PETICE

peticele se poartă
sunt o modă…peticit.

MĂȘTI
portocalii verzi roșii NEGRE
albe cusute cu ață maro.
petice de clown…
petice batiste PE ROCHII CREȚE
să iesi în evidență PRIN STRIDENȚĂ
inimă peticită SĂ RESPIRI
în loc de „inimă vrăjită”
camera a cincea a visului galben
ireparabilul POATE FI numai moartea

bianca marcovici

zvonuri

O zi normală pe timp de corona te face să renunți în a ieși în aer liber. Pur și simplu primitivismul și desconsiderarea obligației de a purta mască e felul de a reacționa la toate cerințele de la televiziunea israeliană! Nimeni nu alege boala de care suferă sau vom suferi, dar în cazul acesta e foarte clar că e afectată o lume întreagă, de acest virus emis de laboratoare sofisticate sau , cum se mai scrie provenit de la chinezi. Oricum auzeam zvonuri precum că” rasa galbenă de ne va cuceri, sau că” secolul religios islamic ne va nimici”…dar noi putem schimba lumea, avem resurse, avem capacitatea de a renaște, nu putem renunța așa ușor, doar pentru că nu mai putem zbura în străinătate sau afacerile particulare nu mai merg! Grevele și disensiunile dintre noi sper să nu provoace un război civil, dar până una altă spălați-vă pe mâini, nu beți apa cu gura de la robinetul comun de la mare, nu spălați pantofii în chiuvetele de la wc, nu vă faceți că beți cafea în locuri publice  discutând ore…lângă paharele goale…

Nu faceți sport ostentativ în grupuri la mare lângă cei care poartă mască suflând aerul din gură peste ei, sau fumând aproape de ei, nu plimbați câinii în zonele destinate sportului!

Dar, cel mai grav sunt intrările în Cupat Holim de cartier cu farmacii, deci bolnavii vin singuri… unde nimeni nu controleaza măcar temperatura, sau să fie alchool-gel la intrare sau la etaje…mai mult, femeile de serviciu se plimbă cu nasul afară, precum niște șefe pregătite să răspundă de lipsa curățeniei! Și tot astăzi la Supersal două caserițe s-au certat peste capul meu, una din ele fără mască… Am fost nevoită să le pun la punct pe amândouă!

bianca(C)

gazeta Israel, 5/08

Invitat, criticul RAZVAN VONCU, ROMÂNIA

Curcubeu peste nelininiști*

AUTOR, CRITICUL RĂZVAN VONCU

Spre deosebire de majoritatea scriitorilor israelieni de limbă română de azi, Bianca Marcovici era deja o poetă cunoscută în România, în momentul în care a făcut Alia (în anul 1991). Debutase editorial în 1985, prin concurs, în condițiile restrictive de atunci, iar ulterior mai tipărise, înainte de plecare încă două volume de autor. Componentă a “Ramurii ieșene” a generației optzeci, a avut parte atât de primii literare, cât și de receptare critică. Activitatea ei literară din Israel a fost, prin urmare, o continuare firească a celei din țară, chiar dacă, stabilită la Haifa a beneficiat, firește, de un alt context cultural și politic. Lista ei de titluri publicate este impresionantă și la fel de respectabil este repertoriul cronicilor și recenziilor de care s-a bucurat în publicații literare profersioniste.

Trebuie precizat și că, desi profund ancorată în realitățile Israelului, pe care le interiorizează în poezia ei, Bianca Marcovici menține o legătură strânsă cu viața literară din România, publicând periodic volume și grupaje de versuri sau trimițând criticilor cărțilr pe care le tipărește, în limba română în Țara Sfântă.

