|
||
 |
||
|
||
|
||
| Autorii israelieni de limba romana intalniti frecvent pe piata de carte |
||
|
||
|
||
|
Emigrati, unii cu zeci de ani in urma, multi scriitori evrei, si-au luat cu ei – ca melcul – casa limbii romane; poeti semanatoristi sau nichitastanescieni, prozatori sentimentali sau din spita aspra a lui Liviu Rebreanu, critici si eseisti de toate nuantele ideologice, memorialisti etc. Locuiesc la Tel Aviv, Ierusalim, Haifa sau Beersheva, dar nazuiesc la faima Bucurestiului literar. Primul care a spart gheata a fost poetul Shaul Carmel, care si-a tiparit versurile, in urma cu cativa ani, volum gratificat de o prefata semnata de acad. Eugen Simion si distins cu premiul „Mihail Eminescu” pentru poezie al Academiei Romane. Autorul, fost ziarist la „Clopotul” din Botosani, traieste de aproape 40 de ani la Tel Aviv si este presedintele Asociatiei scriitorilor israelieni de limba romana. Cultiva psalmul à la Arghezi, poezia de dragoste si versul polemic. Mirel Brates, si el fost ziarist la o publicatie provinciala, a publicat anul acesta, la Bucuresti, un roman dens, proza premiata la Tel Aviv cu prestigiosul „Premiu Sion”. Prefata semnata de George Balaita il prezinta ca pe un prozator matur, cu un loc firesc in literatura romana. Printre cartile valoroase publicate la Bucuresti se numara editia antologica a lui Sesto Pals, o figura emblematica a avangardei literare romanesti interbelice, poet care si-a consumat ultimele cinci decenii de viata in Israel, si o antologie din eseurile si criticile literare ale unui apreciat critic si istoric literar, Iosif Eugen Campus, apreciat in presa literara antebelica si in primul deceniu post-belic. Si Campus traieste de aproape jumatate de secol in Israel. Romane importante au publicat la Bucuresti scriitorii israelieni de limba romana Al. Sever, Virgil Duda, Tania Lovinescu si Gina Alcalay. Si un fenomen de longevitate literara: la 96 de ani, Marius Mircu, decanul de varsta al scriitorilor de limba romana, a trimis din Bat Yam, unde locuieste, manuscrisul unei noi carti („Oameni de omenie”). Recent, a aparut o carte iesita din comun: „Biografia unui evreu” de I. Schechter. Autorul, care semna candva in presa romaneasca, cu pseudonimul Igor Serbu, poseda o puternica vena satirica. Intre poezie si proza, trebuie remarcata cartea-document „Evrei treceti Nistru”, impresionanta marturie auto-biografica a Soniei Palti (supravietuitoare a ororilor din Transnistria). Sirul scriitorilor israelieni de limba romana publicati de editurile din Bucuresti, Cluj, Tg. Mures, Iasi e destul de impresionant: poetii Andrei Fischoff, Bianca Marcovici, Solo Herescu, Sandu David si Mariana Iuster, Leon Volovici si Costel Safirman (autorii unei antologii de exceptie „Intalnirile de la Ierusalim” cu inalte personalitati ale culturii romanesti care au vizitat Tara Sfanta), Victor Rusu, Rodica Grindea, Tesu Solomovici, Eugen Iacob, Madeleine Davidsohn, Baruch Terkatin, Carol Feldman, actorii Constantin Anatol si Moscu Alcalay etc. Cei omisi sa-mi ierte amnezia nedeliberata. ()(Tesu SOLOMOVICI) |
||
|
preluare de pe internet din Ziua, septembrie, 8, 2004
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
ZIUA – DOSARE – sambata, 12 iunie 2004
50 de ani de la marile procese impotriva sionismului
