http://reteaualiterara.ning.com/profile/levana
ne trebuie timpul nostru , cel trăit
între secundele care ne imită.
clipeşte şi ai sa vezi
noi mişcam limbile orologiului
perpetuu
cineva ia locul celuilalt şi clipeşte
şi tot aşa….nu dormi,
clipeşte şi uită.
noaptea-şi taie venele
mereu la ora trezirii,
tu n-ai cum să înţelegi
cuvintele tale întoarse pe dos ca o rochie
însângerată
mă umilesc,
e bine ca tăvăleala nopţii să şteargă
luna din pat!
levana
Scrisoare pentru poetul ideal
Uneori îmi pun blacheuri la pantofii noi
Să-ncerc să mă iei în seamă cu puţin zgomot
Liniştea oboseşte trebuie să zumzăie ceva în surdină
Să-ţi aminesc, inteligenţa unei femei nu-i ascunsă sub plapuma nopţii
în clipa imaginată orgasm.
În visul de trecere spre zona interzisă a paradisului terestru
Dar eu m-am scăldat în visul de a nu te dori
în felul meu chiromanţia dragostei e atingerea clapelor de plastic
într-un ritm nearmonic
atunci mă desprind de tine
„trupul cuvintelor” tale se destine
iar eu îmi rezem capul de inima ta cât o oază!
Am în poală un fir de nisip care încolţeşte
Tu eşti tatăl cuvintelor mele.
Tu străinul ce presupui insipraţia mea
la mii de kilometri
Spală-te pe dinţi că-ţi pute gura
Ţi-e frică de lacrima iubirii căzută-n paharul cu bere
Puteam să ţi-o şterg de pe faţa-ţi străină
Dar nu.
Viaţa pâlpâie prin poem
Iar tu n-ai acces …
Pete negre pete albe
Povara de a te ştii
s-o porţi ca un steag ,frunză uscată
eu nu mă răzbun.
cuvântul e miere albastră
doar tu poetul ideal o să-nţelegi
cum eu-ţi simt pulsul tatălui,
s-a stins,
dar tu, tu eşti!
Legamântul poemului
Să mă scald în apele mele
să nu fiu buretele nimănui
să mă scald în apele mele
fără a accepta de nevoie
să joc rolul silnic
pierdută în registrele obligatorii
acolo
unde câmpul e semănat mecanizat de păsările mecanice
iar pe stâlpii de tensiune
se atârnă rufele murdare ale nemuririi încropite
de cifre restante.
să mă scald în marea mea din Golful Haifa
neadormită, mîngâiată de vîntul sofisticat
aşteptând acel nedefinit semn
al înţelegerii constante
să mă scald pur şi simplu
în adevărul pământului roşcat.
Azi avem libertatea să ne sufocăm,
liberatea de a primi katiuşele în cap
când deschidem larg geamurile sau nu
lângă calculatorul împărţit în compartimente
fiecare cu intimitatea lui.
Până şi nepoţii
au jocurile preferate
pe calculatorul jucărie şi telecomanda lor
dresată de bunici
cu filme neviolente.
tocmai să le scurtăm drumul de acumulare a invenţiilor
noului secol,
noi nu mai avem timp să le explicăm despre roboţi
suntem la serviciu sau plecaţi în noi.
Azi avem libertatea să tăcem sau să ignorăm
ce e-n jurul nostru,
nici nu-mi cunosc vecinii pe nume
sau unii din colegi
Plec dimineaţa şi mă întorc seara …
în cuibul izolat de pe Muntele Carmel
căutând cu scrupulozitate drumurile întortocheate,
verdele nears de teroriştii focului
sau copacii înfloriţi.
acum e alt Acum … plin de el, intransigent,
dublicitar… monologând pe undele virtuale,
siktir, fără poezie, fără acoperirea bătăilor de aripă
a păsării colibri!
La Iaşi a fost altceva –pe vremuri-
la mine se adunau toţi poeţii
la un “pahar de vorbă” dulce sau amară,
visând la partea cea plină a paharului,
spart în cioburi, mai apoi,
de cei care ne manipulau Lumina,
după Cenaclu de la Casa Pogor!
