Invitat, Andrei Fischof, Israel

fischof.jpg p10307151.jpg

  

PROFIL POETIC

             Sublimând ideatic-afectiv un conţinut cotidian, prin intensitatea trăirii, în porţi deschise spre dezmărginirea fiinţei, poetul Andrei Fischof amprentează cu har perceperea şi procesarea realităţii, dăruindu-le acestora aura unui fior liric de o magnitudine ieşită din comun. Cuvintele tăiate în piatră izbucnesc precum gheizerele din stânca abrupt colţuroasă, dezvăluindu-le parcă rotund-rugoase în nuditatea lor, imprimate însă în năframa de abur a văzduhului de dincolo de oglinda oricărei imaginaţii. Hic et nunc, tronează forţa telurică îmbinată – sui-generis – într-un fel măiestrit teandric, ocult, cu puteri celeste, curgătoare din umbra îngerilor Verbului demiurgic.            Forme poetice frizând perfecţiunea, fie sonetele, fie poemele în vers alb, ele redau şlefuirea diamantină a raţiunii în căutarea sentimentului ori a sentimentului în căutarea învelişului său raţional, precum strălucirea tăinuită a miezului de nucă, ascuns în duritatea opacă a scoarţei acoperite de mantaua cea verde a începutului de toamnă.           Andrei Fischof rămâne poetul unui univers impenetrabil, de o valoare estetică indestructibilă, inefabilă esenţă cernută prin silabele pământene ale limbilor matriciale, dacă ar fi să realizăm o creionare apofatică a profilului său literar. Catafatic vorbind, creaţia poetică andreifischofiană se constituie într-un menhir eremitic de o anvergură de ansamblu a unor adâncimi de gândire şi simţire lirică greu de atins în cultura contemporană.                                                                                     

 PERSIDA RUGU

(primita de la autor)

Andrei FISCHOFTHIS MOUNTAIN 

I wonder
how this mountain of air called sky
doesn’t fall down
emptied by so many breathings

my God
since when was there so much water in the rivers

the springs
the real ones
do not get dry
 

RUNNING WORDS

In my dream, the words were leaving the poems,
as Pirandello’s characters
looking for an author.

The barren page – recurrent nightmare
like a criminal that comes back to the murder site –
keeps haunting me,as I left
my own self.
As I began to part from myself.
Mourir un peu.
Therapy by absence.
Running words cannot be brought back.
 
 
 

 Translated by Luiza Carol

(Littera)

 
 
 

Prea – apropierea

   

departarile din urma ma invaluie

precum inelele de varsta

seva

scoarta se intareste

si se preface in zambetul intelept

stiindu-si slabiciunile

in fata pliscului de pasare

lovind ca sa-l descoase

departarile au incetat sa ma-nclesteze

acum ele

sunt pavaza mea

impotriva prea-apropierii

a ceea ce sunt 

      

                                                                             

    Andrei Fischof

*

si iata cum 

 Si iata cum scriind, devin mai aspru
si nu ma mai uimesc cate nu stiu.
Aman doar moartea timpului neviu
ascuns in dosul visului albastru
cu talpile crapate prin pustiu
sub cerul surd, dumnezeiesc de-albastru.
Acesta sunt: farama dintr-un astru
atins pe nelasate de-un tarziu.

Si iata cum, cand scrisul meu presimte
din tamplele aducerii aminte
un gol ascuns sub faldul vreunui verb,
eu strig amenintand carduri de spaima
si le inec in propria lor faima.
Apoi dispar. Ca goana unui cerb.

Andrei Fischof
(Israel)

6 gânduri despre &8222;Invitat, Andrei Fischof, Israel&8221;

  1. Andrei Fischof

    ERATĂ

    Mozart n-a murit.
    A glumit şi de data asta,
    trist cum era din fire.
    Învinsese în toate duelurile
    cu dumnezeirea invidioasă,
    a aflat tot
    ce se putea iubi,
    şi-acum se ascunde printre
    fraţii săi anonimi,
    acoperit de vremuri,
    adînc.
    E o greşeală, e prea tînăr
    ca să moară la cei
    doua sute cincizeci de ani
    fără să fi scris încă totul.

    Ceasul cucuvelelor

    Dupa miezul nopţii
    poetul se-ndreaptă spre sine,
    gîndurile-i cuprind tot ce vede
    doar el.
    Nimeni nu-i vede ochii,
    crezîndu-l dormind,
    căci unii poeţi dorm
    în ceasul cucuvelelor.
    Ceilalţi se aşează în faţa beznei
    şi-şi imaginează
    fîlfîitul scurt de aripi,
    ca o evadare fără-ntoarcere a minţii
    într-o clipă-neclipă,
    către obscurul orizontului revărsîndu-se
    de fiecare dată din nou.

