biancăi rămâne. Poezia rămâne pentru totdeauna. De data asta proza rămâne. Rămân însă și dezamăgirile și revolta pe care poeta le-a simțit deseori. Ea își manifestă graba de a-și rezolva toate problemele în cadrul timpului pe care îl trăim acum.

Are amintiri nostalgice legate de copilărie și tinerețe. Părinții îi permiteau să vizioneze serialul ”Sfântul”, la modă atunci, numai dacă lua note peste 7 la școală.

La 18 ani s-a îndrăgostit și la 19 s-a căsătorit. Ne povestește despre cununia religioasă care a fost pentru cuplul Marcovici moment de mare fericire.

Poeta a ales să recurgă la implicarea cititorului în acțiunea cărții. Această metodă m-a atras și mai mult.

Amintirile artistei se întorc mereu la vârsta tinereții, la legătura strânsă cu părinții. Îl regretă din suflet pe tată, care nu a apucat să-și vadă nepoții… Anul 1991, anul plecării spre Israel, a fost definitiva despărțire de tatăl iubit care rămâne în cimitirul din Păcurarii Iașului. Mama a venit cu restul familiei în Israel. După un timp și-a găsit și ea odihna veșnică în nisipul fierbinte al Tării Sfinte.

Poeta s-a acomodat greu cu tot ce însemna Israelul, înconjurat de dușmani. Simte o nesiguranță în ce privește conviețuirea între arabi, musulmani, ultrareligioși, așkenazi, sefarzi, creștini. A reușit să-și ia carnet de conducere, și, ce era o mare realizare, și-a găsit o slujbă de inginer unde făcea față cu cinste. Poeta se autoironizează: „Eram analfabetă cu diplome în buzunare”.

Reușea totodată să scrie poezii în românește, inspirate de situația de început, de războaie, de starea de tensiune, iar acum, în zilele noastre, de acest infernal Coronvirus, care treptat distruge omenirea. Distanțarea apărută este imposibil de suportat. Mai ales pentru Bianca Marcovici, ca poetă, și mai ales ca bunică, ce nu-și poate vedea nepoții. Apar probleme pe care nu le cunoșteam: carantinele, valurile de pandemie, problemele vieții de fiecare zi, dar și asigurarea locurilor de veci cu care a avut de rezolvat o problemă destul de neplăcută. Bianca trăiește ca noi toți, cu prezența pandemiei, cu toate variantele bizare. Ne fotografiem. „Fotografiile sunt folosite ca să ne dovedim unii altora că trăim”- sunt cuvintele poetei.

Poeta și violonista nu se simte acomodată nici acum, când până târziu în noapte e obligată să asculte muzică necunoscută și neînțeleasă, pe tonurile cele mai înalte. Ea însă nu s-a lăsat. Le-a făcut concurență cu muzică simfonică.

Familia Marcovici a încercat pe toate căile să se apropie de nepoți, să-i invite la ei cât mai des. Copiii se plictiseau fără prieteni, fără veri și verișoare. ”Nu reușeam să fiu pe recepția lor”, se plângea Bianca.

Câteva capitole sunt dedicate unor prietene. Bianca are cultul prieteniei. Ajută oricând, pe oricine este în impas. O primă povestire poartă numele eroinei principale: „Linda”. E o poveste tristă a acestei prietene care locuiește la Iași. Situația în familie părea liniștită, dar, după revoluția din 1989 totul ia o altă întorsătură. Bianca a ajutat această familie, dar norocul nu a  fost de partea lor. Linda s-a căsătorit, dar soțul era un escroc de clasă. Au divorțat după 3 ani, dar religia noastră i-a lăsat căsătoriți. El nu a fost găsit vinovat, ci Linda, pentru că nu avea copii. Divorțul civil îl câștigă tot soțul, ca și mașina cumpărată de tatăl Lindei. Infarctul tatălui este urmarea acestui divorț.

După 20 de ani, prietenele s-au întâlnit la Eilat. Linda a refuzat orice ajutor și s-a rupt de familie, de prieteni. În fond, Linda rămăsese căsătorită cu primul soț. Nu fusese niciun ”Ghet” (divorț religios). Fostul se recăsătorise cu o româncă și au copii. Linda s-a întors la Iași. Sperăm să fie ferită de pandemie…

În povestirea ”Amintiri corozive” întâlnim din nou povestiri din copilărie. Autoarea locuia pe strada Elena Doamna, într-o curte mare, plină de copii. De ziua ei îi servea pe toți cu tort și cireșe.

De întâmplări cu ghinioane a avut parte și poeta noastră; A mușcat-o un câine, pare-se turbat. Au urmat injecții fără număr. Un salt de la etajul întâi i-a dovedit că totuși nu e pasăre… A urmat un gips pe care l-a tăiat singură.

Una din cele mai apropiate prietene, Tania, a avut și ea parte de suferințe. Soțul era pedofil. Avea cu el doi băieți care au fost duși la o școală specială. În continuare, un bărbat a jucat un rol perfid familiei. Venit ca turist din România, se introduce comod în casa familiei, lăudându-se că e priceput la toate. De fapt era un mare cleptoman. Era cleptoman de bani, obiecte, dar și suflete…

Alte întâmplări, din nou ale Biancăi: O tristă întâmplare descrisă în povestirea  ”Aterizare forțată”.  O aterizare forțată la spitalul Rambam, un rând pentru o consultație greu de obținut pentru un examen EMG.

