http://animanews.com/cultur.html

Despre noi
http://animanews.com/cultur.html

http://animanews.com

2010

ANIMA NEWS – Mereu în slujba adevărului

Agenția de știri Anima News a fost constituită în scopul propagării în rândul românilor de pretutindeni a informațiilor corecte, obiective, din Israel și Orientul Mijlociu. Ulterior gama informațiilor s-a extins cuprinzând România, precum și alte zone fierbinți de pe mapamond.

În ceea ce privește conflictul israeliano-palestinian, și nu numai, Anima News nu favorizează și nici nu incriminează nici o parte, prezentând știrile concrete, fără interpretări, sugestii sau ”indicații” așa cu se obișnuiește de obicei.

Reflectarea corectă a conflictelor, subiectelor fierbinți și a zonelor de tensiune reprezintă principalul obiectiv al știrilor Anima News, pentru a permite cititorului să-și creeze o imagine de ansamblu, reală, nedistorsionată de interpretări sau păreri personale.
În ceea ce privește comentariile colaboratorilor noștri, aceștia sunt responsabili de problemele tratate și analizate, opiniile lor fiind publicate în spiritul dreptului la liberă exprimare, redacția nerăspunzând de conținutul materialelor.
În schimb, Anima News nu acceptă spre publicare nici un material sau informație care incită la violență, antisemitism, negaționism, rasism și orice altă formă de opresiune a omului și a dreptului său la liberă existență.
Fiind o agenție independentă, nesubvenționată de nici un fel de grupări sau forțe politice, financiare sau de altă natură, Anima News are un singur stăpîn căruia i se supune pe deplin: ADEVĂRUL!

Director general – Nando Mario Varga

COLECTIVUL DE REDACȚIE

Departamentul ȘTIRI

Iona Lazăr – Șef departament

Daniel Segal – redactor

Lea Ben Hilel – redactor

Comentatori

Mirel Horodi (Israel)

Ivan Lungu (Israel)

Liana Saxone Horodi (Israel)

Roni Căciularu (Israel)

Ing. Zvi Gutman (Israel)

Boris Marian (România)

Andrei Oișteanu (România)

Marta Eșanu (România)

Departamentul CULTURĂ

Adrian Grauenfels – Șef departament

Boris Maier – redactor principal (Critică, Eseuri, Eveniment, Evocări, Biografii)

Bianca Marcovici – redactor principal (Poezie, Proză, Interviuri, Arte vizuale)

ANIMA NEWS – ÎNTOTDEAUNA CU TINE ȘI PENTRU TINE !

PREMIILE NIRAM ART

Mon, 31 May, 2010 2:04:02Comunicat: Varujan Vosganian, dublu laureat al Premiilor Niram Art, la Madrid
From: Defeses Fine Arts PR Madrid Add to Contacts
To: bianca_marcovici@

CP_Premianti _Niram_Art_2010_

–––––––––––––––––––––––––––

Castigatorii Premiilor Niram Art 2010, Madrid



Fotografii de rezolutie mare: http://defesesfinearts.com/2010/05/premiados-niram-art-2010/

Website Revista Niram Art: http://www.niramart.espacioniram.com

Website Premiile Niram Art: http://www.niramartawards.espacioniram.com

Sambata, 29 mai, a avut loc la Madrid, Gala de Decernare a Premiilor Niram Art, oferite de Revista si Editura Niram Art, cu participarea Universitatii Complutense din Madrid si a Centrului Cultural al Armatei Spaniole.

Discursul de deschidere al galei a fost oferit de vice-decanul Facultatii de Stiinte ale Informatiei (Jurnalism) de la Universitatea Complutense din Madrid, José Antonio Jiménez de las Heras.

Varujan Vosganian, dublu laureat al Premiilor Niram Art, la Madrid

Scriitorul Varujan Vosganian a fost desemnat castigator al Premiilor Niram Art, atat la sectiunea Poezie cat si Proza.

Vosganian a ridicat Marele Premiu Niram Art pentru Poezie – Trofeul Tristan Tzara si Marele Premiu pentru Proza – Trofeul Mihail Sebastian pentru romanul „Cartea Soaptelor” (Ed. Polirom, 2009). Publicului prezent, in majoritate spaniol, i-a fost prezentata „Cartea Soaptelor” prin proiectia unui videoclip cu recitarea in limba spaniola a mai multor fragmente din roman, eveniment care a avut loc in cursul lunii mai, in Espacio Niram.

Premiul Niram Art pentru Poezie / Trofeul RefleXos a fost decernat poetului roman Dan Herciu, alaturi de care a mai fost premiat si un poet spaniol. Premiile pentru Poezie au fost decernate in colaborare cu Cercul Poetic Reflectii din Madrid.

Arta romaneasca a fost de asemenea recompensata la Madrid

Trofeul Constantin Brancusi a fost ridicat de sculptorul roman Eugen Petri. La Sectiunea Fotografie, castigatorii desemnati au fost fotograful spaniol Miedho iar la debutanti fotografa israelianca de origine romana Natalie Schor.

Marele Premiu Niram Art de Pictura pentru intreaga cariera si Trofeul Victor Brauner a revenit artistei plastice romance Medi Weschler Dinu, in varsta de 102 ani, care a trimis organizatorilor un mesaj video din Bucuresti, exprimandu-si emotia la aflarea vestii. Un lucru demn de mentionat este faptul ca Medi Weschler Dinu i-a cunoscut personal pe aproape toti artistii si scriitorii romani ale caror nume au fost date, in semn de omagiu, Trofeelor: Victor Brauner, Eugène Ionesco, Tristan Tzara, Corneliu Baba.

Cel de al doilea Mare Premiu pentru Pictura si Trofeul Corneliu Baba a revenit a artistului plastic armean Onik Sahakian, cel mai apropiat prieten aflat in viata al lui Salvador Dali. Sosit din New York pentru aceasta ocazie, Onik Sahakian si-a exprimat bucuria de a ridica un Premiu in tara picturii, Spania.

Tot la Sectiunea Pictura au mai fost premiati si 2 pictori spanioli.

