Carnavalul animalelor, Iaşi, revista Poezia, vara, 2007

 

parabolă

desen animat

autor
Bianca Marcovici

de diminetaţă m-am gândit la acest cuvânt
ca la un ceas deşteptător
virtual
fiecare pudel are un pudel cu ceas deşteptător
care sună la comandă
din măruntaiele lor
ghior ghior
şi mai toţi la comandă ca o haită, marionete
sar pe poet …
haita de pudeli se transformă în purceluşi caraghioşi
care se supară … pe invazia curcubeielor
preferă guzganii infometaţi şi scîrboşi
să strige în cor
să strige în cor

ghior ghior

pag.31

vara, 2007

editor „Fundaţia Culturală Poezia”

30 de gânduri despre &8222;Carnavalul animalelor, Iaşi, revista Poezia, vara, 2007&8221;

  1. dulceaţă de ardei iuţi
    şi pălărie

    2007-07-12

    Fidelitatea poetică e o donare
    De suflet
    Către un om superficial …
    Ce a cules deja
    Evantaiul pestriţ al ratatelor poetice
    De pe netul grafomanilor
    şi e imposibil să joace propriul său scenariu
    real, în aburul de femeie ascuns în mine.

    Ai lacrimi de crocodil, ştiu!
    Invidiezi ce nu-mi doresc
    Superficialul nu e haină pe care o poţi îmbrăca
    şi
    să o poţi agăţa în cui
    de azi pe mâine
    s-o ungi
    cu lapte şi miere.
    însă
    cum e caracteristic poporului nostru
    mai e ceva
    inclusiv fiere …

    Trebuie doar schimbată haina, dacă ai fi înţeles …
    ce înseamnă profunzimea stării !

    Prefer o haină ponosită cu pătraţele în carouri
    un chip nears de soarele invidiei
    şi, mai ales
    dulceaţa de ardei iuţi

    Acum un an a început războiul,
    îţi amineşti?

    Bianca Marco

  2. Voi citi cu atentie paginile tale. Deocamdata le-am frunzarit. Felicitari! Viorela Codreanu Tiron
    ***
    multumesc Viorela, astept un semn sa ne cunoastem.
    bianca

  3. cineva
    cineva trebuie să şteargă geamurile
    cineva trebuie să repare toate ceasurile
    cineva trebuie să se ţină de geamandură
    cineva trebuie să râdă fară motiv
    cineva trebuie să spele vasele
    cineva mai trebuie să şi citească
    cineva trebuie să fure
    cineva trebuie să şi gândească
    cineva trebuie s-o pună de mămăligă
    cineva trebuie sa fie C I N E V A!

    fără ascunzişuri
    cineva trebuie
    să fie vinovat pentru toate!
    „lama dafca ani” ?*

    bianca marcovici

    in ebraica:
    *de ce tocmai eu?

  4. eu zic că liniştea ţi-o poţi construi

    discursul tău se poate nărui

    dacă n-ai un suport fix

    în colivia canarului

    (canariţa nu cântă)

    doar fantezia n-ajunge

    liantul de care vorbeam şi

    contopirea cuvântului

    în lacrima sărată

    precum marea,imensa mare de lacrimi.

    nu în amalgamul pierderii,

    sau regretele agăţate

    precum strugurii scofâlciţi…

    dacă ne-am găsit, sau regăsit în cuvânt

    înseamnă

    că Dumnezeu a vrut-o ,

    ne-a mai dat o şansa neefemeră,

    chiar dacă maratonul nostru ,

    alergarea …
    e o parte din viaţă-

    să jucam acel joc,

    mai aproape de şotron,da ,şotron.

    chiar daca nimic n-avem împreună,

    nici măcar atingerea…

    bianca marcovici
    28.04.08

  5. arc voltaic

    ghemuiţi într-un fel de singurătate
    furată,
    depozit de dragoste
    neacumulat de la
    şcoală
    seducerea cuvintelor,
    senzuală
    am fost şi nestăpânită-
    nepreţuite amintiri,răzleţe firmituri
    n-am frână în sentimentele
    cu dedicaţie, inimă împărţită
    în compartimente distincte
    arc voltaic încă
    *
    m-am
    agăţat de el
    precum umbra de om
    aşteptindu-i semnul

