„Haifa sub ploaia katiuşelor pagini răvăşite, la date diferite… notaţii fugare, virtuale pe laptopul sufletului, note simfonice”; „«Israelul este astfel aşezat pe malul Mării Mediterane încât din fiecare punct situat în interiorul ţării poţi ajunge într-o jumătate de oră fie la mare, fie într-un prizonierat arab» (Efraim Kishon)”; „Notiţe nemodificate de pe drumuri şi servicii obligatorii, de/ dincolo şi de la noi, de oriunde unde nu suntem iubiţi: politica/ defăimării lui Paganini! Haifa sub bombe… necontinuare,/ absurdul zilelor aleatorii, iulie de foc 19-07-2006.
Calculatorul/ împrumutat nu ştie româneşte şi Nu va şti…/ Haifa, Nordul Israelului sub tirul Katiuşelor/ Inima îţi iese din piept la fiecare alarmă/ Soarele apune de fiecare dată în acel moment,/ Stare de beatitudine/ Frustrantă, aberantă./ Suni la copii sau copiii mai sună/ Legături telefonice isterizante, necesare/ Ce repune inima în piept cu migală chirurgicală/ Te informezi ieşind din adăpostul ventuză/ Miroşi aerul, priveşti Muntele Carmel/ şi identifici fumul şi focul provocat/ de katiuşe, cartierul, zgomotul, luminile mele diafane/ Urechile-mi ţiuie de fiecare dată./ Orice zgomot mă scoală de pe scaun, mă aruncă în abis,/ sirene nefinisate, asta e… să închidem ceasul deşteptător./ Sora mea îmi zice să-mi ţin geanta cu acte legată de gât./ Să fac duş înainte sau după căderea Katiuşei?/ «Locurile Sfinte» sunt şi ele atacate./ Terorism puturos aruncat peste ape!/ Transpiraţia curge pe noi şiroaie/ Visez să ne întoarcem la casele noastre…/ Visez la Triumful Esterei!” („Jurnal de război, iulie de foc, fragmente”).
Astfel de notaţii, poeme, dar şi amintiri, fapte diverse şi evenimente marcante, lucruri mărunte, rutină şi clipe stelare adună cartea cea mai recentă a Biancăi Marcovici, Rebela din Haifa (Editura G.A. Israel, 2014); textele se constituie, în fond, într-o interesantă şi originală proză de idei, repetând în registru epic experienţa poetică din volume precum „Expresso dublu la Ierusalim”, „Cireşe amare sub katiuşe”, „Impactul virtual” sau „Muntele meu, Carmel”; „poezia dureroasă a lucrurilor” de acolo constituie pivotul textului în proză, Bianca Marcovici, în poezia şi epica sa, recuperând fragmentele unei fiinţe pulverizate în cotidian, în profesiunea de inginer constructor şi pasiunea pentru literatură, în amintiri, drumuri, familie şi, mai ales, în istoriile „Celuilalt”, fratele, seamănul, partenerul, colegul de serviciu, omul de pe stradă. Cu aceştia, în parte şi cu toţi în figura emblematică a „Celuilalt” vrea să comunice Bianca Marcovici, în versuri şi proză:
„Începi pe un ton normal până la isterie. Partenerul, colegul, omul de pe stradă nu te înţelege oricum te-ai explica. Ridici mâinile, gesticulezi, ţipi, te arunci în genunchi, scoţi un deget sau două pe fereastra maşinii, tot degeaba. El ţi-o ia înainte… Celălalt e opac, astringent, poate Janus cel făţarnic, poate ironic, poate violent, tună şi fulgeră la telefon simţind și trăsnetul pe aproape, toate astea nu-l fac să te recepţioneze, el o ţine pe a lui până la sfîrşitul sfârşitului, chiar dacă e vorba de o glumă, o carte, un personaj dintr-o carte (grafomanul se pricepe, e ca la un meci de fotbal, de pe margine marchează în vis), o afacere, cuvântul prietenie sau numai o părere! Cineva pune stăpânire pe tine, nervozitatea se accentuează, poţi să scrii tomuri de hîrtie, undeva, la un capăt te împiedici de un fel de birocraţie care îţi returnează totul sau nimic…” („Oile noastre”).
Cartea are o structură compozită; o întâmplare într-un lift („Viaţă neirosită, lifturi paralele”), cu afirmarea orgolioasă a „sângelui albastru” de poet obişnuit cu „ozonul imaginaţiei”, rutina ocupaţiilor cotidiene, plictiselile meseriei de inginer constructor şi sinele mereu în stare de alertă, evocarea mătuşilor, asemenea lui Radu Cosaşu (Mătușile mele), cu un ochi în realitatea portretului impecabil construit şi cu celălalt în oglinda literaturii, problemele zilnice – familie, repararea unei bijuterii moştenite, o operaţie, casa, nepoţii, păstrarea locului de muncă, o poveste de dragoste („Inelul de logodnă”) – şi notaţii de călătorie („Pompei”), interviuri cu Adam Simantov (pseudonimul literar al lui Michael Elias) şi cu Eduard Mattes, întâmplările bunicii („Flautul fermecat”) şi întâmplări „recente” (Terminalul 17, Grindelwald), schiţa unui destin epic („Avortul”), un poem cu obsedantele katiuşe („Nu putem face din impresiile de război ceva fluent./ Sunetul alarmelor de la televiziune/ sau cele reale mă înspăimântă./ Sunt mereu afişate numere de telefon şi rânduri de cuvinte/ de diferite culori avertizoare sau de terapie/ unde e o alarmă, unde ne aflăm şi de ce…/ Stelele căzătoare sunt urmărite de rachetele noastre/ să fie distruse./ Ele sunt trimise de terorişti din Gaza care rămân/ fără de lucru:/ rachete, tunele… arme de distrugere în masă/ plătiţi de cei care/ vor să menţină starea de război./ Sunt disperaţi – asta e – se agaţă de rachete/ au acumulat un arsenal cât pentru un continent./ Sper şi cred că lacrimile mamelor noastre se vor opri” – „Iar Războiul”).
Va urma
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 