Metafore si criticul Geo Vasile


metafore din Israel
 de  Bianca Marcovici din Haifa 

   (#)diezul
Tot mai multe obstacole
În calea mea
Unele inventate,altele cucerite-
Tot mai multe semne ironice
De adaptare la teren
Brusc anonimatul se coboară
Ca o cortina de voaluri brocate-
#(lipsa bemolului)
o şansă să mă întorc în timp,
o portiţă
de ieşire
spre lumea neştampilată ,
lumea sunetelor.
) =)
lipsa parantezelor
mă simt uneori
ca un om paraşutat
într-un oraş
necunoscut
fără nici o misiune
anume, fără nici o scăpare.
zidurile mă înconjoară
ca o fortăreaţă
vulturii-şi caută prada
#
din ce in ce mai perfidă
noapte-mi desfată visuri vorbite
în româneşte…
vraja se destramă cu greu
dimineaţa,
ziua devine o pedeapsă
aşteptată

suport căldurile
suport frigul
dar nu rezist
la cocteilul deghizării obligate.

#
nu datorez nimănui bemolii,diezii
sau becarii,
paşii m-au dus înspre lunca mea
din vis ,prin poem
mlaştina nu m-a cuprins
la timp,nu m-a iubit-
dar eu sunt înlăuntrul lucrurilor
un biet sîmbure de caisă
ce se poate strânge
între dinţi

hibernez lîngă lumea introvertită-

bianca marcovici

fragmente
metafore româneşti din Israel
ed.Cronica,2000,Iaşi
volumul 2
„””
 

pactul eşecului

Gânduri,
Şi cerul se răscoală aproape
De prapastie,
Nimeni nu-şi acceptă sfârşitul
De smoală topită
Şi eu pe pragul disperării…
Cu încetineală
Încheind acel pact de supravieţuire
Trăgând diferite lacăte după mine,
Murmurând recomandările
Solstiţiului.

Şi încă o silabă de adormire
a simţurilor
„eu am avut destulă rabdare
cu tine”, îmi spun.
acum stai singur mâncîndu-ţi unghiile
(viciu de familie)
şi cauta-mă în ochiul amintirii.

Lună rouă şi îngemănare
Piciorul îmi alunecă în nisipul
pe care-i sădită iarba,
trpesar, nimic nu-i ce aştepţi
înăuntru unei supravieţuiri-

am văzut spaima cu ochii mei
avea ochii mari deschişi
şi un surâs ăn colţul gurii.
pe asfalt urme de sânge omenesc.
autobuzul explodat
scheletul de sub cerul smoală topită…

Ca de obicei nu
ne crede nimeni,
nu te vede nimeni
când izbucneşte-n mine
frica,
rămân a nimănui
mă plimb în cerc,
piaţa din mijloc
nu are fântînă arteziană,
e o bucată de verde
sădită artificial
care creeşte, şi eu cresc
artificial şi mă nasc în fiecare zi,
mai înflorită,
mai artificială, mai tăcută, mai uluită
de ce mi se întâmplă
doar o poveste
din oraşul cu Ziduri de Sprijin,
din rana dezrădăcinării
dincolo de mentalitatea asiatică,
în două anotimpuri
strigăte-n deşert
şi un catarg de care mă ţin
de la vaporul meu alb-albastru
doar un steag
Levana Levana
numele meu în ebraică
nu-l murmură nimeni aici…
fâlfâie steagul în care mă învălui
de o bucată de vreme
un cer insipid.

Doar fetele mele au prins trenul
Speranţei,
Mă împac cu mine!!!
Îmi aduc aminte de pactul eşecului
Cei de Dincolo mă recunosc!

Bianca Marcovici

sursa:

” România Literara”,22 iunie,1998

Lecturi la zi:
RETRAGEREA ÎN POEM
În memoria noastrã pasivã Bianca¤ Marcovici se înscrie ca enfant prodige al şcolii române de violonisticã, ceea ce ni se confirmã în pagina de „Date biografice” a volumului recent de versuri Amprente, Ed. Papyrus, Tel Aviv, 1999. Aflãm totodatã cã în paralel cu concertele şi turneele în ţarã şi strãinãtate, aplaudată solistã urma cursurile Facultãtii de Construcţii din oraşul natal (Iaşi, 1952), ceea ce îi va prinde bine în noua sa patrie adoptivã, Israel, unda va emigra în 1991.
Ceva inapelabil a intervenit în cariera sa artisticã, dacã Bianca Marcovici a trebuit sã renunţe, fiind totuşi omologatã ca inginer constructor la o firmã din Haifa. Fapt e cã anamneza muzicalã este o permanentã a scrisului sãu, dovadã şi aceastã carte de „poezii apãrute şi inedite”, un fel de florilegiu ce întruneşte texte noi, dar mai ales publicate în volume sau periodice din tarã sau strãinãtate în ultimii zece ani. Sigur cã autoarea are circumstanţe atenuante în cel putin douã privinţe: nu s-a dedicat trup şi suflet poeziei în înteles profesionist, deşi este membrã a USR, a USI etc.; a întrerupt fortamente contactul cu poezia româneascã la zi, nu numai prin plecarea sa în Israel, ci şi prin asumarea unei alte vieţi, cu un alt praxis, cu o altã limbã, altã tablã de valori. Tocmai prin acest joc subtil între integrarea sa civicã, familialã şi socialã în Israel şi dorul fundamental, indeniabil de patria pãrintilor ieseni, de Iaşul şi Bucureştiul copilãriei şi tinereţii sale glorioase, poezia Biancãi Marcovici convinge, este ataşantã; detasându-se totodatã în concertul poeziei de limbã românã a coreligionarilor prin febrila alternare, confruntare între raţiunea practicã şi raţiunea inimii sau vocea interioarã. Semnale ale integrãrii în patria adoptivã se dau atât prin poemul ce deschide antologia, „Bunicul frunzelor”, un omagiu adus lui Ithak Rabin, asasinatului simbol al pãcii, cât şi prin textul de încheiere, „Recunoaştere”. Formal vorbind, avem de-a face cu o poezie modernã, alertã, accidentatã ca relief prozodic, tentatã mai mult de comunicare şi identificare prin recurs la idee, scenariu pilduitor, imperativ moral. Ceea ce nu exclude devoalarea unei subiectivitãti autentice, sfâşiate între douã lumi, douã vieti, douã vârste. Cea a visului de autoedificare ca protagonistã a unui destin de excepţie, şi cea a descinderii în arena comunitarã. Fie cã e vorba de rãzboiul din Golf (1991) sau de realitãtile capitaliste şocante pentru poet: „în ţara în care „cheia succesului” se plimbã pe sârma ghimpatã / în ţara în care transparentele / poetului / sunt interpretate descurajant (…)”, problema supravieţuirii este pentru Bianca Marcovici un leit-motiv ce adesea se încarcã polemic dar şi nostalgic: „am prins rãdãcini la etajul zece / vãd sinagoga reformistã / vãd o parcare / n-are cine sã-mi picure mir / pe gaura cheii, n-are cine / sã mã apere de mine / aici în Haifa zidurilor de sprijin. /ascunsã mi-e inima de tine, / grãdina mea a rãmas Dincolo / mi-am luat cu mine seminţe şi frunze, / le-am împãrţit pe la prieteni / sã prindã rãdãcini undeva…”
Cicatrizarea feluritelor rãni, cea a dorului de Dincolo sau cea a contratimpului cuplului, se face prin retragerea orgolioasã în poem, în memorialul dedicat figurii paterne, Saul („ucis de un doctor beat / din Iaşul anilor agonizanţi”) sau în scenarii de interiorizare a dramei sale artistice. Revin martelant detaliile biografice ale înstrãinãrii, ale unui sfârşit de partidã, ale unui sacrificiu asumat: „levana, levana… numele meu în ebraicã /nu-l murmurã nimeni aici. / fâlfâie steagul în care mã învãlui / de o bucatã de vreme / un cer insipid / doar fetele mele au prins trenul / speranţei, / mã împac cu mine / îmi aduc aminte de pactul esecului / cei de dincolo mã recunosc.” De dincolo de zidurile de sprijin ale Haifei se aude rãspicat cuvântul latin al elegiei Biancãi Marcovici la rãscrucea dintre douã lumi.
Geo Vasile
¤
a nu se confunda cu violonista SYLVIA care nu scrie poezii