    „dragostea în vremea holerei”

    un început e totodată
    semnul sfârşitului,

    am devenit
    nesocială

  6. rediscurs

    Cînd boala-şi face loc în iureşul plecărilor din

    startul anulat

    de zborul păsărilor

    de umbra copacilor

    de gloanţele oarbe şi cele adevărate

    de îngemănarea fiinţelor ,

    doar

    tu mi-ai mai rămas

    în locul strâmt al cuvântului

    în cearşafuri de mătase

    doar încă o clipă …

    Bianca Marcovici

  7. Da, s-a strecurat şi la mine resemnarea
    Să umplu foaia-mi spun să te mai regăsesc
    Poate într-un colţ de pagină pe meridianul meu
    Da , şi-a făcut loc resemnarea
    Diapazonul sună mereu mai monoton
    Mai plictisit, modulat
    S-a resemnat şi el să fie exersat
    De vioara mea dezacordată
    Vioara spartă-n la la la ,la la..

    Nu şi-a păstrat rezonanţa
    Sună a doagă
    Cântăreţei i-a crescut părul periuţă
    Strânge gunoiul de pe caldarâmul cartierului meu slut
    E în vizită poetică cu săniuţa de vară
    Îşi numără aluziile aruncate peste gardul vecinului,de ocară ,ca un făcut
    câinile muzical schelăie
    la luna plină… „simfonii”
    Semnul meu energetic de lună
    fuge pe Fuga de Bach,
    tiptil mă ascund după tufişul
    de cactuşi
    să le văd ochii…aprinşi de invidie!

    Nici un acord nu-i acoperă falsul glasului neîncercat
    Sunet de copil neînţărcat la vreme
    Neînceput în studiul flexibilităţii
    boeme

    Şi alţii aruncă cu pietre
    şi alţii îşi închipuie
    disponibilitatea cameleonului

    Dar eu prefer scorpionul-
    îmi flatează simţurile
    înainte de a-mi dărui veninul.

    M-ai avertizat cândva
    Să-mi pun frâne la sentimente
    Să nu le mai dărui , să nu mai cred
    Decât în culoarea vomei

    Culoarea asfaltului cu picăţele!

    Bianca Marcovici
    10.09.04

  8. m-ai molipsit

    e parşiv de frumos ce poţi să scrii
    ce arunci pe fereastră
    cum stingi tu cărbunii încinşi
    cu alcool şi fiere albastră
    e parşiv de frumos
    cum nu-ţi înghiţi
    cuvintele dinspre vise
    m-ai molipsit
    ramân cu mâinile întinse

    !

    patul meu nu e din alge marine
    am zăcut mult
    iar tu mi-ai umezit buzele
    de nisip

    mi-ai lipsit piatră preţioasă
    mult prea mult timp,
    piatră din adîncuri

    piatră de suflet

    magia pietrei

    să mă simt piatră

    tu atingindu-mă

    bianca marcovici

  9. SUNETUL POEMULUI
    monolog pe o coarda

    Fug în reveria viorii poemului
    Ştiu că-mi aparţin
    Amândoua
    Precum vioara lui Chagall
    Sunetul neresemnării din cosmosul
    Nediletanţilor

    Fragila vioară
    Canarul evreului
    Ca eternă victimă.

    2.08.04

    ***
    Monologue on one string
    English – Rafael Manory

    I run in the poem violin’s dream
    I know they both
    Belong to me
    Like Chagall’s violin
    The sound of non-resignation from the universe
    Of non-amateurs
    The fragile violin
    The Jew’s canary
    As the eternal victim.
    ***

    dacă

    Dacă ai apărut
    şi ţi-ai intrat in pâine
    şi ţi-ai intrat în pantofii prea strâmţi
    Intoarce-te şi mă priveste
    Adânc în ochi
    Părăsindu-ţi tabieturile,
    Doar să mă iei de mână
    şi să-mi zici:
    A mai ramas loc si pentru tine
    In casa alba a inimii mele
    A mai rămas loc
    In sala de concerte a sufletului meu
    A mai ramas loc in amfiteatru ciopârţit de vreme
    şii pentru gladiatoarea din tine, si pentru noi,noi doi…
    Dar leii si scorpionii mişună, ai grijă,
    Nu răstalmăcii sudoarea frunţii!

    ***

    Mezuza

    Ani de zile ne-a mers rău
    Aici in Ţara Sfântă
    N-am înţeles
    Decât atunci
    Când
    Am readus Mezuza
    La casa mea. casa mea din Haifa.

