Charlie Chaplin-comicul genial
Charles Spencer Chaplin s-a născut la 16 aprilie 1889, Walworth, Londra, Anglia și a murit la 25 decembrie 1977 , Vevey, Elveția. Părinții săi au fost evrei, Hannah Chaplin și Charles Chaplin Sr., a avut un frate, Sydney care l-a ajutat mult, surori. A fodt căsătorit cu Mildred Harris (1918-1921),Lita Grey (1924-1927),Paulette Goddard (1936-1942),Oona O’Neill (1943-1977), copii-Charles Chaplin,Sydney Chaplin,Geraldine Chaplin( actriță),Michael Chaplin, Josephine Chaplin, Victoria Chaplin,Eugene Chaplin,Christopher Chaplin,Jane Chaplin. A fost actor de film, regizor, producător fdiind o celebritate mondială. L-a imitat pe Hitler în filmul „Dictatorul”, pe care dictatorul l-a vizionat, nu se cunoaște reacția, dar Stalin a refuzat să-l vadă. A fgos premiat cu Oscar, BAFTA, etc. A fost Comandor al Legiunii de Onoare franceze, Ordinul britanic, etc. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator).Tatăl lui Chaplin era solist și actor, ca și mama sa. Bunica sa din partea mamei era jumătate țigancă, lucru de care era extrem de mândră.
Condiția laringelui a încheiat cariera muzicală a mamei lui Chaplin. Prima criză a lui Hannah a fost în anul 1894, în timpul unui spectacol de la teatrul The Canteen din Aldershot. Teatrul era frecventat de protestanți și soldați. Hannah a fost rănită de obiectele pe care publicul le-a aruncat spre ea. În spatele scenei, ea a plâns și s-a certat cu managerul ei. Între timp, Chaplin, care avea 5 ani, a urcat pe scenă și a cântat celebrul cântec „Jack Jones”.După ce mama lui Chaplin (care avea numele de scenă Lilly Harley) a fost acceptată din nou la azilul Cane Hill, fiul ei a fost la casa de săraci din Lambeth, în sudul Londrei și a fost mutat după câteva săptămâni la școala pentru săraci Central London District, din Hanwell. Tinerii frați Chaplin au avut o relație strânsă pentru a supraviețui. Aceștia au urmat cariera muzicii încă din tinerețe și au dovedit un talent natural pe scenă. Primii ani de sărăcie disperată l-au influențat pe Chaplin când a creat multe din personajele sale.Primul tur în America a lui Charlie Chaplin a fost cu grupul lui Fred Karno între anii 1910 și 1912. După cinci luni pe care le-a petrecut în Anglia, acesta s-a întors în Statele Unite pentru un al doilea tur, ajungând cu trupa Karno pe data de 2 octombrie 1912. În aceeași companie se afla și Arthur Stanley Jefferson, care va fi mai târziu cunoscut ca Stan Laurel. Aceștia au fost colegi de cameră într-o pensiune. Stan s-a întors în Anglia, dar Chaplin a rămas în SUA. În anul 1913, Chaplin a fost văzut cu trupa de către Mack Sennett, Mabel Normand, Minta Durfee și Fatty Arbuckle. Sennett l-a angajat în studioul lui, Keystone Studios, ca înlocuitor al lui Ford Sterling.[ După prima apariție în lumea filmului a lui Chaplin, în filmul „Making a living”, Sennett a simțit că a făcut o greșeală costisitoare. Primele filme ale lui dr Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde și-a dezvoltat personajul Vagabondul și a învățat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice” (Puștiul face curse de mașini în Veneția).Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel’s strange Predicament” (Ciudata situație neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”.„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt că sunt chiar el, în persoană. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului și proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase). Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau așa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Și-a conceput mustața din păr artificial care aparținea lui Mack Swain. Singurul lucru care îi aparținea lui Chaplin era bastonul său din bambus.Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audiențele de cinema.La început, Chaplin folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări și alte elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă și mai adecvată pentru farsele romantice sau domestice. Glumele vizuale, erau totuși în stilul Keystone; vagabondul atacându-și dușmanii în mod agresiv cu șuturi și cărămizi. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să își redacteze și regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.Principalul personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în Franța și țările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România și Turcia, „Carlitos” în Brazilia și Argentina, și „Vagabond” în Germania). „Vagabondul” este un personaj fără adăpost cu maniere rafinate, haine și distincția unui gentleman. Odată cu grupurile numeroase de imigranți veniți în America, filmele mute au putut să treacă toate barierele dintre limbi și vorbeau cu toate nivelele Turnului Babel american, tocmai pentru că erau mute. Chaplin ieșea în evidență pentru că el însuși era emigrant din Londra. Vagabondul lui Chaplin a adoptat problemele oamenilor și a imigranților, lupta constantă de la fundul prăpastiei și supraviețuia adversităților fără să ajungă în vârf și astfel și-a păstrat audiența. Filmele lui Chaplin erau de asemenea foarte subversive. Micii funcționari cu ifose erau făcuți de imigranți să râdă la cei de care se temeau.În anul 1916, Corporați Filmelor Mute i-a oferit lui Chaplin 670 de mii de dolari americani pentru a produce o duzină de filme de câte două role de peliculă. I-a fost dat aproape tot controlul artistic și a produs 12 filme într-o perioadă de 18 luni și este considerat unul dintre cele mai influente filme de comedie din istoria cinematografiei. Practic, toate comediile mute sunt clasice: Easy Street, One AM, The Pawnshop, și The Adventurer sunt probabil cele mai cunoscute. Edna Purviance a rămas interpreta rolului principal feminin, iar Chaplin i-a adăugat pe Eric Campbell, Henry Bergman și Albert Austin. Chaplin a considerat perioada filmelor mute drept cea mai fericită din cariera sa, deși își făcea griji că filmele sale deveneau superficiale din cauza termenelor de finalizare pe care le impuneau contractele. Când Statele Unite au intrat în primul Război Mondial, Chaplin a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, împreună cu prietenii săi apropriați Douglas Fairbanks și Mary Pickford. Colegii lui Chaplin remarcau faptul că acesta filma aceeași scenă de aproape 100 de ori până când aceasta a ieșea cum și-a dorit el. Combinația dintre improvizările poveștilor și un perfecționism neînduplecat (care rezulta zile întregi de efort și metri de peliculă irosiți, toate la un preț uriaș) s-a dovedit a fi foarte costisitoare pentru Chaplin, care din cauza frustrării își certa actorii, îi punea să aștepte degeaba ore întregi sau, în cazuri extreme, închidea producția cu totul. Chaplin și-a creat propriul studio la Hollywood și, folosindu-și independența, a creat un corp de lucru care a rămas distractiv și influent. Deși First National se aștepta ca Chaplin să vină cu niște comedii scurte, precum filmele sale mute, însă acesta a devenit mai ambițios și și-a extins proiectele în filme mai lungi, printre care și Shoulder Arms (1918), The Piligrim (1923) și filmul clasic The Kid (1921).În anul 1919, Chaplin a fost co-fondator al companiei de distribuție United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks și D.W.Griffith, care voiau să scape de puterea în creștere a distribuitorilor din sistemul studiourilor din Hollywood. Această mișcare, împreună cu controlul total al producțiilor, datorată studioului său, au asigurat independența lui Chaplin ca producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.Toate filmele sale din cadul acestei companii începeau cu o dramă, în care Chaplin avea doar un rol superficial. Niște exemple pot fi A Woman of Paris (1923), care a fost urmat de clasicele The Gold Rush (1925) (Goana după aur) și The Circus (1928) (Circul).După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut filmul City Lights (1931), precum și Modern Times (1936) înainte să treacă la sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică și efectele sonore. City Lights a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu sentimentalismul. Despre ultima scenă, criticul James Agee a scris în revista Life în anul 1949 că este „cea mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un film”.Filmele cu dialog ale lui Chaplin pe care le-a făcut la Hollywood sunt: The Great Dictator (1940), Monsieur Verdouse (1947) și Limelight (1952)Cu toate că filmul Modern Times (1936) este mut, conține replici, care vin de la obiecte neanimate, precum un radio sau un televizor. Acesta