11 gânduri despre &8222;Metafore si criticul Geo Vasile&8221;

  1. Noaptea încordează rădăcinile în pământ.
    Se cutremură pietrele, fundaţiile palatelor,
    Solzii din cremene de pe spinările străzilor pe care nu mai circulă nimeni,
    Pereţii lumii în care trăim târându-ne,
    Căţărându-ne.
    Volbură.

  2. Forum online creat de Departamentul de Jurnalistica
    si Stiintele Comunicarii al Facultatii de Litere
    de le Universitatea Al.I.Cuza Iasi Welcome, Guest. Please Login or Register.
    Jun 1st, 2005, 3:20pm

    Forum Jurnalistica « CUZANET – LIFE – 22 APRILIE »

    Forum Jurnalistica
    CUZANET – Agentia de stiri a Universitatii
    Aprilie 2005

    (LIFE, 09.00) “CONVORBIRI LITERARE” – CONFERINTE – „CUVINTUL”/ ”

    (LIFE, 16.00) BIANCA MARCOVICI – INTERVIU / Plecata in Israel din 1991, poeta Bianca Marcovici a revenit la Iasi cu ocazia zilelor revistei “Convorbiri literare”.
    (CUZANET, Iasi, 22 aprilie) – Astazi, 22 aprilie a.c., la Galeriile Pod Pogor Fiul, a avut loc cenaclul Uniunii Scriitorilor. In cadrul intilnirii, poeta Bianca Marcovici a citit din creatia personala versuri aparute in antologii de poezie din Israel.
    Reporter: – De 14 ani sinteti plecata in Israel. Cum arata Iasul acum? S-a schimbat ceva la orasul celor sapte coline?
    Bianca Marcovici: – Intr-adevar, sint 14 ani de atunci, cind pe 13 ianuarie 1991 a trebuit sa plec in Israel. M-am intors plina de amintiri legate de Iasul acesta atit de drag mie. Nu s-a schimbat nimic, oamenii sint aceiasi, la fel de calzi si de spirituali. Atit de mult ma bucur ca mi-am reintilnit prietenii de o viata ! Sint foarte emotionata, cind pleci dintr-un loc in care ai prins radacini este foarte greu, si atunci cind revii, simti cumva un fel de teama, nu stii daca cei dragi tie au ramas la fel, daca locurile s-au schimbat. Am descoperit cu mare placere acelasi Iasi pe care il cunosc de o viata si aceiasi oameni.
    Reporter: – Poeziile dumneavoastra sint foarte caustice, in marea lor majoritate judeca regimul communist care a fost in Romania. Ajungeti la un moment dat sa-l numiti pe Ceausescu “mamaligar nociv”, intr-una din poezii…
    Bianca Marcovici: – – Este adevarat, perioada aceea a fost foarte neplacuta pentru toata lumea, dar paradoxal, am foarte multe amintiri frumoase de atunci. Nu am sa uit niciodata iesirile cu dragii mei prieteni la Casa Pogor, unde mincam tochitura si faceam glume pe seama personajului acela ridicol. Trebuia sa avem grija sa nu fim auziti, altfel… In poezia «Mamaliga si caviar» amintesc de acele vremuri, de greutatile pe care le aveam ca oameni de cultura. Bine ca totul a luat sfirsit. Daca nu exista libertate de exprimare, nu ai nimic, iti poti lua adio de la titulatura de om.
    Reporter: – La intilnire a fost prezent si sotul dumneavoastra. Cit de importanta este familia in viata unui artist?
    Bianca Marcovici: – Familia este foarte importanta in viata unui om, fie el maturator sau Doctor Honoris Causa. Vedeti dumneavoastra, niciodata nu am putut sa ma imaginez altfel decit impreuna cu familia, care m-a sprijinit mereu. Nu pot decit sa ma bucur de oamenii pe care ii am in jurul meu si sa le multumesc pentru fiecare clipa pe care mi-o ofera proximitatea lor.
    Reporter: – Cit de reprezentata este Romania in Israel, din punct de vedere intelectual?
    Bianca Marcovici: – Israelul este locuit de foarte multi intelectuali romani, de origine evreiasca, care s-au stabilit acolo dupa Revolutie: profesori universitari, doctori, scriitori. Avem multi romani in Israel care, desi sint departe, se simt in continuare legati de locul din care au plecat. E senzational sa vezi cit de mult te leaga departarea de pamintul pe care il iubesti, de locul in care stii ca traieste majoritatea prietenilor tai. Cind simt ca imi este dor de Romania incep sa scriu poezii, dar nimic nu se compara cu prezenta aici. /
    Angela Ciubotariu
    Forum Jurnalistica »

  3. „oile noastre”

    -„Ieşirile noastre” pot fi în primul – percepute cu foarte multe interpretări – bineînţeles – de omul de rând şi nu numai.
    Incepi pe un ton normal până la isterie. Partenerul, colegul, omul de pe stradă nu te înţelege ori cum te-ai explica. Ridici mâinile, gesticulezi , ţipi, te arunci în genunchi, scoţi un deget sau două pe fereastra maşinii, tot degeaba. El ţi-o ia înainte…Celălalt
    e opac, astringent, poate Janus- cel făţarnic, poate ironic, poate
    violent, tună şi fulgeră la telefon simţind şi trăsnetul pe aproape, toate astea nu-l face să te recepţioneze, el o ţine pe a lui pînă la sfârşitul sfârşitului, chiar dacă e vorba de o glumă, o carte, un personaj dintr-o carte,(grafomanul se pricepe,e ca la un meci de fotbal, de pe margine marchează în vis ), o afacere, cuvântul prietenie sau numai o părere! Cineva pune stăpânire pe tine, nervozitatea se accentuiază, poţi să scrii tomuri de hîrtie , undeva, la un capăt te împiedici de un fel de birocraţie care îţi returnează totul sau nimic…A gasit un „alef” ,sau un „ain” ( vocalele ebraice) nu contează, proiectul pe care l-ai conceput, pentru el ochiul literii e mai important, cacofonia cacofoniei! Chiar dacă dreptatea ta e foarte clară, în ochii vecinului, mamei, bunicei, peoiectantului sau ziarisului autentic etc. etc.

