Ambasador al poeziei românești la Haifa

                           Ambasador al poeziei românești la Haifa 

   Un interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR internațional, cu poeta Bianca Marcovici din Israel care amintește că: „Nimeni nu-și uită cerdacul bunicilor, casa părintească sau cernoziomul, pământul negru, care a fost, aici, înlocuit cu nisip…”

   Bianca Marcovici, născută Grimberg, a văzut lumina zilei la Iași și a publicat, până în prezent, nu mai puțin de 30 de volume. Preponderent versuri, dar și proză ori pagini de jurnal. Deși este o scriitoare care folosește exclusiv limba română, din Ierusalim prof. dr. Lucian-Zeev Herşcovici vede în Bianca Marcovici „poeta generației noastre”. Poemele sale au fost traduse și tipărite în ebraică, germană, engleză și franceză, fiind publicate și în numeroase antologii literare, reviste culturale on line sau periodice apărute cam peste tot, în lume, din Australia și Noua Zeelandă, până în SUA și Canada. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași și a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română. Este dificil de enumărat toate premiile literare și diplomele primite în România, Israel, Germania sau ex-Iugoslavia. În 2015, orașul Iași i-a conferit titlul de „Ambasador al poeziei”, fiind declarată cetățean de onoare al urbei încă din 2001. Bianca Marcovici este stabilită la Haifa, are o familie mare și frumoasă și se mândrește cu cei opt nepoți. 

 1. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR internațional: După debutul editorial din 1985, au urmat repede alte două volume care v-au transformat într-un poet cunoscut al generației ’80 ieșene, apoi ați cântat la vioară în Orchestra Comunității Evreiești, ați lucrați ca inginer proiectant în construcții, dar în 1991 ați decis să plecați în Israel. De ce? Și de ce ați optat să vă păstrați cetățenia română, pe lângă cea nouă, israeliană? 

Bianca Marcovici: Cauzele sunt diferite, în primul rând fetele mele au fost, oarecum, atacate la școli pe linie antisemită, după 1989! Una dintre ele mi-a spus că se simte precum “gândacul” lui Kafka! Un alt motiv a fost acela că ne-am dorit să ne întregim familia, să fim alături de sora mea și de fratele meu! Așa că, soțul meu, un adevărat erou, împreună cu două fete, două mame și eu am pornit-o de la zero, la Haifa, făcând Alia în 1991! Aci hotărâsem să rup cu literatura, dar scriitorul Al. Mirodan, editorul revistei Minimum mi-a editat o carte de poezie, Revolta Sângelui, care a fost reeditată, apoi, și la Iași, la Editura Cronica. Mai mult, am fost primită în A.S.I.L.R. (Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Română) și încurajată de Sebastian Costin, Șaul Carmel, Sergiu Levin, Sandu David. Am reușit, după un an, să fiu primită și la facultatea ,Tehnion Haifa, unde m-am pus la punct cu ingineria, dând concurs la Societatea de Electricitate din Haifa. Am lucrat aici 22 de ani, iar soțul meu a reușit și el să lucreze tot aici, 17 ani, întreținându-ne familia, așa cum am scris, pornind de la zero curat, “analfabeți” cu diplome în buzunare, la vârsta de 40 de ani, eu, iar soțul meu, la 45 de ani! Acum suntem pensionari! Deci se remarcă o dublă activitate, considerând că scrisul și cele 30 de cărți, plus premiile, constituiau doar un hobby la început, transformându-se treptat în altceva datorită situației țării noastre! La întrebarea dumneavoastră legată de dubla noastră cetățenie, vă răspund că și eu, și soțul meu avem pașapoarte românești, ba am participat și la alegeri. Suntem foarte mulțumiți de Ambasada Română și de Consulatul General al României din Haifa care, chiar și pe timp de pandemie, ne-a rezolvat o problemă care ține de actele socrului meu.

2. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR internațional: Dubla apartenență v-a urmărit, cred eu, în mai toate cărțile dvs. Aș vrea să ne vorbiți despre această prezență simultană în două spații spirituale și literare atât de diferite. Este evident acest lucru mai ales în ultimul volum de versuri, Curcubeu peste Haifa. Curcubeul dvs poetic leagă malurile sau separă apele?