Plecaţi pe alte meleaguri, după 1989
citindu-ne din ce în ce mai rar
mai avem libertatea de a muri…
Bianca Marcovici
(c) PRELUCRARE FINALĂ
http://www.poezia.3x.ro/primavara9.html
*
RECENZII
Boris MARIAN
Bianca Marcovici – Espresso dublu la Ierusalim
Recentul volum de versuri al poetei Bianca Marcovici, pe cît de productivă, pe atît de expresivă, ne pune în fata unor noi dileme-probleme, ce derivă din matematicul „lemă” (termen grecesc, referitor la o „zicere”). De ce locuitoarea Haifei vrea un „espresso la Ierusalim”? Putea să aleagă orasul Iasi, unde si-a petrecut tineretea. „Patria e limba în care/ visezi si scrii, e cernoziomul/ adăugat în doze mici”, ne spune autoarea, reluînd afirmatiile unor înaintasi, printre care si Zigu Ornea, născut Frumusica (Botosani). „M-am apropiat prea mult de ghetutele depozitate la Muzeul Yad Vashem”… „sînt milioane de nume, ca o Niagară”. Acum întelegem, de ce la Ierusalim se bea cafeaua neagră si tare. Acolo este singurul muzeu din Israel care este dedicat în întregime victimelor Holocaustului. Israelul ca stat s-a născut ca Pasăre Phoenix, din cenusa Holocaustului, iar Pasărea Phoenix este nemuritoare. Dar poezia nu este nici politică, nici istorie, nici filosofie, ea este un jurnal scris cu pană de înger, chiar si atunci cînd cuvintele sînt crude. „Te cuibăreai pe muntele de minciuni/ uitînd că nu esti vultur”. Primul rănit este poetul. „O nouă Anna Karenina/ pipăie sinele”. Solidari sîntem totusi, cel putin cu Chagall, atunci cînd citim – „Fragila vioară/ canarul evreului/ca eternă victimă”. Poeta este permanent în dialog cu propria inspiratie, desi, spune ea – „ Niciodată nu mă pregătesc pentru tine”. Este o miscare ca la scrimă, un pas înapoi înaintea unei actiuni… poetice.
La moartea unui poet ea scrie – „Cad frunze, cad oameni/ deodată îi vezi plecînd”. Candoarea nu a părăsit-o atunco cînd ne spune: „Eu sînt ca o pîine caldă”. Putini sînt cei care ar rosti aceste cuvinte, de teama de a nu fi ridiculizati. La Bianca Marcovici sună natural si chiar credibil. Regret că nu o cunosc decît din citirea poemelor. O dată am stat un minut de vorbă la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti. Cum se întîmplă cu oamenii care îsi iubesc menirea, ni se părea că ne cunoastem de mult timp. Poeta este purtătoarea unor vechi si noi amintiri, de la neuitatul Auschwitz care ne urmăreste chiar dacă nu am fost, nu puteam fi acolo, pînă la nesfărsitele conflicte din Orientul Apropiat. „Sîntem un popor neiubit”, scrie cu o nemărginită amărăciune Bianca. Sperăm că nu are dreptate. „Visez triumful Esterei”, iată versul care ne poate bucura. „Unde mă întorc dau de vocea mea interioară”… „ M-am născut aproape/ de teiul lui Eminescu”. Aceasta este Bianca Marcovici, mereu surprinzătoare, mereu nelinistită, cu bucurii si răni adînci, trăind într-un mediu propriu, ca într-o placentă, poezia, pentru că poetii nu se nasc si nici nu mor, ei sînt mereu speranta ce nu cunoaste nastere si nici moarte.
P.S. Volumul este bilingv, varianta ebraică fiind semnată de Tomy Sigler, originar si el din România (Editura „Haifa”, Israel)
Espacio Niram / Arte y Poesía : Bianca MarcoviciFriday, 17 April, 2009 3:06 AM
From: This sender is DomainKeys verified „Defeses Fine Arts” <defesesfinearts@ To: „Bianca Marcovici”
http://www.espacioniram.com/revista_niram_art/poeseda.html
Poesía de Bianca Marcovici
de Lucian Blaga
Noite inteira. Bailam estelas na relva.
Retiram-se no bosque e nas grutas as sendas,
o Capricórnio se cala.
