ACADEMIA ROMÂNĂ- DICTIONAR L/O

ACADEMIA ROMÂNĂ- DICŢIONAR L/O
-2005

Marcovici, Bianca (22.VI.1952, Iaşi), poetă. Este fiica Anei (n.  COCOȘ) şi Şaul Grimberg, maistru electrician.Urmează în oraşul natal Liceul « Dimitrie Cantemir », Liceul de Artă « Octav Băncilă », secţia de muzică, şi Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale a Institutului Politehnic « Gh. Asachi », lundu-şi licenţa în 1976. Colaborează cu poezie la « Cronica », « Convorbiri Literare, « Luceafărul », România Literară », « Ateneu », « Revista cultul mozaic », « Ramuri », « Dacia Literar㔫 Poesis », « Contrapunct » ş.a. Frecventează cenaclul ieşean Junimea. Între 1990 şi 1991 lucrează ca redactor la Editura Omnia din Iaşi. Emigrează în Israel în 1991, este inginer constructor la « Societatea de Electricitate « din Haifa. Colaborează la numeroase publicaţii de limbă română din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa ş.a. şi deţine mai multe premii literare ) Premiul « Sara şi Haim Ianculovici » Haifa, 1991-, Premiul Internaţional Uzidin, 2000 şi L.Blaga ş.a.).După primele două cărţi de versuri – Marii anonimi (1985) şi Ochiul cuvântului (1987) -.M. se face remarcată prin culegerea lirică Dincolo de Paradis (1989). Apar aici temele sale esenţiale, precum transfigurarea prin poezie spre a ajunge pe « planeta lui Novalis » sau iubirea, văzută ca altă cale de acces spre esenţe, trecînd lumii « transparenţele poetului ». Impactul psihologic al strămutării în Israel adânceşte şi conferă textului poetic noi valenţe. Volumele Intermezzo (1992) şi Revolta sângelui (1992) o situează în câmpul stilistic al postmodernismului. Autoarea renunţă la accentele romantice anterioare în favoarea autoironiei şi a distanşării de civilizaţia ce aliniază. Deşi mai crede că « fiecare literă are sunet şi culoare », poeta se descoperă ca entitate aberantă în noua ei lume. Restructurarea interioară propune şi alte echivalenţe ironice, eul liric simţindu-se « în renovare », ca o clădire împresurată de schele « de zidărie ». Erotica sună şi ea mai puţin exatic în Intermezzo, metaforele sugerează strângeri printre « frunzele remuşcării » sau transformă arghezian mierea în venin. Decupaşele lirice ale realităţii israeliene se menţin totuşi la nivelul consemnării. Abea versurile Revolta sângelui fixează temele proprii scriitoarei într-o stilistică personală. Discursul are acum ritmul strangulat, răsuflarea tăiată. Realitatea –sechelele dictaturii comuniste, descoperirea traumatică a legii banului şi a inechităţii, eroziunea erosului – se proiectează într-o frazare sobră, puternică şi laconică. Focul şi sângele, două simboluri convergente, pătrund în miezul dramei istorice israeliene, ca şi în inima trăirilor incandescente ale celei care scrie. »Ochii poetului ard », literele carbonizate devin « semne negre încercuite », îmbrăţişarea iubitului lasă « arsură ». Poeta se identifică firesc cu o mitologică întrupare chinezească « Dragon am fost, fantastic şi rar » Metafora ironică închipuie o lume a fragmentelor dezarticulate, spre a sugera absurdul civilizaţiei contemporane, corsete, capete de păpuşi, măşti de bufon compunînd un colaj suprarealist alegoric. « Magia pietrei (1995) se organizează în jurul mineralului ca simbol al eternităţii condensate. Piatra clădeşte temple, nu neapărat reale, concrete, ziduri cu « crăpături », « morminte », « răni », scuturi », pătrunzînd în simbolul istoriei înseşi . Astfel, umbra tatălui priveghează templul de sub o lespede mortuară. Dar pietrele pot fi şi palme cu linii misterioase, cerând, ca nişte « pietre –ghicitori », cititul chiromanţilor. Viaţa secretă a pietrei pulsează de forţa expresiei, e « bolnavă de poezie ». Culegerea Ţara Extremelor (1997) probează un echilibru artistic matur. Tensiunea « ştirilor » dramatice e urmată de pacea Şabatului, « o zi virgină şi veşnică », când pacea dilematică şi fragilă se aseamănă hainei, « cu stofa întoarsă pe dos ». Cartea de proză « SCHIŢE PE PORTATIV » ( 1995) are un aer comun cu lirica poetei, cel puţin tematic. Evocarea teroarei kafkiene din ultimii ani de regim ceauşist stă alături de instantanee din cotidianul israelian. Autoarea le-a numit « eşantioane », « flacoane » de « viaţă concentrată », sugerîndu-le astfel esenţa.( cărţile din dicţionar, până la 2002, apar la biografie in site, n.a.)Repere bibliografice :

Cezar Ivănescu, Numele poetului, Bianca Marcovici, LCF, 1984, 6 Solo Har, Generaţia confruntărilor, Tel Aviv, 1994, 177-180. Titus Popescu, O ţară poetică şi bilingvă, »Ţara extremelor », Observator Munchen, 1997, 1-2. Cristofor, Ţara Sfântă, L 136-139. Aczel, Scriitori rom. Israel, 100-104
E.E.T
ACADEMIA ROMÂNĂ
, 2005
DICŢIONARUL GENERAL AL LITERATURII ROMÂNE, MARCOVICI, PAGINA 219-220

SEMNAT DR. EL.E.TACCIU

pentru conf. B.M