Dupa ce a decapitat Armata si a distrus elita politica „burghezo-mosiereasca”, Securitatea a primit ordinul sa lichideze un nou dusman al poporului: sionismul, „arma otravita a imperialismului anglo-american”. Organizatiile sioniste au fost desfiintate intr-o noapte, dar fostii conducatori sionisti mai vietuiau. Isi inchinasera anii tineretii trezirii constiintei populatiei evreiesti, in sensul ca trebuia sa se reintoarca in tara stramoseasca, acolo unde au trait regii si profetii biblici, tara Templului lui Solomon. In fond aceasta inseamna sionism, miscarea nationala de reconstruire a anticului Israel, reintoarcerea in Sion, nume sinonim cu tara evreilor. Sionistii nu aveau treaba cu anglo-americanii. Dimpotriva. Luptasera cu arma in mana impotriva englezilor care ii impiedicau sa emigreze in Palestina. Nici cu americanii in primii ani de dupa razboi nu se aveau bine, pentru ca Statele Unite nu se prea grabeau sa sustina idealul de eliberare nationala al evreimii. Acesta era adevarul istoric, dar securistii nu aveau treaba cu istoria, ci cu fostii sionisti. Ordinul Moscovei trebuia indeplinit. Moscova rosie care a sustinut la inceput sionismul, imediat dupa infiintarea statului evreiesc, a lansat o apriga vanatoare impotriva sionistilor. Vanatoarea s-a extins, dupa cum era si firesc, in toate tarile din lagarul sovietic, inclusiv in Romania. Aici traia o mare comunitate evreiasca, de aproape 500.000 de oameni, cu o veche si stralucita traditie sionista. Primii evrei din lume care s-au reintors in Tara Sfanta au fost evreii din Moinesti, Galati si Focsani, care au pornit pe jos, in 1882, si au infiintat in Palestina primele asezari evreiesti de la Ros Pina, Zichron Yakov si Rison le Zion. Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducatorul Partidului Comunist si al Romaniei, nu l-a interesat aceasta istorie atunci cand a ordonat Securitatii „lichidarea pericolului sionist”. Degeaba au incercat fostii conducatori sionisti sa traiasca cat mai departe de „ochii partidului”, ei – doctorii, profesorii, bancherii, inginerii, negustorii, micii si talentatii meseriasi, rabinii, ei – fruntasii de odinioara ai etniei evreiesti, lucrau acum ca hamali si muncitori in fabrici, doar-doar li se va pierde urma si vor fi lasati sa plece in Israel. Nu li se pierduse urma si nici nu fusesera uitati. Intr-o singura noapte, atunci cand ordinul a fost dat, cateva sute de fruntasi evrei au fost arestati si zvarliti dupa gratii. Anchetati, torturati, ei au marturisit cele mai imposibile crime, vini inexistente si au fost condamnati la mii de ani de inchisoare. E interesant insa de stiut ce s-a intamplat cu conducatorii sionisti pana ce au ajuns in boxele acuzatiilor.
Declansarea vanatorii anti-sioniste
La 2 martie 1949, conducerea superioara a Securitatii se intruneste intr-o sedinta urgenta; soarta miscarii sioniste din Romania fusese decisa, ea va fi aneantizata si fiindca conducatorii sionisti se incapatanau sa-i indemne pe evrei sa emigreze in Israel, urmau sa fie loviti cu manie proletara. S-a pastrat stenograma acestei sedinte istorice: „La sedinta convocata de tov. ministru Teohari Georgescu, au luat parte urmatorii: tov. general-locotenent Gheorghe Pintilie, tov. general-maior Alexandru Nicolschi, tov. general-maior Vladimir Mazuru si tov. colonel Gavril Birtas. Cu aceasta ocazie, tov. ministru Teohari Georgescu arata ca problema sionista ne-a scapat oarecum din obiectiv, din cauza ca am considerat organizatiile sioniste ca fiind mai putin periculoase decat celelalte. Analizand scopul