parabolă
desen animat
autor
Bianca Marcovici
de diminetaţă m-am gândit la acest cuvânt
ca la un ceas deşteptător
virtual
fiecare pudel are un pudel cu ceas deşteptător
care sună la comandă
din măruntaiele lor
ghior ghior
şi mai toţi la comandă ca o haită, marionete
sar pe poet …
haita de pudeli se transformă în purceluşi caraghioşi
care se supară … pe invazia curcubeielor
preferă guzganii infometaţi şi scîrboşi
să strige în cor
să strige în cor
ghior ghior
pag.31
vara, 2007
editor „Fundaţia Culturală Poezia”
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 
dulceaţă de ardei iuţi
şi pălărie
2007-07-12
Fidelitatea poetică e o donare
De suflet
Către un om superficial …
Ce a cules deja
Evantaiul pestriţ al ratatelor poetice
De pe netul grafomanilor
şi e imposibil să joace propriul său scenariu
real, în aburul de femeie ascuns în mine.
Ai lacrimi de crocodil, ştiu!
Invidiezi ce nu-mi doresc
Superficialul nu e haină pe care o poţi îmbrăca
şi
să o poţi agăţa în cui
de azi pe mâine
s-o ungi
cu lapte şi miere.
însă
cum e caracteristic poporului nostru
mai e ceva
inclusiv fiere …
Trebuie doar schimbată haina, dacă ai fi înţeles …
ce înseamnă profunzimea stării !
Prefer o haină ponosită cu pătraţele în carouri
un chip nears de soarele invidiei
şi, mai ales
dulceaţa de ardei iuţi
Acum un an a început războiul,
îţi amineşti?
Bianca Marco
Voi citi cu atentie paginile tale. Deocamdata le-am frunzarit. Felicitari! Viorela Codreanu Tiron
***
multumesc Viorela, astept un semn sa ne cunoastem.
bianca
cineva
cineva trebuie să şteargă geamurile
cineva trebuie să repare toate ceasurile
cineva trebuie să se ţină de geamandură
cineva trebuie să râdă fară motiv
cineva trebuie să spele vasele
cineva mai trebuie să şi citească
cineva trebuie să fure
cineva trebuie să şi gândească
cineva trebuie s-o pună de mămăligă
cineva trebuie sa fie C I N E V A!
fără ascunzişuri
cineva trebuie
să fie vinovat pentru toate!
„lama dafca ani” ?*
bianca marcovici
in ebraica:
*de ce tocmai eu?
eu zic că liniştea ţi-o poţi construi
discursul tău se poate nărui
dacă n-ai un suport fix
în colivia canarului
(canariţa nu cântă)
doar fantezia n-ajunge
liantul de care vorbeam şi
contopirea cuvântului
în lacrima sărată
precum marea,imensa mare de lacrimi.
nu în amalgamul pierderii,
sau regretele agăţate
precum strugurii scofâlciţi…
dacă ne-am găsit, sau regăsit în cuvânt
înseamnă
că Dumnezeu a vrut-o ,
ne-a mai dat o şansa neefemeră,
chiar dacă maratonul nostru ,
alergarea …
e o parte din viaţă-
să jucam acel joc,
mai aproape de şotron,da ,şotron.
chiar daca nimic n-avem împreună,
nici măcar atingerea…
bianca marcovici
28.04.08
arc voltaic
ghemuiţi într-un fel de singurătate
furată,
depozit de dragoste
neacumulat de la
şcoală
seducerea cuvintelor,
senzuală
am fost şi nestăpânită-
nepreţuite amintiri,răzleţe firmituri
n-am frână în sentimentele
cu dedicaţie, inimă împărţită
în compartimente distincte
arc voltaic încă
*
m-am
agăţat de el
precum umbra de om
aşteptindu-i semnul
„dragostea în vremea holerei”
un început e totodată
semnul sfârşitului,
am devenit
nesocială
rediscurs
Cînd boala-şi face loc în iureşul plecărilor din
startul anulat
de zborul păsărilor
de umbra copacilor
de gloanţele oarbe şi cele adevărate
de îngemănarea fiinţelor ,
doar
tu mi-ai mai rămas
în locul strâmt al cuvântului
în cearşafuri de mătase
doar încă o clipă …
Bianca Marcovici
Da, s-a strecurat şi la mine resemnarea
Să umplu foaia-mi spun să te mai regăsesc
Poate într-un colţ de pagină pe meridianul meu
Da , şi-a făcut loc resemnarea
Diapazonul sună mereu mai monoton
Mai plictisit, modulat
S-a resemnat şi el să fie exersat
De vioara mea dezacordată
Vioara spartă-n la la la ,la la..
