trucaj

 Cearceaful  de pat e deja nepătat cu sângele deflorării

Neînchipuite sunete îmi năpădesc amintirile

Exerciții de deschidere a ochilor nu au fost, nimeni nu m-a informat

Ce și cum e cu viața-Zice mama: toate la timpul lor.

Să mă rostogolesc primind echilibru ca o minge pasată de la unul la altul

Înfumurarea legământului prin inelul  de nuntă purtat ani de-a rândul

Sub tutela soacrei am îndurat sacrificiul de a fi mamă tânără

Uneori trebuie să-ți revizuiești atitudinea să strigi sau să te umilești

Dar nu ai niciun câștig muzica sufletului a căpătat

Prima imagine care a pătruns în el, chiar dacă era Urâtul

De peste drum dar a știut ce-mi lipsește: afecțiunea!

Acasă nu am avut-o am fost mijlocia cu vioara, studiu și perfecțiune ratată

Pe Vivaldi, Mendelssohn sau Bach…

Mereu mă uit în urmă la chipul meu din oglindă

Fiasco pe alegretto-moderato  din tabloul cu zâmbetul pe buze.

Adevărul crud al minciunii  e pulverizat pe tortul 69

Iar eu am ieșit la plajă pe Hof haDadu să văd marea învolburată de vise

Mi se părea clar că mă poate prelua fără durerile bătrâneții

Dar nisipul mi s-a prins de glezne  de față  de piele

n-am respirat un timp nesfârșit privind cerul care mă recunoaște

învinsă, cel puțin el a luat forma mea și m-a iubit fără fățărnicie

Recunosc că am și eu o vină, am o inimă cu cioburi de gheață sau sticlă

Mor în propria-mi viață înainte de apus ascultându-mi bătăile inimii, Neputința

Ca o slugă netrebnică lipsită de bunul simț al diferenței dintre mine și ego-ul meu sacrificat pe altarul tăcerii. dar mă reculeg printre paginile romanului citit invers , cu litere ebraice pictate pe pereți, reclame, căutând vocalele.

bianc marcovici

1/10/21

(C)

SEMNAL DE CARTE, BIANCA MARCOVICI

Adrian Grauenfels
 · Semnal de CARTE – Bianca MarcoviciROMANUL VIEȚII MELE, EDITURA SAGA, ISRAEL, SEPTEMBRIE, 2021

Cuvânt înainte

Vine un timp când oamenii și, mai ales, artiștii simt nevoia să se uite în urmă. Ce am făcut? Ce am realizat? Ce mai rămâne de cizelat? Bianca Marcovici, prolifică autoare, poet, inginer și bunică, nu este ferită de întrebări existențialiste care apar în acest momente, aflate pe axa timpului nostru. Cartea de față face sumarul câtorva zeci de ani de activitate. Nu există text care să nu necesite o refacere, o accentuare sau eliminări pe care înțelepciunea târzie le revendică. M-am gândit să ilustrez acest volum retrospectiv, (cu fiecare text pedant datat de poetă), cu o ilustrație a copertei semnată de marele pictor Paul Klee. Pictura datează din primele zile ale lui Klee la Bauhaus. A fost executată cu un desen transferat în ulei, o tehnică pe care Klee a dezvoltat-o în 1919 pentru a răspunde cererii tot mai mari de tablouri. Metoda îi permitea să înregistreze ideile și imaginile sub formă de desen și, apoi, să le transfere printr-o o bucată de hârtie înnegrită pe un fond pictat.Acest lucru explică delicatețea fragilă a liniilor pe care Klee le-a folosit pentru a înregistra peisajul liric și elementele arhitecturale pe suprafețele de culoare ale terenului – ca un desen pentru copii. În anul precedent, Klee a creat lucrări pe tema destinului, care a preocupat mulți artiști după Primul Război Mondial. Într-o zi de iarnă, cu puțin înainte de amiază, se profilează o catastrofă cosmică. Un corp ceresc înflăcărat apare la joasă înălțime deasupra casei: ceasul din turn indică ora, este puțin înainte de 12:00, ceasul fatalității. Motivul săgeții lipsă este folosit de Klee în tablourile sale până în 1924 pentru a indica direcția acțiunii. Ea a devenit un semn inevitabil al destinului și simbolul puterii magice.Mai târziu, Klee avea să afirme concluzia sa: „[…] un simbol nu este în sine un desen pictural. Semnul unui acord asociativ trebuie, prin urmare, să fie depășit: Noi trebuie să funcționăm și fără săgeată.” Astfel că, arta dezminte timpul și eroziunea mentală a generațiilor care vin și pleacă. Dar tabloul unei epoci rămâne, scrisul Biancăi rămâne, doar limbile timpului s-au mișcat puțin înainte. Dar poezia, sentimentele, afecțiunile și miezul lor, sunt pentru totdeauna. La fel, și revolta poetei pentru lipsuri, lapsusuri, dezamăgirile vieții:”Am să scot din viața mea. Chiar și culoarea gri a asfaltului pișat de câini Chiar și vinovăția din ochii mei!”Despre toate aceste reluări corective citim aici. În același sens al mișcării acelor lui Klee, percep cartea Biancăi, care conține proză și poezie, trăiri care se dezvoltă de la simplu la complex, pline de un umor sănătos, extras din rădăcinile cele mai adânci ale evreului plecat cu multe speranțe, dintre care o parte se împlinesc iar celelalte… rămân un subiect vital de împărtășit cu cititorul.