si tendintele acestor organizatii si, mai ales, urmarind elementele care le sprijina si care le folosesc in scopuri diversioniste, putem sa ne dam seama ca nu exista nici o deosebire intre scopurile care le urmaresc organizatiile sioniste si scopurile care le urmareste orice alta organizatie fascista. Organizatiile sioniste sunt instrumente in mana imperialistilor, pe care ei le subventioneaza si le folosesc ca instrumente de diversiune. Ca atare, in perioada de dictatura a proletariatului, nu este permis a se mai tolera existenta acestor organizatii si, ca urmare, vor fi luate urmatoarele masuri: 1. Dizolvarea tuturor organizatiilor sioniste si a anexelor lor. 2. Urmarirea activitatii elementelor sioniste, care activeaza sub orice forma. 3. Pedepsirea tuturor elementelor care intra in tara cu scopul de a duce activitate sionista (instructorii). 4. Se vor lua masuri pentru dizolvarea chibuturilor, iar tineretul sa fie repartizat la muncile corespunzatoare pregatirii lui, ca toti ceilalti cetateni ai RPR. 5. Dizolvarea si urmarirea organizatiei evreilor repatriati din URSS. In aplicarea acestor masuri, se va proceda cu foarte mare atentie si tact, in asa fel ca masurile luate sa nu dea dusmanului nici un element pe care l-ar putea folosi in scopul de franare a regimului, prezentand aceste masuri ca masuri antisemite. Va trebui sa se aibe grija de caminele de batrani si copii. Ingrijirea acestora sa fie preluata de stat, iar in fruntea lor sa fie puse la conducere elemente democrate, care sa nu dea posibilitate propagarii pe viitor a ideilor sioniste.”
In fata sunt impinsi activistii evrei
La Bucuresti, vanatoarea antisionista ordonata de Moscova a capatat un zel iesit din comun. Pentru ca in varful piramidei politice comuniste romanesti se aflau numerosi evrei comunisti (Ana Pauker, Iosif Chisinevschi, Leonte Rautu, Petre Lupu, Gheorghe Stoica, Nicolae Goldberger, Valter Roman, Ofelia Manole, Ghizela Vass, Simion Teigher, Simion Bughici, Gheorghe Gaston-Marin, Silviu Brucan, Sorin Toma, Mihail Florescu, Barbu Zaharescu etc.), iar in Securitate multe din pozitiile de varf erau ocupate de securisti evrei (Alexandru Nicolschi, Isidor Hollingher, Misu Dulgheru, Mauriciu Strul, Ludovic Weiss, Tudor Sepeanu, Stefan Koller, Wilhelm Einhorn etc). Se voiau ei mai catolici decat Papa? Istoricii evrei simt un anume disconfort cand ajung la acest subiect. Povestesc supravietuitorii despre atmosfera de groaza in care traiau mult dupa miezul noptii, la orele cand securistii obisnuiau sa bata cu pumnul in usile victimelor. Istoricul israelian Theodor Lowenstein-Lavy, fost conducator sionist, va descrie aceasta atmosfera intr-o carte memorialistica aparuta la Ierusalim („N-a fost pisica neagra”, 1968): „Cand m-am asezat sa descriu in scris cele intamplate, mi-am dat seama ca va fi nevoie sa relatez intai experienta personala, subiectiva, existentiala, drept cadru a ceea ce vroiam totusi sa fie o cronica. Dimensiunea subiectiva nu cred ca poate dauna adevarului. Nu ma consider nici erou, nici martir, deci nu am inclinatii spre deformari. Cred mai curand ca am fost victima unui urias aparat de represiune dezumanizata, organizat de Moscova si condus de trimisii ei directi. Asa era intre 1950-1955 in Romania, anii pe care i-am petrecut in diverse inchisori. Nu numai noi, sionistii, am intrat intre rotile imensei masini a politismului politic. Intalnirile cu atatea