Bianca Marcovici: Curcubeul, după cum cred că știți, este de fapt un cerc… Malurile sufletului, metafora aceasta apare în cartea mea Opera Omnia, Editura Typo Moldova sau în”Peste șapte coline”, de la Junimea, unde eu răspund clar și poetic. Pentru că nu avem spațiu îndeajuns, nu rezum acum ceea ce m-a determinat să scriu. Dar pot să vă mai spun că țin o rubrică, Paralele, la Gazeta românească din Israel, unde sunt jurnalistă de vreo 6 ani, revistă care circulă on line. Alături de un colectiv select de scriitori și sponsorizând revista Izvoare a A.S.I.L.R,  pre;edinte, Dragoș Nelersa am încercat să fac cunoscută opera scriitorilor israelieni de expresie română. Mai mult, la simpozioanele literare de la Neptun, unde am fost invitată de două ori, am mers pe aceeași linie, vezi volumul meu Întoarcerea cuvintelor, tipărit de Editura Cronica, carte lansată și televizată acolo! În ebraică am fost tradusă de Tomy Sigler ZL, în limba germană de Radu Bărbulescu, în limba engleză de Luiza Carol, iar în limba franceză de George Astaloș. Referitor la criticii care m-au receptat sau menționat în dicționare, nu pot să nu-l amintesc pe criticul Ioan Holban sau pe Mihai Batog-Bușeniță, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Nicolae Turtureanu,   Carol Isac. Chiar şi Nicolae Manolescu a scris la debutul meu editorial, în volumul Invocații, să cultiv BANALUL! Și așa am făcut. Mentorii mei literari au fost Virgil Cuțitaru, Ioanid Romanescu, Cezar Ivănescu (care m-a invitat să citesc din cărțile mele la Iași, la Casa Pogor), Al Mirodan, Lucian Vasiliu (redactor al ultimilor două cărți de la Junimea). Nu aș vrea să uit de criticul Paul Cernat care mi-a prefațat elogios antologia de versuri Puțin blond cu mult farmec, apărută la Editura Hasefer, în 2004. Deci este vorba de un curcubeu pe care l-am ancorat cu toată puterea mea DIPLOMATICĂ! Acum sunt baby- sitter, fac naveta la Rosh HaNihra și Cfar Saba ca să-mi ajut fetele şi pe cei 8 nepoți, pe timp de pandemie, fetele mele lucrând de acasă… Şi încă mai trăim, dar sincer să vă spun, ne-am comandat deja piatra de mormânt, ca să nu cadă problema asta pe capul copiilor!

3. Sandrino Gavriloaia, journalist, senior TVR internațional: Sesizez în scrierile și în atitudinea dvs o anume neliniște, o anume nerăbdare. De unde provine această neliniște, de pe care mal al sufletului dvs? De ce vă este teamă? 

Bianca Marcovici: Noi suntem mereu în război, suntem o insulă înconjurată de dușmani! Am prins războaiele din Orientul Apropiat, camera etanșă… În loc să fim ajutați, suntem scuipați de grupuri antisemite, pe facebook sau în lume! Avem o Țară cât Moldova, unde toate religiile se unesc la Ierusalim! Piatra noastră din Zidul Plângerii, cea de 600O de kg, plânge mereu, ne adună lacrimile!!!

4. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR internațional: În Israel urmăriți TVR internațional? 

Bianca Marcovici: Urmăresc TVR internaţional, sunt abonată prin Hot, rețeaua de cablu de la noi. După aproape 30 de ani sunt pe recepție! Acum scriind cu un singur ochi…, celălalt suferind o comoție, vă doresc La Mulți ani!, alături de puterea şi voinţa noastră de a supraviețui pandemiei și cerințelor sale. Trebuie optimism și răbdare! 

5. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR internațional: În contextul în care TVR internațional aniversează 25 de ani de la înființare, ce vă doriți de la canalul nostru?

Bianca Marcovici: Toate emisiunile le urmăresc cu plăcere, dar mai ales cele de artă și muzică sau agenda pentru I.C.R. Tel Aviv (Diasporadar). Dar realitatea este că noi nu prea existăm pe harta lor     ca “moștenire lirică”, vorba lui George Astaloș, așa cum suntem, aici, cu o limbă română, poate rămasă în urmă. Nu-i ușor să fi la zi sau competitiv acum, când absolut întreaga limbă românească din presă, internet și televiziune este plină de expresii uneori neinteligibile pentru noi! Dar mă salvează umorul privind arhiva românească de pe TVR internațional. Sunt apoi concertele din sala Ateneului, filmele românești! Sper și cred că legăturile dumneavoastră, ale canalului TVR i cu Israelul se vor apropia mai mult de dorința scriitorilor israelieni de fi în atenția vieții culturale și a Uniunii Scriitorilor din România, în revistele literare, ajutându-i să uite că au plecat din România de foarte mult timp! Nimeni nu-și uită cerdacul bunicilor, casa părintească sau cernoziomul, pământul negru, care a fost aici înlocuit cu nisip… mult nisip… cu un pământ roșu, dar roditor!

6. Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR internațional: Pentru că aţi amintit de forma rotundă a curcubeului, aş vrea, în încheiere, să revenim la volumul dvs cel mai recent, lansat în România, Curcubeu peste Haifa. Pentru această lansare aţi călătorit la Iaşi atunci când lumea întreagă se pregătea de pandemie. 

Bianca Marcovici: Cum am scris eu profetic, călătoresc… cu un avion de hîrtie. Pe 15 februarie 2020 am reuşit să ajung la Iaşi pentru lansarea cărții mele Curcubeu peste Haifa, odată cu marea întâlnire organizată pentru inaugurarea noului sediu al Editurii ”Junimea”, unde a fost prezentă toată elita scriitoricească de la Iași. Inclusiv primarul orașului! Deci visul meu ca Ambasador cultural mi s-a împlinit! Locul ales alături de Emini…, de Mihai Eminescu! În Israel, mi-am publicat singură cărțile, fiind și redactor și tehnoredactor la Haifa, în limba română, amintesc cronicile    semnate de dr. Paul Leibovici sau dr.  Lucian -Zeev Herșcovici.

sursa: TVRI, AUGUST, 2020

Invitată scriitoarea israeliană, Gabi Moscovici

Gabi Moscovici

Revista Asociației Scriitorilor de Limbă Română, ”Izvoare”, a apărut în serie nouă- Tel –Aviv nr.6/2019-2020 și a fost distribuită gratuit online, prin amabilitatea poetei Bianca Marcovici. Printre oaspeții prezenți în paginile revistei amintite, se află anul acesta și inginera Martha Eșanu, bine cunoscută și apreciată ca o jurnalistă de  excepție. Ea a prezentat-o pe poeta Bianca Marcovici, amintind de evenimentul când aceasta a vizitat Iașul natal.

În cadrul Editurii ”Junimea”, se desfășura a doua ediție a Colocviilor: ”Junimea- Scriptor”, având-o ca invitat de onoare pe poeta noastră, care și-a lansat noul ei volum de poezii: ”Curcubeu peste Haifa”.

Ea se va confesa în una dintre cele mai emoționante poezii: ”Discurs pentru cei de dincolo”:

”Vin de departe de la peste 2000 de km de zbor, ca o pasăre migratoare/care se întoarce când cireșii au înflorit/ (…)Vin de departe, de acolo unde marea se îmbină/cu muntele Carmel și soarele arzător care nu ne iartă/Îmbătrânindu-ne prea devreme/(…)Trăiesc între două lumi albastre,/Capitală Europeană, capitală Asiatică,/Amândouă promit mai puțină suferință/ Și un dram de noroc!”

Am citit și eu cu admirație fiecare poezie din volumul ”Curcubeu peste Haifa”. Cu acest volum, Bianca Marcovici ni se prezintă ca o poetă modernistă, fără însă a se despărți de tradiție. Se simte această caracteristică  în multe dintre poeziile acestui volum.

Nu exagerez comparând și noua carte cu o bijuterie. Așa am văzut-o , așa am simțit-o când am luat-o între mâinile mele, cu o infinită grijă și delicatețe . Poate și pentru că prezentarea grafică este pe măsura conținutului. Cartea este tipărită la Editura ”Junimea” și a apărut anul acesta.

O cunosc pe Bianca Marcovici de mulți ani, fiind din acelaș oraș. Ne întâlneam la diferite cenacluri literare, la festivitățile Comunității Evreilor, la Muzeul de literatură, sau la Biblioteca ”Gh. Asachi”, unde omul de carte Liviu Moscovici, soțul meu (z.l) o întâmpina ca pe un oaspete de onoare. Poeta citea din creațiile propri în fața unui public avizat și iubitor de poezie.

Bianca Marcovici era o prezență aparte în viața literară ieșeană. O ingineră care intră curajos în cercul poeților, o muziciană care a simțit și necesitatea de a se exprima și prin versuri.

De multe ori îmi venea în minte cunoscutul aforism: ”Când Dumnezeu vrea să Dea, atunci Dă din toată inima!” Aceasta este Bianca Marcovici, autoarea noului volum: ”Curcubeu peste Haifa.”

În poeziile la care mă voi referi se simt ”Semnele peste timp”. Este titlul unei poezii dintr-un alt volum al poetei: ”Impactul virtualului”.

Poeziile din cel mai recent volum, sunt o prezentare a realității imediate, o încredere în puterea cuvântului. Acesta este crezul ei poetic.  