    -Ieşirea din casă , vrei să fii independent , pleci din casa părintească , prima încercare eşuează, n-ai cum să te întreţi la facultate, chiar dacă munceşti zi şi noapte. Te erodezi, ajungi un om obosit, plictisit de viaţa , te întorci acasă, iar îţi vezi părinţii certîndu-se pentru tabieturi, pentru fleacuri , pentru bani , pentru cine nu respectă pe cine, chiar şi tu eşti implicat, camera ta e dezordonată, lucrurile stau claie peste grămadă chiar dacă prietena de pat te vizitează uneori, nimic nu-ţi strângi sau dereteci, totul face mama ta, obosită de viaţă, răspunzătoare că te-a născut, (are şi tatăl un amestec…!) dar, pentru tine e normal ca ea să te îngrijească şi să te alinte. Pleci din nou, închiriezi un spaţiu locuibil cu un alt coleg, eşti liber ,nu te bate nimeni la cap, te baţi singur, îţi pui ceasul să sune din oră în oră şi nu te scoli, mai dormi puţin, mai renunţi la un curs, mai renuţi la serviciu, în definitiv eşti tânăr faci ce vrei, te distrezi, mergi să dansezi pe muzica extazi, nu iei droguri, eşti un om corect în definitiv , chiar dacă ai un cercel în ureche şi unul în buric, ce vrei… ai făcut armata , eşti un om cu „scaun la cap „, fără bani-doar atât … Te şochezi numai pe tine, pe părinţi i-ai şocat de mult, bine că nu eşti homo ca fostul coleg de armată, săracul de el !- a murit într-un accident în Bolivia…Casa arată tot ca o varză , dar e a ta, eşti mulţumit că lucrurile stau pe jos , şi tu dormi pe jos, eşti fericit…
    chiuveta e plină cu vase, cu resturi, în stare de putrefacţie şi nimeni nu-ţi face observaţii, nici când zdrăgăni la chitară sau ragi o melodie fără nici o melodie, ca aşa zisa melodie care ne-a reprezentat la la Erovision, prin 1999, vorba să fie! Anti- muzică, anti-cuvinte, anti-îmbrăcăminte, la şuc (piaţă de haine) sunt lucruri mult mai frumoase de purtat şi mai eftine, rochile fetelor din kibuţ , strălucitoare şi şleampăde, exact ca la grădiniţă…nr.1 cu orar de noapte! Acolo ne dădeau steguleţe de 1 Mai şi 23 August să cântăm despre ţară…care ţară, în definitiv? Ei au alta? Siria…mi se pare ! O democraţie ostentativă, nerelevantă doar distractivă pentru cei care ne privesc şi ne arată cu degetul. „Să-ţi baţi copiii ,nu alta!” Unde ne este gustul? „Poporul cărţii” se face de rîs în Europa? Cel puţin , România reprezentată în clipul de început, prin vampir are un nume şi un renume pe care nu-l doreşte, dar n-are încotro! Dar să trecem la „oile noastre”:ieşirea din casa părîntească şi urmările ei. In casa închiriată la care te ajută şi părinţii, trebuie să-ţi cumperi hîrtie igenică dacă eşti independent, trebuie să mănânci şi să-ţi plăteşti chitanţele care-ţi sosesc lunar sau bilunar. Le expui şi pentru colegul de apartament pe o tablă de plută din hol, prinse cu bolduri, ostentativ, şi el vorbeşte la telefon prea
    mult, şi el se spală prea des, şi el citeşte noaptea la becul de o sută, internetul costa, şi el trebuie să participe la cheltuieli pe din două , parcă era mai bine acasă – îl străfulgerează un gînd ! Fericiţiţi că au un fel de independenţă, studenţii -chelneri care aşteaptă tip (bacşis) pe la un mic restaurant , la ore tirzii, remunerare mizerabilă şi inexplicabilă pentru mine ca mamă, dar ce să-i faci obiceiul e obicei . In România studentul nu muncea, nu-şi plătea studiile, numai învăţa. Copilul era trimis la studii numai să înveţe pe vremea mea! Săptămînal părintele expedia şi un pachet de bunătăţi .
    Primea 25 de lei de buzunar pentru o săptămână şi, cu asta basta! „Numai învăţătura şi gata, pierdeai un examen pierdeai un an … şi era destul. Aici tonul e altul şi mentalitatea alta. Copilul se naşte independent şi trebuie învăţat să fie independent cu arma în mână . O ţară aspră şi caldă. Toate considerentele duc la un coctail de obligaţii pe care trebuie să-l bei la orice oră. să rezişti.

    Ieşirea din Liban , e ceva complex , inconfundabil, istoric, îţi – iei tot calabalâcul, cît poţi să cari, te decizi , în sfîrşit. Iţi dai sema că lupţi pentru o cauză pierdută, contează viaţa în primul rînd, contează tineretul nostru măcinat de tînăr, distrus sufleteşte, pierdut în spaţiu, care îşi programiază numai cum să fugă din ţară după armată, cum să facă un ban! Chiar dacă stau la o tarabă în Japonia sau Thailanda vânzînd tablouri sau surcele, numai să iese de aici, să se ascundă într-un capăt de lume, să se abandoneze. Ieşirea e altceva , seamănă cu ieşirea din Egipt, ieşirea din România sau,
    mai bine zis: Întoarcerea în Israel … „la Palestina cu tine!” ,îţi sună în urechi, de mic copil ,doar ţi s-a spus de atâtea ori ,n-ai inţeles însă unde trebuie să te duci,”du-te tu” – ai zis. Tu ai răspuns :”eu nu sunt” jidan” eu sunt evreu !” s.a m.d.
    Mai târziu însă ai înţeles …dar deja te apropiai de vîrsta critică : 40 de ani!, 40 de ani prin deşert – e cam acelaşi lucru – doar fără Moise!