Nu şi-a păstrat rezonanţa
Sună a doagă
Cântăreţei i-a crescut părul periuţă
Strânge gunoiul de pe caldarâmul cartierului meu slut
E în vizită poetică cu săniuţa de vară
Îşi numără aluziile aruncate peste gardul vecinului,de ocară ,ca un făcut
câinile muzical schelăie
la luna plină… „simfonii”
Semnul meu energetic de lună
fuge pe Fuga de Bach,
tiptil mă ascund după tufişul
de cactuşi
să le văd ochii…aprinşi de invidie!
Nici un acord nu-i acoperă falsul glasului neîncercat
Sunet de copil neînţărcat la vreme
Neînceput în studiul flexibilităţii
boeme
Şi alţii aruncă cu pietre
şi alţii îşi închipuie
disponibilitatea cameleonului
Dar eu prefer scorpionul-
îmi flatează simţurile
înainte de a-mi dărui veninul.
M-ai avertizat cândva
Să-mi pun frâne la sentimente
Să nu le mai dărui , să nu mai cred
Decât în culoarea vomei
Culoarea asfaltului cu picăţele!
Bianca Marcovici
10.09.04
m-ai molipsit
e parşiv de frumos ce poţi să scrii
ce arunci pe fereastră
cum stingi tu cărbunii încinşi
cu alcool şi fiere albastră
e parşiv de frumos
cum nu-ţi înghiţi
cuvintele dinspre vise
m-ai molipsit
ramân cu mâinile întinse
!
patul meu nu e din alge marine
am zăcut mult
iar tu mi-ai umezit buzele
de nisip
mi-ai lipsit piatră preţioasă
mult prea mult timp,
piatră din adîncuri
piatră de suflet
magia pietrei
să mă simt piatră
tu atingindu-mă
bianca marcovici
SUNETUL POEMULUI
monolog pe o coarda
Fug în reveria viorii poemului
Ştiu că-mi aparţin
Amândoua
Precum vioara lui Chagall
Sunetul neresemnării din cosmosul
Nediletanţilor
Fragila vioară
Canarul evreului
Ca eternă victimă.
2.08.04
***
Monologue on one string
English – Rafael Manory
I run in the poem violin’s dream
I know they both
Belong to me
Like Chagall’s violin
The sound of non-resignation from the universe
Of non-amateurs
The fragile violin
The Jew’s canary
As the eternal victim.
***
dacă
Dacă ai apărut
şi ţi-ai intrat in pâine
şi ţi-ai intrat în pantofii prea strâmţi
Intoarce-te şi mă priveste
Adânc în ochi
Părăsindu-ţi tabieturile,
Doar să mă iei de mână
şi să-mi zici:
A mai ramas loc si pentru tine
In casa alba a inimii mele
A mai rămas loc
In sala de concerte a sufletului meu
A mai ramas loc in amfiteatru ciopârţit de vreme
şii pentru gladiatoarea din tine, si pentru noi,noi doi…
Dar leii si scorpionii mişună, ai grijă,
Nu răstalmăcii sudoarea frunţii!
***
Mezuza
Ani de zile ne-a mers rău
Aici in Ţara Sfântă
N-am înţeles
Decât atunci
Când
Am readus Mezuza
La casa mea. casa mea din Haifa.
Pergamentul sacru
Nu s-a şters
Nu s-a perimat
E la uşa mea
Atât de deschisă pentru prieteni
S-o atingă
Să le poarte Noroc
Ca un Zid al Plângerii
Fidelă iubire!