categorii de prizonieri, discutiile inevitabile cu ei despre problema evreiasca si sionista ne-au dovedit cat de adanc era inradacinata imaginea despre stereotipul evreu egal cu activistul comunist. De partea cealalta a baricadei, anchetatorii, obligatoriu antisionisti, incepeau sa manifeste (sau sa redescopere?), inclinatii antisemite.” Si, paradoxal, cine erau anchetatorii, procurorii si judecatorii? De obicei, evrei comunisti! Diversiunea era subtila; justificarea terorii antisioniste se exprima astfel: „lasa-i sa se manance intre ei”, „evreii securisti” ii lichideaza pe „evreii sionisti”. Ca sa justifice arestarile sionistilor (de parca Securitatea avea nevoie de justificari!), au fost mobilizate cateva nume prestigioase ale etniei evreiesti (pictorul M. H. Maxy, scriitorii Ury Benador, I. Ludo, activistii evrei Bercu Feldman, Leibovici-Serban, Iosif Bercu, Edgar Oberst etc. Scriu acestia brosuri si articole incendiare (de tipul „Sionismul – agentura imperialismului in randurile populatiei evreiesti”), de parca ar putea convinge pe cineva ca arestarile conducatorilor sionisti sunt facute in scopul protejarii populatiei evreiesti de „pericolul sionist”. Primul care a „scos” din arhivele Securitatii documente privind „Sionistii sub ancheta” este istoricul Mihai Pelin (dosarul cu declaratii, confruntari si interogatorii al presedintelui sionistilor, A. L. Zissu, a fost publicat in 1993). I-au urmat istoricii romani Teodor Wexler si Mihaela Popov, cu masiva lucrare „Anchete si procese uitate” (peste 2000 de pagini, in doua volume). Lucrare care include si o lista a principalilor factori care au pregatit, au decis si au organizat represiunea antievreiasca in anii comunismului. O asemenea lista insiruie nume, unul sub altul, alfabetic, de oameni care au incitat, au denuntat, au batut si schingiuit, unii de bunavoie (convinsi ca asa slujesc comunismul in care credeau cu sinceritate), altii din sadism, ademeniti unii de salariul bun, de siguranta ce le-o confereau uniforma si gradele, destui intoxicati si fanatizati de ideologia „luptei de clasa” trimisi sa faca aceasta meserie, de batausi si tortionari, neavand nici o tresarire de constiinta, slujbasii Iadului se achitau senini de sarcinile diavolesti. M-a surprins prezenta in aceasta lista a lui Edgar Oberst. L-am cunoscut personal, si in anii cand publica, in ziarul comunist „Unirea” (organul Comitetului Democrat Evreiesc), pamfletele anti-sioniste, si peste ani, cand devenise redactor la cotidianul tel-avivean „Ultima Ora”, un batranel pasnic, delicat, cumsecade, bun profesionist al condeiului. Pregateam tiparirea cartii „Romania Judaica. O istorie neconventionala a evreilor din Romania”. Oberst a dorit sa stie daca amintesc de el la capitolul dedicat Comitetului Evreiesc Democrat (CDE). „Stii, aveam pe acea vreme 17 ani”, mi-a marturisit cu o infinita jena. Aceeasi jena am vazut-o intiparita si pe fata unui fost stab securist, colonelul Misu Dulgheru, intalnit in Israel, unde se stabilise, dupa ce, ani multi, a taiat si spanzurat la Bucuresti in numele „ascutirii luptei de clasa”. O lista are in ea ceva abstract, nici pe departe nu ar putea sa evoce groaza si nenorocirile, arestarile in puterea noptii, interogatoriile, torturiile, destinele mutilate. Exista insa marturii, suspine prelungite, unde numele de pe lista recapata subit viata, facand din lumea monstruoasa de odinioara o prezenta halucinanta.