    Pergamentul sacru
    Nu s-a şters
    Nu s-a perimat
    E la uşa mea
    Atât de deschisă pentru prieteni
    S-o atingă
    Să le poarte Noroc
    Ca un Zid al Plângerii
    Fidelă iubire!

    ***
    Unii oameni

    încerc să mă feresc
    de oamenii capuşă
    dar nu reuşuesc
    apar ,mereu apar!

    mereu se interpun între
    mine şi fericire
    între mine şi cei dragi mie
    mereu sapă şanţuri
    să mă îndeparteze

    Asediindu-mă ca pe o cetate
    ***

    În fiecare moment

    În fiecare minut
    în fiecare secundă
    Mintea mea te cere
    în fiecare minut în fiecare secundă
    Degetele mele vor atingerea
    Cuvântului
    Nu cer acelaşi lucru
    Si nu sper
    Decât să nu mă ucizi în cuvânt!

    ***

    Astăzi

    Astăzi nu-mi plâng de milă
    Te-ai născut să-mi fii scutul
    De mine
    Să-mi înghiţi în fiecare zi
    Cuvintele să le mesteci
    Să mi le scuipi
    Uneori în faţă

    Astazi nu-mi plâng de milă
    Nu-mi ling rănile…
    Semnele tale de întrebare
    n-au raspunsul scontat
    între pauzele amicale
    aruncate din ce în ce
    într-un fel de echilibru al pierderii divine
    ce-ti înceţoşeaza pâna şi imaginile trecutului
    pâna şi localizarea pe care ţi-am dat-o
    undeva vis-a -vis
    de saturaţia cuvintelor
    scrise obligatoriu ,zilnic
    ca o apăsare monotonă

    ***

    De vorbă cu cineva

    da,şi eu stau de vorbă cu cineva
    cu multe desparţiri între noi
    schilodiri şi vociferări
    imensităţi pierdute
    din vedere
    dacă aş fi fost mai aproape
    l -aş fi blestemat printre chemări nocturne
    sau
    l -aş fi sugrumat în plăcerile
    cititului

    28.07

    ***
    Rediscurs
    Între noi sânt tot mai puţine uşi
    Tot mai puţine ferestre
    Ne vorbim prin cablurile nevăzute
    Ce deschid crepusculi,
    Aurore boreale
    După furtuni din soare
    După furtuni de nisip
    aruncate-n ochii neuitării
    Sublime
    Între noi sânt mări şi ţari de cuvinte
    Tăceri abisale
    Multe tăceri

    ***

    29.07/04

    Intimidare

    Am luat dintr-o farfurioara
    O felie de kiwi
    Acel verde cu picaţele
    Ochiul verde…
    Mă absoarbe cu totul

    9.08.04

    ***

    Raspuns ca la carte

    Dacă aş fi Einstein
    aş gândi altfel
    Cum întunericul nu
    poate fi descifrat
    Cum realitatea ne conjugă
    relativismul
    Cum infinitul e tanget
    la curbura
    spaţiului

    ***

    „ma enervezi”

    asta si vreau
    inspiraţia plată nu-ţi face bine
    trebuie să ieşi din cotidian
    din punctele fixe
    din standarde
    din impresiile sterile
    nimeni nu-i centrul pamântului
    doar punctul de fugă
    mă scoţi din sărite-

    8.08.04

    ***
    Eu ţi-am făcut cadou o carte
    Cu tot cu sufletul
    Cu tot cu gradina din jurul ei
    ţi-am clădit filă de filă
    Sentimentul prieteniei
    Fără nici o sfială am pus totul în joc
    Ca la o ruletă a poemului
    Riscul a fost numai al meu

    Doar sa primesc ,cel puţin
    Încrederea ta, echivalentul
    Celor 21 de grame, sufletul meu!

    10.08.04
    ***

    Da,în spatele unei uşi închise
    Vei putea striga
    Cu vocea interioară

    nesabuinţa că n-ai oprit-o cu forţa
    în ziua când
    uşa s-a închis
    în urma ei
    doar un gest

    ( trebuie sa te învăţ
    să nu-l repeţi)

    doar un simplu gest…

    ***

    Cadoul nedesfacut
    Ca o floare zace pe masă
    Parfumul tău

    Chiar daca-l arunc la coş

    Dinţii mici n-au rupt legatura

    09.08.04
    BIANCA MARCOVICI

    Argos ,septembrie,2004

  10. scorpionul a vorbit

    mi-a zis
    să-mi şterg viaţa poetică,

    e o lacrimă cu prea multă putere
    sunt prea mulţi grafomani în agonia agoniei
    care o să te înghită de vie!

