Peste şapte coline, EDITURA JUNIMEA, IAŞI, invitată Martha Eşeanu

„Peste şapte coline”,

punte de suflet între  Haifa străbunilor şi Iaşi, locul cu adânci rădăcini natale

Ultima săptămână a primăverii, a adus la Iaşi numeroşi poeţi de pretutindeni ca invitaţi de onoare ai Festivalului Internaţional „Poezia la Iaşi”

Doar Iaşul putea fi, în această perioadă, Capitală Europeană a Poeziei, Iaşul în care dăinuie încă urmele paşilor marelui Eminescu urcând dealul Copoului pentru a se opri la umbra teiului bătrân…

Respectându-şi marii înaintaşi şi cinstind în egală măsură prezentul, Municipalitatea a acordat distinşilor invitaţi onorantul titlu de „Ambasador al Poeziei”.

Printre aceşti ambasadori se numără şi poeta Bianca MARCOVICI, născută la Iaşi şi emigrată în anul 1991 în Israel, membră a Uniunii Scriitorilor din România(1990), a Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română(1991) şi a Societăţii Culturale „Junimea 90” din oraşul ei natal.

Spre Teiul lui Eminescu din Copoul amintirilor de neuitat şi-a îndreptat Bianca paşii, şi de această dată, recitând din versurile pe care i le-a dedicat: “M-am născut aproape /de teiul lui Eminescu…/ani de-a rândul l-am urmărit /în încărunţire-/era sprijinit de o cârjă metalică/betonată-/părea un om invalid/cu părul de culoarea/toamnei./uneori apărea imaginea sa/conturată perfect/în teiul-sprijinit, obosit/şi singuratic./stăteam cuminte pe o bancă/şi priveam metamorfozarea/(cu siguranţă că dacă l-aş săruta acum /n-ar mai spune nici un cuvânt)/nu puteam să spun nimănui/acest lucru…/clipa îmi aparţinea/întru totul./ doar vântul transforma apariţia sa/într-un vârtej de frunze”.

În 1 iunie, prima zi a verii şi ziua copilului, Asociaţia literară “Păstorel”, Asociaţia “Universul Prieteniei” şi Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” au organizat lansarea cărţii “Peste şapte coline” a poetei Bianca MARCOVICI, o antologie de versuri,  apărută în 2015, la Editura JUNIMEA din Iaşi, în colecţia Cantos.

Evenimentul cultural, moderat de Mihai BATOG BUJENIŢĂ şi Rodica RODEAN, a fost deschis cu un recital muzical prezentat de tânăra şi talentata violoncelistă Clara Sofia LUPAŞCU, elevă a Colegiului de artă “Octav Băncilă” din Iaşi.

Volumul-antologie “Peste şapte coline” este o punte de suflet a poetei între Haifa, oraşul străbunilor şi Iaşi, locul cu adânci rădăcini natale.

Patriei i-a dedicat autoarea poezia cu acelaşi titlu: “Patria e limba în care/visezi şi scrii, e cernoziomul/adăugat în doze mici, e/compartimentarea inimii/în care aduci numai lucruri scumpe,/de reţinut, e trecutul, e prietenia sinceră,/netrucată!/Patria e orizontul/pe care l-ai lăsat în urmă, mai ieri,/iar acum e casa în care trăieşti imprevizibilul,/iubeşti!/ Patria e poezia,/lumina ochilor copiilor noştri, în veci!

Prezentând volumul, scriitorul Mihai BATOG BUJENIŢĂ a subliniat: „Prin intermediul acestui volum organizat, coerent şi inteligent structurat(B.M. este inginer de profesie, iar aceasta se vede şi în plan editorial) am reuşit să intru în universul poetic al autoarei, să pot confirma că, într-adevăr, acest univers, departe de a fi doar impresionant prin vastitatea sa, este prioritar tulburător prin neliniştile pe care ţi le induce, prin turbulenţele interogatorii pe care le simţi la tot pasul, prin vârtejurile de emoţii, de multe ori contradictorii, dar întotdeauna puternice, copleşitor prin complexitate şi fascinant prin luminile pe care le aruncă mai întâi asupra ta, cel care ai reuşit să pătrunzi şi va trebui să-ţi plăteşti cu o clipă de luciditate îndrăzneala. Şi, constaţi că este firesc să fie aşa, deoarece însăşi poeta a traversat o parte din viaţă trăindu-şi cu mult curaj un destin deloc liniar sau liniştit”.

Încercând să răspundă întrebării referitoare la felul de poezie pe care-l scrie Bianca,

prezentatorul a relevat faptul că poezia ei este ca un cutremur de intensitate medie care te zguduie îndeajuns şi te tulbură nespus…

Aşa cum arată Mihai BATOG BUJENIŢĂ în prefaţa volumului poeta trece cu visele copilăriei şi ale tinereţii prin Iaşul pe care nu-l va uita niciodată şi trăieşte apoi trauma dezrădăcinării de locul unde vieţuise secole de-a rândul familia dar şi pe cea a integrării în noua patrie. Această nouă patrie este descrisă în poezia Orient:”Locuiesc în Orient/e un fel de falie între Europa şi Asia/mă plimb de la Rosh Haniqkra la Eilat/să privesc pământul roşu în diferite/nuanţe/întrebându-mă dacă e acesta/locul dăruit de Dumnezeu/… /Dar, astăzi, poeta/calcă uneori pe cernoziom/numai să-şi amintească/rădăcinile”.

Poeta se simte aproape de divinitate “Noaptea la Ierusalim”când “apare grădina noastră în lumina feerică,/revelaţia/Zidul Plângerii noastre singura scenă din viaţa/în care te simţi tu însuţi/spatele la public cu degetele răsfirate, plângând/cu inima pe zidul de granit/te rogi pentru copiii tăi, poporul tău/când lumea-ţi pare surdă…/şi zidul împietrit îţi dă/speranţă/…/Ierusalimul meu,/redă-mă,/redă-ne, e timpul secolului promis!”

Bunica Bianca, safta Bianca, suferă şi îşi doreşte un viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii ei, în timp ce katiuşele, aproape 2000, îi trec, pe-alături, dar noroc că ele cad în mare…ferindu-i pe toţi de dezastru… Şi nicicând, nici un glonte nu va putea ucide cuvântul!

Invitat la manifestare, poetul Horia Zilieru a apreciat că poeta are talent şi suflet iar în poezia ei există blândeţe şi mângâiere, o mângâiere de care sunt capabile doar marile spirite…iar poetul Nicolae STANCU, sesizând valoarea de „piatră preţioasă, de giuvaer” a poeziei ei, i-a dedicat următoarele versuri: “Cartea Biancăi face valuri/A strâns diamante…o droaie/Am umblat şi eu pe dealuri…/N-am găsit decât pietroaie”.

Din spusele prezentatorului şi ale invitaţilor dar şi din versurile citite de autoare ne-am dat seama că Bianca MARCOVICI scrie o poezie surprinzătoare, o poezie adevărată care se cere citită şi recitită mereu.

Martha EŞANU

10 iunie, 2015

(c)