Procesele anti-sioniste au avut loc in Tribunale Militare
Conducerea Partidului Comunist si Gheorghe Gheorghiu-Dej personal au dorit sa dea proceselor intentate conducatorilor sionisti o anvergura uriasa. Nu era vorba de a arunca dupa gratii cateva sute de evrei-sionisti, ci de „Procesul Sionismului”. Un asemenea proces nu avusese loc in nici o tara din lagarul socialist. „Spioni”, „tradatori” si „deviationisti” evreii fusesera impuscati sau spanzurati in toate tarile comuniste, dar nicaieri inca nu fusese adus in boxa acuzatiilor „Sionismul”. Ideea nefasta se pare ca i-a fost sugerata lui Dej de „capii ideologici” Iosif Chisinevschi si Leonte Rautu, ambii de origine evreiasca. Ana Pauker s-a straduit sa-l convinga pe Gheorghiu-Dej sa nu se lanseze intr-o asemenea provocare anti-evreiasca, dar soarta ei era deja pecetluita. Dosarul Anei Pauker fusese „crosetat” si Securitatea astepta doar ordinul pentru a o aresta. La 18 februarie 1953 Dej a dat ordinul si Ana Pauker a fost azvarlita dupa gratii. Acum putea incepe si vanatoarea anti-sionista. In tot decursul anilor 1953 si 1954, procesele anti-sioniste s-au succedat unul dupa altul. Toate procesele s-au desfasurat in tribunale militare, in genere n-au existat avocati si procurorii au refuzat probele cu martori. Inculpatii erau adusi in fata instantei dupa „pregatiri speciale”, siliti prin presiuni fizice si morale, prin torturi si infometare, sa semneze marturii mincinoase in care recunosteau cele mai abominabile crime „impotriva poporului roman si socialismului”. Primii condamnati au fost fostii conducatori ai organizatiei sioniste „Betar”: Edgar Kanner (condamnat la 18 ani inchisoare), Slomo Sitnovitzer (15 ani inchisoare), Pascu Schechter-Gani (12 ani), Meir Horowitz (10 ani), Marcel Tabacaru (10 ani), Iakov Littman-Litani (15 ani), Suzi Benvenisti (10 ani). „Era primul dintre procesele sioniste ce urmau sa se desfasoare”, isi aminteste Slomo Sitnovitzer. El povesteste: „S-au dat trei minute pentru „ultimul cuvant”. Am vorbit 12 minute fara ca cineva sa ma intrerupa, in care timp am aratat ca atunci cand ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, Gromiko, a sustinut la ONU crearea statului Israel, eu, ca evreu, nu puteam sa stau cu bratele incrucisate. Aducand la cunostinta judecatorilor imaginea tabloului cuprinzand lunga lista de nume a evreilor ucisi de nazisti, am sustinut ca numai solutia sionista poate impiedica repetarea Holocaustului”.
In paralel cu procesul de la Bucuresti a avut loc procesul anti-sionist de la Timisoara, unde au fost condamnati conducatorii sionisti din Transilvania: Ernest User, Leon Fried, Kraus Fichte, Gardos Lajos, Magda Weiseberger, Iosef Wolberg, Reiss Friedrich si Lili Burnstein. La 18 martie 1954 au fost condamnati fostii conducatori ai organizatiei sioniste de stanga „Hasomer Hatzair” (Paznicul tanar): Simon Abramovici-Arieli, Avraham Antonir, Haim Artur, Radu Budeanu, Marci Goldenberg-Gilad, Angela Grinberg, Iacov Grinberg, Mose Weinberg, Arnold Zeidman, Zvi Zeltinger, Ficu Ioan, Bercu Cohen, Izu Lazarovici, Wili Lazarovici, Abir Mark, Braha Mark-Rotenstein, Ester For, Francisc For, Iafa Cuperman, Snuel Cuperman, Sorin Severin, Ricu Stubiner, Levi Derbramdiker. Zece zile mai tarziu a avut loc „Procesul celor 13 conducatori de frunte ai miscarii sioniste din Romania”: A. L. Zissu, Misu Benvenisti, Jean Cohen, Carol Reiter, Zeev Beniamin, Simon Has, Haber Karin, Mose Wiss-Talmon, Bubi Beer, Moti Moscovici, Gir Hasvetzari, Simon David. Trei dintre ei au fost condamnati la inchisoare pe viata (A. L. Zissu, Misu Benvenisti si Jean Cohen), ceilalti – la pedepse intre 8 si 20 de ani temnita grea. Alti 41 de conducatori de frunte ai miscarii sioniste din Romania au fost condamnati la 4 aprilie 1954: Leon Itzkar, Aharon Itzkar, Iesaiahu Tumarkin, Blima Lupu, Rahel Cohen, Cornel Iancu, Iancu Mendelovici, Iosef Cohen, Luis Dulberg, Meir Schwartz, Meir Rudich, Dan Ieseanu, Teodor Loewenstein-Lavi, Mose Schwartz, Oscar Grunich, Sami Ikarcaner, Moca Antler, Friedrich Oesterer, Zigmund Spiegel, Lica Wexler, Smaia Steinmetz-Avni, Sami Grienberg, Max Silo, Ezra Fleisher, Iancu Brener, Regina Hirsch-Miuhalovici, Riza Kleiner, rabinul Mordehai Burstein, Sinai Aizicovici, Elimeleh Edelstein, Itzhac Schmidt, Israel Stein, Scarlet Iancu, Gitta Leibovici, Milu Menahem, Armand Gabai, Ludwig Weiss, Hugo Nacht. Acestei liste ii putem adauga inca vreo 200 de nume de fruntasi ai miscarilor sioniste din Romania, condamnati in cursul anului 1954. Desi a aruncat dupa zabrele atatia oameni nevinovati, Securitatea a suferit un esec, deoarece nici unul dintre sefii sionismului nu le-a oferit anchetatorilor dovezile care le-ar fi permis sa faca „Marele Proces al Sionismului”.