Mochos pardos se pousam como urnas nos abetos.
Na obscuridade sem testemunhas
tranquilizam-se as aves, o sangue, o país
e as aventuras nas quais sempre se recai.
Nas brisas permanece uma alma
sem hoje,
sem ontem.
Com surdos rumores entre as árvores
erguem-se séculos ardentes.
Em sono o meu sangue, igual a uma onda,
regressa de mim
para trás, em meus pais.
Tradução de Micaela Ghitescu, „Mirabila samanta”, ed. Minerva, Bucharest, 1981
de Bianca Marcovici
caem as folhas
falta de concorrência, ninguém
tem a palma estendida
luzes e sombras, o século
as bétulas vigiando o pôr-do-sol.
caem folhas, caem homens
de repente vê-los partindo
e só tu te quedas atrás
oh, só o instante presente
bate na nossa porta:
abro?
grito?
o guardiã já chegou
serás tu a carroça que puxará os instantes?
só a pálpebra se fecha bruscamente.
a infinita dor confessa-se.
–
Defeses Fine Arts
PR Agency
Representante:
Movement for Contemporary Art, Portugal (MAC)
Niram Art Magazine, Spain
Ater Mundus Contemporary Art Furniture, Spain
Espacio Niram Bar & Lounge, Spain
Nicole Blanco Art Gallery, Spain
Seder Pesah
Tomy Sigler
Iţic funcţionar la poştă
Şi celibatar notoriu
Este invitat la Seder*
La familia Croitorul
Urmînd la Paşcani o şcoală
De manieri apreciate
N-a venit cu mîna goală
Ci cu flori şi cu fondante.
Şi primit cu bucurie
Toti ” Le- Haim „!** au ciocnit
Hagadaua*** n-au citit-o
Că-i cu toată-n aramit****
Si precum stăteau de vorbă
Doamna aduce pe furiş
Supă, kneidleh, hrean cu dobă
şi-un special, ghefilte fiş*****.
Au umplut patru pahare
Cu vin roş de-a lui Tişbì
Şi încă unul ca atare
Pentru Eli Hanavi.
Şi mănăncă toţi cu poftă
Ud cu vin şi cu sifon
Nici nu-şi mai aduc aminte
Că au fost sclavi la Faraon
Lui Iţic peştele îi place
Şi-l priveşte pe furiş
Nu- ndrăzneste, dar întreabă
mai pot lua ghefilte fiş”? – M-”
Cum să nu! tresare doamna-”
Poţi să iei , am berchet
Şi chiar am sa-ţi dau şi acasă
De rămîne, la pachet.
După masă, cafeluţe
Cheaiuri verzi şi aromate
N-au simţit cum timpul fuge
Şi că ceasu-i trei de noapte.
Iţic vrea să se ridice
Şi s-o ia uşor spre casă
E tîrziu îi spune doamna –
Dormi la noi pîn- dimineaţă.
Soţul ei , deacuma doarme
Istovit de aşa o zi
Poţi să tai pe el şi lemne
Pînă-n zori nu s-o trezi.
Iute i-a infăţat sofaua
În salon lîngă mazgan******
Ca să doarmă boiereşte
Ca în sînul lui Avram.
A făcut lumina mică
De abia se mai vedea.
Şi- a venit goluţă puşcă
Lîngă Iţic, pe sofa.
Iţic uluit de farmec
Şi de trupul ei ceresc
De abia putu s- o – ntrebe
Oare pot să îndrăznesc?
– Cum să nu! eşti ca acasă-
– Îndrăzneşte …ţ i- e permis…
– – A-şi mai vrea dacă se poate
– Din al tău ghefilte fiş..
*seder Pesah =(ebraică) prima seară de Paşti
**Le Haim = (ebraică) Să trăim!
*** Hagada = (ebraică) istoria ieşirii evreiilor din Egipt
**** aramit = (ebraică) limba aramaică, limbă moartă înrudita cu ebraica, vorbită acum 2000 de ani
***** ghefilte fiş =( idiş) peşte umplut; măncare tradiţională în prima searǎ de Paşti
aparat de aer condiţionat mazgan = (ebraică) ******
חג פסח שמח לכולם!