Spuneam cândva despre poezie că nu o poți doar povesti, sau scrie. Poezia o simți, sau nu o simți. Așa mi s-a întâmplat citind poeziile din noul album al poetei. Am fost emoționată de la început, citind poezia ”Gura poate grăi minciuni”:

”dar ochii nu mint! /Uneori cauți cuvintele potrivite/ însă ele/  nu vin decât atunci/ când totul s-a spus./Acum îți convingi privirea/să nu vadă sau să simtă durerea/adevărului, să ignori ziua gri, casa gri,/ asfaltul beton, să vezi Lumina/dar cerul nu te ascultă, te ignoră! Scenariul cel mai bun este acela/ în care actorul își trăiește propria-și viață!”

Aceasta este convingerea  pe care ne-o transmite poeta în fiecare dintre poezii. Ea are încredere în posibilitatea cuprinderii în poezie a tuturor manifestărilor vieții. De aceea poezia pentru Bianca Marcovici, nu este doar un exercițiu cultural, ci o prezentare a lumii, o încredere în puterea cuvântului.

Personalitatea ei ca poetă este dublată de muziciană. Vioara este acel ”Violon d’Ingres” care o însoțește mereu. Ca poetă, ea trăiește scriptic între două lumi: România, țara natală, și noua – veche patrie, Israelul. Uneori răzbate nostalgia locurilor natale: ”Petreceam la Comunitate de Hanuca/ sosea Eminența sa, venit din oraș în oraș. /orchestra intona Baruhaba! /Chiar dacă cântam la vioară în orchestră/Mă sculam în picioare fără voie,/Corul intona fără echivoc cântece de bucurie,/ Lumina puternică ne însoțea,/ Acolo mă și căsătorisem- în fapt-Târgul Cucului/În Iașul cărunt/ Zăpada  semăna cu vanilia de pe dulciuri/Plecam fericiți acasă, iar copiii/ în sănii râdeau fără oprire!/ așa a fost ,HANUCHIADA!/

Acum urmărim atentate teroriste în direct/la toate posturile de televiziune”.

Bianca revine în realitatea vieții. Nu mai scrie despre Hanuchiadă, ci despre Holocaust: ”Blestemul celor morți în HOLOCAUST”:

”Se va îndeplini încet încet /Pe muzică de Wagner/Cu imigranții/ care i-au invadat pe cei din lumea întreagă,/ Verii noștri./Pentru că nu ne-au vrut pe noi,/ Nici cărțile noastre pe care le-au ars,/ Nici muzica noastră care a fost/

ignorată,/ Nici ochii noștri albaștri care priveau /Ochii lor albaștri,/În timp ce eram uciși milioane./ Nici limba noastră/ Cum amintea și KAFKA/ studiind IDIȘUL!…”

(fragment din poezia enunțată).

Este o poezie zguduitoare, cum numai Bianca Marcovici a știut s-o scrie!

Poeziile închinate Israelului sunt de o mare intensitate emoțională: ”Nu putem face din impresiile de război”:

”ceva fluent/sunetul alarmelor de la televiziune/sau cele reale mă înspăimântă/sunt mereu afișate numere de telefon și rânduri de cuvinte/ de diferite culori avertizoare sau de terapie/unde e o alarmă, unde ne aflăm și de ce/stelele căzătoare sunt urmărite de rachetele noastre / să fie distruse,/ ele sunt trimise de teroriștii din Gaza care rămân/ fără de lucru/nu rachete, nu tunele , nu arme de distrugere în masă/ plătiți de cei care/ vor să mențină starea de război,/

Sunt disperați- asta  e- se agață de rachete/ au acumulat un arsenal cât pentru un continent/Sper și cred că lacrimile mamelor noastre se vor opri.”

Este un strigăt de disperare, dar și de speranță. Aceeași speranță pe care o găsim și în poezia ”Teoria poemului”: 

”Să vă spun adevărul/ Eu mă simt foarte bogată/Și nu mă compar cu alții/ Milionari de peste noapte./ Eu nu număr banii/ ci bucuriile-/ Averea mea sunt nepoții/

Și gândul în stabilitatea noastră ca/ popor ales de Dumnezeu!/Să aducă Pacea chiar cu arma în mână,/Sădind sămânța prieteniei /în fiecare suflet născut să ne apere / Veșnicia….”

Regăsim pregnant în noile poezii tema atașamentului total al poetei față de patrie, față de Israel. Impresionantă este poezia din final, care merită să fie știută pe de rost:

        „Patria

E limba în care/ visezi și scrii, e cernoziomul/ adăugat în doze mici, /compartimentarea inimii/în care aduci numai lucruri scumpe,/ de reținut, e trecutul, e prietenia sinceră,/netrucată!