  2. &&&

    E bine că te-ai gândit să-mi
    expediezi transpunerea unei zile în
    umbra salcâmilor de lângă
    lacul adormit (Ciric, Ciric),
    în ritmul tău, când şi ţie râsul cuiva
    îţi ramâne în urechi ca un clinchet de clopoţei;
    totuşi azi e o zi neagră,
    islamul câstigă teren,
    pângareşte tot, iar noi nu am
    deschis ochii la timp şi pentru voi;
    inteligenţa sperie, dar t u ai o zi inspirată,
    ai vazut cameleonul,
    l-ai prins în bolduri;
    latenta expresie a
    nevederii, negândirii şi absurda reţinere
    în faţa evidenţei,
    mi-ai dăruit izvorul sfârşitului de saptamână
    aşteptând derularea
    neizbavită a lucrurilor,
    al morţii ce bântuie lumea spontană,
    faţa care apare hidos,
    când tu tocmai asculţi râsul
    ei de peste umăr,
    simţind cerceaful ce ţi s-a
    tras de sub tine,
    cu tot cu ea,
    spre baia imaginară;
    dar tu trăieşti în ea,
    eşti sâmburele ce-l va scuipa
    în gura străinului,
    cu o ciudă nefirească;
    dar tu întelegi de ce asfaltul se
    adânceşte sub pasul tău
    cănd îţi urmaresc codiţa
    părului cerşind lumină
    o clipă nefirească te va razbuna!
    Şi mai departe,
    şi pentru mine a fost o zi
    infinită de decizii,
    rugăminţi către mine,
    să mă desprind de umbre
    de răstălmăciri de a scrie
    orb, laptopul – pian
    acompaniament de capricii
    pe coarda sol
    de a reciti din nou
    “Ferma animalelor”
    a lui Orwell de a mă dezmetici,
    de a surâde automat când mi
    s-au adus cumpărăturile sub nas,
    ca spatele meu e-n copci
    mă scol greu de pe scaun,
    vântul mi-a mutilat spatele
    la mare
    şi eu credeam
    în vântul cald al zilelor
    tămăduitoare care măngâie
    mai bine decât un bărbat;
    e prima oară când fac fuziune
    între neşansele noastre de
    a fi cât de cât în zona
    administratorului comun,
    să ne împărţim chiriile
    şi hrana din bucătărie,
    tu găteşti din Voltaire eu doar
    Nichita,
    dar mai bine să privesc
    echivalentul Gemenilor de la Istambul.
    cutremurul lumii,
    cum am prevăzut
    în cireşele mele amare,
    pe care tu nu le-ai
    gustat sau citit,
    după cum simt şi ştiu,
    dar lacul transparent
    îmi scrie totul:
    „tu, mie reda-mă”!
    levana

  3. Andrei Fischof :

    BIOGRAFIE

    Iar si iar se sparge cite un geam

    din ferestrele istoriei

    trintite

    precum obuzele taind maduva oaselor

    fara anestezie.

    La citeva decenii,

    se sparg toate geamurile deodata

    si zidurile mor in picioare.

    Istoria evadeaza din domiciliul fortat

    si se ascunde,

    ranita si nevazuta,

    din fata propriilor fapte.

    Niciodata nu se intoarce.

    Niciodata nu este invinuita de falsuri.

    Oarba.

    „buna dimineatza, Israel” nr.441

  4. Ei, da, Bianca, prefatza la noul tau volum (pe care nu l-am purtat in brate)
    este nu numai superactuala (giga actuala), ci permanent valabila.
    bravissimo!

    A.F.

  5. IMPACTUL BIANCĂI MARCOVICI CU VIRTUALUL – GÂNDURI NOTATE PE MANŞETA CĂMĂŞII

    Andrei Fischof

    Se pare ca a avut dreptate cel care susţinea că nu se poate face critică literară de către cineva care scrie acelaşi gen de literatură ca şi „criticatul”. Adică un poet nu poate face, sau nu e cazul să facă cronică unui volum de poezii scris de un confrate, şi aşa mai departe. Nu pentru că nu ar fi obiectiv (acest lucru este mai degrabă o chestiune de fire), sau pentru că ar invidia autorul pentru vreo metaforă neaşteptată, ci pentru ca, citind poemele, criticul-poet nu se poate abţine faţă de el însuşi să nu se întrebe cum ar fi scris el poemul respectiv.