    -Ieşirea din cvasi- ieşiri pe care le doreşti , le aştepţi ani îndelungaţi care te tulbură profund , lasă semne adînci , istorice , mărindu-ţi intuiţia superlativă , crezînd pînă la urmă în ceva măreţ , deziluziile fiind numai un fel de moarte latentă din care trebuie să te trezeşti când nu e prea tîrziu .
    -Ieşirea din serviciu: pensia pe care o aştepţ, o calculezi, o – presupui, o generalizezi,te duci şi-ţi faci şi formele la Consulat pentru cei 17 de ani de muncă din din România, mai mulţi decît în Israel, numai să ajungi la vârsta pensiei , dacă ajungi!
    Săracu’ tatăl meu ( Z”L) a murit după doi ani de pensie.N-a avut parte de ea nici măcar mama mea care am luat-o cu noi. Încerci să-ţi faci un calcul, chiar de la vîrsta de 40 de ani. Iţi este frică de bătrâneţe … De-ai fi sănătos totul s-ar aranja. Ai timp! Poţi să mănânci şi un codru de pîine. Deobicei nu este aşa. Unele accidente de sănătate te pun
    pe gânduri. Vecinul a fost concediat fără preaviz, o fabrică îşi închide porţile concediind tot personalul.

    Ieşirea forţată- alungarea în nesiguranţă, te maturizează subit şi pe tine. Nimic numai contează decît să ai un loc de muncă. Suporţi şi înghesuiala şi stresul şi vorbele de ocară, căldura, numai să fie ceva de lucru, să te simţi util, să nu cerşeşti, să nu-ţi cauţi relaţii
    pentru un nou loc de muncă, să nu trebuiască să te reprofilezi , cînd deja scleroza se face simţită. Umorul e greu de conceput acum. Chiar dacă l-ai cunoscut pe Rabinul Cutare, om de cultură şi sfătuitor înţelept, nimic nu te ajută, trebuie să-ţi cauţi alt Zid de Reculegere cu chip de om, care să creadă în tine şi în performanţele tale. In definitiv de ce nu ies la pensie şi cei din Guvern ?

    Mulţi din ei au vârsta pensiei şi lucrează în plină forţă . Pentru mine e un mister de ce nu există vârstă de pensionare şi pentru cei care ne guvernează. La fel şi în întreaga lume. Te-ai născut cu un blazon, îl porţi pînă la sfîrşitul vieţii, intrii în Pantheon. La Madrid-de exemplu, m-au frapat mormintele regilor. Desupra tuturor , tabloul lui Isus cu scriere în ebraică. Dar, mai mult decât orice m-au impresionat mormintele copiilor lor -la o vârstă fragedă-toate în acelaşi loc-sub formă de floare, totul din marmură albă, totul ca o floare de gheaţa. Născut cu blazon …mori cu blazon,indiferent ce ai în cap ..
    Dar să ne ocupăm de pensionarii noştri care, nu toţi pot comunica cu Dumnezeu în limba ebraică. Uneori e mai simplu …Te duci şi pui un petec la Zidul Plângerii în orice limbă şi, aştepţi … uneori pînă la” paştele cailor”! Mai bine zis Pesach! Vârsta critică este la orice vârstă la care lucrurile nu merg…Concurenţa e acerbă peste tot. Cel puţin Aici în Israel( precum Moldova,dar cu jumatate de deşert) distanţele sunt mici, nu eşti în Scandinavia , nu trăieşti izolat în ţinuturi reci ! Intr-un cuvânt, nu ai nici o şansă să fii eschimos(cu toate ca ni se spune ) şi să trăieşti într-un iglu. Ai sufletul cald, cald până la punctul de fierbere! Să- ţi stingi sufletul singur e într-adevăr o problemă! Iţi faci autocritica şi o iei de la capăt. De Iom Kipur(Iertarea pacatelor) îţi ceri scuze . Scuzele sunt primite întotdeauna aici şi pretutindeni, ca şi cele ale lui Barak sau Bill Clinton sau, ale oricărui lider! Iţi ceri scuze şi gata! Poţi chiar să iei de la început. Apoi ,la anu’ îţi ceri din nou scuze! Poţi chiar şi să furi. Important este să-ţi ceri scuze. Chiar şi pentru trecutul glorios în slujba partidului, în Romnia poţi să-ţi ceri scuze. Chiar şi pentru poeziile patriotice de acolo, de pe vremea Răposatului poţi să-ţi ceri scuze. Cineva le primeşte. Vii aici îţi schimbi conduita şi totul se uită. Ajungi chiar să dai lecţii de viaţă la ceilalţi, numai să ai un susţinător care deja a uitat ! Dar să ne întoarcem la gîndul pensiei -pragul reculegerii definitive ! In cel mai bun caz îţi găseşti ceva de lucru după ce ţi-ai făcut renovari în casă, în biroul improvizat cu furnir de lemn şi multe cărţi şi tehnice ,noua biblotecă, vânzîndu-ţi maşina cea veche, că, alta n-aveai,schimbându-ţi tabieturile zilnice, renunţând la hoby-ul vieţii sau, apucîndu-te de el ca de ultima Speranţă. Iţi găseşti vocaţii noi, te apuci de scris. Scrii ca Isac Asimov, vreo 400 de cărţi sau, te reciclezi, înveţi ebraica, Autocad şi alte năzbâtii… cu nume englezesc. Răsplata jertfei tale o vede Dumnezeu, se va întoarce la tine. Iţi va deschide alte porţi pe care au fost o mie de lacăte. El te va înţelege, vei începe din nou să crezi în oameni şi în primul rînd în tine. Important este: să ai ceva Sfânt! Bătrîneţea-„haine grele”, vorba soacrei mele- împreună cu partenerul de viaţă, cât mai mult timp e o fericire visată şi binemeritată. Pe drept cuvânt e o stare optimistă pe care mulţi ar trebui s-o accepte să n-o denigreze. Dar, şi la vârsta asta încep surprizele. Unii divorţează şi-şi închipuie că sunt tineri. Unii reuşesc alţii fac infact. Nimic nu se banalizează aici. Parcă, dincolo ce se întâmplă: noua generaţie încalecă pe stânci şi se cred vulturi din faşă. Se dau iluştrii cu făcăleţ. Nimic… e cuvântul lor de ordine. Razând munca altora doar din capriciu , nimeni nu-i ca ei. Noroc că eu nu cred in cacialmale! Invidia e cucuoană mare … dar lucrurile capătă altă formă când te întorci acasă…atunci te faci că uiţi şi o iei de la un alt capăt. Nu degeaba am fost „sacul de bătaie „al fetelor mele întoarse din permisie. Armata lor, armata vieţii mele, prin ele, precum băieţii, doi plus aproape doi … Uneori stelele de pe blazon sânt false. Nu e nevoie să ţii se spună că eşti bun de către alţii! Dacă eşti bun imediat unul sau una te prinde de haine şi te trage jos. Va apare sub pseudonim sau virtual si te va desfinţa! De jos e mult mai bine să privesti. Cad statuile ! Cad!
    Noroc că am sânge albastru…

    Bianca Marcovici,Haifa,27 mai,2000

  4. Bianca Marcovici
    Amprente
    Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2000
    Cu succinte prezentãri de Nicolae Manolescu, Ion Holban, Radu Bãrbulescu si Grete Tartler

    Bianca Marcovici (nãscutã Grimberg la 22 iunie 1952 si trãitoare în Israel, din anul 1991) este fondatoarea Filialei Iasi a Asociatiei de prietenie România-Israel. Poezia sa a fost tradusã în ebraicã, englezã si germanã. Poeta Bianca Marcovici locuieste între extremele unei realitãti agitate, asemenea arborelui în furtunã.
    Autoarea îsi supravegheazã continuu „tinuta” versurilor. Poemele din acest volum dovedesc în lectura lor subsidiarã o voce poeticã reflexivã.