ט”ו בניסן תשס”ט
טומי
From: D.Getta.Berghoff <d.getta.berghoff@
Date: Friday, 10 April, 2009, 10:29 PM
Scrii suflarea /nu indeajuns cunoscuta/ scrii jumatatea de cuvant/ o soapta de vant/ o tresarise/ despre un fir de iarba/o inima de om/si-o trestie intrebatoare/scrii despre inimi strapunse de tainice rugi/de plangeri milenare alb-albastre//in miez de dezastre/ridicam ziduri de sperante/ alb-albastre/ramai, esti poeta alb-albastra
G.B.
Influenţa astrală
singuratatatea mea se împarte numai la doi
descifrez împărţirea ta în amprentele mele
recunosc influenţa astrală
umorul pierdut printre rânduri
căutându-ne urmele
cautându-ne ghimpele mereu înfipt
în suflet
chiromanţia cafelei turceşti
descris în fundul ceştii
ţiganca vorbea în turceşte
iar eu priveam cerul
citindu-l
bianca marcovici
Antalia
Sunday, 09 December 2007 04:39
Puterea cuvintelor în traducerea fiicei mele, ingineră de calculatoare, căsătorită, are 3 baieţi:
Bianca Marcovici
The Power of Words
Motto:
Here the silence announces the
Next explosion
Though the rehearsals with the gas masks
Worn on Purim
Are not recommended for
New borne!
But let’s go back to poetry
It’s like a golden star everywhere,
Provoking allergy,
But I hold it like a shield.
***
A poem which does not die today
When something remains after us:
A recognizing sign,
A habit reserved over generations,
A recipe on a page corner
The taste for life or not,
The forgotten photos!
Something remains after our path:
The music of the young soul,
The pages scribbled undecipherable,
The lazy voice of memories lazy
Magazine pages uncut!
Something remains after us: toured books
Over seas and over lands
On a language not known to grandchildren,
Some albums full of paper cuts
Of poems, prizes and dreams,
Stuff folded, rejected
Bizarre nostalgia closed in a safe
And the small change collected
By precise schemas dictated by the wind
The aging dilemma never being elucidated
In the new millennium of pointless conversations
Remains to sew a
Chain of unwritten memories, unwritten
Without sentiments,
The difficulty of adaptation became
– A rescue wheel –
Translated by Noemi Marcovici
Da, da! E adevarat! A aparut Dictionarul neconventional volumul 3 al lui Mirodan. Ce bucurie! Il am aci, pe masa mea de lucru si nu–mi vine sa cred. Il pipai sfios, ca sa ma conving ca exista cu adevarat, ca e o realitate concreta, pipaibila, nu o nalucire.
Da, exista! Ceea ce nu indrazneam sa sper, s-a realizat. Mirodan a infaptuit minunea. La varsta mea de 94 de ani, cu sabia lui Damocles a repetarii unui accident cerebral atarnata amenintator deasupra capului, credeam ca am sa mor inainte de aparitia volumului 3 al Dictionarului mult asteptat si ivit acum, pe neasteptate, pe masa mea de lucru.
*
C~nd unul dintre scriitorii prieteni imi trimite, spre consultare, o nou aparuta opera a sa, sunt intotdeauna emotionat. Bucurie, dar si teama. Ce ma fac daca noua opera se situeaza sub nivelul celor precedente? La pomul laudat (nu numai de altii, dar si de tine!), nu trebuie sa vii cu sacul gol, spune proverbul romanesc. Si are dreptate. Se cuvine sa fii prudent, circumspect, sa nu te lasi imbatat de ceea ce “se spune” si sa vii, la pomul laudat, cu sacul gol, convins ca vei avea din plin cu ce-l umple.
Problema se complica in cazul meu. Critic literar – zic eu – lucid, stiu ca un scriitor mare nu poate, totusi, sa ram~na constant la acelasi nivel inalt, al sau. Ca, din pacate, oameni suntem,mai putem si gresi. Cine poate fi sigur ca nu scrie decat capodopere?