a fost creat pentru audiențele din anii 1930, în care oamenii nu mai erau obișnuiți să urmărească filme mute. Modern Times a fost primul film în care s-a auzit vocea lui Chaplin (în cântecul de la sfârșit, care a fost scris și interpretat de Chaplin). Cu toate acestea, pentru majoritatea spectatorilor acesta este tot un film mut—și sfârșitul unei ere.Cu toate că filmele cu dialog au devenit dominante la scurt timp după ce au fost introduse, în anul 1927, Chaplin a refuzat să facă un astfel de film în anii 1930. El considera că arta pantomimică este esențială pentru cinematografie. El a declarat că „Acțiunea este înțeleasă mult mai general decât cuvintele. Precum simbolurile chinezești, aceasta reprezintă lucruri diferite, în funcție de contextul scenic. Ascultă descrierea a ceva necunoscut – un facocer, de exemplu; apoi privește o poză a animalului și vei vedea ce surprins vei fi. Cele mai cunoscute cântece compuse de el sunt „Smile”, compus pentru filmul Modern Times (1936) și a folosit versurile pentru a promova o revenire a filmului în anii 1950, cântat de Nat King Cole. „This is my song”, din ultimul film al lui Chaplin „A Countess From Hong Kong” a fost nr. 1 în mai multe limbi în anii 1960 (mai ales versiunea lui Petula Clark și o versiune care nu a fost publicată, descoperită în anii 1990 înregistrată de Judith Durham de la trupa The Seekers, precum și piesa lui Chaplin din Limelight, care a fost un hit în anii 1950 cu titlul „Eternally”.Primul film cu dialog al lui Chaplin, The Great Dictator (Dictatorul, 1940), este o parodie la adresa dictatorului german Adolf Hitler și a nazismului. Filmul a fost realizat și lansat în Statele Unite, cu un an înainte ca S.U.A. să intre în cel de-al Doilea Război Mondial. Chaplin a jucat rolul lui „Adenoid Hynkler”,,dictator în Tomania, personaj care îl parodiază și îl ridiculizează pe Hitler. În acest film a jucat și Jack Oakie în rolul lui „Benzino Napaloni”, dictator în Bacteria. Acest personaj îl parodiază pe dictatorul italian Benito Mussolini și fascismul.Paulette Goddard a filmat din nou alături de Chaplin, jucând rolul femeii din ghetou. Filmul, perceput ca un act de curaj dacă luăm în considerare climatul politic din acea vreme, ridiculizează nazismul și pentru că conține personaje evreiești, ilustrând persecuția acestora. Chaplin a jucat atât rolul lui Adenoid Hynkler, precum și a unui frizer evreu care arăta la fel ca acesta și era persecutat de naziști. Frizerul seamănă la fizic cu vagabondul lui Chaplin dar nu este considerat ca fiind acesta. Ca o concluzie, cele două personaje ale lui Chaplin fac schimb de locuri printr-un șir complex de evenimente și filmul părăsește caracterul său comic, frizerul adresându-se mulțimii printr-un discurs în care denunță dictatura, lăcomia, ura de rasă și intoleranța caracteristice nazismului și se pronunță în favoarea libertății și a fraternității. În 1941, filmul a fost nominalizat pentru Premiile Oscar ale Academiei de Teatru și Film la cinci categorii.Simpatiile politice ale lui Chaplin au fost în mod constant de stânga. Politica sa pare moderată conform standardelor moderne, dar în anii 1940, gândirea sa, bine cunoscută din cauza influenței, faimei și statutului său, era considerată de mulți oameni ca fiind comuniste. Filmele sale mute din prima perioadă nu au mesaj politic, cu excepția poate a unora in care vagabondul intră în conflict cu legea, dar filmele sale de mai târziu, din anii 1930, au fost mai tranșante din punct de vedere politic. Timpuri Noi (Modern Times) înfățișează muncitori care sunt exploatați și oameni care trăiesc în condiții mizere. Discursul dramatic de la sfârșitul filmului The Great Dictator, care critică naționalismul deșănțat și necenzurat și suportul fără echivoc pe care Chaplin l-a manifestat public pentru deschiderea în anul 1942 a unui nou front în Europa, care să ajute Uniunea Sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial au fost mai târziu criticate. Chaplin s-a confruntat cu acuzații penale și civile pentru relația sa cu actrița Joan Barry. După război, criticii săi s-au concentrat pe ceea ce Chaplin considera capitalism în comedia neagră Monsieur Verdoux, ceea ce a dus la și mai multă ostilitate, filmul având ca subiect protestele din mai multe orașe