    „am vrut sã ajung violonistã si n-am ajuns./
    am vrut sã compun muzicã/
    am improvizat mult/
    m-am înselat crezând cã voi ajunge/
    captivã viorii,/
    sunetul s-a stins/
    în minte ca si-n degete./
    nici un oracol/
    nu mi-a înapoiat sufletul profesorului/
    mort prea devreme/
    la vârsta coacerii/
    sâmburelui adãpostit de mentor…/
    sâmbur uscat încetul cu încetul/
    -pântec neluminat./
    m-am trezit apoi ca dupã un somn pe o banchizã./
    nu-i deloc usor s-o apuci pe un alt drum/
    pe o altã cãrare/
    cu mult mai întunecoasã”
    (semnul întrebãrii).

    centrul cultural piteşti

  5. Puţin blond cu mult farmec, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004, 204 p.,
    Cu o prefaţă de PAUL CERNAT.

    Figură importantă a liricii israeliene de limbă română, Bianca Marcovici îşi adună, în această antologie, „poeme alese” (deci „cu mult farmec”), deşi are undeva modestia să se considere încă „Doamna Mereu Debutantă”.
    Poezia evident, a blondei scriitoare are, după cum bine observă Paul Cernat, „o dublă mişcare”.Prima, şi cea mai evidentă la o primă lectură, este nevoia de repliere spre interior, spre sine
    („Toate poemele mele
    amintesc de mine
    le-am scris explorându-mă” ,
    ne asigură în chiar Toate poemele) cu intenţia de a se apăra de agresiunea lumii exterioare. De aici provine nu doar din pluralitatea ipostazelor femeii să-i spunem comune-iubită, soţie, mamă,fiică , poetă-ci şi din harul ei deosebit, de artistă în adevăratul sens al cuvântului (care are chiar ambiţia de a unifica artele!) Muziciană, mai exact violonistă, Bianca Marcovici scrie deseori despre trăirile de scenă, de pe o scenă pe care se retrage, „spatele la public
    pumnii strânşi”, pentru a uita „legea junglei” în care cred spectatorii, dar şi pentru a regăsi puritatea copilăriei. Şi cum, nu de puţine ori, muzica o dezamăgesşte (Vioara spartă),
    ea optează, definitiv, pentru „dragostea mea-poezia”, cea dătătoare de senzaţii fizice…
    Nu poate lipsi, după cum e firesc în lirica unei emigrante, o a doua tendinţă :cea spre exterioritate, spre implicarea socială, determinată mai ales de dorinţa asumării, cu luciditate, dar şi cu căldură, a memoriei şi a identităţii evreieşti.
    Israeliancă mai întâi în „dulcele târg al Ieşilor”, pe care astfel îl evocă adesea cu nostalgie, apoi în Haifa, unde trăieşte şi scrie astăzi, Bianca Marcovici dialogheată, frecvent şi cu pioşenie, cu tradiţia strămoşilor, „Zidul Plângerii”, în fond, „zidul de sprijin” necesar regăsirii identităţii (Rădăcini, Şaul). Cartea se dovedeşte, astfel, o fericită metaforă a căutării şi a regăsirii dublei identităţi, a unui…blond cu mult farmec.

    AMALIA VOICU

    Revista de cultură poetică nr. 1 „POEZIA” IASI, 2006, pagina 242
    Pentru conf.
    B.M.

  6. si cei de la Noi

    Premii literare 2006, TEL AVIV
    presa [ ]
    cuvântul care uneşte

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-12-28 | |

    selecţii din aceste articole au fost prezentate la rubrica” cuvîntul care uneşte”, TVRI, duminică, 31 decebrie, 2006 preluate din Cotidianul „Ultima oră”-Tel Aviv

    Premii literare 2006

    Laureaţii:trei colaboratori ai ziarului „Ultima oră”

    Acordarea premiilor literare pentru creaţiile realizate în ultimul an nu a fost o sarcină uşoară. A fost o perioadă fertilă pentru creaţiile în limba română din Israel. Asociaţia de resort a avut de temperat ambiţii şi veleităţi-nu a fost pentru prima oară cînd acestea se mărturisesc, cîteodată chiar cu o oarecare vehemenţă-dar le-a făcut faţă, credem, cu tact. Deşi, ca de obicei, s-au profilat şi alte propuneri la orizont, proza, respectiv romanul, estetica, poezia, literatura de călătorii şi umorul îţi aveau cei mai reprezentativi candidaţi în cei trei laureaţi:Gina Sebastian-Alcalay pentru roman şi eseu, Bianca Marcovici în poezie şi G.Mosari ca umorist şi scriitor gata să primească impresii de pretutindeni, din locurile de pe glob pe care le vizitează.
    Gina Sebastian Alcalay, care a primit premiul ” Sion”, a candidat cu romanele ” Singurătatea alergătorului de cursă scurtă” , „Poate mâine”…” şi volumul de eseuri „Înainte de a fi prea tîrziu”. Dacă în ceea ce mă priveşte primul dintre cele două romane, construcţia sa compleză alternînd între jurnal, formula epistolară şi naraţiunea propriu-zisă, a produs o seamă de nedumeriri, nu atît în ceea ce priveşte lipsa de unitate stilistică a romanului, cît dificultăţile cu care s-a înfăţişat cititorilor. „Poate mine…” este o proză bine constituită sub aspect estetic şi construirii unei imagini ample şi corecte a Israelului contemporan. A celui din conştiinţa majorităţii populaţiei, bineînţeles, perceput ca un cămin naţional, dar şi ca un teren de confruntare liberă a diferitelor moduri de viaţă …
    În ceea ce priveşte volumul de eseuri un loc central e acordat marilor căderi ale sistemelor politico-sociale care a dominat parţial secolul XX. Bogăţia de informaţii şi identificarea punctelor nevragice ale realităţilor israeliene romîneşti şi universale ne deschid drum către o perspectivă amplă.