Cei vii si cei morti
Procesele anti-sioniste au starnit un val urias de proteste in lume. Cateva zeci de evrei originari din Romania au facut o lunga greva a foamei, in curtea Marelui Templu de pe strada Allenbi din Tel Aviv. Eliberarea conducatorilor sionisti s-a datorat initiativei lui Nahum Goldman, presedintele Congresului Mondial Evreiesc, care pur si simplu l-a momit pe Gheorghiu-Dej, promitandu-i „relatii economice preferentiale intre lumea occidentala, si in special Statele Unite, si Romania”. Dar nu toti cei intemnitati si-au redobandit liberatea. Numerosi evrei, sionisti sau nu, au murit in timpul detentiei: Kiva Orenstein, Francisc Eckstein, Andrei Ascher, Solomon Rothman, Isac Goldstein, Leiba Marcel Leibovici, Max Moses, Marc Fermo, Max Haimovici, Mina Haimovici, France Marcovici etc. Eliberarea sionistilor a inceput pe la sfarsitul anului 1954, dar din iarna lui 1956 a inceput din nou, selectiv, arestarea unor evrei invinuiti de legaturi subversive cu Ambasada Israelului sau de alte vini imaginare. Zeci de fosti sionisti care au stat la inchisoare in anii precedenti au fost din nou arestati si au ajuns in lagarele de la Canalul Dunare – Marea Neagra.
Tragica poveste a lui A. L. Zissu
A.L. Zissu a fost un scriitor cu respiratie epica redusa, dar un luptator exemplar pentru cauza sionista. El si-a cheltuit viata (si banii, pentru ca era un om foarte bogat) pentru cauza sionista. Pana la arestare, vreme de patru decenii, Zissu a fost conducatorul necontestat al miscarii sioniste din Romania. O figura legendara! Omul care, cu o generozitate de nabab, daruise milioane in stanga si in dreapta traia in saracie. Intr-un moment de disperare, a incercat sa treaca granita. A fost prins si incarcerat in inchisoarea militara din Timisoara. Eliberat, se intretine dand lectii de ebraica si scrie memorii peste memorii lui Teohari Georgescu si Gheorghiu-Dej: „Sunt totalmente lipsit de mijloace”, scrie Zissu. „Nu am nici un venit, nefiind in campul muncii. In varsta de 60 de ani fiind, Rahel, sotia mea, de 53 de ani, nu as mai putea astazi sa invat un mestesug nou pentru a o lua de la capat. Cunostintele mele de fost administrator de concerne industriale nu mai pot fi astazi utilizate, iar ca scriitor si publicist nu sunt in ritmul epocii si pe linia imperativelor ei. Sursa noastra de subzistenta, desfacerea treptata pe preturi derizorii a lucrurilor din casa, se apropie de epuizare si, daca nu intervine in timp util o solutie salvatoare pentru mine, ne vom afla foarte curand pe marginea prapastiei. Israel, tara de repatriere, constituie punctul culminant al unei idei de emancipare la a carei promovare am contribuit si eu, cu modestele mele puteri, timp de aproape cinci decenii, si repatrierea nu-i pentru mine decat o consecinta logica a unei vieti de lupta in serviciul unei idei care a constituit ratiunea mea de a fi. Acolo pot fi deci de folos si societatii, si mie, pe cand aici, in Romania, sunt o sarcina si mie, si societatii, si in primejdie de lenta descompunere…”
Ambasadorul israelian Reuven Rubin, un prieten al lui Zissu, alerteaza Ierusalimul si-l convinge pe Mose Saret, ministrul de Externe al Israelului, ca trebuie facut ceva. Saret ii trimite lui Zissu un ajutor in valoare de 50.000 de lei, o suma considerabila la acea vreme. Viata lui Zissu devenise insa un calvar. Era supravegheat de securisti. Totusi trimite la Ierusalim o scrisoare prin care cere sa se intervina pe langa Gheorghiu-Dej prin intermediul savantului atomist francez Jolliot-Curie.