    nu să storc lacrimi
    nu să-mi caut locul, nici numele
    ci, doar
    liniştea foii de hârtie
    mi-am dorit-o cu ardoare –

    greu de ghicit ce amploare poate lua
    senzaţia izolării, climatul ostil!

    cineva, prietenul, Muza mi-a zis-o
    foarte clar:
    aici e o groapă în care o să mă pierd…
    sa ies afară cât mai am timp
    să mă autoşterg-

    Bianca Marcovici
    20/09/04

  11. ifose cu majuscule

    da, poezia se scrie cu litere mici
    trebuie sa treacă prin grila
    cu ochiuri mici
    trebuie sa fie pusă la punct de abecedar
    da, pe vremea mea la Iaşi
    se dicta de sus in jos
    cu litera mică
    pe tăcute
    de tradus în limba păsărilor
    (aveam o grămadă de canari)
    „alte măsti, aceeaşi piesă”
    de supunere de înmatriculare a glasului
    „a înălbi un arab”!
    să-mi pun şi matricola…?
    întâi se spune” buna-ziua ” cînd intrii pe uşa
    uitată deschisă,
    îmi zicea mama mea

    fără epoleţi de general!

    bianca cu litera mică

  12. Bianca Marcovici

    dacă totuşi te-ai gândit să-mi expediezi transpunerea unei zile în umbra salcâmilor de lângă lacul adormit în ritmul tău când şi ţie
    râsul cuiva
    îţi rămâne în urechi ca un clinchet de clopoţei totuşi azi e o zi
    neagră islamul câştigă teren
    pângăreşte tot iar noi
    nu am deschis ochii la timp şi pentru voi
    inteligenţa sperie dar tu ai o zi inspirată ai vazut cameleonul
    l-ai prins în bolduri cu latenta expresie a
    nevederii negândirii şi absurda reţinere în faţa evidenţei dar
    mi-ai dat izvorul sfârşitului de săptamână aşteptând derularea
    neizbăvită a lucrurilor a morţii ce bântuie lumea spontană faţa
    care apare hidos când tu tocmai asculţi râsul ei de peste umăr
    simţind cerceaful ce ţi s-a tras de sub tine cu tot cu ea spre
    baia imaginară
    dar tu trăieşti în ea eşti sâmburele ce-l va scuipa în gura
    străinului cu o ciudă nefirească dar tu înţelegi de ce asfaltul se
    adânceşte sub pasul tău când îţi urmăresc codiţa părului cerşind
    lumina o clipă nefirească te va razbuna!

    galeria agora,09-2003

  13. Cauţi

    Cauţi cu lumânarea pragul
    sprijinindu-te de pereţii
    sufletului
    EL SE AFLĂ UNDEVA
    VOM AJUNGE
    ÎMREUNĂ…
    la acelaşi prag
    ivit din senin prea devreme
    sau prea târziu
    lucru previzibil
    aceeaşi cădere în neantul ambalat
    în culori stridente cu funde
    şi dedicaţii pe coperţi mici
    ( se vinde ca pâinea caldă
    pe valuri de nisip )
    căutând bărbatul- prag
    să mă ia în braţe
    acum cînd nu mai pot privi
    mâinile necîntătoare
    şi vioara-povară,

    acum când sfâşitul lumii
    se află pe o plută.

    poemul nu-mi mai dă nici
    o şansă

    Bianca Marcovici

    Shalom Haverim! ,(pag.170), München, 2004.

  14. piticii slabi ai memoriei mele

    Bianca Marcovici

    mă îndrăgostesc
    întotdeauna de oamenii
    fără nici o poezie, stângaci, repetitivi
    şi impulsivi!
    Mă îndrăgostesc întotdeauna
    de piticii slabi ai memoriei mele
    înclinaţi să creadă în puterea lor
    virtuală
    (lilieci, doar lilieci,
    tavanul şi podeaua lor e totuna…)
    încerc să-i dresez, să–i schimb, să le
    dau forma mea,
    dar eşuez !

    le-aş spune-o-n faţă
    însă
    n-aş suporta durerea lor căţărătoare,
    n-aş suporta !