Galeristul spaniol Antonio Calderon de Jesus a fost recompensat cu Trofeul Ambroise Vollard pentru Video-Proiectul “Galeria ArteJescal prezinta arta romaneasca”, ce reuneste artisti din mai multe zone ale Romaniei iar la sectiunea Teatru Lorenzo Mijares, fondatorul Teatrului de Hemofictiune din Barcelona a primit Trofeul Eugène Ionesco.

Pentru fiecare premiant in parte, s-a difuzat cate o proiectie video cu cele mai reprezentative opere, scurte interviuri si fragmente critice pentru familiarizarea publicului cu artistii laureati.

Premiul Editurii Niram Art – 6000 de euro pentru romanul “Mihai si Veronica”

Pe langa Premiile si Trofeele oferite de revista, Editura Niram Art a oferit un premiu in valoare de 6000 de Euro scriitorului spaniol Héctor Martínez Sanz, pentru romanul “Mihai si Veronica”, desemnat castigator al Concursului de Literatura “Eminescu vazut de spanioli”. La acest concurs, au participat mai multi autori spanioli care au scris romane despre Mihai Eminescu. Directorul Editorii Niram Art, colonelul Miguel Angel Galan Segovia a fost cel care a inmanat cec-ul autorului.

Romanul “Mihai si Veronica” a fost de asemenea recompensat cu Trofeul Niram Art, urmand si publicarea editoriala, in cursul acestui an. Din juriul Concursului de Literatura au facut parte: Horia Barna (dir. ICR Madrid – la acea data – si Editor al Editurii Niram Art), Fabianni Belemuski (dir. Revista Niram Art), Eva Defeses (jurnalista, Defeses Fine Arts PR Agency), Thomas Abraham (asistent editorial Niram Art) si Rubén Darío (artist plastic, proprietarul Revistei Niram Art).

Editura Niram Art: dubla lansare de carte romaneasca

Primele carti semnate de autori romani si aparute in limba spaniola ale Editurii Niram Art, au fost lansate in cadrul Galei de Premiere: volumul de poezie „Instantanee in patru fire” de Ariadna Petri si volumul de proza scurta „Jurnalul Capitanului Nwo Sékke si alte povestiri” de Fabianni Belemuski. Editura Niram Art, recent infiintata de artistul plastic Romeo Niram, a debutat in luna aprilie 2010, cu volumul de eseuri “Pentagonul”, despre 5 mari personalitati romanesti, semnat de filosoful Hector Martinez Sanz.

La sfarsitul evenimentului a avut loc recitalul de pian al muzicianului roman Alexandru Belemuski.

Trofeele Niram Art sunt piese artistice create de artistul plastic roman Bogdan Ater, fiind si personalizate, fiecare purtand chipul personalitatii omagiate: Victor Brauner, Tristan Tzara, Corneliu Baba, Mihail Sebastian, Constantin Brancusi, Ambroise Vollard.

Evenimentul s-a desfasurat in prezenta a 300 de invitati, la Cazinoul Militar al Centrului Cultural al Armatei din Madrid. Printre cei prezenti s-au numarat ambasadorul Romaniei in Spania Maria Ligor, Cesar Antonio Molina, fostul ministru al Culturii – Spania, profesori de la Universitatea Complutense, artisti plastici, ziaristi romani si spanioli.

Defeses Fine Arts PR Agency Madrid

http://www.defesesfinearts.com

Representante:

Movimento Arte Contemporanea – Portugal

Revista y Editorial Niram Art – España

Galería Nicole Blanco – España

Revista Madrid en Marco – España

Espacio Niram – España

IB – España

dosarul

REBELA

Dintr-o dată a trebuit să-mi amintesc de unul din profesorii mei de vioară, Beiu Vladimir. Am primit un e-mail, de la cineva, care, citise dosarul de securitate al tatălui său. Îmi comunică despre nişte scrisori comune, tandre între ei… că ar vrea să ştie mai mult de tatăl ei şi de domnul Beiu, după cum a citit: ” fost general de armată şi au stat împreună în închisoare!”

Nu ştiu dacă să-mi amintesc de copilărie, după atâţea ani!

Încep să-mi înţeleg copilăria traumatizantă, sub un alt aspect, pe care atunci

nu-l bănuiam.

Vioara mea de o patrime mă aştepta pe pat. Mama o împrumutase de la Biblioteca „Liceului de muzică şi artă plastică”, „Octav Băncilă”, Iaşi. Reuşisem la selecţia copiilor pentru clasa întâi. Mă aştepta repartiţia la un profesor de vioară. Întâlnirea a fost programată cu toată clasa. Am aştept câteva ore până a apărut. Mi s-a părut bătrân, dar poate era tânăr. Nu mi-a pus imediat vioara în mână, era rând mare până ce m-a luat în seamă.

-Deoamdată mişcări de arcuş, zice profesorul, să-i simţiţi greutatea, „să vă căţăraţi pe el ca o pisică”, dar numai cu degetele. Bineînţeles ca atingeam parul de cal şi era tot cu grăsime. Dar am învăţat să-l ung cu sacâz. Orele s-au repetat mereu la fel. Toţi eram aduşi la grămadă. El întârzâia tot timpul, ore întregi. Dacă nu erai bine pregătit te trimitea acasă. Doar câteva minute ne acorda. Uneori mai mult, însă nu eram eu aia… cu care merita să-şi bată capul. Părinţii mei erau săraci. Vizitele de acasă, seara, se lăsau cu băute. Făcea cu mine câteva arcuşe şi mă trimitea să mă culc. Mai târziu ne aducea la alt copil, la casă lui, să ne pregătească mai serios pentru concursuri. Din toţi copiii lui am reuşit eu si Luana printre primele din Liceu. Am plecat prin turnee unde cântam duete! Aveam codiţe şi eu şi Luana. Iar fundele ne erau mai mari decât capul!

Mamele ne însoşeau peste tot. De la Geantă Manoliu, manualul de început la Concerte de Vivaldi, Bach nu a fost chiar aşa un drum greu! Revenind la profesorul meu, Beiu Vladimir îmi aminesc că nu mă iubea… Lipsa lui de tandreţe, duritatea sa, gesturi , mişcări bruşte, îmi apar şi acum în faţa ochilor, ca un evantai al neindulgenţei faţă de mine, lucruri care, mai târziu m-au influenţat mult, devenisem o rebelă.