Volumul Curcubeu peste Haifa, apărut recent la Editura Junimea din Iași, face parte din acest itinerary al prezenței simultane în două spații literare.Chiar titlul culegerii poate fi intpretat ca o metaforă a legăturii, curcubeul pe care poeta îl străvede deasupra orașului ei (șicare este un curcubeu al păcii, al mângâierii sufletești, într-un ev tulburat de cataclisme) purtând fi și puntea de legătură dintre Haifa în care trăiește și Iașii în care s-a născut și s-a format ca om și ca scriitoare. La fel cum și Holocaustul reprezintă o permanentă și dureroasă legătură între evrei și Europa în care au trait și s-au format, timp de secole, dar care a și încercat să-I anihileze, exterminând șase milioane de nevinovați în lagărele celui de-al Doilea Război Mondial:”SE VA ÎNDEPLINI încet încet/ Pe muzică de Wagner/ cu imigranții care i-au invadat/ pecei din lumea întreagă,/ Verii noștri./ Pentru că nu ne-au vrut pe noi,/ Nici cărțile noastre pe care le-au ars,/ Nici muzica noastră care a fost ignorată,/ Nici ochii noștri albaștri care priveau /Ochii lor albaștri,/ În timp ce eram uciși milioane./ Nici limba noastră/ Cu amintea și KAFKA/studiind IDIȘUL!”

Bianca Marcovic este, In volumul de față, sfâșiată dureros de conflictul dintre lumea imaginației ei nemărginite, capabilă de viziuni diafane sau de o delicată survoire a „universului mic”, domestic,  și convulsiile prin care trece umanitatea: războaie, incitare, deplasări de populație, genocide periodice, molime. Multe (în special războaiele, incitarea și amenințarea cu genocidul) constituind nu ipoteze, ci realități de care se lovește zilnic cetățeanul israelian. Poeta metabolizează tot mai dificil crizele pe care realitatea le impune, iar arta-vioara, pe care a studiat-o la Iași, poezia pe care o scrie la Haifa-nu mai este decât un panaceu provizoriu.

Ea are efect doar în măsura în care imaginația este dublată de luciditate și de angajare.

Volumul al deplinei maturități creatoare, Cucubeu peste Haifa ne propune o poezie aspră, cu accente amare, în care se simte latura contestatară a personalității Biancăi Marcovici.