Patria e orizontul/ pe care l-ai lăsat în urmă, mai ieri,/iar acum e casa în/ care trăiești imprevizibilul,/iubești!/Patria e poezia, /lumina ochilor copiilor noștri, în veci!”

”Curcubeu peste Haifa”- o carte pe care s-o ai cu tine mereu!

Gabi Moscovici

SURSA:REVISTA FAMILIEI, AUGUST, ISRAEL

Invitat, Andrei Zanca, Germania

Andrei Zancamar., 11 aug., 21:02 (acum 3 zile)Răspunde
către  e-mail

Excelent inteviu(TVRI)! Felicitări pentru tot! iată, doar unul din motivele, care m-au făcut să părăsesc Țara în 1991:

Nu pot uita niciodată o anume dimineaţă din 26 decembrie 1989. Am ieşit din casa de pe malul Târnavei Sighişorene îndreptându-mă, neras şi tuns perie, înspre gară spre a-mi cumpăra carpaţi fără filtru. Gara pustie. Ghereta tabacului ferecată. M-am întors, însă nu îndeajuns de repede: în spatele meu trei soldaţi tineri cu automatele îndreptate înspre mine. M-au dus în sediul miliţiei gării. Acolo, un maior nedormit, soios, tuciuriu la faţă: că cine sunt, de ce nu am buletinul, ce caut în gară. Vezi doamne, căutau la Sighişoara terorişti în retragere. Vreme de un ceas a tot întrebat unele, altele, tot mai sarcastic, mai mojic şi mai bădăran. A telefonat mamei acasă, care, ca un făcut, nu ridica receptorul   –  din nou zâmbete rele, ironice. Apoi, la îndemnul meu categoric – eram hotărât, auzind rumoarea de afară, să mă scol în ciuda armelor îndreptate spre mine şi să ies, iar el a simţit asta. A telefonat la şcoala la care lucram pe atunci; a ridicat receptorul colegul meu de istorie-geografie. Se auzea foarte clar şi răspunsul lui. A ezitat o clipă, repetându-mi numele, deşi ne cunoşteam de mult şi băusem şi câteva beri, cândva după ore. Apoi: „Dar ce-a făcut?“, a întrebat el cu oarece prudenţă, iar după ce află că sunt reţinut în gară, zice deodată: „Nu ştiu … nu-l știu“ … M-am sculat, am pus mâna pe clanță şi am ieşit, iar soldaţii şi maiorul s-au năpustit şi ei spre uşă. Afară, tot soiul de „amici“ sighişoreni, deodată „revoluţionari”, deodată costumaţi rambolian; rânjind şi trăindu-şi ora vieții lor   –  „Spuneţi ăstora cine sunt, că nu-mi dau pace…“. Şi ei privindu-mă cu toţii, deodată ogoiţi, nedumeriți, acum. Apoi, unul din ei zice, cu „prudența“ de rigoare: „Mi se pare că e Andrei, însă … nu ştiu … nu ştiu ce să zic …“  –  Și asta, după ce petrecusem cu ei ani şi după-amieze împreună. Am propus maiorului, care nu mai avea acum încotro, să lase soldaţii să vină cu mine până acasă; erau câteva sute de metri doar. A încuviinţat, iar eu dezamăgit, scârbit, am luat-o repede înspre casă. Soldaţii în urma mea. Și deodată, am simţit clar, limpede, că dacă mai lungesc aşa, rapid și scos din fire, pasul, ăştia o să tragă fără ezitare. Am încetinit. Ajuns acasă am intrat. Am scos buletinul şi i l-am pus în palmă sergentului. S-a uitat la el, răsfoindu-l. „Altădată să nu-l mai uitaţi“, a zis dur şi nemulţumit de faptul că nu i-am dus cu preşul. Gustul acesta amar mă bântuie însă dureros și astăzi.

ANDREI ZANCA
Am Di., 11. Aug. 2020 um 19:45 Uhr schrieb bianca marcovici <bianca.marcovici@gmail.com>:
http://tvri.tvr.ro/marcovi_28599.html

PETICE

peticele se poartă
sunt o modă…peticit.

MĂȘTI
portocalii verzi roșii NEGRE
albe cusute cu ață maro.
petice de clown…
petice batiste PE ROCHII CREȚE
să iesi în evidență PRIN STRIDENȚĂ
inimă peticită SĂ RESPIRI
în loc de „inimă vrăjită”
camera a cincea a visului galben
ireparabilul POATE FI numai moartea

bianca marcovici