cizmele bordo

O reclamație nu te lasă să dormi, mai ales că îți poate provocă o indispoziție, un atac de inimă de la nervi sau, cel mai rău o pană de inspirație.. Cred că toate s-au acumulat într-o oră numită „ceas rău”, chiar marțea! Am intrat la magazinul de pantofi Lafayette de la Grand Kanion! Mi-am ales o pereche de cizme bordo, care după reducere și obligația de a-mi face cartonul obișnuit că voi fi prietenă bună magazinului, și deci o suplim

entare de 7 % cu 40% m-am oprit după negocieri din probat ghete…etc la suma  892   șekeli . Am ieșit din magazin încălțată precum Motanul Încălțat. Nu prea departe însă, să iau micul dejun, mai sus cu un etaj. Mai apoi am plecat fericită până la parcare. Atunci am simțit o jenă… la unul din pantofi. Am hotărât să-i  reambalez  cutie și să mă întorc să-i schimb! La prima oră a doua zi am deschis magazinul. Am cerut să schimb cizmele cu altele, ca orice om nemulțumit de cumpărătură. Am fost refuzată categoric, cică trebuie să ceară încuvințare de la Centru! Am iești din magazin,  să nu explodez, fără zisme  care au rămas pe tejghea. A doua zi intru să primesc răspunsul pentru că nu primisem nici măcar bonul din cutie. De sub tejghea cutia cu cizmele mele  mă așteptau, iar vânzătoarea a început să strige la mine fără motiv! Cică să n-o pozez !    a continuat să-mi spună că nu a trimis cizmele la control, dar banii pe viza mea intrase deja! . Am fotografiat până și parcarea  de la Grand și Galeria…pentru că mi-a spus  vânzătoarea că e puțin nisip pe talpă. Atunci am fotografiat și eu parcarea de la Grand Kanion. Ce credeți că am descoperit prin colțuri: era plină cu găinaț de păsări necurățat de ani!Dar cizmele mele nu călcaseră pe acolo!Bianca Marcovici

gazeta israel, 2020

blestemul

Blestemul celor morți în HOLOCAUST

SE VA ÎNDEPLINI  încet încet

Pe muzică de Wagner

Cu imigranții care i-au invadat,  verii noștri…

Pentru că nu ne-au vrut pe noi,

Nici cărțile noastre pe care le-au ars.

Nici muzica noastră care a fost

Ignorată,

Nici ochii noștri albaștri care priveau

Ochii lor albaștri,

În timp ce eram uciși milioane de evrei…de ei, naziștii…

Nici limba noastră NU LE PLĂCEA

Cum amintea și KAFKA

studiind IDIȘUL!

Acum EUROPA trece printr-o încercare istorică –

SĂ VEDEM DACĂ VOR DEVENI OAMENI!

BIANCA MARCOVICI (c)

Esmeralda

ESMERALDA

Botezasem mașina mea, Esmeralda. Culoarea bordo și forma ei modernă m-a făcut să mă simt ca o regină, când o conduceam spre serviciu, dimineața la prima oră. Traseul meu era destul de scurt spre Haifa Semen- Haifa.   Așteptam la barieră trecerea trenului, clipe de odihnă care îmi făceau bine, mă trezeam, cum se spune. Imediat cam  peste 5 minute ajungeam la serviciu, unde trebuia să arat proaspătă și împăcată cu noul meu loc de muncă, ca ingineră în domeniul construcțiilor. Zilele treceau la fel, iarna se apropia, ploaia nu contenea  mai ales noaptea. Drumul meu din str.Iad Lebanim era ca o coborâre de pe deal spre zona mai joasă, așa că, drumul asfaltat, umed de după ploaia obișnuită de noapte, nu m-a făcut să presimt dezastrul care va urma…Era 4 decembrie, o zi firească, Haifa se lumina încet, iar eu la volan așteptam cuminte la barieră, ora 6.30 dimineața, soarele încă nu răsărise, dar totul mergea șnur, robotul din mine acționa automat, bariera se va ridica imediat, în fața mea o mașină cu roțile înalte va trece linia ferată…Nu-mi rezona nici o melodie, dar după câteva secunde am ajuns dincolo, zonă inundată, când, m-am trezit că mașina intră în pământ, asfalt.., se crapa drumul iar apa mă inunda în mașină, rapid…fără posibilitate de înaintare, motorul s-a stins la toate eforturile mele de a o face să înainteze…Intrasem într-o groapă făcută înainte de o mașină cu remorcă. Mă scufundam, încerc să deschid ușa din stânga, nu reușesc, apa îmi ajunsese deja la talie…trec dincolo spre dreapta și reușesc să împing ușa…cobor în apă, pe partea dreaptă, las mașina acolo resemnată, ajung la serviciu așa udă…povestesc colegilor, dar…nicio compătimire…Ploaia se întețește, chem grar-ul…dar nu vine …nu  vine! Pe la ora 16 ajunge totuși…mașinile din zonă pluteau în apă ca niște bărci fără control! Mașina mea e declarată TOTALOST, nu o mai văd…Esmeralda mă părăsise fără  să-și ia rămas bun, vorbeam cu ea deseori, făcea parte din mine! După vreo două luni, când banii de asigurare încă nu sosiseră,  primesc un telefon de la Ierusalim. O voce de femeie mă întreba dacă nu am mișcat ceasul de la mașina mea, la  kilometraj, pentru că arata foarte puțin, doar 4000 de km…Mașina mea  nouă  fusese deja vândută de cei de la asigurare…Iar eu circulam cu autobuzul și mai apoi pe jos… de la autobuzul nr. 17 spre serviciu!

Pozele și reclamația mea la primărie au fost făcute a doua zi…  Cei de la primărie au astupat repede gaura crăpată în drum comunicându-mi că dacă am asigurare să nu mă adresez și lor.

bianca Marcovici(C)

RăspundeRedirecționează