*Curcubeu peste Haifa, (manuscris dada), Editura Junimea, 2020

SURSA: Realitatea Evreiască, iulie, 2020

Invitat, criticul Paul Leibovici

Dr.PAUL LEIBOVICI

BIANCA MARCOVICI

Recenzie la cartea Curcubeu peste Haifa, editura Junimea, 2020

 Cu toate că am trăit cîțiva ani la Iași , de altfel într-un mediu artistico-cultural ,nu am gustat în deplin din viața culturală –literară . Vremurile pentru unii din slujitorii scenei erau mai mult ,,cu cortina închisă,, .Întîlnirea cu prietenul –omul de litere Liviu Moscovici z.l. ,dialogurile pe marginea culturii și în special a literaturii din Cetatea literară a Iașului, mi-a împlinit anumite vechi doleanțe: cunoașterea poeților, romancierilor tineri în plină dezvoltare. Liviu a fost cel care mi-a relatat despre această tînără generație de scriitori , dintr-o perioadă cînd tot ce se creia era cenzurat , supravegheat ..în pas cu cerințele impuse . Primele lecturi ale creatoarei –poetei Bianca Marcovici , mi le-a înlesnit Liviu. Am aflat despre viorista, inginera , omul a căror creații au fost nu numai apreciate de numeroșii lectori ,dar devenind de la bun început ,,o steax,,printre poeții vremii. O manifestație culturală organizată sub auspiciile Institutului Român mi-a prilejuit cunoașterea personală și mai ales contactul cu poezia lui Bianca. Mi-am dat seama ,ascultîând cu atenție recitarea , e vorba de o poezie –mai altfel –decît cele audiate și cunoscute de mine. De altfel  ,citind paginile cronicelor scrise de criticul literar ieșean Ioan Holban  ,o autoritate literară ieșeană care scria ,, încrederea poetei în posibilitatea cuprinderii în tematica poeziei a totalității manifestărilor vieții  ,, .Dorința, imboldul m-au determinat să citesc , să analizes unele versuri ale autoarei. Am recitit  ,am meditat de-a lungul vremii asupra unor declarații –mărturisiri ale poetei,,nu vrea să trezesc pe nimeni/ decât prin cuvinte/ nu vreau să dărui nimănui / setea mea de cuvânt…starea de poem/ numai al tău…? Odată lansat ,,poemul ,, scris sau recitat în public,, el aparține maselor –auditorului. El te judecă ,te absoarbe …Ideile transmise prin versuri –fiind general valabile –ne aparțin nouă, lectorilor. În aceasta constă tocmai ,,generozitatea intelectuală-poetică,,a ta –a lui Bianca Marcovici. Tot ce a scris poeta despre trecutul ei la Iași sunt împlinirea tinereții. Aici , în Israel mediul, noua atmosferă, noile relații, contacte cu masa de israelieni-sabri, frământările noului început au determinat-o la meditații. Dacă Haifa-localitatea pe care a adoptat-o din primele zile, plaja și marea, oamenii -portuari de care s-a îndrăgostit a inspirat-o și i-au creat atmosfera pentru o plachetă , Ierusalimul i s-a cuibărit în suflet prin farmecul monumental, Zidul Plângerii “te simți tu însuți / umbra ta e cu tine / cu inima ta.”..Și iar s-a întors la Haifa. Noua creație cartea ,,CURCUBEU peste Haifa , editura Junimea, 2020  emoționează lectorul prin vibrațiile sufletești, prin sinceritatea exprimării curgătoare. Cu fiecare lectură a versurilor mi se întărește părerea asupra firii filozofiei poetei asupra vieții,  a oamenilor . Prin scrisul ei lucid , nivelul înalt al exprimării întrevedem societatea israeliană. ,,Ce-ți pasă dacă rămân sau plec?” Iar apoi va scrie ,,La ce folos că unii își / pun eticheta de oameni buni/  și în realitate au fața precum un diamant/! “Oare societatea din jurui e atât de ignorantă? Sunt convins că Bianca nu numai că e acceptată, dar e necesară societății noastre . De altfel , se reflectă în însăși versul exprimat: Scenariul cel mai bun este acela în care creatorul își trăiește propria –și viață  La care ași adăuga: Bianca ne dă o lucidă lecție etică a creației. Se pare că dragostea, pasiunea pentru mediul din Haifa  a determinat-o să pună accent :,,număr vapoarele care pătrund în port/ Culorile lor, semn de pace?” De altfel  și în acest volum    muzica  pune stăpânire pe Bianca ,, Sunetul îmi dictează puterea cuvâtului….Odată am fost violonista din mine” Iar noi am confirma:Muzicalitatea versului , cucerește lectorul , introduc lectorul într- biografie palpitantă. O urmărim, încercăm să pătrundem prin fiecare vers , cât mai profund în viața –agitată, plină de naturalețe, sentimentală .Poezia lui Bianca ,,o inedită lumină spre ramuri”…Lectorului îi rămâne rolul de a trece de pe o ramură (citește:poezie la poezie,, Numai în acest fel poți pătrunde în gîndurile poetei care constată prin analiza minuțioasă, lucidă ,,oameni locuri, cer,pământ și mare ,,să se fii schimbat ceva după ultimul război/ unde au murit atâția soldați…/” .Mărturisesc că analiza mea nu e copletă – nici pe departe! Dar îmi pun credința în voi lectorii.

 Versurile poetei BIANCA MARCOVICI sunt o călăuză. Un îndreptar în cunoaștere celor două patrii, a oamenilor și filosofiei autorei.

Sursa, Gazeta Românească-Israel , 7 aprilie, 2020

ÎNTOARSĂ ÎN TIMP

Am zburat peste casele tale moi

Cu un avion de hârtie

Precum acum 30 de ani…

Fără măcar să mă răstorn

Călare pe inorog,

m-ai așteptat în aeroport

fața ta aspră, fizicul tău

nu-mi aducea aminte de literele din numele tău

erai un fals…

un ghimpe în inimă

o stare virtuală

precum am scris în placheta

impactul virtualului

ca o sugerare de vis după un bondormi,

pastilă de coșmar!

