Luiza Carol si Cercul Cultural de la Ierusalim

Kiduş*

Trecutul mi se micşorează
În telescopul memoriei
Vârstele mi-au venit şi mi-au plecat
Iute ca zilele unei săptămâni
Şi iată-mă acum în ajunul Şabatului
Aşteptând o sărbătoare misterioasă
Aprinzând o lumânare albă pentru kiduş
Şi lumânarea albă sunt eu
Înveşmântată în părul meu moale de ceară
Cu bucle albe şi lungi
Eu sunt mireasa albă care arde
În aşteptarea Strălucitului Mire Şabat
Şi cânt pentru El.
Cântece de recunoştinţă şi de rugăciune
Cântece de dragoste arzândă
Şi de reînnoire.

*Kiduş-traditionala binecuvintare a vinului, pe care o fac bărbaţii evrei în seara de vineri pentru a întâmpina ziua urmatoare, Şabatul, a şaptea zi de sărbători iudaice. Femeile aprind lumânări cu această ocazie. In tradiţia literară iudaica, Şabatul primeşte de obicei personificări feminine, ca de pildă « mireasa » sau « regina »
(Metafore româneşti din Israel, Cronica, Iaşi, 2000)
 http://www.geocities.com/poemusicart/index.html

7 gânduri despre &8222;Luiza Carol si Cercul Cultural de la Ierusalim&8221;

  1. Traduceri de poeta israeliana Luiza Carol!
    Ii multumesc mult, Shana Tova!

    http://www.isro-press.net/English/Writers/Lungu.htm
    ***
    ANGEL SHARDS [TANDARI DE INGER]
    for Bianca Marcovici

    the illusions are bursting out in a centrifugal way
    shards of angels
    wings of flying bucks

    foe and good tiding
    the rough sky of failure
    is looking for the supporting forehead

    the revolt of the words is dreaming
    the ways towards the forgotten valley of the kings

    who is to keep the bridle
    of the beautiful demon?

  2. words: Jerusalem, Jewish culture,
    Romanian diaspora, Leon Volovici, Matei Calinescu,
    Liviu Ciulei, Nina Cassian, Mircea Eliade
    MA Student, MA Program in Culture and Communication, Babes-Bolyai University, Cluj, Romania. Translator of After the Absolute by Leonard Swidler (2003)
    Email: codrutaliana@.com

    Întîlniri la Ierusalim
    organizate si consemnate de Costel Safirman si Leon Volovici

    Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2001, 415 p.

    previous menu

    Întîlnirile culturale de la Ierusalim, cu acuratetea si naturaletea necenzurata a stilului oral, ce caracterizeaza relatarile despre ele din cartea intitulata Întîlniri la Ierusalim, vin parca sa contrazica ceea ce Culianu diagnostica la sfîrsitul erei comuniste, cînd vorbea, exagerînd retoric despre o disparitie a culturii romane. O carte precum cea prezentata aici poate constitui dovada clara a existentei unei nebanuite vitalitati, a unui prea plin cultural romanesc, pulsînd si în “diaspora intelectuala” cauzata de comunism.

    Întîlnirile culturale de la Ierusalim prilejuiesc, de regula, unor invitati de marca ai Cercului Cultural si o întîlnire cu Cetatea ce stîrneste spiritual, provocînd în om o anumita stare de profunda reflexivitate, dublata de o senzatie de împlinire spirituala, poate de eliberare.

    JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 209

    Ierusalimul este orasul în care, dupa cum spunea Liviu Ciulei, în una dintre relatari, “arhitectura creste din peisaj si nu insulta cu nimic peisajul”, unde religiile si culturile lumii se întîlnesc cu tot atîta naturalete.

    Oamenii remarcabili care au avut ideea unor asemenea întîlniri culturale, dar si puterea sa le faca sa aiba loc, iar mai apoi sa ne faca pe noi, în egala masura, partasii acelor dialoguri revelatoare sunt doi prieteni: Leon Volovici si Costel Safirman. Leon Volovici a emigrat în Israel la începutul deceniului opt, dupa o cariera de istoric literar la Iasi, lansîndu-se în studii de istorie si cultura evreiasca. Costel Safirman lucreaza la Cinemateca din Ierusalim, spatiu public foarte cunoscut, cautat si frecventat mai ales de catre originarii din Romania.