    *
    (romania libera in viitor)

  15. Trufandale

    Mereu zidul de sprijin
    Parcurg distanţe accesibile iubirii,
    Împart la cinci zilnic trufandale,
    Neprihănitul gînd
    Să-ţi dăruiesc ţie poemul?
    O roată necontenit se învârte
    Netrebnică roată de timp!

    Recunosc, sunt o simplă muritoare
    Care
    Zilnic împarte la cinci t r u f a n d a l e .

    Am vrut!

    am vrut să-ţi fiu norocul
    sa-ţi adun mulţi prieteni
    să te sprijin…
    dar tu ai preferat
    sa-mi ignori semnul,
    de dincolo de oceanul tău atât
    de îngheţat, atât de parşiv uneori!

    se va usca şi va cade
    înainte de biopsia frunţii
    frunza toamnei tale
    ca un blestem al încărunţirii!

    Bianca Marcovici

  16. m-am regăsit

    cît ţin la tine, prietene

    fără nici o măsură

    doar câteva vorbe

    spuse cînd

    lacrima era atât de clară

    şi asfaltul atât de înroşit

    de sângele nostru

    dupa un atentat nenorocit-

    te preţuiesc

    din ce în ce mai mult

    pentru cuvintele:

    ” poporul tău va supravieţui”!

    chiar dacă sufletul tău

    e împărţit-

    bianca marcovici

  17. Cît de mult sunt din nou din tine

    Visul a pârguit în lacrimi calde de durerea vârstei

    Mâ înec in albia cascadei virtuale

    Să-ţi regăsesc „iarba crudă ” din gura albastră!

    bianca marcovici

  18. Rediscurs fără număr

    în curând şi tu te vei volatiliza în pierderea necesară aruncându-mi din cînd în când o privire fugară

    din ce în ce mai singuri. clape la unison fredonează melodia nescrisă încă

    mai nimic din ce îmi inchipuiam. nu mai sunt în stare să mă reiau să-mi caut largheţea gestului

    de redeschidere a geamului spre largul mării privit de la etajul zece.

    doar tu presupui ce se întâmpla cu mine?

    nu vrei să-mi zici nimic. trebuie doar să înţeleg din discursul tău

    ce te macină ce te cuvântă –

    şi cît alţii presupun virtualul din mine -mărăcini şi flori de cactus înflorite –

    doar o zi

    doar sărutul de pe obraz, şters după. ca o profanare, acolo pe scările despărţirii.

    n-am vrut să-ţi stric nici măcar singuratatea.

    Esti posesiv

    Eşti posesiv
    îmi place cum îti stăpâneşti femeia
    îmi place cum îti arunci năvodul
    Să prinzi sirenele –
    Cînd e ziua ta
    Să-ţi zic scorpion cu fundă la butonieră,
    Sa-ti spun ca tunsoarea te-a slăbit mult
    în veninul dulce
    Să-ţi zic cît te recunosc şi cît nu
    Să-ţi compun pe Rahmaninoff
    un poem rediscurs
    Sinucigaş?

    Bianca Marcovici

  19. verdictul meu

    Verdictul meu e întins ca o gumă de mestecat

    orice cuvânt al tău chiar şi boker tov* sună altfel

    chiar prin uşa despărţirii de mine. cum zici tu

    chiar si prin tunelul timpului

    din ce în ce mai uitat în mine

    mai pângărit de fiinţa care te-a zămislit

    să fii scorpion de teamă

    răsturnat în clepsidra cu formol

    în celălalt spaţiu fără curbură!

    Bianca Marcovici
    6.11.2004

    *buna-dimineaţa in ivrit

  20. Draga mea,Uca, pictoritza din Olanda (asta pentru telespectatori)
    este un blog pentru toti!
    posteaza comntariu cu intrarea ta in link-ul de pictor si-l preiau deschizindu-ti o pagina sau cum iti face placere!
    Inca nu stiu exact daca poti anexa cite un tablou!
    Sa incerc sa-ti trimit o invitatie pe adresa asta?
    Nici eu nu am mare experientza, invat din mers!
    bianca

  21. draga Bianca, daca ar fi sa procedez spontan, as, pur si simplu,
    posta alegand dintre versurile tale pe cele care ma impresioneaza cel mai mult;
    cum ar fi acesta:

    „ma indragostesc intotdeauna de piticii slabi ai memoriei mele”

    Insa ,draga Bianca, nu ar fi o participare eficienta, aceasta de a ingina
    asa, din poezia ta ceea ce mai frumos imi pare.