***
Unii oameni
încerc să mă feresc
de oamenii capuşă
dar nu reuşuesc
apar ,mereu apar!
mereu se interpun între
mine şi fericire
între mine şi cei dragi mie
mereu sapă şanţuri
să mă îndeparteze
Asediindu-mă ca pe o cetate
***
În fiecare moment
În fiecare minut
în fiecare secundă
Mintea mea te cere
în fiecare minut în fiecare secundă
Degetele mele vor atingerea
Cuvântului
Nu cer acelaşi lucru
Si nu sper
Decât să nu mă ucizi în cuvânt!
***
Astăzi
Astăzi nu-mi plâng de milă
Te-ai născut să-mi fii scutul
De mine
Să-mi înghiţi în fiecare zi
Cuvintele să le mesteci
Să mi le scuipi
Uneori în faţă
Astazi nu-mi plâng de milă
Nu-mi ling rănile…
Semnele tale de întrebare
n-au raspunsul scontat
între pauzele amicale
aruncate din ce în ce
într-un fel de echilibru al pierderii divine
ce-ti înceţoşeaza pâna şi imaginile trecutului
pâna şi localizarea pe care ţi-am dat-o
undeva vis-a -vis
de saturaţia cuvintelor
scrise obligatoriu ,zilnic
ca o apăsare monotonă
***
De vorbă cu cineva
da,şi eu stau de vorbă cu cineva
cu multe desparţiri între noi
schilodiri şi vociferări
imensităţi pierdute
din vedere
dacă aş fi fost mai aproape
l -aş fi blestemat printre chemări nocturne
sau
l -aş fi sugrumat în plăcerile
cititului
28.07
***
Rediscurs
Între noi sânt tot mai puţine uşi
Tot mai puţine ferestre
Ne vorbim prin cablurile nevăzute
Ce deschid crepusculi,
Aurore boreale
După furtuni din soare
După furtuni de nisip
aruncate-n ochii neuitării
Sublime
Între noi sânt mări şi ţari de cuvinte
Tăceri abisale
Multe tăceri
***
29.07/04
Intimidare
Am luat dintr-o farfurioara
O felie de kiwi
Acel verde cu picaţele
Ochiul verde…
Mă absoarbe cu totul
9.08.04
***
Raspuns ca la carte
Dacă aş fi Einstein
aş gândi altfel
Cum întunericul nu
poate fi descifrat
Cum realitatea ne conjugă
relativismul
Cum infinitul e tanget
la curbura
spaţiului
***
„ma enervezi”
asta si vreau
inspiraţia plată nu-ţi face bine
trebuie să ieşi din cotidian
din punctele fixe
din standarde
din impresiile sterile
nimeni nu-i centrul pamântului
doar punctul de fugă
mă scoţi din sărite-
8.08.04
***
Eu ţi-am făcut cadou o carte
Cu tot cu sufletul
Cu tot cu gradina din jurul ei
ţi-am clădit filă de filă
Sentimentul prieteniei
Fără nici o sfială am pus totul în joc
Ca la o ruletă a poemului
Riscul a fost numai al meu
Doar sa primesc ,cel puţin
Încrederea ta, echivalentul
Celor 21 de grame, sufletul meu!
10.08.04
***
Da,în spatele unei uşi închise
Vei putea striga
Cu vocea interioară
nesabuinţa că n-ai oprit-o cu forţa
în ziua când
uşa s-a închis
în urma ei
doar un gest
( trebuie sa te învăţ
să nu-l repeţi)
doar un simplu gest…
***
Cadoul nedesfacut
Ca o floare zace pe masă
Parfumul tău
Chiar daca-l arunc la coş
Dinţii mici n-au rupt legatura
09.08.04
BIANCA MARCOVICI
Argos ,septembrie,2004
scorpionul a vorbit
mi-a zis
să-mi şterg viaţa poetică,
e o lacrimă cu prea multă putere
sunt prea mulţi grafomani în agonia agoniei
care o să te înghită de vie!
nu să storc lacrimi
nu să-mi caut locul, nici numele
ci, doar
liniştea foii de hârtie
mi-am dorit-o cu ardoare –
greu de ghicit ce amploare poate lua
senzaţia izolării, climatul ostil!