Glumeam cu tine

Ți-am văzut gaura din pulover,

Barba nerasă, ființa care măcina cuvinte zilnic

Cu litere mici…mici precum carnea de tocat,

 gătitul sau degustatul măncării,

În fapt o iluzie gurmandă

Plictisită de propria persoană

Libidinoasă, perfidă…

Sponsorizând nimicul!

bianca (c)

Junimea, casa mea!

O nouă antologie de poeme la Iaşi, girată de editura Junimea şi semnată de Bianca Marcovici, binecunoscuta poetă care a păstrat în inimă nu doar amintirea despre locul naşterii şi tinereţii sale, ci a reuşit să ne facă să credem în existenţa unei legături, un dialog sensibil, substanţial între două oraşe, precum Iaşi şi Haifa, locul care a adoptat-o şi pe care l-a onorat, cum se putea mai frumos cu versurile sale în limba română. Volumul editat anul acesta la editura ieşeană intitulat, Peste şapte coline (Haifa-laşi) ar putea fi reinterpretat în acea cheie ce ne îndeamnă să credem că autoarea simte nevoia unei reveniri constante în locurile natale, fie chiar că se petrece, cum am putea comenta în limbajul modem, virtual, de fiecare dată când gândul, amintirea, dorul nu-i dau pace.

Este un volum consistent care ne-o înfăţişează pe Bianca Marcovici, cea sensibilă şi tenace, dând de lucru fructuos condeiului ei, este autoarea a peste douăzeci şi cinci de volume de poezie şi proză scurtă (editate fie în România, fie în Israel), dar îndeosebi luându-şi în serios vocaţia şi demonstrând astfel că prima şi ultima dragoste este poezia pe care o slujeşte cu mare dăruire, după cum ne spune Ion Cristofor în „Vatra veche”, fapt care i-a asigurat preţuirea confraţilor români şi evrei, a criticii literare şi fără îndoială a cititorilor ei.

Ne atrag atenţia, deopotrivă, substanţiale aprecieri critice plasate la finalul volumului exprimate în publicaţii din Haifa sau Tel Aviv, Iaşi, Bucureşti sau Cluj-Napoca. Iată, spre exemplu, ce ne spune poetul, Nicolae Turtureanu într-o cronică apăruta în „Ziarul de laşi”, intitulată inspirat şi metaforic, „Ferestre”: Bianca Marcovici trăieşte emoţional şi scriptic, între două lumi […] Literatura ei, iată, de două decenii explorează, deopotrivă, drama dezrădăcinării şi a înrădăcinării. Fizic, Bianca s-a mutat lângă „Muntele meu, Carmel”, dar adolescenţşi tinereţea au rămas dincoace în arealul/ irealul ieşean. „Turistă la Iaşi” este titlul unui poem ce confirmă afirmaţia citată anterior: Pe Lăpuşneanu tronează un coş de cireşe/ pe o masă de paie/ nimic pe la chioşcuri/ nici o revistă de Iaşi/ găsesc câteva ediţii rare/ în biblioteci ambulante…/ îmi amintesc de biblioteca mea/ dăruită unui colecţionar, tocmai/ la plecarea definitivă prin 1991, şi ar trebui adăugat că în fapt autoarea şi-a căutat constant un refugiu, o evadare dintr-o lume excesivă, mă gândesc la cea comunistă de odinioară, dar şi o evadare din atmosfera copleşitoare a adaptării la lumea noua întâlnită după plecare, scut sufletului fiindu-i muzica şi versul.