AG – Editor SAGA

27/09/2021

(c)

OPTIMISM

Optimismul nu caută rime//Soarele nu apune la aceeași oră,//sunetul dictează puterea cuvintelor// muzica viitorului e o Sagă după impactul virtual// sălile de concerte sunt concepute pentru marele public// dar vor rămâne în curând goale de public// pentru că nu suntem făcuți să fim sfinți// să nu implementăm noul internet care dă frisoane dada …   //vizionară precum mă simt! Integrala  de Beethoven poate fi ascultată și din fotoliu! Nu e nevoie să ne mai vedem la ochi!// Ședințele de serviciu se desfășoară virtual//virusul corona e postat pe hartă ca niște pete// mai puțin roz decât// sufletul harpa lui David// Iar Bibi nu poate fi mișcat de pe scaunul inculpaților cu coroană fictivă// . .să respirăm puțin// păsărele, peștii, animalele glumesc pe socoteala noastră// noi ne credem nemuritori! //Vezi scenariu de film are multe verigi lipsă// poetul privește superficial politica, //carismatic e numai vântul!// Vreau o planetă curățată de ficțiunea profetică// cine poate prelua cărțile uitate în rafturi?// Eu nu!

Bianca 

  5/03/2020

AMINTIRI

INTERVIU
de bianca marcovici [Levana ]

2021-08-24  |     | 

Românește din Haifa / Ambasador al poeziei românești la Haifa

Un interviu cu poeta Bianca Marcovici, stabilită de aproape trei decenii în Israel, realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional.