    O constelaţie meritorie
    Bianca Marcovici, autoare a 22 de volume de versuri, unele incluse în 7 antologii, publică frecvent în cîteva limbi n trei ţări. A fost distinsă cu premii în Israel şi România, fiind una din poetele cele mai cunoscute din comunitatea literară israeliană.
    Recentul ei volum” Cireşe amare sub Katiuşe” este un document al literaturii scrisă în plină desfăşurare a unor evenimente în care se aflau în joc vieţile oamenilor. Poemele sînt însoţite de un „Jurnal”, mărturie din prima linie a spatelui frontului. Poeta urmează drumul sincerităţii absolute pe care i-l recunoaşte încă în primele poeme intitulate ” Revolta sângelui” : relatările au tensiunea parcurgerii unor momente dure, sub spaima alarmelor care sunau aproape simultan cu primele explozii ale rachetelor. Promiscuitatea adăposturilor, şocurile emoţionale în faţa distrugerilor şi a victimelor sînt surprinse în imagini expresive cu o economie de cuvinte care le sporeşte dramatismul. Premiul „Beniamin Fundoianu” încununează astfel o operă plină de vitalitate şi profunzime lirică care îi conferă poetei o aură de superbă originalitate.(…)

    Premiile literare 2006 confirmă astfel ipostaza favorabilă în care se află grupul literar în limba rămână carecterizat prntr-o afirmare a romanului, a poeziei, Bianca Marcovici fiind una din „stelele” constelaţiei şi o prezenţă viguroasă în susţinerea literaturii noastre. Dincolo de momentul festiv al decernării unor premii, evenimentul din această lună, marcat şi de elogii aduce industriaşului Bruno Landesberg, Consul onorific al României, prin „diploma de merit” acordată pentru sprijinul său generos oferit scriitorilor, are şi valoarea unei etape în evoluţia favorabilă a segmentului israelian al literaturii române contemporane.
    criticul
    Carol Isac
    Rubrica „Ecouri culturale” din Cotidianul de limba română:
    „Ultima oră”-Tel Aviv, decembrie, 2006

    Pentru conf.BM

  7. privind în urmă…
    presa [ ]
    de când o singură toamnă, Shana tova!

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Bianca Marcovici din Haifa [levana]

    2006-09-16 | |

    „Ultima oră”, Tel Aviv
    în vremuri de război învinge poezia !
    B.M
    Bianca Marcovici şi G.Mosari premiaţi
    Colaboratorii noştri Bianca Marcovici şi G.Mosari au fost distinşi recent cu premiile literare “B. Fundoianu”(Benjamin Fondane) pentru poezie şi respectiv “ Mihail Sebastian” pentru proză, conferite de Asociaţia scriitorilor pentru îndelungata lor activitate încununată de succese.
    Poeta Bianca Marcovici, deosebit de apreciată pentru volumele ei de versuri, a mai fost premiată în Israel şi străinătate.
    „Ultima oră”, Tel Aviv, nr.3494, vineri 28 iulie, 2006

    *

    Farmecul „cireşelor amare”
    dacă ai putea
    ţi-aş dărui
    o scoică
    şi o pasăre colibri
    care se zbate la fel
    ca şi inima mea
    Pe Bianca Marcovici am cunoscut-o laTârgul internaţional de carte din anul 1999, dar dintre nenumăratele ei cărţi de versuri cea care-mi stă mereu în faţă, cu o chemare tulbure, care se cere mereu descifrată, este Cireşe amare, găsită pe rafturile standului Bărbulescu de la Leipzig în această primăvară. Recitind-o îi reţin propriile ei caracterizări:
    Caii ei albi din poeme neîncăpătoare tind să deschidă oricui ochii largi pentru a pluti împreună cu autoarea pe o cheie muzicală neinventată, a lumii solare, spre oceanul îngheţat de stări fictive, apt însă să ofere ceva din gingăşia primului ghiocel.
    Tulburătoarele oscilaţii ale acestui suflet blond, apar spre jumătatea vieţii, după ce şi-a părăsit vioara, ca o teamă de neîmplinire, căci o dragoste târzie, închipuită / e o pasăre mută în colivie !
    Valenţele ei spirituale şi afective se aseamănă cu delicatele corzi ale unei harpe prea puţin solicitate în concertele moderne, deşi tocmai ele pot exprima trăirile profunde prin potriviri de cuvinte abisale. Versurile ei te cheamă în lumea magică a contrafactualului, dincolo de raţionalul din noi, lume în care am acumula în noi universul / strângând din dinţi pentru a nu ne pierde / fără să ne cuprindem / în sărutul lăuntric.
    Scriitura acestei poete care foloseşte cuvintele cu o
    lejeritate dictată de un suflu al senzualităţii spiritualizate,ţâşnit din matricea zero a fecundităţii / şi fertilităţii şi îndreptat spre câmpuri magneice. Ca şi Gaudi, ea încearcă mereu să dărăme formele rigide visându-se în câlcăiul nopţii cu arome de vin roşu, vulnerabilă într-o virtuală lume lipsită de canoane. Un psihanalist ar putea descifra în universul ei poetic neîmpliniri de inginer deturnat între noapte şi zi…/ prin curbura spaţiului, spre trăiri indescriptibile, cu gust amar, dar cu rotunjimi, arome şi culori de cireasă. Imaginile ei poetice par un joc haotic de tuşe coloristice similare picturii moderniste. Ca într-un tablou de Picasso, frânturi din simţirile ei plutesc mereu între imposibil şi posibil / urcând scara ce nu duce nicăeri / mereu între clipe extatice / şi moarte.
    La vârsta nepriceperii în domeniul bifurcaţiilor / de
    tot felul, nici poeta, nici inginerul, nu se pot împăca cu nebuniile iresponsabile ale conjuncturalului socio-politic. De aceea poeziile care vizează dramele mediului par mai curând un ţipăt de pasăre rănită, care-şi continuă aspiraţia spre înălţimile pure ale sentimentelor neinfestate de viruşii haosului.
    Între amintirile adolescentine de pe apele Jijiei şi
    Ierusalimul dorit cu ardoare, poeta îşi trăieşte destinul ca o pasăre dezarticulată, sfârtecată de truda sisifică a desprinderii de lumea împietrită.
    Trăind la Haifa, Bianca Marcovici este prezentă peste tot, la Ierusalim ca şi la Frankfurt, la Tel Aviv ca şi la Bucureşti, zbuciumul ei poetic fiind admirat şi aşteptat precum cireşele de mai.
    16 mai 2003-05-16
    prof. Alexandru Singer
    apărut în revista bucureşteană :”RealitateaEvreiasca”, mai-iunie 2003

    EMISIUNEA « SCRIEŢI-NE, VĂ RASPUNDEM ! », din data de 27.08.2006

    Buna seara, dragi telespectatori şi bine v-am regăsit la o noua ediţie a emisiunii „Scrieti-ne, vă raspundem!” Sunt Simona Mihailescu şi… conform obiceiului săptămânal, vin în faţa
    dumneavoastră cu scrisorile si mesajele sosite pe adresa noastra,(…) TVR International.
    Salutăm şi săptămâna aceasta, primirea la redacţie a publicaţiilor romăneşti din străinătate. Din cotidianul israelian, in limba română „Ultima ora”, aflam despre publicarea editiei bilingve a plachetei de versuri „Lumini diafane” semnată de Bianca Marcovici, care – conform caracterizării semnate de Carol Isac de la „Orient Expres”, „dupa ce a debutat la Iaşi, consolidandu-şi statutul de poetă la Haifa, Bianca Marcovici îşi construieşte acum,
    în poezie, trepte către un nou destin.(…) adresa de e-mail tvri@tvr.ro