Iată un nou exemplu dintr-un poem fără titlu în care: Necunoscutul/ îmi ţinea predici/ Precum oratorul fără public!/ Vroia neapărat să gândesc prin mintea sa/ Duşmanii lui inventaţi să fie şi ai mei!/ Să mă educe ca şi cum el m-a născut pe mine,/ Poeta!/ Sau totul ar fi depins de el/ Ca şi cum el m-ar fi născut/ Nu invers…

Bianca Marcovici îşi asumă frământările lumii moderne cu un firesc demn de luat drept model nerenunţând să-şi alimenteze speranţa, fără excese sau lamentări: Motto:/ plouă urât la Haifa/ nu poţi ieşi din casă/ umezeala te desfigurează/ precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/ doar cenuşiul umilinţei/ răstălmăcesc natura/ doar verdele va veni cel puţin un timp/ e nevoie de verde/ de curcubeu/ de zâmbet/ nimic despre ură.

Credem că pentru Bianca Marcovici poezia este în fapt un tărâm al făgăduinţei unde visul devine realitate şi realitatea vis împlinit, în care speranţa şi credinţa, deopotrivă, aduc iubire, aduc subtil viaţă plină şi aduc în fine, nu retragerea în poem, cum spunea cineva, ci vieţuirea în şi prin poem.

(„Maximum” – Israel, Anul VII, nr. 44, 2016) O nouă antologie de poeme la Iaşi, girată de editura Junimea şi semnată de Bianca Marcovici, binecunoscuta poetă care a păstrat în inimă nu doar amintirea despre locul naşterii şi tinereţii sale, ci a reuşit să ne facă să credem în existenţa unei legături, un dialog sensibil, substanţial între două oraşe, precum Iaşi şi Haifa, locul care a adoptat-o şi pe care l-a onorat, cum se putea mai frumos cu versurile sale în limba română. Volumul editat anul acesta la editura ieşeană intitulat, Peste şapte coline (Haifa-laşi) ar putea fi reinterpretat în acea cheie ce ne îndeamnă să credem că autoarea simte nevoia unei reveniri constante în locurile natale, fie chiar că se petrece, cum am putea comenta în limbajul modem, virtual, de fiecare dată când gândul, amintirea, dorul nu-i dau pace.

Este un volum consistent care ne-o înfăţişează pe Bianca Marcovici, cea sensibilă şi tenace, dând de lucru fructuos condeiului ei, este autoarea a peste douăzeci şi cinci de volume de poezie şi proză scurtă (editate fie în România, fie în Israel), dar îndeosebi luându-şi în serios vocaţia şi demonstrând astfel că prima şi ultima dragoste este poezia pe care o slujeşte cu mare dăruire, după cum ne spune Ion Cristofor în „Vatra veche”, fapt care i-a asigurat preţuirea confraţilor români şi evrei, a criticii literare şi fără îndoială a cititorilor ei.

Ne atrag atenţia, deopotrivă, substanţiale aprecieri critice plasate la finalul volumului exprimate în publicaţii din Haifa sau Tel Aviv, Iaşi, Bucureşti sau Cluj-Napoca. Iată, spre exemplu, ce ne spune poetul, Nicolae Turtureanu într-o cronică apăruta în „Ziarul de laşi”, intitulată inspirat şi metaforic, „Ferestre”: Bianca Marcovici trăieşte emoţional şi scriptic, între două lumi […] Literatura ei, iată, de două decenii explorează, deopotrivă, drama dezrădăcinării şi a înrădăcinării. Fizic, Bianca s-a mutat lângă „Muntele meu, Carmel”, dar adolescenţşi tinereţea au rămas dincoace în arealul/ irealul ieşean. „Turistă la Iaşi” este titlul unui poem ce confirmă afirmaţia citată anterior: Pe Lăpuşneanu tronează un coş de cireşe/ pe o masă de paie/ nimic pe la chioşcuri/ nici o revistă de Iaşi/ găsesc câteva ediţii rare/ în biblioteci ambulante…/ îmi amintesc de biblioteca mea/ dăruită unui colecţionar, tocmai/ la plecarea definitivă prin 1991, şi ar trebui adăugat că în fapt autoarea şi-a căutat constant un refugiu, o evadare dintr-o lume excesivă, mă gândesc la cea comunistă de odinioară, dar şi o evadare din atmosfera copleşitoare a adaptării la lumea noua întâlnită după plecare, scut sufletului fiindu-i muzica şi versul.