Bianca Marcovici, născută Grimberg, a văzut lumina zilei la Iași și a publicat, până în prezent, nu mai puțin de 30 de volume. Preponderent versuri, dar și proză ori pagini de jurnal. Prof. dr. Lucian-Zeev Herșcovici din Ierusalim a afirmat că Bianca Marcovici este „poeta generației noastre”, deși ea scrie numai în limba română. Poemele sale au fost traduse și tipărite în ebraică, germană, engleză și franceză, fiind publicate și în numeroase antologii de poezie, reviste on line sau periodice apărute cam peste tot, în lume, din Australia și Noua Zeelandă până în SUA și Canada. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași și a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română. Este dificil de enumerat toate premiile literare și diplomele primite în România, Israel, Germania sau fosta Iugoslavie. În 2015 orașul Iași i-a conferit titlul de „Ambasador al poeziei”, fiind și cetățean de onoare din 2001. Este stabilită la Haifa, are o familie mare și frumoasă și se mândrește cu cei opt nepoți.
1. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Într-un mail pe care l-am primit de la dvs. în timp ce mă documentam despre recentul dvs. volum „Curcubeu peste Haifa”, apărut anul acesta la Editura Junimea din Iași, îmi spuneați că „Întrebările sunt mai grele decât răspunsurile! M-am născut și încă mai trăiesc.” Ce ați vrut să spuneți? Sau ați citat dintr-un poem aflat în șantier?
2. Criticul Răzvan Voncu răspunde mai bine ca mine în ultimul număr al Realității evreiești, august, 2020 București:
La fel cum și Holocaustul reprezintă o permanentă și dureroasă legătură între evrei și Europa în care au trăit și s-au format, timp de secole, dar care a și încercat să-i anihileze, exterminând șase milioane de nevinovați în lagărele celui de-al Doilea Război Mondial: ”SE VA ÎNDEPLINI încet, încet / Pe muzică de Wagner / cu imigranții care i-au invadat/ pe cei din lumea întreagă, / Verii noștri. / Pentru că nu ne-au vrut pe noi, / Nici cărțile noastre pe care le-au ars, / Nici muzica noastră care a fost ignorată,/ Nici ochii noștri albaștri care priveau / Ochii lor albaștri, / În timp ce eram uciși milioane. / Nici limba noastră / Cu amintea și KAFKA /studiind IDIȘUL!”
Bianca Marcovici este, în volumul de față, sfâșiată dureros de conflictul dintre lumea imaginației ei nemărginite, capabilă de viziuni diafane sau de o delicată survoire a „universului mic”, domestic, și convulsiile prin care trece umanitatea: războaie, incitare, deplasări de populație, genocide periodice, molime. Multe (în special războaiele, incitarea și amenințarea cu genocidul) constituind nu ipoteze, ci realități de care se lovește zilnic cetățeanul israelian. Poeta metabolizează tot mai dificil crizele pe care realitatea le impune, iar arta – vioara, pe care a studiat-o la Iași, poezia pe care o scrie la Haifa – nu mai este decât un panaceu provizoriu.
Ea are efect doar în măsura în care imaginația este dublată de luciditate și de angajare.
Volumul al deplinei maturități creatoare, Curcubeu peste Haifa ne propune o poezie aspră, cu accente amare, în care se simte latura contestatară a personalității Biancăi Marcovici.
R.V

Bianca Marcovici:………..
2. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional:. După debutul editorial din 1985, au urmat repede alte două volume care v-au transformat într-un poet cunoscut al generației ’80 ieșene, cântați la vioară în Orchestra Comunității Evreiești, lucrați ca inginer proiectant în construcții, dar în 1991 ați plecat în Israel. De ce? Și de ce ați optat să vă păstrați cetățenia română, pe lângă cea nouă, israeliană? Bianca Marcovici: Cauzele sunt diferite, în primul rând fetele mele au fost oarecum atacate la școli pe linie antisemită, după 1989!Una din ele mi-a spus că se simte precum gândacul lui Kafka! Un alt motiv a fost acela că ne-am dorit să ne întregim familia, alături de sora mea și fratele meu! Așa că, soțul meu eroul împreună cu două fete , două mame și eu am pornit=o de la zero la Haifa făcând Alia, 1991!Aci hotărâsem să rup cu literatura dar scriitorul AL. Mirodan editorul revistei Minimum mi-a editat o carte de poezie : Revolta Sângelui, care a fost reeditată și la Iași, editura Cronica! Mai mult, am fost primită în A.S.I.L.R. și încurajată de Sebastian Costin, Șhaul Carmel, Sergiu Levin, Dan David! Cu toate astea am reușit după un an, primită și la Tehnion Haifa să mă pun la punct cu ingineria dând concurs la Societatea de electricitate, Haifa! Am lucrat aici 22 de ani iar soțul meu a reușit și el să lucreze tot aici 17 ani întreținându-ne familia, așa cum am scris, pornind de la zero curat, analfabeți cu diplome în buzunare, la vârsta de 40 de ani și soțul meu la 45!! Acum suntem pensionari ! Deci se remarcă o dublă activitate considerând că scrisul și cele 30 de cărți plus premiile sunt doar un hobby la început, transformându-se în timp datorită situației țării noastre!
3. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Dubla apartenență v-a urmărit, cred eu, în mai toate cărțile dvs. Aș vrea să ne vorbiți despre această prezență simultană în două spații spirituale și literare atât de diferite. Este pregnant acest lucru și în ultimul volum de versuri, „Curcubeu peste Haifa”. Curcubeul dvs poetic leagă malurile sau separă apele?
Bianca Marcovici:

Curcubeul după cum cred că știți e de fapt un cerc…Malurile sufletului…e evident în cartea mea Opera Omnia, editura Typo Moldova sau în cealaltă editată la Junimea, Peste șapte coline unde eu răspund clar și poetic, nu rezum că nu e spațiu ce m-a determinat să scriu, inclusiv în rubrica mea Paralele de la Gazeta românească, Israel unde sunt jurnalistă de 6 ani și circulă On Line! Am adunat scriitorii sponsorizând revista Izvoare a A.S.I.L.R. alături de un colectiv select de scriitori unde am încercat să fac cunoscută opera scriitorilor israelieni de expresie română. Mai mult. la simpozioanele literare de la Neptun unde am fost invitată de două ori am mers pe aceeași linie, Întoarcerea cuvintelor, editura Cronica, lansată și televizată acolo! Spre ebraică am fost tradusă de Tomy Sigler ZL, în limba germana, Radu Bărbulescu, în limba engleză, Luiza Carol, în limba franceză de G. Astaloș. Referitor la criticii care m-au receptat și menționat în dicționare , nu pot să nu-l amintesc pe criticul Ioan Holban, sau Botog-Bușeniță Mihai, Grette Tartler, Lucian Vasiliu, Nicolae Turtureanu, Adrian Graunfelds, Carol Isac, și chiar Nicolae Manolescu la cartea mea de debut Invocații: a scris să cultiv BANALUL! Și așa am făcut. Unul din mentorii mei a fost: criticul Virgil Cuțitaru sau Ioanid Romanescu, și nu în ultimul rând Cezar Ivănescu la Numele poetului în Luceafărul! Deci un Curcubeu pe care l-am ancorat cu toată puterea mea DIPLOMATICĂ! Acum sunt baby sitter cu navete la Rosh Hanihra și Cfar Saba să-mi ajut fetele la cei 8 nepoți, pe timp de corona, ELE lucrând de acasă…și încă mai trăim, dar sincer ne-am comandat piatra de mormânt să nu cadă problema asta pe capul copiilor!

4. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Sesizez în scrierile și în atitudinea dvs. o anume neliniște, o anume nerăbdare. De unde provine această neliniște, de pe care mal al sufletului dvs? Vă este frică?
Bianca Marcovici:…
5. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: În Israel urmăriți TVR Internațional? Ce vă doriți de la noi?
Bianca Marcovici: Suntem mereu în război, o insula înconjurată de dușmani! Am prins războaiele, camera etanșă… În loc să fim ajutați suntem scuipați de grupuri anti-semite, pe f.b. sau în lume! Avem o țară cât Moldova, unde toate religiile se unesc la Ierusalim!!! Piatra noastră din Zidul Plângerii, cea de 600 de kg, plânge mereu, ne adună lacrimile!!! Urmăresc TVRI, sunt abonată prin Hot, rețeaua de cabluri de la noi! După aproape 30 de ani sunt pe recepție! Acum, scriind cu un singur ochi… celălalt suferind o comoție, vă doresc La Mulți ani și puterea noastră de a supraviețui pandemiei și cerințelor sale, trebuie optimism și răbdare! Cum am scris eu profetic călătoresc cu un avion de hârtie…După ce am reușit, pe 15 februarie 2020, să fiu la Iași, la lansarea cărții mele, odată cu marea întâlnire pentru inaugurarea sediului editurii Junimea, unde a fost prezentă toată elita scriitoricească de la Iași și inclusiv primarul! Deci visul ca ambasador cultural mi s-a împlinit!!! Locul ales alături de Emini… Mihai Eminescu!