    Ideea calauzitoare ca origine sau initiativa a demersului acestora este izvorîta din trairile au încercate de majoritatea intelectualilor israelieni care s-au format în cultura romaneasca si au contribuit la edificarea ei, iar, odata ajunsi în Israel, prin anii ’70-’80, doresc sa mentina legatura cu aceasta si sa pastreze valorile în care s-au format, adaptîndu-se, totodata, unei lumi diferite. Efortul adaptativ la o alta cultura si la alte valori este în buna masura, comparabil cu al acelor intelectuali romani care au ales mai de timpuriu calea exilului în Occident, împinsi fiind de nevoia lor acuta de exprimare libera, alungati de conditiile unei cenzuri severe impuse de regimul comunist. De fapt, multi dintre invitatii Cercului Cultural de la Ierusalim sunt oameni de cultura de origine romana care si-au trait maturitatea intelectuala în Occidentul european sau în Statele Unite ale Americii care ofereau, în primul rînd, libertati de gîndire, de afirmare profesionala si de expresie. Prin urmare, dialogurile devin ele însele marturii vii ale realitatilor romanesti din perioada comunista , dar si ale experientelor pe care le-au avut în “noile patrii”. Asa cum sugereaza Leon Volovici în discutia sa cu Nina Cassian, asemenea experiente ne ofera o imagine mult mai clara, esentializata si abstractizata, daca nu întru totul obiectiva a vietii culturii din care provin. Se pare ca “distanta” poate oferi, în asemenea cazuri, si detasarea necesara unei obiectivitati, ce devine, uneori, aproape stiintifica. Dar dezvaluirile privitoare la Romania comunista expuse în aceasta carte de catre invitatii Cercului Cultural nu sunt nicidecum de natura strict stiintifica, desi ele pot capata valoare de marturii istorice, ci ramîn, mai degraba, dovezi afective, trairi subiective ale “dezradacinarii”, ale “înstrainarii”. Din marturiile acestea strabate o oarecare parere de rau ca Romania n-a putut ramîne scena unor exprimari libere ale intelighentiei romanesti, razbate o suferinta a întelegerii experientelor exilului, traite ca provocari adaptative mai dificile pentru unii. Dimpotriva, pentru altii exilul a constituit însasi posibilitatea exprimarii unui anumit “sintetism” al existentei, asa cum sustine aceeasi poeta, Nina Cassian, care, traind în SUA de multa vreme, nu vede Romania de la distanta, întrucît ea este înca în Romania, asa cum este, în egala masura, în orice parte a lumii.

    Este vorba, deci, de o punere în cu totul alti termeni a problemei apartenentei la o “patrie” sau alta, la o cultura sau alta,

    JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 210

    de afirmarea unui “internationalism” cultural, de regasirea unui simplu si oarecum reductiv dar sintetic, în egala masura, sentiment de apartenenta doar la umanitate. Acest sentiment de apartenenta, mereu problematizat si intimizat, constituie una dintre dramele lumii evreiesti; într-o alta perspectiva el ofera acestei lumi libertatea de a se întelege pe sine si de a putea fi privita de ceilalti ca “liantul intelectual al umanitatii”.

    Începuta în 1993, dupa spargererea blocului comunist, seria acestor convorbiri culturale ar putea fi împartita pe mai multe coordonate: dialoguri cu scriitori, prozatori sau poeti, dialoguri cu publicisti, cu regizori, dialoguri cu oameni de stiinta sau politologi. De exemplu, sunt evocate în carte întîlnirile cu Nina Cassian, sosita în Israel ca oaspete al Festivalului International de Poezie de la Ierusalim, Radu Cosasu, ce traieste, deopotriva, în Romania si în Israel – unde îsi lansase, la Tel-Aviv, cartea Matusile din Tel-Aviv, lucrare semnificativa întrucît discuta, între altele, destinul intelectualilor evrei în Romania, privind lucid si critic, dar neadmitînd ruptura dintre lumea romaneasca si lumea evreiasca, ideea ca cele doua culturi ar fi incompatibile, si ca pot fuziona, Norman Manea, profesor de literatura europeana la Bard College, în America, ale carui lucrari, traduse în 13 limbi, dezbat tema holocaustului, episodul deportarilor în Transnistria, criza de natura existentiala, psihologica, culturala, a artistului în conditiile desfasurarii sale într-un regim totalitar. Norman Manea este totodata autorul incitantului eseu Felix culpa, aparut dupa ’89, unde dezvaluie si dezbate problema angajarii politice legionare din anii ’30 a lui Mircea Eliade, implicare ce revine, pe larg, în mai multe din dialogurile consemnate în carte. Un alt invitat al Cercului Cultural este scriitorul si eseistul Virgil Duda, autor a cel putin doua carti importante, semnalate si în dialogurile sale cu Leon Volovici si Costel Safirman, Romania. Sfîrsit de decembrie si Alvis si destinul, exemplare descrieri din interior ale destinului comunitatii evreiesti din Romania.