Iată un nou exemplu dintr-un poem fără titlu în care: Necunoscutul/ îmi ţinea predici/ Precum oratorul fără public!/ Vroia neapărat să gândesc prin mintea sa/ Duşmanii lui inventaţi să fie şi ai mei!/ Să mă educe ca şi cum el m-a născut pe mine,/ Poesta!/ Sau totul ar fi depins de el/ Ca şi cum el m-ar fi născut/ Nu invers…

Bianca Marcovici îşi asumă frământările lumii moderne cu un firesc demn de luat drept model nerenunţând să-şi alimenteze speranţa, fără excese sau lamentări: Motto:/ plouă urât la Haifa/ nu poţi ieşi din casă/ umezeala te desfigurează/ precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/ doar cenuşiul umilinţei/ răstălmăcesc natura/ doar verdele va veni cel puţin un timp/ e nevoie de verde/ de curcubeu/ de zâmbet/ nimic despre ură.

Credem că pentru Bianca Marcovici poezia este în fapt un tărâm al făgăduinţei unde visul devine realitate şi realitatea vis împlinit, în care speranţa şi credinţa, deopotrivă, aduc iubire, aduc subtil viaţă plină şi aduc în fine, nu retragerea în poem, cum spunea cineva, ci vieţuirea în şi prin poem.

(„Maximum” – Israel, Anul VII, nr. 44, 2016)O nouă antologie de poeme la Iaşi, girată de editura Junimea şi semnată de Bianca Marcovici, binecunoscuta poetă care a păstrat în inimă nu doar amintirea despre locul naşterii şi tinereţii sale, ci a reuşit să ne facă să credem în existenţa unei legături, un dialog sensibil, substanţial între două oraşe, precum Iaşi şi Haifa, locul care a adoptat-o şi pe care l-a onorat, cum se putea mai frumos cu versurile sale în limba română. Volumul editat anul acesta la editura ieşeană intitulat, Peste şapte coline (Haifa-laşi) ar putea fi reinterpretat în acea cheie ce ne îndeamnă să credem că autoarea simte nevoia unei reveniri constante în locurile natale, fie chiar că se petrece, cum am putea comenta în limbajul modem, virtual, de fiecare dată când gândul, amintirea, dorul nu-i dau pace.

Este un volum consistent care ne-o înfăţişează pe Bianca Marcovici, cea sensibilă şi tenace, dând de lucru fructuos condeiului ei, este autoarea a peste douăzeci şi cinci de volume de poezie şi proză scurtă (editate fie în România, fie în Israel), dar îndeosebi luându-şi în serios vocaţia şi demonstrând astfel că prima şi ultima dragoste este poezia pe care o slujeşte cu mare dăruire, după cum ne spune Ion Cristofor în „Vatra veche”, fapt care i-a asigurat preţuirea confraţilor români şi evrei, a criticii literare şi fără îndoială a cititorilor ei.

Ne atrag atenţia, deopotrivă, substanţiale aprecieri critice plasate la finalul volumului exprimate în publicaţii din Haifa sau Tel Aviv, Iaşi, Bucureşti sau Cluj-Napoca. Iată, spre exemplu, ce ne spune poetul, Nicolae Turtureanu într-o cronică apăruta în „Ziarul de laşi”, intitulată inspirat şi metaforic, „Ferestre”: Bianca Marcovici trăieşte emoţional şi scriptic, între două lumi […] Literatura ei, iată, de două decenii explorează, deopotrivă, drama dezrădăcinării şi a înrădăcinării. Fizic, Bianca s-a mutat lângă „Muntele meu, Carmel”, dar adolescenţşi tinereţea au rămas dincoace în arealul/ irealul ieşean. „Turistă la Iaşi” este titlul unui poem ce confirmă afirmaţia citată anterior: Pe Lăpuşneanu tronează un coş de cireşe/ pe o masă de paie/ nimic pe la chioşcuri/ nici o revistă de Iaşi/ găsesc câteva ediţii rare/ în biblioteci ambulante…/ îmi amintesc de biblioteca mea/ dăruită unui colecţionar, tocmai/ la plecarea definitivă prin 1991, şi ar trebui adăugat că în fapt autoarea şi-a căutat constant un refugiu, o evadare dintr-o lume excesivă, mă gândesc la cea comunistă de odinioară, dar şi o evadare din atmosfera copleşitoare a adaptării la lumea noua întâlnită după plecare, scut sufletului fiindu-i muzica şi versul.