    Aşa şi cu noul volum al poetei şi concetătenei mele, Bianca Marcovici apărut de curănd într-o editie personală, cu titlul IMPACTUL VIRTUALULUI. Poeta trăieşte de fapt în trei medii, concomitent, cu sau fară a fi constientă de schimbarea raporturilor între acestea, odată cu înţelepciunea rezultată din experienţa de viată: muzica , iubirea deplină si necondiţionată si Israelul ca existentă în sine. Aceste trei cercuri se întretaie, atât in viaţa cotidiană cât şi în poeme, chiar dacă titlul unora este luat dintr-unul din medii iar conţinutul accentuează altul, ca în poemul SIMFONIA SPANIOLĂ DE LALO, în care, de la început suntem în faţa unui adevar de necontestat
    rezultat dintrr-o viată trăită intens: „ţi s-a spus ca Viclenia in 5 părti / nu mai poate sa-si închisă / cuvintele într-un seif / deja / codul seifului e ştiut de toată lumea.” Iar apoi: „viclenia cu spatele gol / într-un dans spaniol cifrat /…/ pantoful cu toc da de un vierme / care trebuie strivit, ezită / şi eu ezit”

    Cele trei cercuri se intretaie deci, născând un sector de cerc comun, în care sunt prezente toate cele trei medii. Acolo e urma impactului virtualului în fiinţa noastra, in modul nostru de a gândi şi acţiona. Ca si al poetei. O regasim pe Bianca Marcovici in atat de cunosuta voce neaşteptată, izbindu-ne în primul vers al poeziei VULCANUL: ” sfărşitul lumii e un basm pentru copii” ca şi cum ne-ar readuce la proportiile reale ale dramelor existenţiale.

    Nu în ou salasuieşte izvorul vieţii, spune poeta, ci în ce s-a întamplat înaintea lui, dragostea totală, adâncă, pregatitoare şi sfâşietoare totodată în legîturile noastre , caci; „cât de greu se clădesc lucrurile în relaţiile atât de înselatoare …/ prevăd şi aştept mereu să nu mi se întâmple ceea ce presimt în ochii tăi atât de deschişi” (CE ARUNCI PE FEREASTRA, (pagina 11).

    Intretăierea cercurilor, impactul, doare, ca o vânătaie după o lovitură, dar nu renunţăm la niciunul din ele, nici la viaţa în această ţară caldă, nici la iubirea – iubire plină şi deplină, nici la muzica devenita încă din copilăria ieşeană lumea în sine a poetei. Iată o auto-disecţie a curajului de a fi mai presus de orice, cum spunea Marele Will, sincer cu tine însuţi:
    ” niciodată nu mă pregătesc pentru tine / spontan îţi redau cum sunt cum / uneori nu vreau să fiu, / capăt forma ta nemăsurată / închid ochii şi-ţi scriu/ pianul meu sună la unison , clapele/ urmaresc literele latine, cele ebraice se sting/ capăt forma ta când mă

    cuprinzi / e normal să-mi repet că inspiraţia mea/ curge din izvorul pămantului roscat.” (SEMNE PESTE TIMP,pag. 14).

    Poemul în cinci rânduri care dă titlul volumului vine ca un supliment interior, un fel de CODA : ” ne-am legat la ochi ,/ ne-am astupat urechile. / ramanem legati / asa cum lumea ne leaga/lumea virtuală” (IMPACTUL VIRTUAL,pagina 15).

    Mentionez cea mai scurta poezie (neobişnuit act al Biancai Marcovici), a carei lipsa de deznodământ se simte precum focul din craterul vulcanului nestins: „cineva îmi cunoaste sufletul / altcineva trupul…” (CINEVA, pagina 33).

    Am lăsat la sfârşit prefaţa autoarei, venind în întâmpinarea celui prea sigur de el , precum praştia lui David în faţa lui Goliat: ” MĂNUŞI POTRIVITE”, în care ,aparent fară legatură cu atmosfera volumului, ne reaminteşte rolul mănuşii, ca parte a îmbrăcăminţii, ori ca scut împotriva frigului, ori, şi aici e legatura cu volumul insusi, ca „mănusă nepotrivită a poliţistului pe post de dirijare a circulaţiei cuvântului, cand el, cuvântul, vine de la sine, prin inspiraţie”….De unde vine puterea de a termina o cursa, probabil de la interior, alergând spre interior.”

    Aş adăuga, tocmai pentru valoarea poemelor din acest volum, că un plus de atentie la recorectarea textului computerizat ar fi fost de dorit .