Deschid deci un nou volum cu teama, incordat. Nu ma potolesc decat cand am intors ultima fila si ma conving ca noua lucrare e buna, aur curat, nu tinichea stralucitoare. Rasuflu atunci usurat, cuprins de o bucurie tonica. Pot sa-mi fac datoria de critic exigent si de prieten spun~nd, ca intotdeauna, adevarul (adevarul, atat cat, cu slabele mele puteri, de critic cinstit, l-am putut descifra).
*
Asa am rasuflat usurat dupa lectura celui de al treilea volum, (literele G-H-I) al Dictionarului Neconventional.
Am gasit, in acest volum, ca si in cele precedente, ceea ce-i constituie farmecul specific: neconventionalul. Precum spune Al. Mirodan insusi, in inscriptia de pe coperta: ”nu numai autori si opere extrase din magma vietii, si izolate, ci si aerul timpului, miscarea ideilor, starea pasiunilor, apoi lumea propriu-zisa a literaturii: reviste, editori, animatori, librari, anticari, cenacluri, asociatii scriitoricesti, cafenele, prieteni ai artei, dusmani ai artei….”
Am regsit deci acele asa-zise “digresiuni” care, inovatoare, fac parte integranta din Dictionar, asa cum il concepe Mirodan.
La litera G, intalnim de pilda articolul „Garda (de Fier) I”, in care ni se vorbeste laudativ despre scriitoarea Alice Voinescu si se citeaza opiniile ei despre criminala Garda de Fier: „Dar cum au putut crede oamenii care gandesc cinstit si cred in Iisus, intr-o asemenea miscare intunecata, intemeiata pe razbunare si disciplina oarba supusa capriciului primului aventurier? Miscarea, vazuta de sus, e interesanta ca un elan catre altceva! Acum s-a vazut insa ca elanul nu are rasuflarea lunga – s-a oprit in pofta de putere si avere.” Sau: „Ieri a fost o zi impresionanta. A fost asasinat Armand Calinescu! Am simtit o furie si o ura impotriva asasinilor si a tuturor legionarilor, incat i-as fi desfiintat ca pe muste. Tradatori de tara, imbecili furiosi, marsavi tampiti, fara creier si fara alta simtire, decat una de partid”.
In articolul „Garda de Fier IV” sunt citate cuvintele criticului Perpessicius: „O data mai mult: greseala de a distinge intre spiritul legionar si pervertirea lui… Nu. Asta a fost totul. Legiunea a fost si a ramas o scoala a crimei. Toti sefii ei – si intelectualii – cand n-au predicat-o, au acceptat-o”.
Sub titlul „Gargara”, sunt citate, dintr-o scrisoare a lui Barbu Lazareanu catre fiul sau Alexandru, cateva versuri pentru educarea igienica a copiilor: „Langa malul fara mal/ Face raul gal-gal-gal/ Si ce bine o sa-i para/ Ca iti faci si tu gargara”.
Sub titlul „Gluma II” este notata o amintire cutremuratoare (din Transnistria) a Valentinei Caraion, traducatoare si publicista, sotia poetului Ion Caraion: „Nu stiam incotro suntem manati. Din instinct stiam ca ne indreptam spre moarte. Intr-o dimineata, cand tocmai ne pregateam sa ne continuam drumul, jandarmii au gasit de cuviinta sa se distreze juc~ndu-ne o farsa: au anuntat, printr-un soi de megafon improvizat, ca au primit ordin sa ne lase sa ne intoarcem acasa, ca suntem asadar liberi… Bineinteles ca au izbucnit urlete de bucurie si multi s-au si repezit sa faca cale intoarsa. In acestia, jandarmii au inceput sa traga. Pentru amuzament. Fusese numai o gluma…”.
*
La nevoie, Mirodan nu pregeta sa contrazica preopinentii.
Cu tact, prevenitor, ii atrage atentia lui Geo Serban ca lucrurile nu stau chiar asa cum le prezenta acesta in brosura despre pictorita Margareta Sterian: „Din pacate, alaturi de informatii de prima mana despre viata Margaretei Sterian, apar pe ici pe colo si cateva, ca sa ne exprimam cu delicatete, cosmetizari”. Si, dupa ce citeaza textul din brosura, precizeaza: „In realitate, lucrurile s-au petrecut cam altfel. Pe la inceputul anilor 30, Paul Sterian s-a inscris in miscarea legionara, devenind unul din fruntasii Garzii de Fier. La un moment dat, afland ca numele din buletin al nevestei distinsului eseist este Weinberg, conducatorul Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, l-a chemat pe Sterian la o convorbire intre patru ochi, punandu-i chestiunea de incredere: „Asa nu se poate… ori ramai cu ea, ori ramai cu Garda. Alege!” Subtilul eseist a ales, dandu-i marii sale iubiri un picior in fund, divortand in 24 de ore”.
