traumele Israelului

traumele Israelului
da, la pământ m-am aruncat
de zeci de ori în anul de graţie 2006!
intram
sub o masă…unde
am luat locul câinelui meu
care s-a supărat pe mine.

katiuşele au trecut foarte aproape
le-am văzut urmele pe cerul răbdător
noroc că au căzut în mare
au ucis liniştea peştilor.

deci frica e legată de zgomote
la noi
şi la orice sărbătoare
artificiile ne amintesc doar
războaiele
şi senzaţia că
pâmântul se va crăpa
ca după un cutremur.

mereu privim cerul binecuvântat
al ţării sfinte
şi urmele lăsate de tancurile-avioane,
nimic nou sub soare,
păsările nu mai au loc
nu mai au radarul natural
să scape.
să ne scape de traume.

BIANCA MARCOVICI