cineva, prietenul, Muza mi-a zis-o
foarte clar:
aici e o groapă în care o să mă pierd…
sa ies afară cât mai am timp
să mă autoşterg-
Bianca Marcovici
20/09/04
ifose cu majuscule
da, poezia se scrie cu litere mici
trebuie sa treacă prin grila
cu ochiuri mici
trebuie sa fie pusă la punct de abecedar
da, pe vremea mea la Iaşi
se dicta de sus in jos
cu litera mică
pe tăcute
de tradus în limba păsărilor
(aveam o grămadă de canari)
„alte măsti, aceeaşi piesă”
de supunere de înmatriculare a glasului
„a înălbi un arab”!
să-mi pun şi matricola…?
întâi se spune” buna-ziua ” cînd intrii pe uşa
uitată deschisă,
îmi zicea mama mea
fără epoleţi de general!
bianca cu litera mică
Bianca Marcovici
dacă totuşi te-ai gândit să-mi expediezi transpunerea unei zile în umbra salcâmilor de lângă lacul adormit în ritmul tău când şi ţie
râsul cuiva
îţi rămâne în urechi ca un clinchet de clopoţei totuşi azi e o zi
neagră islamul câştigă teren
pângăreşte tot iar noi
nu am deschis ochii la timp şi pentru voi
inteligenţa sperie dar tu ai o zi inspirată ai vazut cameleonul
l-ai prins în bolduri cu latenta expresie a
nevederii negândirii şi absurda reţinere în faţa evidenţei dar
mi-ai dat izvorul sfârşitului de săptamână aşteptând derularea
neizbăvită a lucrurilor a morţii ce bântuie lumea spontană faţa
care apare hidos când tu tocmai asculţi râsul ei de peste umăr
simţind cerceaful ce ţi s-a tras de sub tine cu tot cu ea spre
baia imaginară
dar tu trăieşti în ea eşti sâmburele ce-l va scuipa în gura
străinului cu o ciudă nefirească dar tu înţelegi de ce asfaltul se
adânceşte sub pasul tău când îţi urmăresc codiţa părului cerşind
lumina o clipă nefirească te va razbuna!
galeria agora,09-2003
Cauţi
Cauţi cu lumânarea pragul
sprijinindu-te de pereţii
sufletului
EL SE AFLĂ UNDEVA
VOM AJUNGE
ÎMREUNĂ…
la acelaşi prag
ivit din senin prea devreme
sau prea târziu
lucru previzibil
aceeaşi cădere în neantul ambalat
în culori stridente cu funde
şi dedicaţii pe coperţi mici
( se vinde ca pâinea caldă
pe valuri de nisip )
căutând bărbatul- prag
să mă ia în braţe
acum cînd nu mai pot privi
mâinile necîntătoare
şi vioara-povară,
acum când sfâşitul lumii
se află pe o plută.
poemul nu-mi mai dă nici
o şansă
Bianca Marcovici
Shalom Haverim! ,(pag.170), München, 2004.
piticii slabi ai memoriei mele
Bianca Marcovici
mă îndrăgostesc
întotdeauna de oamenii
fără nici o poezie, stângaci, repetitivi
şi impulsivi!
Mă îndrăgostesc întotdeauna
de piticii slabi ai memoriei mele
înclinaţi să creadă în puterea lor
virtuală
(lilieci, doar lilieci,
tavanul şi podeaua lor e totuna…)
încerc să-i dresez, să–i schimb, să le
dau forma mea,
dar eşuez !
le-aş spune-o-n faţă
însă
n-aş suporta durerea lor căţărătoare,
n-aş suporta !
*
(romania libera in viitor)
Trufandale
Mereu zidul de sprijin
Parcurg distanţe accesibile iubirii,
Împart la cinci zilnic trufandale,
Neprihănitul gînd
Să-ţi dăruiesc ţie poemul?
O roată necontenit se învârte
Netrebnică roată de timp!
Recunosc, sunt o simplă muritoare
Care
Zilnic împarte la cinci t r u f a n d a l e .