    Plec mai bine sa desenez-nu-s pictorita nici pt. mine nici pt. tine nici pt. telespectatori, fiind grafica domeniul meu- insa imi doresc sa devin pictoritza.

    deci…draga Bianca ,plec sa incerc a ilustra poezia ta in maniera picturala.
    deci, doamne ajuta, voi incepe a fi pictoritza chiar acum pt. tine special

    pe curind
    pupicut
    si spor la lucru
    cu drag
    uca

  22. nu pleca vino
    adu-mi racela lunii octombrie
    de la Amsterdam
    plimbindu-ma pe malul canalelor
    fara sfirsit
    atingind lamela ghetii
    bianca

  23. pai,
    nu prea e ghiatza in amsterdam nici iarna

    -au pus lampi luminand ca ziua pentru cresterea plantei canabis
    si de-aia s-a incalzit atmosfera cu mai multe grade
    celsius-.

    ca sa balanseze ,este constant racoare, vara.-

    plec= ma duc sa culeg versurile tale ce vor ilustra
    acuarela
    ca
    ghiatza

    uculeatza

  24. arpegiile mele nu au ochi caprui cum presupui
    iar scoicile mele se inchid in fatza furtunii
    eu nu insel furtuna
    o descriu ca pe un uragan
    sau o furtuna in paharul cu vise
    de multe ori ma intreb
    de ce nu am avut norocul sa intilnesc
    omul potrivit mie
    poetic?
    raspunsul a fost mai putin confortant pentru mine

    privind intr-o oglinda

    muza s-a transformat intr-o sperietoare
    bianca marcovici
    6-06-08

  25. Să fie un răspuns?

    La hotarele mărginitului
    cu nemărginitul
    nimic nu-i imposibil
    pentru tine – Omule!
    Tu poţi naviga spre apus
    pentru a ajunge la răsărit,
    dacă descoperi Iubirea!

    Rugă

    Adu-mi, Doamne, lumina în casă!
    Dă-mi-o s-o beau dimineaţa!
    Pune-mi-o cu pîinea pe masă!
    Aşterne-o pe perna
    unde se leapădă gîndul!
    Şi încălzeşte-mi aşternutul cu ea!

    Zori de copilărie

    Undeva, în zorii copilăriei,
    orizontul strălucea
    de-acea blîndă lumină,
    privirea coboara
    în zorile virgine,
    ce-şi deschideau filele
    petală cu petală,
    pleoapă după pleoapă –
    toate oarbe, catifelate, adormite –
    care-ascundeau în adîncul lor
    pupile azurii-albastre
    şi cuiburi ţipătoare de colibri.

    Dar cum să mă desprind?

    În clipa înfiorată de frică
    un gol imens, dureros
    se rostogoleşte înaintea mea,
    se prăbuşeşte
    şi pluteşte în mine!
    Să renunţ? Să lupt?!
    Să urc-coborînd
    dincolo de lume?
    Dar cum să mă desprind
    din această renunţare la mine?
    şi cum să mă alătur elanului
    ce trece pe lîngă mine?
    …cînd numai dragostea
    poate goni înaintea soarelui
    şi roteşte vîrtelniţa anotimpurilor?!

    Oare-i poveste?!

    A început să se aştearnă
    lacrima nopţii – a nopţii-poveste,
    ce-mi leapădă în prag
    toate insomniile din istoria lumii.
    Şi-n zvîrcolirea luminii
    o văd cum se îndreaptă,
    nebănuit de încet,
    spre aripa dimineţii-stelare,
    unde izvoarele
    mai şoptesc pe la colţuri,
    povestea luminii-noptatice.
    Şi eu, tainic copil,
    rămas ascuns la gura sobei
    aştept să înţeleg şopotul vorbelor
    din tainele viselor… veau să-nţeleg:
    Oare-i poveste?

    În umbra Destinului

    M-am ascuns în umbra soartei
    pentru c-am vrut să prind
    culoarea ecourilor,
    şi-a amintirii nuanţelor.
    Am vrut să pot desluşi
    fizionomia destinului
    să văd acel „ceva“
    ce dă culoare
    pe dinlăuntru…

    Unde-aş putea găsi?

    Unde-aş putea găsi
    plugul acela
    care răstoarnă
    straturile adînci ale timpului?
    cînd peste mine năvăleşte
    doar spuma unui timp turbat?

    Fragment vol. „Vraj-B-a clipei” – copyright: Viorela Codreanu Tiron

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s