Nici numele respectatului critic G. Calinescu nu-l opreste pe Mirodan sa faca, atunci cand e nevoie, cuvenita rectificare. In Istoria sa, Calinescu il expediase pe epigramistul evreu Giordano in cateva randuri «impreuna cu Steuerman-Rodion, observ~nd agasat ca, la acestia, „totul se invarteste … in jurul dramei semite”. Aici, marele critic este mai mult decat nedrept, este inexact. Ca Giordano scrie epigrame a propos de „drama semita” e adevarat. El nu era nici fricos, nici n-avea sange de kapo. (…) Omul nu era insa un maniac al „chestiunii”. Ochiul sau inregistra multe.»
O alta rectificare a lui Calinescu se impune atunci cand acesta, vorbind despre suprarealism si revista „Alge” unde Gherasim Luca publicase automatisme inregistrate de la copii, scrisese: „Automatismele infantile se banuiesc insa contrafacute”.
Mirodan rectifica: „Suspiciunea lui G. Calinescu s-a dovedit, peste ani, lipsita de temei. Povestile micului Fredy nu erau contrafacute, ci c~t se poate de originale”.
Micul Fredy a crescut, a devenit Dr. Alfred Gorea, locuieste in Israel si, in noiembrie 2001, a povestit, pentru „Dictionarul Neconventional”, cum i-a inregistrat povestile abracadabrate unchiul sau Gherasim Luca.
v
Pe l~nga admirabile analize critice, ca in volumele anterioare, Mirodan publica, in acest al treilea volum, analiza unor opere mai putin cunoscute aici, in Israel, ca de pilda ale lui Horia Gane. El ii stabileste amanuntit si documentat parcursul, subliniind trecerea lui brusca la o noua faza, in anii 90. „Tonul poeziei se schimba, Gane sarind de la bemol la diez. Revolutia romana a adus, peste noapte, nenumarate libertati, inclusiv pe aceea de a te marturisi (daca vrei) ca evreu. Si de a rosti cateva cuvine „pe sleau” in marginea chestiunii. (…) Acum insa, cand s-au schimbat regulile, lumea joaca cu cartile pe masa, asa cum telegrafistii de pe vapoare nu mai transmit in Morse, ci in alfabetul cel de toate zilele. (…) Fenomenul de dupa 90 este inedit, traim o adevarata revolutie intr-ale expresiei, dar marea noutate a deceniului o constituie renasterea vechiului” (sublinierea noastra).
La analiza operei, Mirodan adauga si cateva scrisori trimise de Horia Gane rudelor sale din Israel, Spicuim si noi cateva randuri ce ni se par deosebit de semnificative: „Ne zbatem sa existam. Idealul ar fi fost ca, macar la varsta asta, sa avem un minimum de supravietuire si eu sa ma pot ocupa de cartile mele, acum cat mai ma duce mintea si sanatatea, pentru ca ele sunt chiar viata mea. Dar fiind somat, ca de cand ma stiu, „Banii sau viata!”, am fost nevoit sa raspund, pentru prima oara, ”Viata!” (…) De fapt, nu inteleg de ce nu ma ajuta Dumnezeu, care este atotputernic – si tot evreu este!”
v
Observ in acest volum, pe l~nga articole de dimensiuni normale intr-un Dictionar, ca de pilda cele despre Silvian Iosifescu, Carol Isac, Stefan Iures, observ, spun, o tendinta spre studii mai ample. mini-monografii, le-as numi eu.
Studiul inchinat lui Gherea (20 de pagini) centrat, ca adesea la Mirodan, in jurul unei idei-imagini cheie, se desfasoara lamuritor subliniind cum, iar si iar, Gherea a izbutit sa duca la bun sfarsit o misiune care era, sau parea, imposibila. Un tur de forta, spune Mirodan.