Arestat, este chinuit vreme de trei ani in beciurile Securitatii. La 31 martie 1954, Tribunalul Militar din Bucuresti l-a condamnat la temnita grea pe viata. Va fi eliberat doi ani mai tarziu. Cand a iesit din inchisoare era umbra unui om. Presedintele Statelor Unite a intervenit personal pentru a fi lasat sa plece din Romania. Cand a sosit in Israel a fost imediat internat intr-un spital, unde a si murit doua luni mai tarziu. O piateta din Tel Aviv ii poarta numele.
O marturie de la Ierusalim
Fostul detinut Moritz Weiss (azi Mose Talmon, presedintele Asociatiei fostilor detinuti sionisti din Romania, cu sediul la Ierusalim) isi aminteste: „Intr-una din primele nopti ale lunii martie 1954, dupa mai mult de 26 de luni de ancheta, sub stare de arest, mi s-a cerut sa schimb o declaratie data anterior. Declaratia ce urma a fi modificata mi-a fost dictata de ofiterul de Securitate, intr-una din sedintele anterioare ale interogatoriului. „Este necesar ca declaratia dumitale sa dovedeasca ca voi, sionistii, ati actionat impotriva puterii populare, a clasei muncitoare”, mi-a spus anchetatorul. Ba mai mult, ati actionat in stransa colaborare cu capitalisti si fascisti americani impotriva lagarului pacii”. Procesele verbale ale anchetelor sunt in general line, fara prea multe infruntari, ca si cum ar fi fost redactate in timp ce anchetatul si anchetatorul isi sorbeau cafeaua. Realitatea era cu totul alta. Fiecare cuvant pe care acuzatul era obligat sa si-l insuseasca era rezultatul unor lungi si grele chinuri fizice. Eram nedormiti, infometati. Tinerii ofiteri de Securitate erau maestri ai santajului, in ce priveste arestarea iminenta a membrilor familiilor noastre. La capatul a 10-12 ore, tortionarii ne obligau sa ne punem iscalitura sub clasica formula „de buna voie si nesilit de nimeni dau prezenta declaratie”. Dar declaratia era o insiruire de fapte in care falsul si inventia mergeeau brat la brat. Mai trebuie oare sa adaug ca nu toate declaratiile erau incluse in dosar? Unele se rupeau in fata celui anchetat si apoi erau incinerate tot in fata celui anchetat. Regele animalelor, leul, inchis in cusca si chinuit, cedeaza in fata dresorului. Nu va mirati ca unii dintre noi au cedat. Era in firea lucrurilor. Ofiterii care ne-au chinuit nu aveau o experienta indelungata., dar Securitatea avea manuale de tortionare, ce oglindeau experienta tortionarilor din Uniunea Sovietica. Pana in ziua procesului, 29 martie 1954, nu am stiut nici alaturi de cine voi fi judecat, nu am avut avocat si nu am cunoscut actul de acuzare. Practic dupa toate regulile justitiei comuniste. In ziua procesului am avut si alte surprize. Procesul a fost secret. Avocatii, numiti din oficiu, ne-au acuzat si ei. Sala era plina de securisti si militieni. Putinii martori erau sub stare de arest. Era clar ca securistii ii vor folosi pe prietenii nostri impotriva noastra. Pentru mine, procesul a fost sfarsitul unui