Îmi amintesc că nu ne cânta la exemplificări. Mă întrebam de ce nu pune mâna pe vioară? Acum, după mulţi ani înţeleg totul. Generalul de armată, detaşat să fie profesor de vioară? Ciudat! Dacă aş fi ştiut i-aş fi înţeles reacţiile bizare.

Prin clasa a cincea, a şasea am auzit de la părinţi că profesorul meu e bolnav. Mai târziu am înţeles că-i cedase inima, un infarct. Fusesem redistribuită la alt profesor. Mai întâi am făcut ore de vioară cu un înlocuitor, elevul Iţikovici Silvian, mai apoi cu prof. Dragoş Cocora, venit de la Timişoara.

Dar am fost foarte supărată. Prof. Beiu Vladimir s-a întors din spital, după recuperare de sănătate, şi nu m-a mai luat înapoi în clasa lui de vioară. Şi-a oprit numai copii din familii bogate. Eram foarte tristă! Ultima dată când făcusem ore cu el la familia Loana Iosub, după ore de studiu, terţe, coloane, octave, toate la perete, rezemată…s-a pus o masă numai cu pahare de cristal şi mâncare servită de o servitoare. Domnul Iosub avea o fabrică de vinuri. Tatăl meu şi mama mea lucrau la Ţesătura! Nu era prima dată când am simţit ce înseamnă să fii săracă! Fiecare bănuţ conta. La grădiniţă , la şcoală, nu primisem niciodată vreun cadou de la Moş Gerilă. Ai mei nu serbau nicio sărbătoare. Doar bunicile ne aduceau de Purim dulciuri şi de Hanuca, cadouri. Părinţii mei erau extrem de munciţi şi săraci. Cei trei copii, adică noi, ocupau mai tot timpul lor liber, să ne educe sau să se joace cu noi, după ce stateau la tot felul de cozi să ne aducă mâncare ieftină din care se pot prepara multe prin înlocuitori! De exmplu, mama mea reuşea să facă din două ouă mâncare pentru toţi copii. Un fel de scrob ameţit cu făină. La masa de prânz ne obliga să mâncăm supa cu multă pâine, să ne săturam. Odată am refuzat supa… iar mama mi-a turnatat-o în cap. Orice reacţie de apărare îmi era interzisă. Rebela din mine căuta independenţă. Cred ca din acest motiv m-am măritat foarte devreme! Totul se trăgea de la generaul meu, refuzat de mine, care, l-a cererea părinţilor mei , a fost pus să discute cu mine, să rămân la Liceul de vioară, pentru că sunt foarte talentată. Cântasem Concertul de Max Bruch…Aplauzele m-au făcut să mă s imt vedetă. Da, l-am refuzat pe prof. Beiu Vladimir!Toţi înlocuitorii lui-ca profesorii-, nici ei nu au reuşit să mă convingă să rămân, chiar dacă, am fost adusă în faţa unei comisii speciale de redresare a copiilor neascultători, care nu urmau „linia partidului” să fie pregătiţi pentru „Cântarea României”. Balada de „Ciprian Porumbescu ” şi „tradafirii mei” după Florin Bogardo, o puteam cânta oriunde, fără nicio aliniere. Asta a fost răzbunarea mea că m-a abandonat în anii copilăriei, acest profesor, Beiu Vladimir, venit de la Bucureşti!

Nu-mi închipuisem că mă pedepsisem pe mine!

Am continuat la o altă şcoala, încă 5 ani. Acolo am studiat ce am dorit. Mai tîrziu am dat un concert la filarmonica ieşeană, din partea Academiei de Artă.

Acum cîteva zile , prof. Beiu Vladimir, general de armată, nici nu exista în copilăria mea! Poate a şi murit!

Bianca Marcovici

nervi de serviciu

nervi de serviciu

de bianca marcovici [Levana ]

2010-05-30

Uneori poveştile de sănătate se complică. Nu ai pe cine da vina pentru chef de lucru, pentru clipa criminală ce o şterge pe cea din urmă, pentru birocraţie. Timpul intră în sac, intră la apă sau, se solidifică pe a cincea dimensiune a lumii, curbura spaţiului. Când nu poţi răsufla ca lumea, stând rezemată de un scaun care a luat-o la vale, şi remarci că te-ai trezit pe jos, brusc pierzându-ţi fixaţia zilnică, planşele de construcţii,( care nu se limitează numai la masă, curg pe jos…trebuie să le întinzi, uneori ţinându-le în mână, citindu-le pe neresuflate, doar pentru a construi un rând de antemăsurătate, deviz, adunând, scăzând, măsurând, neuitând cumva vreo alternativă) Toate te fac să înţelegi, că te afli pe pardoseala cafenie, alunecând, din cauza prostiei tale, necalculând cum se conduce un scaun cu rotile ruginite, înţepenit ca un cărucior de cumpărături care nu a fost aruncat la timp la fiare vechi!.

Ca din senin m-am trezit într-un scaun pe rotile adevărat! Nu ştiu cine m-a redus din starea în care mă aflu. Mai mult, am fost plimbată cu liftul, mai apoi adusă de la etajul 10, la parter, chiar de doctorul instituţiei, mai pe urma la cabinetul său, acte, demersuri, consult. Bineînţeles mi-a propus să mă ducă la ” accidente de serviciu”, adică să mă verific acolo, că aici nu era destule aparate de consultat… Nu m-am dus. M-am simţit destul de bine, m-am ridicat cu greu şi am luat-o din loc spre casă, cu maşina, conducând într-o poziţie contorsioantă. Dar, până la urmă, patul de acasă m-a primit cu bucurie, mi-am luat nişte medicamente să mă amorţeasca, nişte creme pentru dureri…Odihnă, doar până a doua şi dimineaţă, cînd am pontat la serviciu, uitând că, uneori trebuie să te gândeşti şi la sănătate, renunţând să fii un robot perfect, doar şi el trebuie uns!.