Am vrut!
am vrut să-ţi fiu norocul
sa-ţi adun mulţi prieteni
să te sprijin…
dar tu ai preferat
sa-mi ignori semnul,
de dincolo de oceanul tău atât
de îngheţat, atât de parşiv uneori!
se va usca şi va cade
înainte de biopsia frunţii
frunza toamnei tale
ca un blestem al încărunţirii!
Bianca Marcovici
m-am regăsit
cît ţin la tine, prietene
fără nici o măsură
doar câteva vorbe
spuse cînd
lacrima era atât de clară
şi asfaltul atât de înroşit
de sângele nostru
dupa un atentat nenorocit-
te preţuiesc
din ce în ce mai mult
pentru cuvintele:
” poporul tău va supravieţui”!
chiar dacă sufletul tău
e împărţit-
bianca marcovici
Cît de mult sunt din nou din tine
Visul a pârguit în lacrimi calde de durerea vârstei
Mâ înec in albia cascadei virtuale
Să-ţi regăsesc „iarba crudă ” din gura albastră!
bianca marcovici
Rediscurs fără număr
în curând şi tu te vei volatiliza în pierderea necesară aruncându-mi din cînd în când o privire fugară
din ce în ce mai singuri. clape la unison fredonează melodia nescrisă încă
mai nimic din ce îmi inchipuiam. nu mai sunt în stare să mă reiau să-mi caut largheţea gestului
de redeschidere a geamului spre largul mării privit de la etajul zece.
doar tu presupui ce se întâmpla cu mine?
nu vrei să-mi zici nimic. trebuie doar să înţeleg din discursul tău
ce te macină ce te cuvântă –
şi cît alţii presupun virtualul din mine -mărăcini şi flori de cactus înflorite –
doar o zi
doar sărutul de pe obraz, şters după. ca o profanare, acolo pe scările despărţirii.
n-am vrut să-ţi stric nici măcar singuratatea.
Esti posesiv
Eşti posesiv
îmi place cum îti stăpâneşti femeia
îmi place cum îti arunci năvodul
Să prinzi sirenele –
Cînd e ziua ta
Să-ţi zic scorpion cu fundă la butonieră,
Sa-ti spun ca tunsoarea te-a slăbit mult
în veninul dulce
Să-ţi zic cît te recunosc şi cît nu
Să-ţi compun pe Rahmaninoff
un poem rediscurs
Sinucigaş?
Bianca Marcovici
verdictul meu
Verdictul meu e întins ca o gumă de mestecat
orice cuvânt al tău chiar şi boker tov* sună altfel
chiar prin uşa despărţirii de mine. cum zici tu
chiar si prin tunelul timpului
din ce în ce mai uitat în mine
mai pângărit de fiinţa care te-a zămislit
să fii scorpion de teamă
răsturnat în clepsidra cu formol
în celălalt spaţiu fără curbură!
Bianca Marcovici
6.11.2004
*buna-dimineaţa in ivrit
bianca, draga, ce este un blog de poeta ? trebuie sa ma lamuresti:am voie sa replic poetic, sau trebuie sa comentez ca la cenaclu? cu drag,uca
Draga mea,Uca, pictoritza din Olanda (asta pentru telespectatori)
este un blog pentru toti!
posteaza comntariu cu intrarea ta in link-ul de pictor si-l preiau deschizindu-ti o pagina sau cum iti face placere!
Inca nu stiu exact daca poti anexa cite un tablou!
Sa incerc sa-ti trimit o invitatie pe adresa asta?
Nici eu nu am mare experientza, invat din mers!
bianca
draga Bianca, daca ar fi sa procedez spontan, as, pur si simplu,
posta alegand dintre versurile tale pe cele care ma impresioneaza cel mai mult;
cum ar fi acesta:
„ma indragostesc intotdeauna de piticii slabi ai memoriei mele”
Insa ,draga Bianca, nu ar fi o participare eficienta, aceasta de a ingina
asa, din poezia ta ceea ce mai frumos imi pare.