    Şi iată cum, scriind aceste gănduri, observ că mănşeta cămăşii s-a umplut cu notiţe luate citind volumul şi recitind câteva din poeme , aşa că o păstrez, ofrandă cuvantului , sângele poemelor de oricând.
    Este aceasta o carte net mai coaptă şi mai emoţionantă decât cele anterioare, chiar şi mai recente.

  6. < inapoi
    Citeva zile in „cea mai mare librarie a Frantei“

    Maria LUCA

    Politica si literatura. Cuplul fatal este reunit. S-a stirnit o intreaga polemica in jurul editiei a 28-a a Salonului de carte/Salon du livre care a avut loc la Paris intre 14 si 19 martie, editie la care Israelul a fost tara invitata de onoare. La inceput, chemarile la boicot au privit tirgul de carte de la Turin (programat in mai 2008), care are ca invitat de onoare tot Israelul, apoi s-au indreptat si catre manifestarea pariziana.

    Mai multe tari si asociatii arabe (Libanul, Egiptul, Marocul, Tunisia, Algeria, Arabia Saudita, Iranul, Yemenul) nu au vrut sa participe, chiar daca reprezentanti ai acestor tari, din domeniul cultural (edituri, librarii, scriitori), si-au mentinut venirea. Oficial, doua motive sint la baza acestui boicot. Invitatia Israelului ca oaspete de onoare coincide cu implinirea a 60 de ani de la infiintarea lui si unii interpreteaza politic acest lucru. Organizatorii salonului, insa, zic ca nu au vrut sa dea nici un continut politic punerii in prim-plan a literaturii israeliene, prezentata deja in editiile precedente, ca si literatura araba, de altfel. Argumentul lor principal este calitatea evidenta a scriitorilor israelieni, care merita sa fie mai bine cunoscuti (Aharon Appelfeld, Amos Oz, Ron Barkaן, Alona Kimhi, Nurit Zarchi…). A doua obiectie, legitima, se refera la faptul ca sint invitati la Paris numai scriitori israelieni de limba ebraica, nu si de limba araba – lucrul putind sa fie interpretat ca o lipsa de recunoastere fata de arabii din Israel (20 % din populatie).

    Rareori un bilant al Salonului de carte de la Paris a fost asa de previzibil si de contrastat; si de negativ in privinta numarului de vizitatori. Caci, ca la cinematograf, unde totul se joaca de la prima proiectie, sortii au fost aruncati chiar de la vernisajul de la Porte de Versailles, joi, pe 14 martie. Motivul este clar: teama de un atentat sau de manifestari violente legate de boicotul scriitorilor israelieni si vigilenta extrema a agentilor de paza, care intirziau intrarea in incinta parcului expozitiilor (cea a publicului, precum si cea a autorilor). Multi parinti au preferat sa se abtina decit sa vina fara copiii lor (lucru care nu i-a impiedicat pe invatatori sa depaseasca aceasta teama, daca ne referim la cresterea cu 14 % a publicului scolar). intr-adevar, in privinta tulburarilor, au fost numai citeva sloganuri strigate pina la epuizare de un mic grup si citeva flyere distribuite in indiferenta generala a publicului, mai putin a agentilor de paza. Bilantul oficial o confirma: 165.300 de vizitatori, adica o scadere a participarii publicului cu 8 % fata de anul trecut. Vorbind in fiecare zi cu unii editori, am avut sentimentul ca ei insisi observasera o scadere vizibila a afluentei cu 10-15 % (o cifra care trebuia sa reflecte cifra lor de afaceri pe zi), in afara de duminica, zi de mare afluenta… pina la faimoasa evacuare precipitata a zonei, din cauza unei alerte de bomba, la ora 17.00.

    Miile de vizitatori s-au strins afara, sub o ploaie subtire, sperind sa intre din nou in incinta Salonului. Ceea ce s-a si intimplat dupa o ora si jumatate, cind oamenii au putut sa se intoarca inauntru, in mici grupuri, controlati cu grija. Mai devreme, asteptasera aproape o jumatate de ora ca sa-si plateasca dreptul de a intra in „cea mai mare librarie a Frantei“ si intentionau sa profite de acest lucru. Altii, care statusera la coada timp de patru ore, ca sa aiba un autograf pe exemplarul lor din La Consolante, noua carte a Annei Gavalda, detinatoare incontestabila a recordului de semnaturi la Salon du Livre, sperasera mult sa o gaseasca tot acolo. Lucrul s-a produs, realmente, afara, unde, pe o borna din parcare, o Gavalda foarte profesionista a continuat sa semneze duzini de exemplare… Dar, chiar daca cititorii puteau spera sa regaseasca autorii preferati pentru autografe, iar librarii – propriul lor stand si casa de bani, abandonata cu neobrazare, continuarea dezbaterilor era insa mult mai riscanta.