  8. Panoramic editorial ( 34)
    BIANCA MARCOVICI ŞI POEZIA SCRISORILOR

    LIVIU MOSCOVICI

    Începutul acestui an ne-a adus bucuria de a vedea aparută o nouă carte de poezie, dovada unui interes permanent faţa de acest gen literar dar şi faţă de nevoia de literatură in limba română in perimetrul literaturii israeliene. Bianca Marcovici ne-a dăruit volumul “ Lumini diafane”( Haifa, 2006. 1o8 p.), de o eleganţa discreta si in ton cu tematica poeziilor..Dacă ne referim la anul debutului în volum, reiese că in 20 de ani Bianca Marcovici a tipărit 23 de volume, in fiecare an cîte un volum de poezie, fără să mai punem la socoteală prezenţa domniei sale in antologii şi culegeri de poezii. O bibliografie impresionantă, un exemplu de ceea ce se cheamă permanenţa unui poet in peisajul literar contemporan!
    La un asemenea ritm de apariţie este normal să ne referim şi la numărul mare de cronici,recenzii,prezentări de cărţi care au apărut pe marginea celor scrise. Intr-o sumară trecere in revistă a bibliografiei literare a Biancăi Marcovici reiese ca au scris despre ea un număr de peste 50 de istorici şi critici literari, poeţi,jurnalişti,printre care Nicolae Manolescu, Josef Eugen Campus, Romulus Munteanu, Al.Singer s.a. Lucrările critice care i s-au dedicat subliniază existenţa unui filon poetic adevărat,o poetă care a reuşit să se impună atît in literatura din România cît şi în literatura din Israel,unde trăieşte din anul 1991. Aceste cîteva date statistice nu fac altceva decît să ateste evantaiul larg de procedee artistice pe care poeta le foloseste pentru a reuşi sa fie prezentă in actualitate.
    Desi la prima vedere nu pare să aducă schimbări notabile faţă de precedentele volume, cea mai recentă carte de versuri a Biancăi Marcovici atrage atentia intîi şi intîi prin accentuatul caracter artistic al multor pagini, un argument in plus in favoarea sublinierii autenticei sale vocatii poetice.
    Cert este că volumul la care ne referim aduce cîteva note substanţial diferite faţa de cele anterioare. Dacă in volumul “Aburi de femeie”(2004) Josef Eugen Campus vedea un “jurnal liric feminin”(op.cit.,p. 99), de data aceasta autoarea adoptă ,in “Lumini diafane”un alt gen literar şi-şi intitulează,partea a II-a a cărţii (de altfel cea mai bogată, vezi p. 37-88)”Scrisori filigranate”. Genul nu este nou in literatură.Scrisorile au fost intotdeauna folosite pentru a exprima stările personale ale acelora care le compuneau, dovedeau sinceritate, ataşament faţa de persoana care trebuia să le primească.Nu de puţine ori scrisorile scriitorilor, a marilor personalităţi culturale, ştiinţifice,sociale,politice aveau o deosebita incărcătură artistică,constituind modele pentru cititori.
    Cunoscînd toate acestea , Bianca Marcovici adopta genul acesta literar pentru a-şi manifestra, plenar, nevoia de sinceritate,povestind despre “ea insăşi”,caracteristică pe care acelaşi Josef Eugen Campus o găseste şi în alte volume ale autoarei ,gama sentimentelor pe care vrea să le infaţişeze corepondentului este foarte mare: “…priveşte adînc în ochii mei/…mai e loc în sala de concerte a sufletului meu”(op.cit.,p.50). Ea simte nevoia stringentă de a se destăinui : “trebuie să scriu/despre dragoste/îmi tremură mîinile de emoţie/deasupra/clapelor virgine-n cuvînt,partea sonora-mi retrimite ecoul…”(p-62).
    Poeziile – scrisori sint adresate ,de cele mai multe ori, persoanei iubite, careia “vrea sa-i simte pulsul zvîcnind/în inima mea plictisita”(p. 63).In felul acesta emoţia poetei este transmisa cititorului, ceea ce măreste valoarea artistică.Tematica celor mai multe din poeziile cuprinse în sumar subliniază inalţimea sentimentelor pe care le poartă persoanei iubite, tonul fiind şi solemn şi ludic.Se vede insă că poeta urmăreşte in permanenţă să menţină tonusul inalt al sentimentelor pe care le descrie în “scrisorile ei filigranate”.,fapt pentru care acestea rămîn in memoria cititorului, se materializează prin lectură.
    Există in carte şi o alta dimensiune a scrisorilor.Mai cu seamă in prima parte,intitulata “ Ensemble-Pace”,(Traduction Nicole Pottier) o culegere de 11 poeme ,intr-o prezentare bilingvă,română-franceză.Poeta işi dedică poeziile păcii, anotimpurilor, marilor probleme ale prezentului.O poezie este intitulată”Auschwitz”, alta “Cartierul meu cel slut”), urmarind sa se intre in dialog cu cei din preajma sa. Unele imagini capătă o incărcătura emoţională deosebită,tocmai prin modul direct in care poeta ni se adresează. Iaraşi ne gîndim la scrisorile filigranate cu care autoarea vrea sa actualizeze un gen literar mai puţin obişnuit in zilele noastre.
    Nu mai puţin interesante sînt poeziile in care Bianca Marcovici vorbeste despre crezul ei poetic.De altfel este o revenire , este o subliniere a increderii sale in valoarea,in puterea artei. Ar vrea sa “trişeze in poem”(p. 40) dar poeziile cuprinse in ultimul volum dovedesc ,din plin,ca trişarea este creaţie, este benefica cititorului. Poeta stăpîneşte arta de a da adîncime metaforelor iar în multe versuri găsim combinaţii lexicale deosebite, demonstraţii de virtuozitate ,un motiv in plus de a citi cu atenţie atît scrisorile filigranate cît şi poemele primei părţi a cărţii .Dialogurile pe care Bianca Marcovici vrea şi poate să le realizeze cu cititorii potenţiali se plasează sub semnul poeziei adevărate.
    Volumul “Lumini diafane”- o completare fericita a unei bibliografii poetice afirmate in contemporaneitate,”ghem de amintiri ce se/deapănă/ ameţit de mişcare”, dupa cum afirma poeta in ultima poezie a cărţii, “Scrisoare filigranată de noiembrie”(vol.cit.,p. 88) .În ansamblu,acest nou volum al Biancăi Marcovici continuă mai vechile teme şi obsesii ale poetei,preocupata şi de data aceasta să exploreze sfera sentimentelor ce le cunoaşte dragostea, iubirea, dar şi găsirea celor mai bune răspunsuri la intrebarea “ Ce este poezia ?”. Şi totul printr-o afirmare reala a unui real talent.