IZVORUL

Izvorul poeziei nu poate fi sedentar
e un simplu dicteu al dublurii mele
care se simte lezat:
mi-am pregătit discursul pentru Junimea
dar am uitat absolut tot la sosirea mea acasă.

mi-am povestit viața cu rădăcinile tăiate
am vorbit despre dezrădăcinare
și noile mele pasiuni-
voi erați absenți, ascultați o poetă minoră
cu o sală plină de celebrități
atunci la lansarea mea de carte…

nu avem studii necesare
muncisem pe brânci la Haifa ca ingineră…
pentru voi asta e prostituție
cum să muncești și de ce sunt scriitoare?
pe vremea lui Ceaușescu scriitorii lucrau pe la muzee
sau biblioteci…
eu însă am luat-o pe căi greșite
să-mi întrețin familia.
talentul se naște în orice limbă
voi nu aveți habar să faceți pantomimă altă meserie

BIANCA (c)

fructele mâniei


În om cresc fructe rele. fructele mâniei, fructele izolării
La fel și buruienile ucid
Ce ne este drag.
Nici un doctor nu ne garantează supraviețuirea
dar
Buruienile pot fi tăiate de la
rădăcină precum pizma unora care te trag în
jos te scufundă sub apă, încercând să te
înece în compromisuri.


Mai rămâne să-ți faci bagajul să pleci într-o lume mai puțin arogantă, perfidă, ascunsă,
seacă – căutând fascinația stelelor călătoare…

bianca sursa jurnal 19/08/21

repetiție

magia lehamitei

zile și zile
lungi și aceleași
nici o durere
doar plictis astringent
afara se stinge încă o zi
cercurile de rugină de pe frunze
se măresc
ca o plagă
doar o gloabă autentică
se plimbă pe faleză.

***

revelație cu scaune neocupate
vinovăția se perindă printre
spini și paragrafe de lege
dobândesc zilnic culoarea
cameleonului

***

striviri teritoriale
în casa comună
regenerarea așteaptă la ușă supusă
nu răspund la singura mea șansă.


Bianca Marcovici
1996

Curtea cea mică din Elena Doamna!