supliciu la care am fost supus doi ani si doua luni, intr-o carcera de 2 pe 2,5 metri, cu pedepse fizice, foamete, cu zile si nopti in care nu aveai voie sa te intinzi pe un pat. Am intrat in puscarie, nu m-am indoit nici-o clipa ca voi pasi pe pamantul stramosilor mei, ca dictatura comunista se va prabusi in timpul vietii mele, si ca democratia va invinge si in Romania. Am iesit din puscarie, plecand in Israel, si am fost martorul celui mai urias fenomen de transmutare a unei populatii raspandite in diaspora. 400.000 de evrei din Romania au emigrat si au devenit cetateni ai Israelului. Dictaturile vin si se duc. Cauzele drepte inving. Noi am invins. Iata mesajul care il transmitem generatiilor viitoare, noi, cei cativa supravietuitori ai proceselor antisioniste de acum o jumatate de veac”.
La implinirea a 50 de ani de la marile procesele sioniste din 1954, reabilitarea conducatorilor sionisti condamnati pe nedrept ar fi o masura salutara.
Tesu SOLOMOVICI
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=149759&data=2004-06-12
Draga Bianca,
Mi-am adus aminte ca dupa ce am venit ca ole hadas in Israel si am fost chemat la o receptie pe care a dat-o predintele consiliului de ministri Levi Escol,unde am cunoscut cei mai importanti oameni ai Statului Israel,am fost chemat de pictorul Rven primul nostru ambasador akl Israelului in Romania,la un pranz si diferite personalitati.Aici a vrut sa cunoasca viata mea mactivitatea mea artistica si cand ne-am despartit asm prit un tablou pe care era scris o dedicatie in limba romana :Unui mare artist Andrei Calarasu de la ruven.Acest tablou este pentru mine cel mai important lucru din viata mea.Asta era una din amintirile mele pe care am vrut sa le stie o poeta mult apreciata de aliaua romana.
Domnule Solomovici,
Mare rusine pe noi, chiar si indirect, pentru destinul tragic al dlui Zissu. Stiu ca a tinut cu Tara Romaneasca. Dumnezeu il odihneste.
Ca roman, am mare respect pentru stralucitii W.Filderman, Al.Safran, A.Zissu, Fr.Rainer. L.Edeleanu, C.Ottoi si altii.
Si pentru dumneavoastra. Mult.
Va urez Multa sanatate !
Roman
6.01.2011
decernarea Premiilor Revistei” MAXIMUM”, DIRECTOR TEŞU SOLOMOVICI la CASA SCRIITORILOR.
Premiații sunt: Andrei Strihan, Zoltan Terner, G. Mosari, Bianca Marcovici, Francisca Stoleru, Madeleine Davidsohn, Adrian Grauenfels, Magdalena Brătescu, Lică Bluthal, Roni Căciularu, Petre Cioclu, Berthold Aberman, Sofia Gelman, Maria Găitan-Mozes, Silvia Ianasi Katz, Ada Shaulov Shaul Leizer Th.Toivi, Hary Ross, Hary Bar-sHALOM …Muţi din cei anunţaţi în Maximum nu au mai primit diploma şi premiu. Menţionez că pe diploma mea scrie PREMIUL IRARIE VORONCA, 2014
CASA SCRIITORILOR (str. Kaplan) din Tel Aviv,
singurul lucru frumos
care îmi aparţine
e sunetul viorii
care nu falsifică
şi e întradevăr rezonanţa mea
în partidul poeziei
sublime
aici nimic nu se cumpăra
nu se afişează
totul
dar absolut totul
vine de la sine”
bianca