Bianca Marcovici îşi asumă frământările lumii moderne cu un firesc demn de luat drept model nerenunţând să-şi alimenteze speranţa, fără excese sau lamentări: Motto:/ plouă urât la Haifa/ nu poţi ieşi din casă/ umezeala te desfigurează/ precum un om dezarticulat/culoarea roz nu mai există/ doar cenuşiul umilinţei/ răstălmăcesc natura/ doar verdele va veni cel puţin un timp/ e nevoie de verde/ de curcubeu/ de zâmbet/ nimic despre ură.

Credem că pentru Bianca Marcovici poezia este în fapt un tărâm al făgăduinţei unde visul devine realitate şi realitatea vis împlinit, în care speranţa şi credinţa, deopotrivă, aduc iubire, aduc subtil viaţă plină şi aduc în fine, nu retragerea în poem, cum spunea cineva, ci vieţuirea în şi prin poem.

SURSA:

„peste șapte coline,” editura Junimea

(„Maximum” – Israel, Anul VII, nr. 44,2016 )

zbor forțat

JURNAL

Miracole peste noapte nu se pot face, chiar dacă ții se zbate un  un ochi! Neurologul m-a trimis la spitalul” Rambam” dându-mi un nr. de telefon, la care sun de câteva zile. În loc de persoană fizică ții se pune o bandă înregistrată ore, zile… care face și reclamă verbală: că s-a deschis un restaurant la interiorul spitalului, unde poți să și mănânci!!! De reușit să fixez un rând la verificare EMG nu am reușit.

Toate mă duc cu gândul la gropile din asfalt, cele din România și cele de la noi. Dar la noi e o situație specială. Unde să sun să le spun ce și cum!Iar va fi o bandă automată, iar voi vorbi la pereți! Cum e posibil ca drumul de întoarcere de la Aeroportul nostru din Haifa, drum internațional  să fie plin cu gropi și denivelări permanente ca după o ploaie. Mă întorc de la Eilat, zborul a fost   catastrofal, efectiv mulți tineri au vomat din cauza dublei aterizări…gropi în aer… într-o zi cu vânt puternic. Nici pungi de hârtie pentru  în caz de forță majoră nu erau puse în buzunarul de la scaun. O persoană chiar a leșinat…    Am împrumutat hărtie unei tinere soldate, chiar și o pungă de plastic  pe care o aveam. Dar gropile din asfalt sau aer au pus capacul. Vroiam doar să ajungem acasă după un concediu de vis, doar atât! Seamănă mult cu delegațiile cu avionul pe care le-am făcut de la Iași la București. In zona Focșani mereu sunt tulburări,  furtuni care perturbă zborul avioanelor! Știu că e o zonă seismică de gradul 9 pe scare Richter! Chiar și proiectul meu de stat ca ingineră a fost o hală industrială de proiectat în această zonă. Dar ultima   călătorie a fost înfiorătoare. Credeam că a venit sfârșitul!  La coborâre așteptau ambulanțe! Pentru mine nu a fost nevoie! Dar și acum orice zbor planificat în Europa îmi produce fiori!

În sfârșit mi s-a răspuns la spitalul din Rambam! Dar mi-a trecut zbaterea ochiului drept! Cred că mă pomenește cineva…

Bianca Marcovici

(C)