Plec mai bine sa desenez-nu-s pictorita nici pt. mine nici pt. tine nici pt. telespectatori, fiind grafica domeniul meu- insa imi doresc sa devin pictoritza.
deci…draga Bianca ,plec sa incerc a ilustra poezia ta in maniera picturala.
deci, doamne ajuta, voi incepe a fi pictoritza chiar acum pt. tine special
pe curind
pupicut
si spor la lucru
cu drag
uca
nu pleca vino
adu-mi racela lunii octombrie
de la Amsterdam
plimbindu-ma pe malul canalelor
fara sfirsit
atingind lamela ghetii
bianca
pai,
nu prea e ghiatza in amsterdam nici iarna
-au pus lampi luminand ca ziua pentru cresterea plantei canabis
si de-aia s-a incalzit atmosfera cu mai multe grade
celsius-.
–ca sa balanseze ,este constant racoare, vara.-
plec= ma duc sa culeg versurile tale ce vor ilustra
acuarela
ca
ghiatza
uculeatza
interesant
Merci Heny!
Continua sa activezi pe blogul meu.
bianca
arpegiile mele nu au ochi caprui cum presupui
iar scoicile mele se inchid in fatza furtunii
eu nu insel furtuna
o descriu ca pe un uragan
sau o furtuna in paharul cu vise
de multe ori ma intreb
de ce nu am avut norocul sa intilnesc
omul potrivit mie
poetic?
raspunsul a fost mai putin confortant pentru mine
privind intr-o oglinda
muza s-a transformat intr-o sperietoare
bianca marcovici
6-06-08
Să fie un răspuns?
La hotarele mărginitului
cu nemărginitul
nimic nu-i imposibil
pentru tine – Omule!
Tu poţi naviga spre apus
pentru a ajunge la răsărit,
dacă descoperi Iubirea!
Rugă
Adu-mi, Doamne, lumina în casă!
Dă-mi-o s-o beau dimineaţa!
Pune-mi-o cu pîinea pe masă!
Aşterne-o pe perna
unde se leapădă gîndul!
Şi încălzeşte-mi aşternutul cu ea!
Zori de copilărie
Undeva, în zorii copilăriei,
orizontul strălucea
de-acea blîndă lumină,
privirea coboara
în zorile virgine,
ce-şi deschideau filele
petală cu petală,
pleoapă după pleoapă –
toate oarbe, catifelate, adormite –
care-ascundeau în adîncul lor
pupile azurii-albastre
şi cuiburi ţipătoare de colibri.
Dar cum să mă desprind?
În clipa înfiorată de frică
un gol imens, dureros
se rostogoleşte înaintea mea,
se prăbuşeşte
şi pluteşte în mine!
Să renunţ? Să lupt?!
Să urc-coborînd
dincolo de lume?
Dar cum să mă desprind
din această renunţare la mine?
şi cum să mă alătur elanului
ce trece pe lîngă mine?
…cînd numai dragostea
poate goni înaintea soarelui
şi roteşte vîrtelniţa anotimpurilor?!
Oare-i poveste?!
A început să se aştearnă
lacrima nopţii – a nopţii-poveste,
ce-mi leapădă în prag
toate insomniile din istoria lumii.
Şi-n zvîrcolirea luminii
o văd cum se îndreaptă,
nebănuit de încet,
spre aripa dimineţii-stelare,
unde izvoarele
mai şoptesc pe la colţuri,
povestea luminii-noptatice.
Şi eu, tainic copil,
rămas ascuns la gura sobei
aştept să înţeleg şopotul vorbelor
din tainele viselor… veau să-nţeleg:
Oare-i poveste?
În umbra Destinului
M-am ascuns în umbra soartei
pentru c-am vrut să prind
culoarea ecourilor,
şi-a amintirii nuanţelor.
Am vrut să pot desluşi
fizionomia destinului
să văd acel „ceva“
ce dă culoare
pe dinlăuntru…
Unde-aş putea găsi?
Unde-aş putea găsi
plugul acela
care răstoarnă
straturile adînci ale timpului?
cînd peste mine năvăleşte
doar spuma unui timp turbat?
Fragment vol. „Vraj-B-a clipei” – copyright: Viorela Codreanu Tiron
Intoarsa din Elvetia am gasit casa plina!
Multumesc!
bianca
Continuati sa deschideti ferestre de lumina!
rahel