din Statele Unite. A satirizat persecuția politică și paranoia epocii McCarthy, care îl făcuseră să părăsească SUA cu 5 ani înainte. După acest film, Chaplin a renunțat să mai facă filme cu subiect politic, declarând mai târziu că comedianții ar trebui să fie „deasupra politicii”. În anul 1952, Chaplin a părăsit SUA cu intenția de a face o excursie scurtă acasă, în Marea Britanie, pentru premiera de la Londra a filmului Limelight. Hoover a aflat de această excursie și a negociat cu cei de la Serviciul Imigrări pentru a-i anula actorului permisiunea de a reintra în țară. Chaplin a decis să nu se întoarcă în Statele Unite, scriind: „… De la sfârșitul ultimului război mondial am fost ținta unor minciuni și a propagandei unor grupuri puternice care, prin influența lor și cu ajutorul primit de la presa americană, au creat o atmosferă nesănătoasă în care liberalii pot fi marginalizați și persecutați. În aceste condiții îmi este imposibil să îmi continui munca în SUA, așa că am renunțat la rezidența mea în această țară.” Chaplin s-a mutat la Vevey, în Elveția. Mai târziu, în 1972, Chaplin a revenit pentru scurt timp în SUA în aprilie 1972 împreună cu soția sa pentru a primi un premiu Oscar și pentru a discuta despre cum vor fi redistribuite filmele sale, fiind primit cu căldură.Ultimele două filme ale lui Chaplin au fost făcute în Londra: A King in New York(1957) în care a fost actor, regizor, producător și scenarist; și A Countess from Hong Kong(1967), pe care l-a scris și a fost regizor și producător. În cel din urmă joacă Sophia Loren și Marlon Brando, iar Chaplin și-a făcut ultima apariție în rolul unui stewart cu rău de mare. De asemenea, a compu muzica pentru ambele filme, cântecul din filmul A Countess from Hong Kong, „This is my song” ajungând pe locul 1 în Marea Britanie cu varianta cântată de Petula Clark. De asemenea, Chaplin a compilat filmul The Chaplin Revue din trei filme care le-a făcut la First National A Dog’s Life(1918), Shoulder Arms(1918) și The Piligrim(1923) pentru care a compus muzica și a înregistrat o narațiune introductivă. Pe lângă regizarea acestor ultime filme, Chaplin a scris My Autobiography (autobiografia mea), între anii 1959 și 1963 care a fost publicată în anul 1964. În autobiografia sa pictorială My Life in Pictures, publicată în anul 1974, Chaplin indica faptul că a scris un scenariu pentru fiica lui, Victoria, intitulat The Freak, ea având rolul unui înger. Din anul 1969 până în 1976, Chaplin a scris melodii originale pentru filmele sale mute, iar apoi le-a relansat. A compus melodii pentru toate scurt-metrajele sale de la First National The Idle Class în 1971 (împerecheat cu The Kid pentru a fi relansat în 1972), A Day’s Pleasure în 1973, Pay Day în 1972, Sunnyside în 1974, iar pentru lung-metrajele sale au fost The Circus și The Kid în 1969 și 1971. Chaplin a lucrat la melodiile sale împreună cu Eric James.Ultima lucrare a lui Chaplin a fost o melodie pentru filmul său din anul 1923 „A Woman of Paris”, care a fost terminată în anul 1976. La acea vreme Chaplin era extrem de fragil, chiar și comunicarea fiindu-i dificilă.Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet să se deterioreze spre sfârșitul anilor ’60, după terminarea ultimului său film, „A Countess from Hong Kong” și într-un ritm mai accelerat după primirea Premiului Oscar al Academiei de Film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences (AMPAS)) în anul 1972. În 1977 avea deja dificultăți în comunicare și se deplasa într-un scaun cu rotile. Chaplin a murit în somn în ziua de Crăciun a anului 1977, la vârsta de 88 de ani.
Chaplin a fost înhumat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveția. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de un mic grup de mecanici elvețieni, cu scopul de a cere bani de răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eșuat. Aceștia au fost prinși , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni lângă lacul Geneva. Corpul său a fost reînhumat sub 1,8 metri de beton pentru a preveni alte incidente. Bibliografia despre acest actor genial ar umple o bibliotecă universitară. Fie-i gloria neuitată.
Boris M. Marian
redactor la Realitatea Evreiască
SURSE BIBLIOGRAFICE :INTERNET
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 