Am mai trecut un timp, tot clipele lipsite de conţinut, şi am făcut , totuşi un examen cerut de ortoped. Da, după lovitura asta s-a tasat ceva, s-a lipit ceva din verigi, toate astea provocându-mi durerile alea de nesuportat, care nici cu „nabucco”, medicament fantastic, nu de cântat… nu mi-a folosit la nimic, nu mi-a trecut durerea, apărea cînd nu mă aşteptam, mai ales după băirea celor 3 nepoţiei în cadă…, ridicari inerente, doar n-o să-i las o veşnicie în baie, cică să pescuiască nişte peşti de plastic! Între timp am cerut un scaun înlocuitor, pînă una alta stând pe un scaun stabil, dar fără rotile şi fără formă ortopedică, o poziţie cum se poate mai neodihnitoare în faţa calculatorului, care au dus în loc la ameleorarea deciziilor mele, legat de scaun, să mai încerc să introduc un dosar de sănătate, cu copiile medicale în care să dovedesc faptele întîmplate, bineînţeles din cauza scaunului meu ruginit. Să nu-şi vină să crezi, cei de la personal m-au sunat să mă duc să aleg un scaun –ca model, plimbându-mă şi discutând cu vreo 3 oameni angajaţi să lucreze, şi pentru scaunul meu rotativ! Credeam că voi primi scaunul pe loc…Da, de unde! Tocmai mi-am ales „modelul” cel mai simplu, scund, ortopedic. Mi s-a spus că îl voi primi în curând, aşa mi s-a promis în noembrie, 2009. Nu mi l-a dat pe ăla care mă aşezasem confortabil, nu ca la dentist, aş fi vrut eu să trag un somn pe la prânz cum vezi prin filmele americane, dar era doar un „model” pe care trebuie să-l vadă toţi viitorii abonaţi cu probleme de spate, ca la magazinul de mode, rochia definitivă, sau poate husa! Dar scaunul văzut de mine, era prototipul de arătat nu de primit…Erau în biroul tinerelului care se ocupa cu comanda pentru scaune, circa 5, 6 scaune, masive, ortopedice, toate exemple bine păzite, lipsea un căţel vioi să latre… Cel mai impresionat, dar de neatins era scaunul său. Masiv, cu pernuţă specială, te puteai lăsa pe spate, ca în filmele americane, cred că puteai să tragi şi un pui de somn. Şefu pe scaune stătea pe unul ortopedic nemaivăzut! Şi alături, la ceilalţi tineri sau tinere ,colegi de camere, de pe tot culoarul, care lucrau în acelaşi domeniu , mai la toţi scaunele erau oropedice, parcă de muzeu, colorate, fine, elastice. Numai canapeaua cea roşie , model buze de femeie, a lui Dali, cel văzut de mine la Paris, mai lipsea!

În gândul meu, te pomeneşti că toţi suferă de probleme de disc ca şi mine,

adică o mică fisură dansatoare pe discul meu de aruncătoare de disc pe planşe!?

Chiar îi căinam în gând, vai, tineri cu armata făcută şi bolnavi?! Da de unde… Aveau butonul în mână, cred! Altfel nu se explică. Comandau şi pentru ei. Era clar ca bună-ziua, nimeni nu vedea ce era de văzut. Dar, după ce a lansat comanda pe calculator pe un program SAP, ultramodern, scaunul meu s-a pierdut pe faxul memoriei. N-a ajuns. Justificari mi s-au făcut, suficiente, dar scaun tot n-am primit!

Fiind expediată de la una la altul şi invers, ca un balot purtător de ghinion! Începând de la plimbările mele la parter, doar… doar cineva s-ar înmuia să-mi dea, cel puţin, un model oarecare de scaun ortopedic, aflat în camerele alea, unde, pe ele tronau doar câte un rusac răzleţ, doar atât… Au trecut deja destule luni de zile… Între timp, tinerelul a plecat la un nou curs, iar noua şefă pe scaun m-a convins că scaunul o să vie, în curând, dar cel care aprovizionează, ba nu răspunde la telefon, ba nu a primit noua ei comandă, pentru acelaşi scaun care, probabil a sosit la sfârşitul lunii ianuarie dar, a dispărut sub fundul unei tinere cu picioare lungi şi burtica goala…sau vreun nou şefuleţ de ocazie care vrea să-şi bea cafeaua într-o poziţie confortabilă, numai să nu verse cafeaua, pe noi pantaloni croşetaţi de bunica! Cam toate secretarele suferă de boala asta, a spatelui… dar nu ştiu exact unde le este localizată această fisură!

O să îmi spuneţi că aşa se lucrează pe la noi? Alţii nici nu primesc scaune, sau îţi aduc de acasă. Se poate…Depinde de serviciu şi condiţile de lucru. Din experienţa mea de serviciu, 13 ani la un Trust, am avut numai problema fumătorilor şi delegaţiile în toată ţara. Am fost un constructor cu fustă. Aici însă am învăţat să port pantaloni. Toţi fumau cu excepţia mea… Am inhalat suficient şi mulţi ani fumul şi fumurile şefilor, care nu puteau lucra fără să ţină ţigara în mână.

Într-o zi, pe nepusă masă, după aproape 6 luni, scaunul meu aşteptat a sosit. Trimisul special cu scaunul pe etaje mi-a făcut o teorie nemaipomenită: cică să ţin mâinile rezemate pe toată lungimea, până la cot, să nu sufăr de spate…Vă promit că o să am grijă, altfel calculatorul meu o să mă spună şefilor luminaţi.

Bianca Marcovici

IMPACTUL VIRTUALULUI MEREU ACTUAL

– Scriitori Israelieni de limba romana
Adrian Grauenfels

–––––––––––––––––––––––––––

Scriitori Israelieni de limba romana

Bianca Marcovici

Impactul Virtualului 2007-Haifa-Israel

===

” Prefer o haină ponosită şi mai ales

dulceaţă de ardei iuţi ..”

Iată „Impactul Virtualului”, o nouă culegere remarcabilă de poezii în limba romană.