In calitate de „specialist” (mi–am luat doctoratul cu o teza despre Gherea, atunci c~nd, in 1948, nimeni nu voia sa vorbeasca despre el), fie-mi ingaduite doua obiectii.
In primul rand, nu inteleg ce rost avea sa se prezinte viata lui Gherea pornind de la textul lui Zigu Ornea, c~nd era mai normal sa se foloseasca amintirile lui Gherea insusi.
In al doilea r~nd, cred ca se lasa intrucatva impresia ca Gherea era un extremist, un dictator. Scrie Mirodan, peremptoriu, apasat: ”El fugea de indoieli, se ferea de sovaiala, nu-l prindeai niciodata cu „daca nu gresesc”. (…) Intr-un fel, el nu elabora studii, el lua hotarari. Actiona ca un secretar general de partid literar, obligat sa puna cu condeiul rezolutii pe cererile solicitantilor intru lamurirea problemelor artistice la ordinea zilei. Asemenea liderilor de opinie, el intuise ca, inainte de a dori sa afle adevarul, lumea avea nevoie de certitudini. Comportandu-se la masa de lucru ca la o tribuna de congres estetic, criticul trasa fidelilor linia justa care duce la izbanda”.
Cred ca se insista prea mult asupra acestui aspect, provocand confuzie. Impresia mea este ca Gherea a fost, in primul r~nd, un cautator al adevarului, pentru el si pentru altii. A gresit uneori? Evident. A fost un director de constiinta, dar nu un dictator. Un om cuminte, departe de extremisti, de fanatici. Caracteristic e faptul ca s-a opus indarjit bolsevicilor cu Lenin in frunte.
De altfel, materialul pe care Mirodan insusi se sprijina si pe care cu inteligenta il citeaza, arata ca Gherea era un spirit ponderat „Cand zicem critica stiintifica, suntem departe de a crede ca critica a devenit o stiinta pozitiva. In critica literara nu putem avea inca legi nestramutate, teoreme tot asa de lamurite ca in geometrie. (…) Pentru a ne arata cum s-a creat opera artistica, desigur pe critic il va ajuta psihologia moderna, dar cititorului ii va trebui intuitia, inspiratia, un talent deosebit, fara de care cea mai desavarsita cunostinta a psihologiei nu-ti va ajunge”.
Mini-monografia inchinata lu Gaster (30 de pagini) este construita in intregime pe baza unei singure carti: Amintirile lui Gaster, dictate la batranete, dupa ce orbise. Mirodan isi centreaza minutioasa monografie pe imaginea cheie a aristocratismului, pe care o evidentiase Gaster insusi: ”Nu imi place sa folosesc cuvantul aristocratic, dar despre asa ceva e vorba. A constituit o sursa de probleme si nu ma puteam alatura celorlalti studenti pe picior de egalitate, intre noi parea sa existe totdeauna ceva diferit. Nu am avut niciodata sentimentul egalitatii. (…) Ceilalti nu puteau intelege, dar simteam ca exista ceva care ne separa si, din cauza aceasta, am fost mereu mai mult sau mai putin izolat. Cu c~teva exceptii, nu m–am simtit niciodata bine in compania celorlalti.”
Aristocratul Gaster are spirit de dizident, se opune cu curaj ideilor curente si-i acuza pe lideri ca, la primejdie, n-au puterea de a trece la fapte. „Batr~nul filolog aproape orb fierbea. El se simtea ca un D’Artagnan din Vicontele de Bragelona, care, o jumatate de veac de la primele dueluri cu garda Cardinalului, se aruncase din nou in sea, scotand sabia din teaca si strig~nd: dupa mine!”
v
„Dictionarul Neconventional” nu este numai o carte plina de idei si fantezie. Este si o carte minunat scrisa. Stilul lui Mirodan te cucereste, te incanta, te dinamizeaza.
Ca un pictor cu paleta bogata, foloseste tot felul de materiale, in nenumarate moduri. Intalnim expresii populare, zicale si proverbe: Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti, etc. Stie sa foloseasca repetitia pentru a caracteriza un personaj; Leon Gold, factotum-ul in stare de orice, spune mereu, la ivirea unei noi insarcinari dificile, „Nu-i o problema” (echivalentul in ebraica, as zice eu, al caracteristicului ein beaia).