    Caci alerta nu a tulburat doar initierea unei dezbateri despre Manga, care se pregatea. Ea l-a intrerupt de-a dreptul pe Alain Finkielkraut, care intentiona sa discute cu Aharon Appelfeld, pe Arnaud Cathrine, tinar autor francez, care se intretinea cu Edgar Keret, tinar autor israelian, pe romancierul Patrick Rambaud, care se pregatea sa parcurga cronica lui savuroasa despre domnia unui anume Nicolas Ier… Au fost anulate si niste dezbateri care se anuntau pasionante, despre „Carte 2.0 si Web 2.0“, despre „Evolutie si obscurantism“, cu paleoantropologul Pascal Picq, despre rolul criticii, dezbatere cu titlul Cine va face sa cititi astazi?, si despre persistenta spiritului rock in banda desenata contemporana. Se vor amina toate acestea pentru ziua urmatoare? Greu de realizat, ziua de luni fiind traditional rezervata profesionistilor domeniului.

    Una peste alta, bilantul acestui salon este dominat de citeva fenomene remarcabile: extraordinarul interes al cititorilor pentru literatura israeliana. Librarul Gibert Joseph, care se ocupa in fiecare an de pavilionul invitatului de onoare, mi-a zis ca niciodata nu au vazut asa ceva: 21.000 de carti traduse din limba ebraica vindute in 6 zile; curiozitatea publicului, niciodata dezmintita in timpul dezbaterilor cu scriitorii israelieni si ziaristi, traducatori si universitari francezi, care nu au lipsit nici ei; entuziasmul netarmurit al cititorilor pentru lectura on-line de genul BookerCybook, in ciuda pretului mare (350 de euro); marea participare la o alta importanta tematica a dezbaterilor: cartea in epoca noii tehnologii. Fara a uita expozitia infatisind faimoasele pisici ale lui Philippe Geluck (autor si ilustrator celebru in Franta si Belgia) si „nebunia Manga“.

    La standul romanesc, Ministerul Culturii si Cultelor din Romania, in colaborare cu Institutul Cultural Roman din Paris, cu delegatia permanenta a Romaniei la UNESCO si cu Uniunea Scriitorilor din Romania, a organizat citeva manifestari: cartile Benjamin Fondane et la rיvolte existentielle (ֹditions de Corlevour, 2007) de Olivier Salazar-Ferrer si ֹcrits pour le cinיma de Benjamin Fondane (ֹditions Verdier Poche, 2007) au fost prezentate de Olivier Salazar-Ferrer, Ramona Fotiade si Michel Carassou; dezbaterea Bucuresti – Ierusalim: marturii. Scriitori evrei din Romania – scriitori israelieni de origine romana a dat cuvintul lui B. Elvin (ziarist, Romania), Edgar Reichman (ziarist si scriitor, Franta), Marlena Braester (poeta si traducatoare, Israel), Bluma Finckelstein (poeta si profesoara universitara, Israel), Andrei Fischof (poet, Israel). Moderatorii dezbaterii au fost Carol Iancu si Magda Carneci (directoare a Institutului Cultural Roman din Paris). Anul acesta, manifestarea „Zoom Romania“ a fost consacrata nu poeziei, ci unei lecturi/discutii cu patru romancieri romani: Nicolae Breban, Bujor Nedelcovici, Florina Ilis (ce va fi publicata in curind la Editura des Syrtes), Dan Lungu (publicat la ֹditions Jacqueline Chambon). Nicolae Manolescu si Michel Crיpu (ziarist si scriitor, redactor-sef al Revue des Deux Mondes) au moderat intilnirea. Cartile prezentate la standul romanesc au cuprins cartile autorilor romani tradusi in Franta (Gabriela Adamesteanu, Mircea Cartarescu, Matei Visniec…) si au prezentat o varietate a cartilor publicate in Romania la editurile importante (Polirom, Art, Humanitas etc.).

    Cind va fi oare Romania invitata de onoare? Anul viitor, in prim-plan va fi cu siguranta literatura mexicana. Se aude si de Egipt, si de Turcia… Dar Romania? Probabil cind vor fi mai mult de sase carti traduse si publicate in medie pe an, in Franta. Dar acesta e deja un alt subiect…
    observator cultural, nr.158

    ps. Andrei, sper ca ai citit articolul???
    levana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s