Titlu mai potrivit acestei cărţi deosebite ar fi „Nocivul Virtualului”, poeta

Bianca Marcovici lansând încă din primele pagini semnale de alarmă:

„ne-am legat la ochi\ne-am astupat urechile\ rămânem legaţi

în lumea virtuală „.

Realul e ceva cu greu palpabil, ca un teren amorf între turnul de fildeş

şi marea în care cădeau nu de mult catiuşă.

„acolo\câmpul e semănat mecanizat de păsările mecanice\

iar pe stâlpii de tensiune se atârnă rufele nemuririi încropite..\

să mă scald pur şi simplu în adevărul pământului roşcat ”

( stâlpi de înaltă tensiune)

Dar peisajul cotidian altera condeiul poetei. Zilele sunt

o rutină, presărate de decepţii, de existenţialism , de critici virulenţi şi probleme.

Undeva virtualul pândeşte realul, bătălia se dă intelectual, cu vorbe,

fiecare parte invocând o Nirvana falsă dar cât de atrăgătoare:

” nu reveni la concret

lasă-ţi pulsul să accelereze

rimele pierde-le printre rânduri

Rodrigo, adu-ţi aminte Rodrigo..

păşeşte încet

printre ierburi doarme cineva..”

(Păşeşte încet printre ierburi)

E momentul răfuielii cu muza să. Erato pare demodată, stinghera

în atelierul poetic al Biancăi. Virtualul modern ne prezintă o apropiere de text, procesat digital. Ecranul verde

întinde poetului capcane mocirloase, pline de angoase. Să scrii sau să nu scrii?

Ce-i zice muză? Pare legată prin fibre optice, modem, satelit, poate cochetează cu un partener din Australia?

Oare sateliţii ce plutesc peste noi dirijând în tăcere depeşe între 5 continente trăiesc emoţia unui poem de dragoste?

Poeta recurge la zgomote:

” uneori îmi pun blacheuri la pantofii noi

să-ncerc să mă iei în seama cu puţin zgomot

liniştea oboseşte…

viaţa pâlpâie prin nepoţi

iar tu n-ai acces

peste pete albe

povara de a te ştii

s-o porţi ca un steag, o frunză uscată

nu-mi datorezi nimic! ”

(scrisoare pentru muză)

Şi muza se retrage sfioasă în real, admonestată bianca ne anunţă tot în versuri: „cineva îi cunoaşte sufletul\altcineva trupul.”

Poeta combate tot. Vanitatea umană, groază de neant, făţărnicia cu condescendenţă şi umor:

” Nu vreau să cuceresc alt Everest! \ egoismul tău, de a citi numai pe tine .

credulitatea e o farsă care ne-o joacă unii

făţărnicia aşijderea \ îngerii pot fi şi negri.”

( ştiri despre poezie şi poet)

Şi ce e mai virtual realului decât realul? Semiotica poetei refuza simbolurile:

Fontana di Trevi, Roma întreagă, muzeul Rali la Cesarea ce sunt dacă nu fugare evadări din virtual?

Cât poţi zăbovi la un muzeu? la ce bun? Infinitatea e acasă, construită din mesaje poetice

de erotismul unei femei care şi-a împlinit funcţia biologică dar şi nu cea comunicativă.

” în numele trandafirului \ oferit de ambulanţi \ mereu te zbaţi

să cauţi la rădăcina durerii \ lumea e extrem de superficială

click şi mesajul tău zboară.”

(Fontana di Trevi)

Dar cartea aduce şi mirabile transfigurări, poeta se îmbată cu litere, ne sugerează orgii de cuvinte

imediat după denigrarea sexului opus:

„sunteţi obsedaţi de femei, bărbaţi în ventuze abisale ”

ca să se relaxeze într-o predica cinică:

„centurile de castitate cu pompoane /şi chei potrivite pentru soţii grijulii/ de după garduri şi din amfiteatre/

li se scurg ochii leoparzilor fixişti / morţi după orgii de cuvinte / aruncate precum roşiile /

/în ochii mei nisip nisip nisip ”

(auto parodie)

Dar realul bate mereu la uşă. Spectrul războiului permanent. Generaţia post belica cu

sirena de alarmă grevata în cortex, rezonează. În poemul (mă ia cu frig ) urmăm saga unei

călători autobiografice dar nu prin Paris sau Barcelona cum am crede ci suntem

martori la autoflagelarea poetei în introspecţii personale:

„rolul meu e probabil scurt

amăgirea fericirii împrumutate”

Găsim amăgire în poezia cu care poeta ne pregăteşte evadarea din real:

” rolul artistei va fi abisal/ ea va înmărmuri publicul, doar mâinile o vor de de gol

privindu-le după spălarea vaselor…. de ce te amăgeşti că vei puteau fugi de toate astea? ”

(mă ia cu frig).

Acestă încercare de strunire a virtualului este şi ea o antrepriză ambiguă. Poeta îşi asuma

impactul comunicării eterice în paralel cu readucerea cititorului la real. De fapt suntem

personaje funcţionând într-un teritoriu haotic. Decizia e a cititorului dacă să accepte sau nu capcana vorbelor.

La rândul ei poeta cochetează cu mecanismul vechi dar eficient al parfumului poetic:

” undeva cândva sufletul tău a fost pereche

pe strada mea unde copacii au înflorit sfidător de frumos

pentru o ţară care ucide prin căldură, frică

sufocându-ne prin lipsa de tandreţe!

n-am mixer de cuvinte…

simte-mă zilnic!”

(parfum de femeie)

Şi tu cititorule eşti obligat să alegi. Între mucegaiul raţiunii şi impactul prezentului Biancăi.

Exact aşa cum găsim în „mucegai”:

” m-aş plimba pe muchie de cuţit

muchia lucidităţii.. împreună cu tine.

Tu echilibrul meu.”