Ca un bun romancier, autorul patrunde in ascunzisurile sufletesti ale personajelor si imagineaza corect ce ar gandi si ar spune eroii. Iat-o pe Sorana Gurian: „Fiind casatorita, nu putea pleca singura. Iar sotul, la ora aceea, nu era hotarat sa emigreze. (…) In plus, era o fire moale, lipsit de ambitii si dornic, mai presus de orice, de suete cu amicii (spirituali) la un sprit. Asa ca nu te puteai bizui pe el pentru a razbi afara. (…) In concluzie, trebuie sa divortam,ca sa fim liberi in miscari. A divortat, in ciuda lacrimilor si protestelor lui Nutu”. Solutii posibile: sa plece in Israel (doar o cheama Gurfinkel!), sau in Apus? „Una e sa vii ca Gurfinkel si alta e, orice s-ar spune, sa arati ca esti crestin. In orice caz, nu strica. Ba chiar captezi tot felul de simpatii… Poate ar fi bine sa trec la catolicism. A trecut.” etc. etc.
Modalitatea cea mai frecventa si mai caracteristica pentru stilul lui Mirodan este folosirea mijloacelor scenice si cinematografice. Uneori, exclama chiar el, inc~ntat: Avem aci un adevarat scenariu de film. Alteori, tace si face. Lasandu-ne pe noi sa observam.
Chiar comparatiile au tendinta scenica. Autorul imagineaza eroi in actiune scenica, intr-un anumit decor precis, oameni vii cu gesturi bine prinse: ”El (Gaster) se purta cu respectivul (filologul Solomon Schechter) precum un boier care tine pe masa si casa, la mosie, intr–o casuta langa conac, un pictor nespalat dar genial. Intrand in atelier, el ducea batista stropita cu Yardley la nas si intreba plin de interes: Ei, cum mai merge cu portretul Doamnei S.?”.
O a doua caracteristica a stilului lui Mirodan este aducerea mereu la actualitate. Desi se vorbeste, in articolele „Dictionarului”, de diverse epoci trecute, simti ca sunt scrise azi si ca autorul e b~ntuit de probleme actuale: „El (Gaster) se mandreste cu apartenenta (asa cum se mandreste aliaua din Israel cu Fundoianu, Voronca, Sebastian, Tiktin, Saineanu, Marcel Iancu, Safran si – evident – Gaster), dar, in acelasi timp, sufera, pana la revolta, (tot ca-n Israelul de azi!) din pricina cusururilor de care obstea nu se poate dezbara”.
Sau, vorbind tot de Gaster si de „alergiile” acestuia la atitudinea triviala a unor netrebnici carieristi: «Inchizand ochii, descoperi in randurile acestea tresaririle lui Mihail Sebastian in fata inexistentilor literari ce-l bateau pe umar de la egal la egal (ca-n definitiv cine esti tu, de faci pe nebunul?), cu „Ce mai faci, ba Misule?”, sau, mai t~rziu, in Israel, falcile inclestate ale lui Rudich, ale lui Avraham Feller, ale lui Ludovic Bruckstein, ale lui Theodor Lavi, cand erau abordati jovial de chibitii scrisului, de obicei cu cont in banca mai substantial: Bravo, bravo, am auzit ca ai primit 2.000 de sekeli de la Sohnut…”.
Cu ajutorul lui Mirodan si al minunatului sau „Dictionar Neconventional”, traim prezentul si retraim trecutul poporului nostru, ne intristam si ne bucuram.
Pe c~nd, Domnu Mirodan, o noua sedinta? Pe cand o noua Minune Mirodan? Pe c~nd volumul 4 al „Dictionarului Neconventional”?
Poate, cine stie, faci asa ca sa-l mai apuc si eu. Tare, tare m-as ruga Mariei Tale!
DR. J. CAMPUS
MINIMUM , APRILIE, 2009 TEL AVIV
BIANCA MARCOVICI, ביאנקה מרקוביץ de pe MUNTELE CARMEL,ISRAEL,SCRIITORI ISRAELIENI 