    Cele mai multe dintre dialogurile purtate la Ierusalim au, de fapt, ca tema principala tocmai încercarea de reconstituire a conditiei oamenilor de cultura, în special a scriitorilor, deoarece multi dintre ei au fost obligati de conditiile politice din est sa emigreze si sa renunte la limba lor materna sau de cultura, sa caute alte cai de exprimare în diferite perioade ale secolului XX. Una dintre problemele transant evocate în acest sens, este cea ridicata de Costel Safirman, care încearca sa-si explice constatarea oarecum trista ca aceste personalitati ale culturii romane din secolul abia încheiat nu au reusit sa se afirme decît în strainatate, înregistrîndu-se prin anii ’70-’80 o adevarata alungare a valorilor culturale din spatiul romanesc; iar acei putini intelectuali care au ramas au cazut victime compromisurilor cu regimul comunist neizbutind sa se adune în miscari reale de rezistenta politica.

    Unii intelectuali foarte critici, precum Culianu, acuza o anumita pasivitate si un anumit oportunism sau pragmatism al intelectualului roman, care a preferat sa faca anumite compromisuri doar ca sa poata sa-si

    JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 211

    continue activitatea, fie si în acest mod cenzurat. Eliade, pe de alta parte, suspecta cultura romana de marginalitate. Invitat, la rîndul sau, al Cercului Cultural de la Ierusalim, Matei Calinescu explica situatia aproape la fel de critic ca si Culianu. Autorul cartii Amintiri în dialog, dovada vie a perioadei de “teroare ideologica” remarca îndurerat un provincialism al atmosferei culturale romanesti, combinat cu ciudate complexe de superioritate pe plan european sau chiar universal. Provincialismul acesta se manifesta printr-un exagerat accent de cultura folclorica devenita asincrona o data cu depasirea perioadei romantice si cu intrarea în secolul XX. Este posibil ca manifestarea acestui etnocentrism sa fi fost, si în spatiul romanesc, una dintre cauzele antisemitismului al carui stigmat îl poarta întreg secolul trecut. O perspectiva usor diferita observam la intelectualii care au ramas în tara în perioada comunista si care au profitat de perioadele de “îmblînzire” sau “semiliberalizare” ale regimului si au încercat sa-si scrie cartile. Ei au reprezentat, totusi, doar rezistenta intelectuala si culturala, mai putin una politica. Unul dintre reprezentantii “acelei generatii recuperate”, o generatie care a reusit sa se salveze de formarea în directia ideologizarii brutale, a fost poetul Stefan Augustin Doinas. Acesta vorbeste în numele celor care îsi asuma cu responsabilitate si luciditate compromisurile si se straduiesc sa le depaseasca. Tacerea a fost unul dintre aceste compromisuri. Stefan Augustin Doinas, care, alaturi de Ion Negoitescu, Aron Cotrus, Marcel Petrisor, Ion D. Sîrbu, Nicolae Balota si altii, a fost victima unor procese, “montate” artificial de comunisti, pentru a-l reduce la tacere, si pentru a evita o revolutie ca cea din 1956, din Ungaria, n-a avut dreptul sa publice pîna în 1964, dupa ce iesise din închisoare.

    Dar oricare ar fi fost alegerea lor, în masura în care se poate vorbi de alegere în contextul comunismului, aceea de a ramîne în tara sau de a pasi pe calea exilului, cred ca se poate afirma ca exista un sentiment general de victimizare a oamenilor de cultura în totalitatea lor, nu doar a celor de origine evreiasca din Romania comunista. Ei au fost într-atît de victimizati în comunism, încît se poate vorbi, iar dialogurile din carte atesta acest lucru, despre o criza de exprimare a culturii romanesti chiar dupa ’89. Aceasta cultura se prea obisnuise poate cu o anumita încifrare sau încriptare, care au constituit secretul supravietuirii, al existentei ei, iar socul libertatii adus cu sine o cautare febrila de noi modalitati de exprimare în toate planurile artistice: literatura, teatru, film.

    Extrem de relevante pentru restabilirea puntilor, a dialogului intercultural între romani si evrei mi se par a fi cuvintele regizorului Liviu Ciulei, exprimate la Ierusalim, prin care acesta afirma ca “schimbul de experienta în lumea culturala poate sa ne învete ca e mai importanta întelegerea decît conflictul”. În ce masura a existat un conflict cultural, manifestat prin antisemitism, între romani si evrei si în ce masura constiinta romaneasca este în stare sa-si asume groaznica culpabilitate pentru ce i s-a întîmplat poporului evreu este, desigur, tema fundamentala a dialogurilor adunate în aceasta carte. În context este

    JSRI • No.4 /Spring 2003 p. 212

    evocata frecvent si pozitia unor reprezentanti ai generatiei ’27, ca Eliade, de pilda, vizavi de problema evreiasca si implicarea lor în miscarile politice legionare sau aderenta lor la ideologiile extremei drepte. Dosarul Eliade este discutat amanuntit în incitantele dialoguri cu Norman Manea si Matei Calinescu.