===

Adrian Grauenfels

Israel 2010

Epoca Clinton

Epoca Clinton

În mai toate noile romane de după stagiunea Clinton a apărut un fel de scenă picantă care este, mai întâi publicată în presă, ca să te facă să cumperi cartea.
Fără scene obcene nimic nu e vandabil. Editurile te resping. Ce război în direct!? Asta s-a fumat ca şi atentatele teroriste! Putem zice că am intrat în Epoca Clinton înainte de UE. Mai clar se sugerează asta chiar la muzeul celebrităţilor, Madame Tussaud , „muzeul figurilor de ceară” de la Amsterdam, (fermoarul pantalonului lui Clinton era tras până la pliul de jos, rămânând afară doar cămaşa, ostentativ aşezat într-un con alb, imperfect…Ironia Monicai, de ce să nu remarcăm că l-a făcut să mintă pe marele saxofonist de ocazie.)
Femeia în ierarhia vieţii cotidiente! O poţi descoperi cum reuşeşte să dea jos preşedinţi!
De loc de invidiat. Dar să trecem la paralelismul meu. Mai în toate prozele moderne, poemele noii generaţii, remarc unele, parcă-s afişe da la wc. reporduse şi tipărite ca un manifest cu înjurături. Se scrie pe şleau scenele erotice, nimic pur, original, totul ostentativ, trivial, ce-mi dă senzatie de vomă când nu pot să le evit … Demodarea filmelor clasice cu stele consacrate, cu femei în rochii dantelate care se îndragostesc, păcătuiesc, poate, sugerându-ne o noapte de dragoste, sărutul inocent, toate astea sunt deja într-o zonă apusă a virtualului sau a scrisului în general. Evident ca te-apucă râsul văzând în filme vechi scene cu conţinut pueril : flirtul, scrisori cu funde cu miros de lavandă, levănţică peste tot, legături din dragoste, iubirea?
Pornografia se vinde acum, e la mare preţ. Nu mai e nimic de făcut. Apar scamatorii de vise si te învaţă experimentul lor cu desuuri roşii sau goi plmbându-se prin parcuri, zicându-ţi că lumea e stricată din totdeauna şi, că eu n-am avut ochi de văzut… Deci există o altă lume pe care tu nu vrei s-o cunoşti, zona lucrurilor care te înspăimântă ca şi un atentat terorist şi pe care nu poţi s-o accepţi nici măcar în vis, pudoare?! Fenomenul de respingere apare, atunci când vrei să traieşti un experiment , ca să-ţi îmbunătăţeşti calitatea versurilor, să încerci să fii modernă, postmodernistă, alchimie studiată, să fii in pas cu moda, excentrică. Dar ceva din tine te face să te laşi chiar din start, chiar dacă citeşti de exemplu „pianista”, carte premiată a scriitoarei Elfride Jelinek , carte pe care eu o consider puternic erotică, unde descoperim legătura muzicală între afectiune, daruire… şi lama de ras, extreme bizare care pun în evidenţă şi legătura profesor-elev, carte scrisă din unghiul fetei bătrâne, pianista care a ratat, numai pentru a înţelege lumea vieneză care a născut valsul deformat al acestui secol:”Corpul nu-l mai percepe pe celălalt, ci îşi devine unul altuia doar un mijloc de a fi altfel”. Mă mai gândesc şi la femeile din romanul lui Cărtarescu « De ce iubim femeile » unde autorul conchide : « cît timp mi-am iubit soţia, literalmente n-am putut-o înşela- adesea spre disperarea mea- nici în vis » …i-am auzit cuvintele româneşti , aspre şi obscene, strigînd cănd n-a mai putut să strige ».”Să cunoşti o femeie”, alt stil, altă concepţie a scriitorului Amos Oz despre o femeie electuocutată şi bărbatul rămas printre lucrurile soţiei întreţinîndu-şi fiica, bolnavă incurabilă. Pe undeva titlurile sunt asemnănătoare, totuşi Amos Oz a fost primul care a sugerat epoca la care mă refer. Să cunoşti femeile din ambele direcţii, pornind de la scriitorul-bărbat sau scriitorul- femeie e o experienţă , chiar dacă te poţi transpune în una sau alta din situaţii, cu uşurinţă, dacă ai talentul ipostazelor. Să te dezbraci în public ca să poţi fi citită în cărţi fantastice, concepute pe calculator, iar din când în când păpuşa ta virtuală să apară, călare pe o mătură într-o lume vegetală care-ţi vorbeşte şi te înghite, ce e mai important decât succesul? Sau, poate să rămâi în stadiul elementar când trebuie să-ţi faci bilanţul şi să apui veşnic. (Să închizi tv-ul cu tot ce te poate expedia în lumea reclamelor de pe cele 300 de canale de televiziune cu cod plătit numai la postul de muzică simfonică, nu ne trebuie cultură muzicală decât dacă vrem să devenim melomani? ), cu fete care se expun dezbrăcate predându-ţi numerele de telefoane, etc, întrebându-te de ce bărbaţii au dreptul să tacă şi să accepte această plăcere care li se oferă,reviste porno,(Borat şi ustensilele perversităţii, el purul!)iar noi soţiile să fim atât de trădate, acceptând acest lucru ca o fatalitate?
Fiecare cu norocul său, zic. „Al meu” n-are şalatul magic!(tele-comanda)
Dar alte neveste, prietene, amice le aud că se plâng. Să scrie la „întrebări pentru femei frustrate ” de la Ziarul Anonim redactat de bărbaţii veseli?