Am avut o prietenă din copilărie în curtea Elena Doamna… Undeva la „5 drumuri” aproape de sinagogă și Comunitate, din Iași! „Curtea copiilor” aș putea spune. Cred că eram vreo 40 de copii de diferite vârste, dar copii jucăuși, impulsivi și cu povești, unele deocheate prin beciurile blocurilor! Mama mea, de ziua mea, îi chema pe toți copiii din curtea blocurilor și le împărțea cireșe și tort, cădea de solstițiu. Mai toți știam cam ce se întâmplă prin vecini și de ce atmosfera era cam încărcată între ei, poate suspiciune, poate altceva. Se cam fura… Rufe, orice! Mama creștea găini în curtea dintre blocuri, și noi eram atente la păsări. Aveau un nume… Să nu fugă din curte, eu și sora mea le păzeam. Fratele meu avea școala departe, și oricum era mai mare decât mine cu 6 ani… Dar, de Crăciun, ne-a spart beciul se pare un vecin, Ursu, și ne-a furat toate găinile… Alteori am aflat că un băiețel blond, de 5 ani, a fost călcat de tramvaiul care trecea prin fața casei. A ieșit pe poartă și a fost prins între remorci. Tare am fost necăjită, țineam la el. Era copilul perfect pentru reclame pentru copii. Mai târziu mama lui a născut un alt băiat, dar nu semăna cu cel decedat. Dar povestea prietenei mele e și mai încărcată de emoții! Cântam amândouă pe scrânciob, făcut de tatăl meu pentru copiii din curte. Avea o voce deosebită. A mea, chiar dacă cântam la vioară și puteam scrie după dicteu la pian, vocea mea nu urca decât o octavă! Doar mama mea avea o voce de artistă, când lucra croitorie sau mă îndrepta la vioară. Cânta perfect nota mea de pe mi… flageolete etc. Deci cântam amândouă, eu și Tania: Am o țară mult iubită // tra la la la laa! // Republica e numită // Tralala la la la la! Și tot așa, dar nu la orele de vârf, pentru că strigau vecinii! Urmăream o familie, Rudolf, din blocul vecin. La Gigi cel Frumos venea și Rodica Mandache! Ne urcam pe pereți ca să vedem înăuntru, dar după un timp el a murit foarte tânăr, de pancreatită! Eu eram tare zvăpăiată. Urcam în copaci să mănânc fructe aproape crude, m-a mușcat un câine până la urmă, am făcut 25 de injecții în burtă, câinele turbase cred… Cum am putut să mă urc pe schelele puse în jurul blocului și să sar de la etaj crezând că-s pasăre? Mii de ace în picioare, dureri în tot corpul, și asta la 11 ani! Nimeni să mă ajute, doar nu am fost pisică în viața de apoi? Prietena mea, Tania, era prin preajmă… Mai mult, am jucat și fotbal și am bătut un careu așa că, fiind fără papuci, mi-am rupt degetul mare de la picior… Am stat în ghips 3 zile, după care am tăiat singură ghipsul cu foarfeca, cu toate că trebuia să-l port o lună. Drept care s-a sudat prost și acum sufăr la schimbarea de vreme. Dar nepotul meu de 14 ani a repetat figura cu pasărea, a căzut de la etaj, cam 9 metri, într-o dimineață, de după Iom Kippuor*, 2020… probabil nemâncat, soarele l-a orbit și a căzut de pe parapet, pe spate! Pe timp de corona a învățat numai pe Zoom. Aproape un an a stat cu un aparat metalic pe picior, iar acum e în refacere! Dar uneori genele se transmit, sper să nu semene total cu mine.
Prietena mea Tania era ca o soră, dar uneori mă gândeam la ea altfel… Chiar la nunta mea am pus-o în prim plan să cânte un cântec italian la microfon odată cu orchestra angajată. Atât demult o admiram și eram convinsă de talentul ei, pentru vocea și frumusețea ei. Dezamăgire mare. A cântat fals, cu un ton mai sus, nu s-a acomodat cu orchestra… Deci microfonul o speria! Prima audiție se terminase trist!
Tania va dispărea din viața mea nu din cauza asta, ci din alte motive mai supărătoare! Un belgian urâțel și cu burtă s-a îndrăgostit de ea. Iar Petre, fratele ei, a vândut-o pur și simplu prin măritiș forțat. Copilăria ei se terminase. Nu am mai auzit de ea mult timp. Știam că e în Belgia, doar atât! După mulți ani am întâlnit-o, prin 1996, la Iași… Parcă Cel de Sus ne-a aranjat întâlnirea în fața vișinului meu de sub geam, atunci uscat și prăpădit! Venise și ea să-și revadă copilăria… Eu din Israel, ea din Belgia. Era mai frumoasă ca înainte, șatenă, cu ochii mari, păr tuns franțuzește, rochia albastră mulată pe corp, slabă ca un manechin și foarte înaltă. Doamnă în toată firea, dar cu un surâs amar pe buze! Mi-a povestit pe scurt doar că soțul ei a fost pedofil, avea cu el doi băieți, dar după divorț au fost duși la o școală specială în Spania. Deci a rămas singură și disperată, pe stradă pur și simplu, ca emigrantă, poate fără statut oficial în Belgia… Într-o zi, într-un bar belgian, a întâlnit un evreu cumsecade, mai în vârstă, cu copii, dar fără nevastă. I-a cerut ajutorul. A luat-o la el acasă unde se pare că a prins rădăcini definitive, iar acum e fericită! N-am mai văzut-o de atunci, doar la Ierusalim, la lansarea cărții mele, „Rebela din Haifa”, am fost interceptată de scriitorul Cătălin Mihuleac, din Iași, care a ținut să-mi dea vești despre Tania și chiar un număr de telefon. Dar numărul nu a răspuns niciodată! Poate, într-o zi, lumea virtuală ne va aduce aminte de copilărie! Mereu caut nume pe Google, dar mai toți sunt dispăruți în neant… Așa cum dispar prieteniile târzii pe timp de corona Delta+!
Bianca Marcovici
10/07/2021

*Ziua iertării păcatelor, zi de rugăciune și postire-în ebraică