    În privinta raporturilor dintre romani si evrei de-a lungul perioadei comuniste si neocomuniste foarte des abordata este chestiunea existentei unei atitudini antisemite în Romania. Nicolae Cajal, Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, desi contesta antisemitismul ca fenomen în Romania, accepta existenta antisemitilor ca individualitati, unii cu atitudini extremiste atît de cunoscute si mediatizate. Dimpotriva, Leon Volovici constata prezenta antisemitismului în spatiul romanesc, dar remarca interesul intelectualilor romani pentru valori iudaice, de exemplu pentru mistica iudaica. Edificator, în acest sens, este dialogul cu profesorul Moshe Idel, expert în cabala si mistica iudaica, ale carui carti sunt traduse, citite si comentate si în limba romana. Dialogul este interesant si extrem de important, deoarece Moshe Idel face însemnate precizari si aduce cîteva explicatii legate de Cabala. Nu sunt de neglijat, însa, nici discutiile cu regizori si actori, precum Mircea Danieliuc, Radu Gabrea, Mircea Saucan, Victor Rebengiuc, Mariana Mihut si Victoria Cocias, care ofera o imagine a evolutiei teatrului si cinematografiei romanesti, înainte si dupa ’89, sau colocviile prilejuite de operele unor personalitati precum Paul Celan, Irina Gorun sau de editarea Jurnalului lui Mihail Sebastian. Remarcam apoi întîlnirile ocazionate de oferirea premiului Sebastian Costin lui Lucian Raicu, Alexandru Sever si Iordan Chimet.

    Cartea despre întîlnirile de la Ierusalim, datorata lui Leon Volovici si Costel Safirman reprezinta un veritabil model de dezbateri culturale, de valorizare a unor dialoguri interculturale.
    repordus de la Google, Leon Volovici

  3. M-as bucura daca in acest context as descoperi si poezia autorilor israelieni de limba romana. Se pare ca „cercetarea” se reduce numai la istorici si prozatori!
    Tocmai de aceea e Luiza pusa impreuna cu Cercul? Dupa cum am vazut la Lansarea de carte a poetei Bianca Marcovici la Ierusalim, Cercul de la Ierusalim nu a onorat-o! Deci, fiecare cu Muntele sau, asta-i concluzia, se pare!
    Sau, pur si simplu spatiul cere o comprimare -in blog?
    Dorin M

  4. primit pe adresa personala:

    From: „oli iacob” View was sent by yahoo.com. Learn more
    Subject: semnal
    To: „Bianca Marcovici” <bianca_marcovici@
    Stimata Doamna Marcovici,

    Ma simt onorata si fericita sa stiu ca mi se ofera ocazia acestei colaborari. Ceea ce as dori sa fac este sa traduc poeme din si in limba engleza. As dori, prin dvs, desigur, sa iau legatura cu Institutul de Poetica din Ierusalim pentru a demara un proiect legat de TRADUCERE si POETICA ( folosesc conceptul de poetica in acceptiunea lui veche, care vizeaza POEZIA) si dincolo de „studiul poeticii din perspectiva traducerii”, sa materializam si un volum biling de poezie contemporana scrisa de poeti evrei, eu acoperind traducerea. Cu multumiri, Olimpia Iacob

    Bianca Marcovici <bianca_ wrote:la fel, cine doreste sa colaboreze insa in limba romana…ca la scoala am facut obligatoriu limba…rusa:(
    https://wxwx.wordpress.com
    bianca de pe muntele Carmel

  5. Numarul 47 > Cartea anului
    Actualitatea:
    Cartea anului de Reporter

    Lume multă, fum gros de ţigară şi priviri curioase încrucişîndu-se peste mese în aşteptarea începerii festivităţii din Clubul Prometeus, din seara zilei de 19 noiembrie. Juriul României literare, de la stînga la dreapta în privire frontală, e alcătuit din Gabriel Dimisianu, Adriana Bittel, Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu şi Alex Ştefănescu. Cărţile nominalizate drept candidate la Premiul Cartea Anului sunt descrise succint chiar de membrii juriului. Gabriel Dimisianu se pronunţă asupra Ultimelor iubiri (Ed. Polirom), schiţînd un sugestiv portret autorului: „Virgil Duda era foarte cunoscut publicul român în anii ’70, apoi, după plecarea în Israel, prezenţa lui culturală s-a estompat. Virgil Duda este un autor productiv şi discret, calităţi care îndeobşte nu se însoţesc. Ultimele iubiri este o carte bine scrisă …

  6. Bianca , draga , si tu ai fost prezentata de Virgil Duda la Ierusalim la lansarea de carte”putin blond cu mult farmec”, bravo si tie ca ai avut un asemenea critic 😦
    f.l.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s