Aurolac, la IAŞI

Nu pot să trec cu vederea un lucru ce mi s-a întâmplat la o întâlnire literară la Iaşi, undeva în cartierul Nicolina. Acolo într-o piaţetă nu am avut mult public dornic  să ne asculte recitările din creaţiile noastre, cu toate că eram o echipă serioasă. Lângă mine aproape de un coş de gunoi căuta cu mucuri de ţigară un copil în vârstă aproximativ  de 11 ani, blond , superb cu cu o pungă în gură ca un balon, cu urme de baiţ. Stătea ca un popâdău în picioare în faţa scenei inhalând mereu din punga aia străvezie , creponată şi parcă legată de mână.I-am întins nişte mărunţei aşa că nu m-a pierdut din vedere nici după ce mi-am ţinut recitalul.Iar s-a aşezat cuminte lângă mine inhalând. Sincer mi se făcuse milă de el. Semăna cu unul din cei 7 nepoţi ai mei. Numai la gândul ăsta mă apucase groaza de bunică. Am aflat , mai apoi că e Aurolac.Pe internet am găsit amănunte:

” Cel mai popular inhalant este Aurolac – denumire comercială a unui colorant sintetic, sub forma de praf argintiu. Aurolac este o substanţă cunoscută a fi utilizată de multe dintre persoanele fără adăpost (copiii străzii, aurolaci): de obicei, se introduce într-o pungă şi se trage pe nas prin deschizătura pungii.    ” În prima fază, inhalanţii produc o stare de dezinhibare şi somnolenţă asemănătoare consumului de alcool. Folosiţi în cantităţi mai mari, aproape toţi inhalanţii produc o stare de anestezie, de amorţire a senzaţiilor şi chiar de pierdere a cunoştinţei. Dintre efectele consumului de inhalanţi, cele mai frecvente sunt: greaţă, vomă, ameţeală, apatie, durere de cap, euforie. Folosirea unor doze ridicate poate duce la delirium. Utilizaţi pe termen lung, inhalanţii duc la pierderi în greutate, la lipsa capacităţii de concentrare a atenţiei, lipsa de coordonare, iritabilitate, depresie. După un timp îndelungat de folosire, inhalanţii creează dependenţă.”

Cum e posibil ca aceşti copii să nu fie AJUTAŢI LA TIMP  ,   salvaţi,        recuperaţi?

Nu  ştiu dacă lacul de mobilă este de vânzare şi pentru copii sau alti solvenţi periculoşi.Dar boschetarii fac bani frumoşi vânzând aceste produse necontrolate de cei care ar trebui s-o facă. E la fel ca o violare a unui copil! Eu doar îmi amintesc că în atelierul de tâmplărie al bunicilor mei ajutam deseori să fac luciu la mese şi scaune iar mirosul îmi persistă şi acum în nări.

Poeta Bianca Marcovici

*

Suntem prea mici

Să fim luaţi în seamă

Navigăm pe o mare prea liniştită

Survolată de avioane spion

Grupaţi pe o insulă cibernetică

Cu vânători cu arcuri de ciocolată

Veioze deschise precum umbrelele

De soare

N-avem nimic de ascuns

Doar ora exactă a morţii.

BM