&
Chiar ma gândisem şi la un scenariu de film feminist cu o poveste, poate previzibilă:
Tânăra Ilana, studentă şi fotografă s-a îndrăgostit virtual de masca X .A urmat întâlnirea ca -n filme într-o cameră de hotel, undeva în Parisul romantic, după ce au colindat toate muzeele împreună, ea venind din Canada, el din România sau altundeva. S-a dăruit lui cu toata fiinţa. Într-o zi l-a descoperit pe internet cu un blog. Avea nu ştiu câte legături amoroase pe toate continentele. Scria de zor poeme. Cu astea le cucerea. Era un scamator de cuvinte. Nici măcar nu se ascundea că avea program şi de noapte. Bărbatul era liber să zboare pe orice continent. Ultima dată a fost în Australia. Chiar era cât pe ce să se însoare. Dar australianca, până la urmă „i-a dat papucii” ! Se săturase de un parazit! Tânăr şi liber să fie pe toate meridianele cu oricine si oricând. Nu-l costa mai nimic. Doamnele aveau totul, inclusiv casă şi masă. Pe alea le căuta amicul poet, colecţiona şi el. Ajunsese să se autofilmeze. El se simţea autoflagelat de femei. Să cobori la nivel de animal cu creier ca să te laşi filmat în momentul ăla, e şi mai groaznic. Oameni-animale, primitivism… dar n-am voie să modific concepţia scenariului, dactilografa dictează eu scriu.
El s-a reîntors acasă, deci, personajul meu care a umblat fleaura din femeie în femeie şi-a dat seama, într-un târziu că ţine totuşi la o fiinţă adevarătă care era Ilana. A încercat s-o recucerească. În parte a reuşit! Întâlnirea de dragoste a fost reluată din acelaşi punct, dar după un an. Ea l-a aşteptat îmbrăcată în desuuri negre, învaţase, între timp cum se semene cu o cocotă, aşa cum îşi doresc bărbaţii. Şampania, paharele, şemineul, tot tacâmul pentru a face dragoste, lumina obscură, decorul perdelelor unduitoare. A apărut insul şi ea în desuurile vaporoase, a început să se unduiască ritmic. Striptise, discuţii fine, dar ascunzînd în lenjeria fină…urmele lui. A fost simplu să danseze, să imite dansatoarele din barurile de noapte care se scurg pe o bară, învârtind din fundul pompos şi chiloţii o funie. Avea toate proieminenţele frumoase, gura însă , buzele ei adevarate, neumflate artificial cu silicon erau însă esenţa atracţiei lui perverse, o ştia…(De multe ori în lift era analizată de bărbaţi pornind de la gură, le simţea privirea, restul nu mai prea conta …gura căpătase un rol, sensul noii epoci, rujul prefacatoriei, stridenţa, Epoca Clinton, sexul oral cu monici de duzină era pe tapet, o simţea) . Nimeni nu se gândea însa la satisfacţia femeii Ilana… Prestigiul ei, sinceritatatea ei. Care satisfactie?
Ilana ajunsese împreună cu iubitul. El se dezbrăcase repede … ea trase fermorul de la pantaloni. La început mai crispat, barbatul s-a lasat controlat, desfacut , în sfârşit, buzele ei, limba ei arcuită, vârful excitant, palparea si mângâierea, visul oricarui bărbat, femeia roşcată mângâiată pe cap, părul strâns ca într-o cupă de mâinile lui, şamponul ei cu miros de orhidee, parfumul ei. Orgasmul eroului nostru se apropia vertiginos…si …
sau a schiţat numai gestul…

Răzbunarea Ilanei cu dinţii ei atât de perfecţi!