  9. Ioana COŞEREANU

    Puţin blond cu mult farmec, volumul de poeme alese al Biancăi Marcovici ne aduce aminte de vremurile de tinereţe în care am legat o afectuoasă prietenie şi care s-a consolidat din nevoia de poezie, cum, de alfel sînt convinsă, crede şi Bianca.
    Volumul a apărut în 2004, la Bucureşti, la Editura „Hasefer“ şi, din cîte ştiu, nu a intrat în sfera de atenţie a multor publicaţii literare. După plecarea din ţară, Bianca cea temătoare că nu va reuşi să scrie în altă limbă, a continuat să existe ca poetă de limbă română în Israelul de după 1998, unde a devenit cunoscută şi unde s-a maturizat poetic, nedesprinzându-se afectiv de locurile natale, ci apropiindu-se de cele ale strămoşilor ei şi unindu-se cu cel al diasporei. În scrisul Biancăi tălmăcim toate frămîntările fiinţei în luptă cu lumea, cu sine, rezonînd cu problemele vieţii moderne (lipsa de comunicare, înstrăinarea, terorismul, războiul chiar…)
    Paul Cernat, cel care semnează prefaţa volumului, plasează discursul poetic între două idei, de asumare a identităţii şi cucerire a feminităţii, considerînd, din aceste perspective, reprezentativă antologia de faţă. El remarcă tendinţa către „autoportretul liric puţin ironic“, cu spiritul ce reacţionează poetic la stimulii existenţei cotidiene. Subscriem la aceste afirmaţii şi adăugăm predilecţia către verbul aspru (nu doar prin ironie), şi necruţător care dezvăluie simţul poetic autentic în răfuială nu doar cu lumea sa interioară, ci şi cu cea din jur. Această atitudine o putem percepe ca pe un peisaj aproape suprarealist.
    Afectivitatea în general pare a fi tema predilectă, obsedantă aproape, dintr-o pornire lăuntrică fondată parcă pe un suport instabil şi în neconcordanţă constantă cu lumea exterioară sinelui. Poeta se furişează în lume aducând cu ea problematici diferite (existenţiale), pe tonuri specifice, inconfundabile: „Erorile nu sînt răbdate de suflet/ Nici o monedă convertibilă/ Să mă înşele/ Pământul meu pe care calc seamănă cu cerul/ Trăiesc viaţa altuia mult mai intens“ (Depoziţie); …„Te întorci apoi,/ spre cei care te-au rănit/ şi încerci/ din nou/ să-nfrunţi legea junglei“ (Zidul Plîngerii); „Mi-am îndeplinit misiunea/ Aici/ Pe pământ ars de soare/Nisip şi mângâiere/ Rostire şi îngemănare/ Scufundându-mă în abisul formelor/ Uneori stins“ (Misiune); „Unele realităţi/ îmi explodează gândul: adevăraţii artişti văd viitorul…/ şi apoi calculatorul – doar vântul seducător mătură cuvîntul… şalom!“ (Reactualizarea ceasurilor), „Aici liniştea anunţă explozia/ următoare/ iar repetiţiile cu masca de gaze/ pusă de Purim/ nu se recomandă copiilor/ nou-născuţi.// Dar să mă întorc la poezie/ e ca o stea galbenă/ pretutindeni/ produce alergie…/ dar eu o port ca scut.“ (Moto).
    Comentăm aceste texte ca pe o tendinţă clară prin care scriitoarea îşi face cunoscută sensibilitatea gîndirii poetice, suferinţele, temerile, revenirile, aceste texte care vindecă frica, dorul, nostalgiile. Poemele scurte sînt cele mai încărcate de conţinut, oferind metaforele cele mai pline de substanţă: „Aş reface ce s-a distrus/ în golul camerei/ influenţată/ de propria-mi umbră,/ încercând s-o îmbrăţişez, ea mereu neschimbată/ aproape că n-am timp să mă descopăr/ nemulţumirea ţine umbra nemişcată./ Uneori am disponibilităţile gândacului/ metamorfozat din Franz Kafka.“ (Aş reface) sau „Asfaltul e neted cifrat/ în spatele meu/ tu râzând înfundat/ întotdeauna mi se întâmplă/ să cad/ când totul e neted.“ (Paradox).
    Bianca Marcovici, cea din scris şi această antologie este revelatoare, ne apare ca o poetă matură, reflexivă, care îşi construieşte lumea poetică, lirismul, cu sensibilitate şi profunzime.
    „Dacia Literară”, februarie, 2006

  10. lumina ochilor

    definiţie

    2006-04-01 povestea comunicării
    (variantă)

    uneori
    te porţi ca un personaj agresat
    de propria-ţi conştiinţă.
    când stai pe scaunul rotativ
    creşti în faţa calculatorului
    te presupui gigant
    ia o batistă şi fă-i noduri!

    „eu nu scriu poeme de dragoste”,
    îmi zici…uitând chiromanţia tălpii
    fiinţei
    pe care ai adorat-o cândva.
    te minţi
    şi mă minţi în povestea comunicării,
    franjuri la o perdea mototolită.
    Porţie de bine pe care o îngurgitezi
    numai să mă arunci pe mine în siropuri
    inventate.
    te lepezi prea usor de chiromanţia vieţii.
    o refuzi.
    viţa de vie, verde închis
    cu filigran de sevă adâncită,
    îmbătrânită.
    zgrumţuri fărămiţate româno-ebraice,
    silabe amestecate.

    degustă-mi vinul aromat
    de lacrimi.
    savoarea-ţi va rămăne întiparită
    tocmai acum
    într-o anumită zi…când Marea Moarta-i
    caldă, în mijloc de toamnă.
    atingera …
    faţa ta nu e fructul pe care mi l-am dorit.
    e atât de aspră …necatifletată.
    de plinul lucrurilor spuse mi-e frică
    de carcera în care zac închisă de cuvântul
    prietenie.
    poemul e pruncul născut
    de cea care poate da viaţă.
    rezervele de care vorbeam
    nenăscutul meu e în mâine,
    pârguieşte
    chiar dacă tu
    vei fi o fărâmă din visul uitat
    în acea dimineaţă optuză
    de noembrie.
    bianca m

    Patria-i limba in care
    visezi şi scrii, e cernoziomul adăugat în doze mici, e
    compartimentarea inimii în care aduci numai lucruri scumpe, de reţinut, e trecutul, e prietenia sincera, netrucată! Patria e
    orizontul pe care l-ai lăsat în urma, mai ieri,
    iar acum e casa în
    care traiesti imprevizibilul, iubeşti!

    Patria e poezia, abruptul culorilor seci!

    Patria-i lumina ochilor copiilor nostri, în veci!

    levana

  11. Nu stiu cum a aparut locul acesta pentru comentarii si cum s-a aflat email-ul meu. Daca e vorba de Bianca Marcovici, o rog sa-mi scrie orice pentru ca vreau sa-i aflu si eu adresa electronica si s-o intreb ceva.
    Inca n-am cunoscut-o personal. MUltumesc anticipat. G.V.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s