Gândurile o duc la gropile din România și din Israel. Întorși din excursia la Eilat, totul a fost catastrofal; gropile din asfalt, un suc depășit ca dată, au fost urmate de leșinuri, stări de rău fizic, grețuri, o ambulanță care a preluat-o.

O altă prietenă (Vă spuneam că poeta Bianca Marcovici are cultul prieteniei), nou venită în Israel, își cauta de lucru. Era arhitectă, dar i se propuseseră munci diverse, incompatibile cu pregătirea ei: Îngrijirea unor bătrâne, unele paralizate.  Familia avea doi băieți de vârstă școlară. Și, ghinionul ei: rămâne gravidă la 42 de ani. Soțul nu este de acord cu sarcina. Totuși Fanny nu renunță la sarcină. Și-a amintit de situațiile din România de pe vremea lui Ceașcă! Câte femei au murit atunci din cauza sarcinilor nedorite!!

O istorie interesantă este cea cu inelul de logodnă: Era vechi de la bunică, străbunică, mamă, etc. În capitolul respectiv autoarea are ocazia să povestească întâmplări din viața de familie: Inelul găsit, un ciorap pierdut și căutat cu disperare, anunțarea unei nașteri, poeta recent operată, și multe alte momente din  viața de familie. O familie frumoasă, reușită, cu înțelegere și bună voință.

Mi-au plăcut mult impresiile de călătorie, publicate cândva în revista ”Viața noastră” la care scria și jurnalistul Liviu Moscovici (z”l). O revistă serioasă și bine condusă.

Mă gândesc cu plăcere și nostalgie la unul din cele mai frumoase locuri din România unde familia Bianca și Delu Marcovici au făcut o excursie: Brașov și Poiana Brașov. Plăcută a fost și escala la București, la „Intercontal”. Ce se schimbase în România, se întreba familia Marcovici. Și  bune, și rele. Dimineața au pornit cu un microbuz spre Poiană. Vremea era superbă. Escalele bine amplasate. În hotelul de 3 stele aveau cele necesare, mai puțin un geam care nu se deschidea normal, ci era un hublou care se deschidea prin balans de 30 de grade!

Poiana era la fel de frumoasă. Panoramă ca în Elveția. Au plăcerea să respire aer neviciat. Au cumpărat ziare, reviste. Și aici nu există două reviste care să nu se beștelească între ele. Nu este consemnată însă prezența unei poete originară din România, sosită în vizită în țara natală.

A doua zi, o plimbare cu telefericul la Postăvaru, la 1635 m.

La Brașov au loc întâlniri plăcute: vecini din România, familia Doctorului Pandeli. Sau poeta Martha Iszak din Sighetul Marmației. Venise s-o cunoască pe poeta ieșeană Binca Marcovici. Cele două prietene stau de vorbă pe hol ore în șir. Citesc împreună din revista ”Poesis”. Găsesc articole despre problematica Holocaustului și a ”Războiului din Golf”, descrise de criticul Vasile Baghiu, cu date poetice din cartea Biancăi Marcovici, ”Amprente”.

Doctorul Pandelli era la un simpozion. Finalul l-au petrecut împreună la discotecă. Au dansat ca în tinerețe. Dar totul începe să fie neașteptat de rău: Bianca are un leșin, este preluată de o ambulanță. Diagnostic: Sindrom Vertigo. Sincopă. Este salvată de Doctorul Pandelli. Situația devine tot mai gravă. Se anunță familia în Israel,  este internată la Spitalul de Neurologie din Brașov cu diagnosticul „edem difuz occipital”. Seara ajung la Aeroportul Otopeni. De acolo a fost introdusă în avionul EL-Al. La Tel-Aviv este așteptată de o altă ambulanță. Fiicele și sora ei sunt cu ea. Călătorește la orizontală. Se trezește și…este acasă. Ambulanța oprește direct la spitalul Rambam. Radiografiile continuă. O chinuie o amnezie. Se vorbește ebraică, arabă, druză. Surorile alergau în toate direcțiile. Poeta s-a ridicat în picioare după aproape o lună…În sfârșit, se confesează că a devenit puțin mistică, religioasă, când totul atârna de un fir de păr.

 O ultimă amintire din România, din timpul când a lucrat ca ingineră: Se afla în ”Sala calculatoarelor”. A apărut șeful de secție care i se adresează violonistei cu suflet de artist: ”S-au furat niște bani de la noi. Ți-am găsit dosarul tău și ne-am gândit să căutăm în geanta ta. Bineînțeles că nu au găsit nimic. Dar a doua zi a fost totuși chemată la Securitate, unde a fost supusă aparatului de detectat minciuni. Renunț să vă descriu cum a fost controlată. De altfel am aflat că era prima încercare de folosire a primului model de astfel de aparat. Renunț să-mi amintesc fragmentul.  

Mai bine vă citez câteva versuri din poeziile talentatei poete Bianca Marcovici, pe care o felicit cu apariția romanului vieții ei și îi urez succese în continuare.

„Aș putea să rup toate manuscrisele/Aruncate în valiza cea mare din mansardă, /Ușurând viața copiilor mei/ Și , mai ales, a nepoților mei./Care nu citesc românește….

„Aș putea compune- din nou-/ Mici piese pentru vioară,/ Dacă ar ține măcar unul din cei șapte nepoți/ Vioara visurilor mele, / Pe umărul drept al muzicalității!”

Poeta ne ia pe noi , cititorii, în lumea visurilor ei. Iar noi o urmărim până la ultima pagină.

COPYRIGHT, GABI MOSCOVICI

(c)17/01/2022