1. august. 2007

miopia povestitorului

Prietenul meu Libi

Libi e unul din prietenii mei buni. De fapt scriu randurile astea pentru Libi. El mi-a clarificat potentialul politic nemasurat al poporului nostru.
Era in 2005. Pe Libi nu-l mai vazusem de multi ani. El a ramas in Romania cind noi toti prietenii lui am plecat in Israel.
Cum spune el: am adormit , ce sa fac. Cind m-am sculat era asa de rau , ca m-am culcat din nou. Acum cind m-am trezit am vazut ca bine n-o sa mai fie si am venit in Israel.
E greu sa-l intelegi pe Libi. Asa e cu celebritatile.
Libi e inginer de cai ferate. E o celebritate in mai multe domenii.
Amindoi voiam sa ne vedem.Ne-am intalnit la o cofetarie in Haifa.
Fiind o celebritate , dupa ce ne-am admirat burticile(numai limba romana are asa diminutive potrivite),
si am schimbat noutati de 20 ani vechime, l-am intrebat: Libi tu esti de stinga sau de dreapta?
Geniul s-a oprit o clipa din mestecatul croasonului cu alune, a zimbit , a luat o gura din cafeaua cu lapte si mi-a spus.
La vioara in general folosesc dreapta. De scris scriu cu stinga. Ce-i curios continua el e ca si notele
compuse le scriu cu dreapta. Evreu adevarat mi-am spus zimbit totdeauna de mijloc.
Trebuie sa va spun cite ceva despre Libi.
Libi e poet. E un vrajitor adevarat al cuvintelor. E fachirul care trage o fata de masa, de pe o masa
bogat asortata. Nimic de pe masa nu se sparge, iar lucrurile incep sa se miste in ritm. Sa cinte.
Linguritele bat tobele in farfuriile de supa.Degetele delicate ale furculitelor scot acorduri de vis , atingind coardele paharelor de crystal umplute pina la jumatate cu vin rosu.
Totul fredoneaza , adevarata arie inca nescrisa.
Ca partas al acestiu spectacol uluitor te simti fascinat de cuvinte zapacit de muzica.Muzica geamatului, a suieratului de vint,care te poarta sus,tot mai sus, si fara voia ta devii parte din acest tornado de simturi inceput de nicaieri. O poezie..
Libi e si un violinist desavarsit. Pot spune cu mina pe inima , ca fiind afon n-am avut niciodata rabdare sa ascult muzica. Dar cind Libi cinta in Falticeni, puteam sta ore in sir sa-l ascult. Ciocarlia imi parea o melodie veche evreiasca de kleizmeri, si beltz , mai steitale beltz o spendida bucata de jazz.Degetele apasa cu ardoare coardele , arcusul parcurge uriase curbe, si tot corpul lui era parca frisonat de placerea operei.
Apropos de Libi m-am apropiat mult,cind mama lui ingrijorata de viitorul artistului, m-a rugat sa-l ajut la matematica. Dupa vreo doua luni cind imi platea primii bani cistigati cu greu de familia lui(si care eu ii luam cu o usoara rusine), m-a intrebat daca Libi o sa reuseaca la facultate.I-am raspuns ingrijorate-i mame, ca tabla inmultirii e cu adevarat o mare problema pentru Libi, dar probleme grele din revista de matematica le face fara macar sa inteleaga ce grele erau.
De fapt asta era Libi. Prietenii comuni , care-i admira astazi poezia, repeta mereu(si nu-i adevarat); Probabil ca-i greu sa-ti ierti miopia la vederea geniului.
Eu ma delectam cu inghetata de cirese, dar nu-mi placea ca Libi fuge de raspuns, esti de stinga sau de dreapta il intreb din nou presindu-l.
Luar imi spune , in viata totul depine de prioritati. Unii cred ca intii trebuie facuta pace si apoi aparata tara sa nu cada bombe pe gradinite si scoli. Altii cred invers
Intelege-te cu Libi. Stiam ca de la absurditatile astea nu-l mai pot scoate.Ca n-am sa aflu vederile lui politice. Totdeauna pun intrebari din astea. Ma distreaza stinjeneala pe care o au uniicind trebuie sa spuna cu glas tare , crezul lor ascuns.
Am schimat discutia. Familii, excusii, copii..
De atunci vorbim regulat nu facem politica. In 2007 putin dupa terminarea razboiului din Liban,Libi a scris ceva cum ca ar fii impotriva armistitiului cu Libanul. Am crezut ca nu vad bine . El un stingist. Am vrut sa-l sun. Dar ma simteam rau ca nu l-am invitat cu familia la noi, cind bombe cadeau In jurul case-I lui. La noi a stat familia nevestei din Naharia.
Intr-o dupa amiza pe la 5,mi-am luat inima-n dinti si am plecat la Haifa. Pe neanuntate. Am ajuns la apartamentul lui de pe Carmel. Un loc splendid, se vedea tot Galilul.N-am putut sa ma abtin, un nou venit, ce loc splendid. Libi nu scapa nici o ocazie sa spuna, ca era gata sa lucreze ca maturator, dar norocul cu caile ferate israeliene care l-au angajat. Se descurca , el are o groaza de dat, de impartit cu altii. E probabil si un inginer apreciat.
S-a bucurat mult cind m-a vazut la usa. M-a invitat inauntru. Mi-a aratat casa. O vedere spendida. Nevasta-sa era la servici. Am mincat crenvursti ca-n Romania. Ma ce memorie are asta. Eu cred ca a mincat cu altcineva. Berea rece ma face sa ma simt tinar. Mi-era bine.
La o cafeluta facuta in stil arabesc dupa cum mi-a explicat el, stateam pe terasa.
Il intreb nu Libi. Tu esti de stinga ori de dreapta. Am citit ce-ai scris de armistitiu. Ce erai beat.Raspunsul lui m-a facut sa scriu aceasta schita, imi suna mereu in urechi.
Luar mi-a spus el vezi acolo, luminile alea din stanga? Acolo e Rosh Hanikra… Acolo sta baiatul meu cel mare cu nepotii mei.Asta-i stanga mea.
Se ridica de pe scaun. Ma chema linga el. Si-mi arata un punct undeva in intuneric. Acolo e Karmiel acolo sta baiatul meu cel mic .Acolo e dreapta mea.Acopo stau NEPOATELE mele.
Si in stanga si in dreapta au cazut bombe. Si totul e o chestiune de prioritati.
Trebuie sa-i oprim pe banditi astia inainte de ne distrug casele, gradinitele , civilizatia pentru totdeauna. Apoi sa facem pace.
Prioritatea mea, continua Libi, e ca eu sa traiesc si sa mor aici. Copii mei sa traiasca AICI. Nepotii mei sa-si creasca copii AICI. Apoi vom face pace. Of cit iubesc eu artistii astia,geniile astea maestrii cuvintelor.
Mi-a veni sa rad. I-am spus , hai sa mergem la un „club” de sex in Ramat Gan, vreu sa vad acolo esti de stinga sau de dreapta. Si care-ti sint prioritatile. Prostii.
Dar totusi acesta este potentialul nostru politic.
RAUL ANCHEL

NU TE MAI UITA ÎN OGLINDĂ

vino aici
dispari
acumulează o altă eră
un alt război
nu te vei mai uita în oglindă
ci pe fereastră
vei urmări avioanele, zgomotul, îţi vei apăra nepoţii de alarmele false,
prea multe, uneori şi artificiile de bucurie ne fac rău
alte bucurii nu avem
decât corupţie politică, bizară
descoperită, cu mult mai târziu, vorbind despre stare.
ceilalţi nu pot înţelege, poate nici tu.
bianca MARCOVICI
(C)

poezii de peste Serbia

din avion, e-mail:

Tradatorul

Zi alba

De vara!

Totu-i de caldura invins,

Nori mici,

Atipiti pe cerul albastru

In abur cuprins.

Singuratic, lenesul val,

Cu greu se tiriie spre mal.

Nisipuri fine

Imbratiseaza trupuri feline

Dezvelite in soare.

-=-

Un fluture ,

Sfidind spectrul culorii,

Se rupe,

Cu batai repezi de aripi,

Din stringerea florii,

Dupa ce cu nesat

S-a delectat de sarutu-I aprins.

Dezolata floarea si-a strins

Putin petale-I subtiri.

Nu-I nimic in zadar

Floare iubita

Fluturele unei alte iubiri

Te v-a face iar

Pe scurt timp

Fericita.

-=-

Radioul galagios

Anunta nearmonios

O fata de 23 de ani

Fura planuri militare.

Pentru glorie sau bani.

Ori in scopuri umanitare?

-=-

Raze de soare fierbinti

Molesesc simturile

Te scot din minti.

O data ,

Sau de doua ori in viata

Privesti in ochi soarele

In eclipsa totala

Printr-o sticla afumata

Speciala.

-=-

Dar la 23 de ani

Iintr-o camera de bloc,

Traindu-si existenta banala,

Vesnic in a soarelui

Eclipsa totala

Judeci oamenii de afara

Printr-o fereastra permanent murdara.

-=-

La 23 de ani

Cind poti cuprinde

Lumea cu o respiratie

Cind privirea-ti

Inca soarele o cata

Si zimbetu-ti

Poate face inimi sa bata,

Te pregatesti de viata

Prin a ta fereastra murdara

Neprivind-o curajos in fata

Raul Anchel